Ultima zi a britanicilor în Parlamentul European, unde nu doar Farage s-a făcut remarcat
Eurodeputaţii britanici s-au despărţit joi de Strasbourg, oraşul alsacian unde se desfăşoară sesiunile plenare ale Parlamentului European, întrucât pe 31 ianuarie britanicii părăsesc instituţiile comunitare ca urmare a Brexitului, scrie joi agenţia EFE într-un reportaj.
Aşadar luna aceasta se termină relaţia Regatului Unit cu un Parlament European (PE) la a cărui construcţie instituţională au contribuit în mare măsură şi britanicii timp de peste 40 de ani, chiar dacă în ultima vreme atenţia acolo s-a concentrat mai degrabă pe deputatul eurofob Nigel Farage.
Figura cea mai vizibilă a istoriei reprezentării Londrei în legislativul comunitar este unicul preşedinte britanic al PE, conservatorul Henry Plumb, între anii 1987 şi 1989, a cărui frază cea mai evocată are astăzi o mare semnificaţie: ''M-am născut britanic, dar voi muri european''. Înainte de a intra în politică, Henry Plumb a fost agricultor şi a ştiut cum să ocolească eternele reticenţe ale Londrei faţă de Bruxelles.
Agricultura reprezintă doar o mică parte a economiei britanice şi dat fiind că aproximativ 60% din bugetul comunitar era dedicat Politicii Agricole Comune (PAC), guvernul de la Londra a estimat că contribuie prea mult în raport cu ceea ce primeşte. În 1984, premierul conservator Margaret Thatcher - al cărei nume îl poartă în prezent o sală din sediul PE de la Strasbourg - a reuşit astfel să obţină o scădere substanţială a contribuţiei britanice la bugetul comunitar pentru care a insistat atunci prin celebra expresie 'I want my money back'.
Anterior, în anul 1979, guvernul de la Londra a refuzat să participe la sistemul monetar european. Apoi s-a opus oricărei iniţiative de aprofundare a integrării politice europene, în anul 1985 a refuzat să se alăture acordurilor Schengen, iar în 1993 nu a vrut să intre în zona euro, toate aceste decizii fiind justificate de Margaret Thatcher prin respingerea de către ţara sa a ideii creării 'unui superstat european care să-şi exercite dominaţia de la Bruxelles', rememorează France Presse într-un articol denumit ''Brexit - un divorţ după patru decenii de căsătorie fără dragoste''.
Chiar înainte de a vorbi despre ''divorţ'', britanicii şi proeuropenii aveau schimburi de replici înveninate în public şi în privat, iar tonul discuţiilor din PE a urcat în anii anteriori Brexitului, notează EFE.
Mereu activul Nigel Farage, fostul lider al partidului UKIP, a reuşit în 2010 să devină viral cu o intervenţie în care a denunţat lipsa legitimităţii democratice a instituţiilor europene, luându-l în derâdere pe proaspăt numitul preşedinte al Consiliului European, belgianul Herman van Rompuy. ''Ne poţi spune cine eşti dumneata? Cine te-a votat? Ai carisma unei cârpe umede şi aparenţa unui funcţionar bancar de categorie inferioară'', i-a spus Farage taciturnului politician flamand pasionat de haiku-uri (poezii tradiţionale japoneze).
Acesta avea să devină unul din momentele memorabile, deşi, aşa cum au spus agenţiei EFE obişnuiţii locului, ar fi incorect să nu amintim că a fost o vreme când britanicii au făcut multe pentru a construi legislativul european aşa cum îl ştim astăzi.
De pildă, Francis Jacobs, un vechi funcţionar european britanic, astăzi pensionar, coautor al cărţii 'The European Parliament', aminteşte cum eurodeputaţii britanici animau dezbaterile din hemiciclu prin stilul lor agil şi articulat, plin de ironie şi cu răspunsuri rapide, caracteristic mai degrabă Westminsterului decât Strasbourgului, şi au adus ''mai mult pragmatism'' în legislativul european.
