Un apropiat al Angelei Merkel pledează pentru instituirea unei forţe de descurajare nucleară a UE

Un responsabil al conservatorilor germani ai cancelarului Angela Merkel a pledat pentru ca Uniunea Europeană să dispună în viitor de propria sa forţă de descurajare nucleară, sugerând o punere în comun a arsenalului atomic francez, într-un interviu apărut luni, potrivit AFP.
Germania, a cărei opinie este profund antinucleară şi unde acest subiect rămâne tabu, trebuie "să aibă în vedere o cooperare cu Franţa în ceea ce priveşte armele nucleare", a declarat vicepreşedintele grupului parlamentar al Uniunii Democrat-Creştine (CDU), Johann Wadephul, în acest interviu acordat cotidianului berlinez Tagesspiegel luni.
Ţara noastră "ar trebui să fie pregătită să participe la forţa de descurajare nucleară cu propriile sale capacităţi şi mijloace", continuă acest ales al mişcării cancelarului Angela Merkel. În contrapartidă, "Franţa ar trebui să fie pregătită să o plaseze sub un comandament comun al Uniunii Europene sau al NATO", a apreciat el.
"Preşedintele Emmanuel Macron ne-a invitat nu o dată să îndrăznim mai mult pentru Europa. El ar putea acum să arate că este la fel de pregătit pentru aceasta. Va lua timp, dar dezbaterea trebuie să înceapă acum", a spus Johann Wadephul.
Reacţiile naţionaliştilor în lume nu fac Europa "mai sigură", a argumentat el.
Germania cooperează deja cu SUA în domeniu. Avioane germane au capacitatea de a transporta bombe nucleare americane, depozitate pe teritoriul german, conform AFP.
"Realitatea este că noi avem nevoie de o descurajare nucleară. Este în interesul german să avem o influenţă asupra strategiei care ne protejează", a mai apreciat oficialul citat.
Şeful statului francez pledase anul trecut pentru o mai mare autonomie a europenilor în materie de apărare. Regatul Unit, care tocmai a părăsit UE, dispune de asemenea de un arsenal atomic.
Organizaţia neguvernamentală Greenpeace a reacţionat cu vehemenţă la sugestiile deputatului. "Apelul lui Wadephul pentru o descurajare nucleară germană vrea să spună: faceţi din nou posibil şi probabil un masacru (comis) de Germania", a denunţat un purtător de cuvânt Christoph von Lieven.
După Holocaustul regimului nazist, "responsabilitatea istorică a Germaniei constă în a menţine pacea", a adăugat el. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci; editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Transfer de date ale UE spre China: TikTok condamnat la o amendă de 530 milioane de euro
Platforma TikTok a fost condamnată vineri în Uniunea Europeană la plata unei amenzi în valoare de 530 milioane de euro pentru că a eșuat să garanteze o protecție suficientă datelor personale ale europenilor în China, de unde ele sunt accesibile, într-un moment în care platforma se află și în colimatorul SUA, relatează AFP.
Iranul trebuie 'să renunțe' la îmbogățirea uraniului, declară Rubio
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat joi că Iranul trebuie să 'renunțe' la îmbogățirea uraniului și la dezvoltarea de rachete cu rază lungă de acțiune și ar trebui să permită inspectorilor americani accesul la instalațiile sale, în contextul amânării rundei de negocieri nucleare, relatează Reuters. Comen
Gaza: Operațiunile umanitare 'în pragul unei prăbușiri totale', afirmă Crucea Roșie
Operațiunile umanitare în Fâșia Gaza sunt 'în pragul unei prăbușiri totale', a avertizat vineri Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) după două luni de blocadă totală israeliană a oricărei intrări de ajutoare, relatează AFP. 'Dacă livrările de ajutoare nu se reiau imediat, CICR nu va dispune de alimente,
Vatican: Horn instalat pe acoperișul Capelei Sixtine în vederea conclavului
Vaticanul a instalat vineri un horn pe acoperișul Capelei Sixtine în vederea conclavului care va începe pe 7 mai, relatează AFP. La terminarea fiecărei sesiuni de vot a cardinalilor reuniți în interiorul capelei, buletinele de vot sunt arse într-o sobă specială. Hornul, vizibil din Piața Sf.Petru, emite un fum negru dac
Donald Trump ordonă suspendarea finanțării de către stat a mediilor publice PBS și NPR
