Bolsonaro crede că Argentina şi-a 'ales greşit' noul preşedinte, pe care nu intenţionează să-l felicite
Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a afirmat luni că Argentina şi-a 'ales greşit' noul şef al statului, în persoana peronistului de centru-stânga Alberto Fernandez, câştigător din primul tur de scrutin, desfăşurat duminică, transmite AFP.
'Regret (rezultatul scrutinului). Nu am un glob de cristal, dar cred că Argentina a ales greşit', a declarat preşedintele de extremă dreapta pentru presa braziliană, în timp ce pleca din Emiratele Arabe Unite spre Qatar.
Bolsonaro a mai spus că nu are intenţia să-l felicite pe preşedintele ales Alberto Fernandez. 'Astăzi nu ne vom indispune. Vom aştepta puţin pentru a vedea care este cu adevărat poziţia sa politică', a adăugat preşedintele brazilian, care va încheia joi un lung turneu în Asia şi Orientul Mijlociu.
Alberto Fernandez, care a candidat pe listă cu fosta preşedintă Cristina Kirchner (2007-2015), a obţinut 48% din voturi, devansându-l pe preşedintele în funcţie, neoliberalul Mauricio Macri (40,4%), pe care Bolsonaro l-a susţinut în mod deschis în campanie.
În discursul prin care şi-a sărbătorit victoria, Alberto Fernandez a cerut eliberarea lui Luiz Inacio Lula da Silva, fostul preşedinte brazilian aflat în închisoare pentru corupţie.
'Dacă vrea să dialogheze, nu vom trânti uşa', a mai spus Bolsonaro la sosirea în Qatar, calificând însă apelul lui Fernandez în privinţa lui Lula drept ''un afront pentru democraţia braziliană şi sistemul judiciar brazilian'.
Însă, 'deocamdată totul merge bine în cadrul Mercosur', a declarat Bolsonaro, referindu-se la blocul regional format din Brazilia, Argentina, Uruguay şi Paraguay, şi care a semnat un acord de liber schimb cu Uniunea Europeană, încă departe de a fi ratificat.
Relaţiile dintre Bolsonaro şi Fernandez nu au pornit cu dreptul în timpul campaniei electorale din Argentina. În timp ce Jair Bolsonaro a fost de părere că 'Argentina se apropie de haos', Fernandez l-a acuzat pe acesta că este 'rasist, misogin şi violent'.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Sorin Calciu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Marine Le Pen susține că Franța este 'cea mai puțin rasistă țară din lume'
Candidata partidului Adunarea Națională (RN, extremă dreapta) la alegerile prezidențiale, Marine Le Pen, consideră că 'nu există discriminare în Franța' și că aceasta este 'cea mai puțin rasistă țară din lume', într-un interviu difuzat duminică de CBS, conform AFP. În acest interviu pentru emisiunea '60 Minutes' a
Erdogan afirmă că i-a transmis lui Trump îngrijorările Turciei cu privire la noi atacuri asupra Iranului
Turcia nu dorește să vadă un nou val de atacuri împotriva Iranului, a declarat președintele turc Recep Tayyip Erdogan, adăugând că i-a transmis recent îngrijorările Ankarei președintelui american Donald Trump în cadrul unei convorbiri telefonice, relatează luni Reuters. 'Subliniem cu fiecare ocazie că aceste problem
Rusia/ Ziarul independent de investigații Novaia Gazeta și-a încetat activitatea
Ziarul rus de investigații Novaia Gazeta și-a încheiat luni activitatea și se pregătea să părăsească sediul său central de la Moscova după ce a ținut ultima ședință editorială, cedând în cele din urmă în fața a ceea ce numit o campanie de presiune din partea statului care a făcut imposibilă continuarea activității jurnalistice, relatează Reuters.