De asemenea, atât conservatorii, cât şi laburiştii au avut timp de circa trei decenii un rol important în grupurile politice europene ale popularilor şi socialiştilor, până când conservatorii au decis să părăsească Partidul Popular European (PPE) pentru a acţiona independent şi a nu se mai confrunta cu contraponderea celorlalte mari puteri europene, precum Franţa şi Germania. ''Acela a fost momentul când, într-un fel, a început Brexitul şi am trecut la dictatura germană'', glumeşte un membru veteran al PPE într-o declaraţie dată agenţiei spaniole de presă.
Printre zecile de deputaţi britanici care au jucat un rol constructiv şi fundamental în istoria Parlamentului European se numără şi Pauline Green, care era lidera grupului socialiştilor europeni atunci când Comisia Europeană condusă de luxemburghezul Jacques Santer a fost nevoită să-şi dea demisia în urma acuzaţiilor de corupţie.
Eurodeputaţii veterani Richard Ashowrth şi Richard Corbett au mărturisit reporterului agenţiei EFE regretul lor că se despart pentru totdeauna de locul din Parlamentul European. ''Eu sunt britanic şi în acelaşi timp european. De ce acestea nu mai sunt compatibile?'', se întreabă Corbett, un personaj-cheie al creşterii rolului legislativului comunitar în rândul instituţiilor europene.
Şi nu sunt singurii care o să ducă dorul sesiunilor plenare de la Strasbourg. Însuşi Farage, etalonul eurofobiei, a spus săptămâna aceasta că a fost ''fericit'' în Parlamentul European şi că tarta flambée şi vinul alsacian ''nu sunt rele''.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Tudor Martalogu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Discuțiile Iranului cu SUA sunt blocate după șocul alegerilor americane, potrivit ministrului iranian de externe
Eforturile diplomatice intensificate recent pentru soluționarea conflictului din Orientul Mijlociu sunt acum oprite în urma 'șocului' provocat de înfrângerea republicanilor președintelui american Donald Trump în alegerile de la jumătatea mandatului, a declarat duminică ministrul iranian de externe Abbas Araghchi, potrivit AFP.
VIDEO Administrația Trump amenință democrații cu represalii judiciare dacă inițiază anchete motivate politic împotriva republicanilor
Procurorul general al SUA, Todd Blanche, un aliat al președintelui republican Donald Trump, a avertizat duminică asupra posibilității lansării unor investigații împotriva politicienilor democrați care s-ar folosi de noua lor majoritate din Congres pentru a iniția anchete motivate politic contra membrilor și aliaților administrației republicane, relatează agenți
SUA: Senatorul Jon Ossoff se impune într-un sondaj intern ca favorit al democraților pentru candidatura la președinție
Recent realesul senator american Jon Ossoff, din statul Georgia, s-a impus în fruntea unui sondaj privind preferințele pentru candidatura prezidențială a Partidului Democrat pentru alegerile din 2028, sondaj realizat în cadrul convenției progresiste Crooked Con, care a avut loc în acest weekend la Washington, relatează duminică agenția EFE.
VIDEO Rusia: Placă comemorativă la Moscova pentru fostul șef al spionajului est-german Markus Wolf
O placă comemorativă dedicată șefului spionajului est-german, Markus Wolf, ai cărui agenți au provocat demisia cancelarului vest-german Willy Brandt, a fost amplasată la Moscova, relatează duminică agenția dpa. Un basorelief din bronz, realizat de sculptorul Vladimir Ivanov, și o placă de granit au fost montate pe fațada unei clădiri din centr
Israel: Gadi Eisenkot a primit oficial mandatul să formeze guvernul
Președintele israelian Isaac Herzog i-a încredințat oficial duminică mandatul de a forma viitorul guvern lui Gadi Eisenkot, liderul principalului bloc de opoziție față de premierul în exercițiu Benjamin Netanyahu, subliniind că Israelul are acum în față o nouă realitate politică după alegerile de la jumătatea mandatului care au avut loc în SUA
Trump consideră că SUA au făcut un 'pas uriaș înapoi în istorie' odată cu victoria democraților la alegerile intermediare
