Ieşit din Uniunea Europeană, Regatul Unit se confruntă cu provocările noii sale vieţi
Odată Brexit-ul consumat, Regatul Unit şi-a început sâmbătă noua sa viaţa în afara Uniunii Europene, având drept principale provocări să strângă rândurile după ani de dispută, să ţeasă noi legături cu blocul celor 27 şi să definească noul său loc în lume, relatează France Presse.
La Belfast, capitala provinciei britanice Irlanda de Nord, în prima linie din cauza frontierei sale terestre cu Irlanda, viaţa îşi urmează cursul după ruptura istorică cu UE, care a pierdut pentru prima dată un stat membru după 47 de ani de mariaj tumultuos.
"Sunt doar mulţumită că au ajuns la un acord, pentru că drumul a fost lung şi dificil. Să începem să ne construim viitorul", a declarat vânzătoarea Linda Fodor, în vârstă de circa 50 de ani, pentru France Presse.
Însă pentru britanicii care trăiesc în străinătate, hapul este mai uşor de digerat. "Astăzi nu mai sunt egală cu vecinii mei francezi?", întreabă Erica Lane, care locuieşte de 20 de ani în departamentul Dordogne. Înainte "eram cu toţii la fel, iar acum mă simt puţin ca o străină", a spus ea.
Chiar dacă Brexit-ul a fost un moment istoric, el nu va aduce mari schimbări concrete imediat, cu excepţia faptului că Regatul Unit nu mai este reprezentat în instituţiile europene, ale căror reguli va continua totuşi să le respecte până la încheierea perioadei de tranziţie, pe 31 decembrie.
Semn discret al acestei schimbări, o nouă placă marchează schimbarea numelui Reprezentanţei Marii Britanii la UE de la Bruxelles, denumire rezervată ţărilor membre, rebotezată Misiunea britanică pentru UE.
Primul ambasador al UE în Regatul Unit, portughezul Joao Vale de Almeida, şi-a început sâmbătă mandatul, declarându-se pe Twitter "nerăbdător (...) să pună bazele unei relaţii solide" între Londra şi UE.
Chiar dacă viitorul este încă plin de incertitudini pentru britanici, prim-ministrul Boris Johnson, mare susţinător al Brexit-ului, vede în el o nouă eră pentru ţara sa. "În această noapte, am ieşit din UE - un moment de cotitură extraordinar în viaţa acestei ţări. Să ne unim acum şi să profităm de toate oportunităţile pe care le va aduce Brexit-ul", a postat el pe Twitter.
În faţa Parlamentului britanic, la Londra, oamenii s-au îmbrăţişat şi au cântat "God Save the Queen" pentru a celebra independenţa regăsită, la trei ani şi jumătate după ce 52% dintre britanici au votat în favoarea Brexit-ului.
În pofida apelurilor la reconciliere ale liderului conservator, divorţul nu pune capăt antagonismelor dintr-o ţară care a fost mereu divizată în privinţa apartenenţei sale europene, chiar înainte de aderarea sa, în 1973.
Agitând drapeluri scoţiene cu stelele Uniunii Europene, militanţii pro-UE s-au adunat sâmbătă la Edinburgh, cu visul de a reveni din nou într-o zi în UE cu o Scoţie independentă.
"Este o zi tristă pentru Scoţia să fie trasă în acest fel în afara UE" după ce regiunea a votat în 2016 în proporţie de 62% pentru rămânerea în blocul comunitar, a declarat David Eakins, care a participat la manifestaţie şi care consideră că este "absolut şocant să fim scoşi aşa împotriva convingerilor noastre".
Noul capitol al istoriei britanice se va scrie în special cu prilejul negocierilor care se anunţă complexe privind viitoarea relaţie cu cei 27 în materie comercială, de securitate sau de pescuit.
Să se întoarcă spre SUA care îi întinde mâna? Un nou concurent care nu se mai supune niciunei reguli la porţile UE? Sau dimpotrivă o apropiere puternică cu europenii, care rămân parteneri de neocolit? Luni, Boris Johnson urmează să-şi prezinte viziunea într-un discurs, în timp ce negociatorul şef european Michel Barnier îşi va detalia priorităţile pentru noua fază de discuţii.
Apropiat de guvernul conservator, cotidianul The Telegraph afirmă că Londra este gata să impună controale vamale pentru produsele europene pentru a nu se alinia la regulile comunitare şi a-şi păstra astfel toată libertatea.
