Anchetă în cazul avionului prăbuşit lângă Teheran: Iranul a eliberat doar două vize pentru reprezentanţii canadieni

Autorităţile iraniene au eliberat pentru moment doar două vize de intrare în Iran reprezentanţilor canadieni aşteptaţi pe teritoriul său după prăbuşirea avionului Boeing 737 al unei companii ucrainene miercuri în apropiere de Teheran, tragedie aeriană soldată cu 176 de victime, între care majoritatea canadieni şi iranieni, a indicat vineri ministrul canadian de externe, citat de AFP.
"Sperăm că celelalte vize vor fi aprobate în curând cu scopul ca noi să putem începe să furnizăm servicii consulare, să ajutăm la identificarea victimelor şi să facem parte din anchetă", a scris Francois-Philippe Champagne, şeful diplomaţiei canadiene, pe Twitter.
Teheranul - cu care Ottawa rupsese relaţiile diplomatice în 2012 - a anunţat vineri că o echipă canadiană de zece persoane "este în drum spre Iran", unde urmează să se "ocupe de problemele referitoare la victimele canadiene ale acestui nefericit accident".
"Până în prezent, Iranul ne-a acordat doar două vize", subliniază Champagne.
Reprezentanţii canadieni, în special "Echipa permanentă de desfăşurare rapidă" a Ministerului de Externe din Canada şi a Biroului de Securitate în Transporturi (BST) se află în acest moment la Ankara, a spus ministrul.
Este vorba de zece reprezentanţi consulari şi de doi anchetatori ai BST, a precizat o sursă guvernamentală pentru AFP. Canadienii care au primit până acum vize sunt reprezentanţi consulari, conform acestei surse.
BST a subliniat joi seara că anchetatorii săi fuseseră invitaţi "să se prezinte la locul accidentului" de autorităţile iraniene de aviaţie şi că a luat "măsuri pentru a se duce acolo".
Iranul a negat categoric vineri ipoteza potrivit căreia Boeing-ul 737, care s-a prăbuşit miercuri în apropiere de Teheran, ar fi fost lovit de o rachetă, pistă privilegiată de mai multe ţări, în special Canada.
Citând o "sursă neoficială", agenţia de presă iraniană Fars a indicat că "cauza accidentului avionului ucrainean va fi anunţată" sâmbătă după o reuniune a comisiei de anchetă "în prezenţa părţilor (iraniene) şi străine".
Zborul PS752 al companiei Ukraine Airlines International (UAI) s-a prăbuşit la vest de Teheran la scurt timp după decolare.
Iranul a invitat Boeing, constructorul american al avionului, să participe la anchetă, precum şi americani, canadieni, francezi şi suedezi să observe metodele de lucru urmate de iranieni în acest caz. AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: (c) François-Philippe Champagne/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Washingtonul ar putea sancționa un renumit judecător brazilian, afirmă Rubio
Statele Unite l-ar putea sancționa pe judecătorul Alexandre de Moraes, de la Curtea Supremă a Braziliei, care s-a opus fostului președinte de dreapta Jair Bolsonaro și lui Elon Musk, a afirmat miercuri secretarul de stat american, Marco Rubio, notează AFP. Întrebat în timpul unei audieri în Congres dacă administrația Trump ar
Statele Unite au acceptat un Boeing 747 din partea Qatarului
Secretarul american al Apărării Pete Hegseth a acceptat avionul Boeing 747 oferit de Qatar președintelui Donald Trump pentru a fi folosit ca avion prezidențial, a anunțat miercuri Pentagonul, în pofida acuzațiilor de corupție din partea opoziției democrate, relatează AFP. Donația, estimată la 400 de milioane de dolari, destinată în
Ofensivă în Gaza: Netanyahu suflă cald și rece asupra situației ostaticilor (AFP)
Israelul este pregătit să accepte o 'încetare temporară a focului' care să permită eliberarea ostaticilor din Gaza, a declarat miercuri seara premierul Benjamin Netanyahu, afirmând în același timp că armata va controla 'în totalitate Fâșia Gaza' în urma ofensivei în curs, relatează AFP.
