OIAC interzice agentul neurotoxic Noviciok, folosit la otrăvirea lui Serghei Skripal
Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a inclus miercuri pe lista sa de substanţe interzise Noviciok, un agent neurotoxic pus la punct în Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece şi utilizat în 2018 în Marea Britanie într-un atac împotriva fostului agent dublu rus Serghei Skripal, transmite AFP.
Amendarea, inedită, a listei substanţelor incluse în Convenţia privind interzicerea armelor chimice este rodul unei decizii prin consens a celor 193 de state membre, cu ocazia reuniunii anuale a OIAC.
Actualizarea convenţiei, prima de la intrarea în vigoare a documentului în 1997, a fost salutată cu un ropot de aplauze de reprezentanţii statelor membre.
'Trăim un moment important astăzi', a declarat directorul general al OIAC, Fernando Arias.
'Este pentru prima dată în istoria sa când lista substanţelor chimice (...) a fost actualizată', a mai spus Arias, apreciind că această nouă etapă 'demonstrează capacitatea convenţiei de a se adapta la evoluţia ameninţărilor'.
Tom DiNanno, asistent adjunct al secretarului de stat al SUA pentru apărare şi reprezentant al ţării sale la reuniunea de la Haga, a 'salutat decizia prin consens de a adăuga Noviciok' pe lista substanţelor interzise.
Noviciok, un agent neurotoxic de calitate militară, a fost utilizat în martie 2018 în atacul de la Salisbury (sud-vestul Angliei) împotriva fostului agent dublu Serghei Skripal şi a fiicei acestuia, Iulia. Cei doi au supravieţuit, dar o locuitoare din zonă, Dawn Sturgess, a decedat după ce a folosit substanţa dintr-un flacon găsit şi în care a crezut că se afla parfum. După toate probabilităţile, flaconul fusese folosit pentru transportul agentului neurotoxic din Rusia, au conchis anchetatorii.
Occidentalii, în frunte cu guvernul britanic, au acuzat Moscova că s-a aflat la originea otrăvirii celor doi Skripal. Rusia a negat însă orice implicare.
Canada, Olanda şi SUA au prezentat în 2018 o propunere ce viza interzicerea produselor de tip Noviciok, care nu figurau pe lista OIAC.
Rusia a înaintat propria propunere de interzicere a mai multor produse chimice de acest tip, care, potrivit ei, au fost dezvoltate de SUA.
Între cele două părţi s-a ajuns ulterior la un consens.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: OPCW / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Franța/prezidențiale: Le Pen și Melenchon își consolidează avansul în intențiile de vot (sondaj)
Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, și rivalul său provenit din stânga radicală, Jean-Luc Mélenchon, și-au consolidat avansul în ce privește intențiile de vot în perspectiva alegerilor prezidențiale de anul viitor, potrivit unui sondaj publicat luni, într-un context de adâncire a polarizării politice în țară, transmite R
#Ucraina: Reuniune la Paris pentru finanțarea reparării structurii de protecție de la centrala nucleară de la Cernobîl
Guvernul francez găzduiește luni dimineață la Paris o 'conferință a donatorilor' pentru a strânge fondurile rămase necesare pentru repararea structurii de protecție de la centrala nucleară dezafectată de la Cernobîl, avariată în urma unui atac cu dronă rusesc la începutul anului 2025, relatează AFP. 'Am str&
Columbia: Fostul președinte Petro, acuzat că a atribuit contracte publice în schimbul relațiilor sexuale
Fostul președinte columbian de stânga Gustavo Petro face obiectul unei anchete în urma unei plângeri din partea unei femei care îl acuză că a atribuit contracte publice în schimbul relațiilor sexuale, a declarat sâmbătă președintele Curții supreme a țării, relatează luni AFP. Gustavo Petro a condus țara între 2
Anchetă internă privind o presupusă operațiune de spionaj asupra CEO-ului Nvidia, care recunoaște o relație extraconjugală
Consiliul de administrație al Nvidia, gigantul american din domeniul semiconductorilor, a lansat duminică o anchetă independentă în urma dezvăluirilor despre o posibilă operațiune de spionaj chineză care l-a vizat pe directorul general al Nvidia, Jensen Huang, care a recunoscut o aventură extraconjugală, relatează luni AFP. Această dezvă
Paraguay: Percheziții la domiciliul președintelui destituit în legătură cu criza bancară