Donald Trump spune că 'nu dorește să escaladeze' războiul din Iran după alegerile din SUA (interviu)
Președintele american Donald Trump a declarat că nu caută să escaladeze conflictul cu Iranul după alegerile în care partidul său a pierdut majoritatea în Congres, deoarece, în parte, alegătorilor
Merz, la 37 de ani de la căderea Zidului Berlinului: 'Libertatea și democrația nu pot fi niciodată considerate de la sine înțelese'
Cancelarul german Friedrich Merz a făcut apel la protejarea libertății și democrației în Germania și Europa, cu ocazia împlinirii a 37 de ani de la căderea Zidului Berlinului, relatează dpa. Într-o postare publicată luni pe platforma X, Merz a amintit de trei evenimente cruciale din istoria Germaniei care au avut loc pe 9 noi
Peter Magyar: Presa relatează că fratele fostului prim-ministru Orban a fost reținut
Fratele fostului premier ungar Viktor Orban, Aron Orban, a fost arestat sub suspiciunea de trafic de persoane, potrivit unor informații din presă, a declarat luni prim-ministrul Peter Magyar, relatează MTI. Magyar a afirmat într-o postare pe Facebook că Oficiul Național pentru Recuperarea și Protejarea Activelor (NVVH) și Biroul Național de Investigații
#Ucraina/Kremlinul insistă că negocierile de la Abu Dhabi vor avea loc în format trilateral, fără a include oficiali europeni
Kremlinul a subliniat luni că negocierile prevăzute în această săptămână la Abu Dhabi vizând o reglementare a conflictului din Ucraina se vor desfășura într-un format strict 'trilateral', între delegațiile rusă, ucraineană și americană, fără a include oficiali europeni, după ce Parisul anunțase o 'reprezentare' a europenilor la m
Comisarul european pentru economie, de un 'optimism prudent' în privința unui nou pachet de ajutor pentru #Ucraina
Comisarul european pentru economie Valdis Dombrovskis a declarat luni că este de un 'optimism prudent' în privința posibilității ca Uniunea Europeană să sprijine Ucraina cu încă 45 de miliarde de euro, pe lângă finanțarea deja acordată, relatează dpa. În prezent, Uniunea Europeană furnizează Kievului un îm
Germania consideră că Europa nu are nevoie de o nouă arhitectură de securitate
Ministrul de externe german, Johann Wadephul, a declarat luni că Europa nu are nevoie de o nouă arhitectură de securitate, așa cum cere Rusia în cadrul unei negocieri pentru încheierea războiului din Ucraina și așa cum au propus Statele Unite săptămâna trecută, informează EFE. 'Este foarte clar: Europa nu are nevoie de o nouă arhitectură
Rusia/ Un atac ucrainean cu drone a incendiat rafinăria Kiriși din regiunea Leningrad și a ucis o femeie (guvernator)
O dronă ucraineană a lovit în cursul nopții rafinăria de petrol Kiriși, a doua ca mărime din Rusia, într-un atac care a provocat un incendiu, a declarat luni guvernatorul regiunii nord-vestice Leningrad, adăugând că o femeie a murit în urma atacului, transmite Reuters. Regiunea constituie un debușeu major pentru exportul de cereale și p
Franța/prezidențiale: Le Pen și Melenchon își consolidează avansul în intențiile de vot (sondaj)
Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, și rivalul său provenit din stânga radicală, Jean-Luc Mélenchon, și-au consolidat avansul în ce privește intențiile de vot în perspectiva alegerilor prezidențiale de anul viitor, potrivit unui sondaj publicat luni, într-un context de adâncire a polarizării politice în țară, transmite R
#Ucraina: Reuniune la Paris pentru finanțarea reparării structurii de protecție de la centrala nucleară de la Cernobîl
Guvernul francez găzduiește luni dimineață la Paris o 'conferință a donatorilor' pentru a strânge fondurile rămase necesare pentru repararea structurii de protecție de la centrala nucleară dezafectată de la Cernobîl, avariată în urma unui atac cu dronă rusesc la începutul anului 2025, relatează AFP. 'Am str&
Columbia: Fostul președinte Petro, acuzat că a atribuit contracte publice în schimbul relațiilor sexuale
Fostul președinte columbian de stânga Gustavo Petro face obiectul unei anchete în urma unei plângeri din partea unei femei care îl acuză că a atribuit contracte publice în schimbul relațiilor sexuale, a declarat sâmbătă președintele Curții supreme a țării, relatează luni AFP. Gustavo Petro a condus țara între 2
Anchetă internă privind o presupusă operațiune de spionaj asupra CEO-ului Nvidia, care recunoaște o relație extraconjugală
Consiliul de administrație al Nvidia, gigantul american din domeniul semiconductorilor, a lansat duminică o anchetă independentă în urma dezvăluirilor despre o posibilă operațiune de spionaj chineză care l-a vizat pe directorul general al Nvidia, Jensen Huang, care a recunoscut o aventură extraconjugală, relatează luni AFP. Această dezvă
Paraguay: Percheziții la domiciliul președintelui destituit în legătură cu criza bancară
Justiția paraguayană a percheziționat duminică domiciliul fostului președinte Santiago Pena, în cadrul anchetei privind prăbușirea Ueno Bank, pentru care a fost destituit, a informat parchetul, transmite AFP. Criza bancară, care a declanșat rapid o criză politică, a izbucnit marți odată cu plasarea sub tutelă pentru insolvabilitate a Uneo Bank de către B