Președintele american Donald Trump crede că Statele Unite au făcut 'un pas uriaș înapoi în istorie' odată cu înfrângerea republicanilor săi în fața democraților la alegerile de la jumătatea mandatului, promițând în același timp că republicanii se vor întoarce 'mai mari și mai puternici ca niciodată', rel
Europenii vor fi 'reprezentați' la negocierile ruso-ucrainene mediate de SUA la Abu Dhabi, afirmă ministrul francez de externe
Europenii și Franța vor fi reprezentați la discuțiile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care vor avea loc pe 10 și 11 noiembrie la Abu Dhabi, a afirmat duminică ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, fără a preciza cum se va desfășura concret această reprezentare, relatează AFP. 'Europenii vor fi bine reprezentați, iar
SUA vor să blocheze rutele terestre spre Iran
Armata americană a anunțat că prevede crearea unui grup de lucru în vederea blocării rutelor terestre spre Iran, pe unde sunt transportate - potrivit ei - arme și mărfuri ilegale, relatează France Presse. SUA, care impun deja grele sancțiuni economice Iranului, supun unei blocade maritime porturile iraniene în cadrul războiului car
#Ucraina/Donbas: Melenchon 's-a făcut purtătorul de cuvânt al Kremlinului' (ministrul francez de externe)
Liderul partidului Franța Nesupusă (France Insoumise), Jean-Luc Melenchon 's-a făcut pur și simplu purtătorul de cuvânt al Kremlinului' estimând că este necesară o consultare a populației din Donbas, regiunea din estul Ucrainei ocupată în mare parte de ruși, cu privire la viitoarea sa soartă, a afirmat duminică ministrul francez de externe,
Rusia consideră împărțirea zonelor de influență cu SUA și China mai importantă decât pacea în #Ucraina
Piotr Tolstoi, noul președinte al Comisiei pentru afaceri internaționale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), a declarat duminică că împărțirea sferelor de influență între Rusia, SUA și China la summitul de la mijlocul lunii noiembrie de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC) este mai importantă decât negocierile pentru pace &i
Misiunea Israelului în Iran 'nu s-a terminat', declară ministrul israelian al apărării
Misiunea Israelului în Iran 'nu s-a terminat', a declarat duminică ministrul israelian al apărării Israel Katz, reiterându-și acuzațiile potrivit cărora Teheranul caută să se doteze cu arma nucleară, ceea ce Republica islamică dezminte, relatează AFP. 'Față de Iran, misiunea nu s-a terminat încă. Iranul înce
Atac armat în Polonia: Parchetul anunță deschiderea unei anchete pentru 'terorism'
Parchetul polonez a anunțat duminică deschiderea unei anchete pentru o acțiune cu 'caracter terorist' în urma atacului armat soldat cu șase morți și 15 răniți în orașul Cracovia (sud), relatează AFP. Ancheta se concentrează pe uciderea a șase persoane la Cracovia, un act 'care constituie o infracțiune teroristă', și
Citații de înrolare pentru majoritatea celor 200 de tineri, reținuți sâmbătă seara la Moscova
Autoritățile ruse au trimis citații de înrolare în armată majorității dintre cei aproape 200 de tineri reținuți sâmbătă seara în centrul Moscovei, potrivit relatărilor din presa locală de duminică, informează EFE. Unii dintre cei reținuți erau minori, conform canalelor de Telegram Ostorojno Novosti și Astra, care includ
Atacuri rusești lasă 850.000 de persoane fără curent electric în estul Ucrainei
Atacuri rusești desfășurate în cursul nopții trecute asupra unor instalații energetice din regiunea Dnipropetrovsk, situată în partea de centru-est a Ucrainei, și din regiunea Harkov (nord-est) au lăsat peste 850.000 de persoane fără energie electrică, a anunțat duminică compania energetică ucraineană DTEK, citată de Reuters și AFP.
Atac armat în Polonia: Străinii răniți sunt de naționalitate germană, britanică, rusă, portugheză și austriacă
Cei cinci cetățeni străini răniți în atacul comis sâmbătă la Cracovia de un tânăr polonez, prezentat de autorități ca 'fascinat' de ideile extremei drepte, sunt de naționalitate britanică, portugheză, rusă, germană și austriacă, a declarat poliția duminică pentru agenția de presă poloneză PAP, citată de AFP. Zece cetă