Justiția paraguayană a percheziționat duminică domiciliul fostului președinte Santiago Pena, în cadrul anchetei privind prăbușirea Ueno Bank, pentru care a fost destituit, a informat parchetul, transmite AFP. Criza bancară, care a declanșat rapid o criză politică, a izbucnit marți odată cu plasarea sub tutelă pentru insolvabilitate a Uneo Bank de către B
Trump susține că propunerea de a-l numi pe șeful organizației de MMA ca purtător de cuvânt a fost o glumă
Președintele american Donald Trump susține că propunerea de a-l numi pe Dana White, șeful UFC, cea mai importantă organizație de arte marțiale mixte (MMA) din lume, în funcția de secretar de presă al Casei Albe a fost o glumă, relatează AFP. 'Glumeam doar, dar lui Dana îi place ideea', le-a declarat Trump duminică reporterilor de pe pista a
Premierul Peter Magyar, în vizită la Berlin pentru consolidarea politicii externe proeuropene a Ungariei
Premierul ungar Peter Magyar începe luni o vizită de două zile în Germania, la șase luni după preluarea mandatului și adoptarea de către Budapesta a unei noi politici externe proeuropene, relatează AFP. Din mai, Magyar și echipa sa depun eforturi pentru a depăși era naționalistului Viktor Orban și pentru a repara relațiile cu UE, în special c
Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital (poliția poloneză)
Autorul atacului armat care a ucis șase oameni în centrul orașului Cracovia, sâmbătă, în cadrul unui incident fără precedent în Polonia, a murit la spital, a anunțat p
Rubio vorbește despre progrese privind 'arhitectura de securitate' după războiul din #Ucraina
Secretarul de stat american Marco Rubio a vorbit duminică despre progrese în legătură cu modul în care ar putea arăta 'arhitectura de securitate' a Ucrainei și Europei după războiul dintre Moscova și Kiev, adăugând că discuțiile din această săptămână ar putea duce la noi pași înainte, relatează AFP. Rubio
Trump vorbește despre o posibilă întâlnire cu Xi și Putin în China
Președintele american Donald Trump a anunțat duminică o întâlnire probabilă cu omologii săi chinez și rus, Xi Jinping și Vladimir Putin, în noiembrie, la summitul APEC din China, pentru a discuta despre încheierea războiului din Orientul Mijlociu, relatează AFP. 'Merg în China', le-a declarat Trump reporterilor, 'iar u
Discuțiile Iranului cu SUA sunt blocate după șocul alegerilor americane, potrivit ministrului iranian de externe
Eforturile diplomatice intensificate recent pentru soluționarea conflictului din Orientul Mijlociu sunt acum oprite în urma 'șocului' provocat de înfrângerea republicanilor președintelui american Donald Trump în alegerile de la jumătatea mandatului, a declarat duminică ministrul iranian de externe Abbas Araghchi, potrivit AFP.
VIDEO Administrația Trump amenință democrații cu represalii judiciare dacă inițiază anchete motivate politic împotriva republicanilor
Procurorul general al SUA, Todd Blanche, un aliat al președintelui republican Donald Trump, a avertizat duminică asupra posibilității lansării unor investigații împotriva politicienilor democrați care s-ar folosi de noua lor majoritate din Congres pentru a iniția anchete motivate politic contra membrilor și aliaților administrației republicane, relatează agenți
SUA: Senatorul Jon Ossoff se impune într-un sondaj intern ca favorit al democraților pentru candidatura la președinție
Recent realesul senator american Jon Ossoff, din statul Georgia, s-a impus în fruntea unui sondaj privind preferințele pentru candidatura prezidențială a Partidului Democrat pentru alegerile din 2028, sondaj realizat în cadrul convenției progresiste Crooked Con, care a avut loc în acest weekend la Washington, relatează duminică agenția EFE.
VIDEO Rusia: Placă comemorativă la Moscova pentru fostul șef al spionajului est-german Markus Wolf
O placă comemorativă dedicată șefului spionajului est-german, Markus Wolf, ai cărui agenți au provocat demisia cancelarului vest-german Willy Brandt, a fost amplasată la Moscova, relatează duminică agenția dpa. Un basorelief din bronz, realizat de sculptorul Vladimir Ivanov, și o placă de granit au fost montate pe fațada unei clădiri din centr
Israel: Gadi Eisenkot a primit oficial mandatul să formeze guvernul
Președintele israelian Isaac Herzog i-a încredințat oficial duminică mandatul de a forma viitorul guvern lui Gadi Eisenkot, liderul principalului bloc de opoziție față de premierul în exercițiu Benjamin Netanyahu, subliniind că Israelul are acum în față o nouă realitate politică după alegerile de la jumătatea mandatului care au avut loc în SUA