The Sunday Telegraph, ziar eurosceptic, scrie că Boris Johnson s-a arătat "furios în privat" din cauza presupuselor tentative ale UE de "a împiedica un acord de liber-schimb global".
Diplomaţii britanici au ordinul de a rupe imediat cu foştii lor colegi europeni, de exemplu încetând să mai stea alături de ei la summiturile internaţionale, scrie Sunday Times, dezvăluind o notă de serviciu a ministrului britanic de externe, Dominic Raab.
"Nu putem lăsa o concurenţă nefastă să înceapă între noi", a avertizat preşedintele francez Emmanuel Macron într-o scrisoare către britanici publicată în The Times. El va efectua o vizită la Londra în luna iunie.
Înainte de eventuale schimbări de taxe, Tricia Morgan şi partenerul său au venit de la Yeovil, din vestul Angliei, pentru a se aproviziona cu alcool mai puţin scump din portul Calais. "Din cauza Brexit-ului, ne-am spus că este bine să venim cât mai curând. Vom reveni foarte probabil în decembrie pentru a reface stocurile", a explicat ea pentru France Presse.
Londra doreşte un acord încheiat în timp record, înainte de sfârşitul anului, şi exclude orice prelungire a tranziţiei dincolo de 2020. Un calendar considerat foarte strâns la Bruxelles.
"Nu vom semna pe 31 decembrie, la ora 23.00, un acord prost sub pretextul că trebuie să semnăm unul", a comentat Amelie de Montchalin, secretar de stat francez pentru afaceri europene, pe postul de radio France Info, declarându-se deschisă la o prelungire a perioadei de tranziţie dacă va fi necesar.
Între timp, 15 ţări din Europa de sud, centrală şi de est, printre care Spania şi Polonia, au afirmat sâmbătă, în Portugalia, nevoia de a încheia rapid un acord privind viitorul buget european, după oficializarea Brexit-ului.
Acest summit al "Prietenilor coeziunii" a avut loc cu trei săptămâni înainte de un summit excepţional convocat de preşedintele Consiliului European Charles Michel pentru a încerca să obţină un acord asupra bugetului UE pentru perioada 2021-2027.AGERPRES/(AS - editor: Florin Ştefan, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Discuțiile Iranului cu SUA sunt blocate după șocul alegerilor americane, potrivit ministrului iranian de externe
Eforturile diplomatice intensificate recent pentru soluționarea conflictului din Orientul Mijlociu sunt acum oprite în urma 'șocului' provocat de înfrângerea republicanilor președintelui american Donald Trump în alegerile de la jumătatea mandatului, a declarat duminică ministrul iranian de externe Abbas Araghchi, potrivit AFP.
VIDEO Administrația Trump amenință democrații cu represalii judiciare dacă inițiază anchete motivate politic împotriva republicanilor
Procurorul general al SUA, Todd Blanche, un aliat al președintelui republican Donald Trump, a avertizat duminică asupra posibilității lansării unor investigații împotriva politicienilor democrați care s-ar folosi de noua lor majoritate din Congres pentru a iniția anchete motivate politic contra membrilor și aliaților administrației republicane, relatează agenți
SUA: Senatorul Jon Ossoff se impune într-un sondaj intern ca favorit al democraților pentru candidatura la președinție
Recent realesul senator american Jon Ossoff, din statul Georgia, s-a impus în fruntea unui sondaj privind preferințele pentru candidatura prezidențială a Partidului Democrat pentru alegerile din 2028, sondaj realizat în cadrul convenției progresiste Crooked Con, care a avut loc în acest weekend la Washington, relatează duminică agenția EFE.