Președintele american Donald Trump a semnat joi un ordin executiv prin care cere administratorului federal de investiții în domeniul audiovizualului public (CPB) să înceteze finanțarea a două instituții media publice americane, televiziunea PBS și radioul NPR, pe care le acuză de părtinire, relatează AFP. 'Am dat instrucțiuni c
Marea Britanie: Extrema dreaptă britanică câștigă un scrutin parțial, un eșec pentru Starmer
Partidul de extrema dreaptă Reform UK, condus de Nigel Farage, a câștigat într-un un scrutin parțial în nord-vestul Angliei, învingând Partidul Laburist de guvernământ, un eșec pentru premierul Keir Starmer, relatează vineri France Presse. 'Pentru mișcare, pentru partid, acesta este un moment foarte, foa
#Ucraina: Aproape 30 de răniți într-un atac rusesc asupra Zaporojie
Aproape 30 de persoane, între care un adolescent, au fost rănite în noaptea de joi spre vineri într-un atac rusesc asupra infrastructurii civile în orașul Zaporojie, centrul administrativ al regiunii omonime din sudul Ucrainei, au anunțat responsabili locali, citați de AFP. 'Douăzeci și nouă de persoane au fost răni
Marco Rubio: Un acord de pace între #Ucraina și Rusia este 'încă departe'
Ucraina și Rusia sunt încă departe de a ajunge la un acord de pace în pofida unor progrese recente, a declarat joi secretarul de stat american Marco Rubio, avertizând că, fără un progres în timp util, președintele Donald Trump ar putea reconsidera rolul SUA în mediere, potrivit dpa. Pozițiile celor două țări &icir
1 mai: Mii de americani defilează împotriva lui Trump
Mai multe mii de americani au defilat joi în Statele Unite, de la New York la Los Angeles, pentru a se opune politicii lui Donald Trump și a denunța 'tirania' cu ocazia zilei de 1 mai, care nu este o zi tradițională de mobilizare în masă ca în Europa, notează AFP. Însă zeci de sindicate locale și organizații ale
Președintele sârb va merge în Rusia la parada de 9 mai pentru că i-a promis lui Putin
Președintele sârb Aleksandar Vucic a afirmat joi că își respectă cuvântul dat menținând vizita sa la Moscova pentru a participa la parada militară din Piața Roșie, așa cum i-a promis omologului său rus Vladimir Putin, transmite AFP. 'Acum opt luni (...) i-am spus președintelui Putin într-o discuție la telefon
Nuclear: Fără reuniune între iranieni și europeni vineri (ministrul Barrot)
Șeful diplomației franceze, Jean-Noël Barrot, a confirmat joi că nu va avea loc nicio întâlnire vineri între iranieni și europeni privind programul nuclear iranian, așa cum sugerase Teheranul la începutul acestei săptămâni, relatează AFP. 'O reuniune tehnică era avută în vedere înainte de (...
VIDEO/1mai : Între 157.000 și 300.000 de manifestanți în Franța
Între 157.000 și 300.000 de persoane au manifestat joi în Franța cu ocazia zilei de 1 mai, între care 32.000 până la 100.000 la Paris, 'împotriva extremei drepte și pentru pace, libertăți și justiție socială', potrivit poliției și reprezentanților sindicatului CGT, relatează AFP. 'Această zi de manifes
Putin este 'singurul obstacol' în calea păcii în #Ucraina (șeful diplomației franceze)
Ministrul de externe francez Jean-Noël Barrot a declarat joi că președintele rus Vladimir Putin este 'singurul obstacol' în calea păcii în Ucraina, declarație făcută la o zi după ce Washingtonul și Kievul au semnat un acord privind mineralele, relatează AFP. 'Trebuie să recunoaștem, cred că de acum este clar că sin
SUA: Trump a anunțat numirea consilierului său Mike Waltz în funcția de ambasador la ONU
Președintele american Donald Trump a anunțat joi că îl numește pe Mike Waltz, anterior consilierul său pentru securitate națională, în funcția de ambasador al SUA la ONU, potrivit unui mesaj difuzat pe rețeaua sa de socializare Truth Social, relatează AFP. 'Mike Waltz a muncit din greu pentru a acorda prioritate intereselor naț
Mexicul și Statele Unite au convenit să amelioreze balanța comercială (Sheinbaum)
Președinta Mexicului Claudia Sheinbaum a declarat joi că a convenit cu omologul său american Donald Trump să lucreze pentru ameliorarea balanței comerciale dintre cele două țări, unul dintre argumentele republicanului pentru impunerea de taxe vamale, relatează AFP. Într-o convorbire telefonică apreciată drept 'foarte bună' s-a co