ONU condamnă tirurile israeliene în cursul vizitei unei delegații de diplomați în Cisiordania
ONU a condamnat miercuri tirurile israeliene în cursul unei vizite a unei delegații de diplomați la Jenin, în Cisiordania, cerând o 'investigație amănunțită' din partea autoritățil
Incident cu diplomați în Cisiordania: Ambasadorii Israelului, convocați în Franța, Italia, Portugalia și Spania;Turcia cere o anchetă
Ambasadorii Israelului în Franța, Spania, Portugalia și Italia au fost convocați după ce militari israelieni au deschis focuri de avertisment în timpul trecerii unei delegații de diplomați printr-o
Israel: Curtea Supremă a decis că demiterea șefului securității interne Shin Bet a fost 'contrară legii'
Curtea Supremă a Israelului a decis miercuri că decizia adoptată în martie de către guvern de a-l demite pe șeful agenției de securitate internă Shin Bet, Ronen Bar, a fost 'contrară legii', într-o hotărâre ca răspuns la apelurile împotriva acestei măsuri, informează AFP. 'Curtea Supremă a stabilit că decizia guvernului de a
SUA/Rusia: Marco Rubio se abține să-l califice pe Putin drept 'criminal de război'
Secretarul de stat Marco Rubio s-a abținut miercuri să-l califice pe președintele rus Vladimir Putin drept 'criminal de război', afirmând că prioritare acum sunt negocierile pentru a pune capăt războiului în Ucraina, relatează AFP. În cadrul unei audieri tensionate în Congres, reprezentantul democrat Bill Keating și-a ad
#Ucraina/Zelenski i-a transmis lui Rutte că este nevoie de presiune asupra Rusiei pentru o 'pace justă'
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că a vorbit la telefon cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, și că au discutat despre măsuri comune și necesitatea de a pune presiune asupra Rusiei pentru obținerea unei 'păci juste', relatează Reuters. 'Este important ca toate deciziile să fie coordonate. Atunci sancțiunile
Dezbatere plină de polarizare în Parlamentul European privind situația umanitară gravă din Fâșia Gaza
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Dezbaterea din plenul Parlamentului European reunit la Bruxelles privind situația umanitară gravă din Fâșia Gaza a fost una plină de polarizare, din care nu au lipsit acuzațiile de genocid la adresa Israelului din partea eurodeputaților de centru-strânga și stânga și calificativele de
Finlanda a finalizat construcția primilor 35 km de gard la granița cu Rusia
Finlanda a finalizat primii 35 km dintr-un gard înalt de 4,5 metri pe care îl construiește la granița sa estică, închisă acum, cu Rusia pentru a opri migranții să treacă prin zone nepopulate, a declarat miercuri Garda de frontieră finlandeză, potrivit Reuters. Finlanda a început anul trecut construcția gardului, care va acoperi în
#Ucraina: Rusia acuză UE și Regatul Unit că cer 'isteric' ca SUA să sprijine sancțiuni suplimentare împotriva sa
Rusia a acuzat miercuri Uniunea Europeană și Regatul Unit că cer în mod 'isteric' SUA să susțină sancțiunile adoptate în ajun de Bruxelles ca urmare a refuzului Moscovei de a declara o încetare a focului în conflictul în Ucraina, relatează EFE. 'Și Macron, Starmer, von der Leyen și alți lideri din Europa care acum cer
Peste 200 de drone lansate de #Ucraina asupra Rusiei; o fabrică de componente electronice, vizată de atac
Moscova, 21 mai /Agerpres/- Cel puțin 238 de drone ucrainene au fost doborâte miercuri deasupra mai multor regiuni ale Rusiei, inclusiv unele care se apropiau de Moscova, unde aeroporturile din zona capitalei au fost închise pentru scurt timp, potrivit Ministerul rus al Apărării, în timp ce Ucraina a susținut de partea sa că a lovit în acest atac o fa
Cehia interzice fotografierea instalațiilor militare
Cehia va interzice fotografierea instalațiilor și a facilităților militare, după ce Senatul a aprobat miercuri legea relevantă, adoptată anterior de camera inferioară a parlamentului, relatează dpa. Noua lege prevede amenzi de până la 100.000 de coroane cehe (4.560 de dolari). Președintele Petr Pavel nu a promulgat încă legea, î
Primele exhumări ale victimelor masacrelor din Volhynia, un 'punct de cotitură' în relația Polonia-Ucraina
Ministrul polonez al Culturii, Hanna Wroblewska, a descris ca fiind un 'punct de cotitură' primele exhumări ale victimelor poloneze ale unui atac atribuit naționaliștilor ucraineni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în regiunea Volhynia, un capitol dureros în relațiile dintre cele două țări, informează AFP. Polonia, un aliat
Președinta slovenă Natasa Pirc Musar în plenul PE: Europa trebuie să devină gardianul propriului său viitor
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Europa trebuie să devină gardianul propriului său viitor, a declarat miercuri, în plenul Parlamentului European, președinta slovenă Natasa Pirc Musar, pledând pentru creșterea autonomiei UE în materie de securitate și apărare. 'Agresiunea Rusiei împotriva Ucrai