VIDEO Rusia: Placă comemorativă la Moscova pentru fostul șef al spionajului est-german Markus Wolf
O placă comemorativă dedicată șefului spionajului est-german, Markus Wolf, ai cărui agenți au provocat demisia cancelarului vest-german Willy Brandt, a fost amplasată la Moscova, relatează duminică agenția dpa. Un basorelief din bronz, realizat de sculptorul Vladimir Ivanov, și o placă de granit au fost montate pe fațada unei clădiri din centr
Israel: Gadi Eisenkot a primit oficial mandatul să formeze guvernul
Președintele israelian Isaac Herzog i-a încredințat oficial duminică mandatul de a forma viitorul guvern lui Gadi Eisenkot, liderul principalului bloc de opoziție față de premierul în exercițiu Benjamin Netanyahu, subliniind că Israelul are acum în față o nouă realitate politică după alegerile de la jumătatea mandatului care au avut loc în SUA
Trump consideră că SUA au făcut un 'pas uriaș înapoi în istorie' odată cu victoria democraților la alegerile intermediare
Președintele american Donald Trump crede că Statele Unite au făcut 'un pas uriaș înapoi în istorie' odată cu înfrângerea republicanilor săi în fața democraților la alegerile de la jumătatea mandatului, promițând în același timp că republicanii se vor întoarce 'mai mari și mai puternici ca niciodată', rel
Europenii vor fi 'reprezentați' la negocierile ruso-ucrainene mediate de SUA la Abu Dhabi, afirmă ministrul francez de externe
Europenii și Franța vor fi reprezentați la discuțiile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care vor avea loc pe 10 și 11 noiembrie la Abu Dhabi, a afirmat duminică ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, fără a preciza cum se va desfășura concret această reprezentare, relatează AFP. 'Europenii vor fi bine reprezentați, iar
SUA vor să blocheze rutele terestre spre Iran
Armata americană a anunțat că prevede crearea unui grup de lucru în vederea blocării rutelor terestre spre Iran, pe unde sunt transportate - potrivit ei - arme și mărfuri ilegale, relatează France Presse. SUA, care impun deja grele sancțiuni economice Iranului, supun unei blocade maritime porturile iraniene în cadrul războiului car
#Ucraina/Donbas: Melenchon 's-a făcut purtătorul de cuvânt al Kremlinului' (ministrul francez de externe)
Liderul partidului Franța Nesupusă (France Insoumise), Jean-Luc Melenchon 's-a făcut pur și simplu purtătorul de cuvânt al Kremlinului' estimând că este necesară o consultare a populației din Donbas, regiunea din estul Ucrainei ocupată în mare parte de ruși, cu privire la viitoarea sa soartă, a afirmat duminică ministrul francez de externe,
Rusia consideră împărțirea zonelor de influență cu SUA și China mai importantă decât pacea în #Ucraina
Piotr Tolstoi, noul președinte al Comisiei pentru afaceri internaționale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), a declarat duminică că împărțirea sferelor de influență între Rusia, SUA și China la summitul de la mijlocul lunii noiembrie de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC) este mai importantă decât negocierile pentru pace &i
Misiunea Israelului în Iran 'nu s-a terminat', declară ministrul israelian al apărării
Misiunea Israelului în Iran 'nu s-a terminat', a declarat duminică ministrul israelian al apărării Israel Katz, reiterându-și acuzațiile potrivit cărora Teheranul caută să se doteze cu arma nucleară, ceea ce Republica islamică dezminte, relatează AFP. 'Față de Iran, misiunea nu s-a terminat încă. Iranul înce
Atac armat în Polonia: Parchetul anunță deschiderea unei anchete pentru 'terorism'
Parchetul polonez a anunțat duminică deschiderea unei anchete pentru o acțiune cu 'caracter terorist' în urma atacului armat soldat cu șase morți și 15 răniți în orașul Cracovia (sud), relatează AFP. Ancheta se concentrează pe uciderea a șase persoane la Cracovia, un act 'care constituie o infracțiune teroristă', și
Citații de înrolare pentru majoritatea celor 200 de tineri, reținuți sâmbătă seara la Moscova
Autoritățile ruse au trimis citații de înrolare în armată majorității dintre cei aproape 200 de tineri reținuți sâmbătă seara în centrul Moscovei, potrivit relatărilor din presa locală de duminică, informează EFE. Unii dintre cei reținuți erau minori, conform canalelor de Telegram Ostorojno Novosti și Astra, care includ
Atacuri rusești lasă 850.000 de persoane fără curent electric în estul Ucrainei
Atacuri rusești desfășurate în cursul nopții trecute asupra unor instalații energetice din regiunea Dnipropetrovsk, situată în partea de centru-est a Ucrainei, și din regiunea Harkov (nord-est) au lăsat peste 850.000 de persoane fără energie electrică, a anunțat duminică compania energetică ucraineană DTEK, citată de Reuters și AFP.
Atac armat în Polonia: Străinii răniți sunt de naționalitate germană, britanică, rusă, portugheză și austriacă
Cei cinci cetățeni străini răniți în atacul comis sâmbătă la Cracovia de un tânăr polonez, prezentat de autorități ca 'fascinat' de ideile extremei drepte, sunt de naționalitate britanică, portugheză, rusă, germană și austriacă, a declarat poliția duminică pentru agenția de presă poloneză PAP, citată de AFP. Zece cetă














