SUA îşi întăresc prezenţa militară în regiunea petrolieră din estul Siriei

Statele Unite au început să trimită întăriri în regiunea petrolieră din estul Siriei, a declarat sâmbătă pentru AFP un oficial din cadrul Departamentului american al apărării.
Oficialul american a indicat că Washingtonul a început să îşi consolideze poziţiile în provincia Deir Ezzor, unde se găsesc principalele câmpuri petroliere siriene, în coordonare cu Forţele Democrate Siriene (FDS), majoritar kurde.
Conform sursei citate, care nu a furnizat informaţii suplimentare, desfăşurarea militară urmăreşte să blocheze accesul grupării Stat Islamic şi a altor actori la câmpurile petroliere din această regiune controlată, în trecut, de jihadişti.
Conform corespondenţei AFP de la faţa locului, un convoi de aproximativ 13 vehicule militare americane a pătruns în Siria dinspre Irak şi se îndrepta sâmbătă spre provincia învecinată Hassake din estul ţării.
Convoiul a trecut pe la punctele de control ale regimului sirian traversând oraşul cu populaţie majoritar kurdă Qamichli (nord-estul Siriei).
În prezent, în post la Deir Ezzor sunt aproximativ 200 de soldaţi americani.
Iniţial, preşedintele Donald Trump a ordonat retragerea forţelor americane din regiunea frontierei de nord a Siriei, permiţând declanşarea, la 9 octombrie, a ofensivei Turciei împotriva forţelor kurde din regiune.
Săptămâna trecută, preşedintele SUA a declarat că "un număr redus" de soldaţi americani vor rămâne totuşi în Siria pentru a asigura securitatea câmpurilor de hidrocarburi.
Rusia a reacţionat sâmbătă, acuzând SUA de "banditism internaţional".
"Ce face Washington la ora actuală - preluarea şi plasarea sub control armat a câmpurilor de petrol din estul Siriei - ţine, pur şi simplu, de banditism internaţional", conform unei declaraţii a ministerului apărării de la Moscova. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Președintele sârb, internat într-un spital militar din Belgrad după revenirea din SUA (oficial)
Președintele sârb Aleksandar Vucic a fost internat sâmbătă într-un spital militar din Belgrad, după ce a revenit din Statele Unite, a anunțat cabinetul său fără a preciza motivele acestei spitalizări, relatează AFP. Președintele Vucic 'a fost internat la Academia medicală militară imediat după aterizarea' la Belgrad,
#Ucraina: Armistițiul de trei zile are ca scop 'testarea pregătirii' Kievului pentru pace (Kremlin)
Kremlinul a declarat sâmbătă ca armistițiul de trei zile propus de Moscova, între 8 și 10 mai, are ca scop 'testarea pregătirii' Kievului de a face pace, Ucraina declarând, la rândul său, că este vorba de o încetare a focului prea scurtă pentru negocieri serioase, relatează AFP. 'Scopul armistițiului d
Nimeni nu poate garanta siguranța Kievului dacă #Ucraina atacă Moscova pe 9 mai, spune Medvedev
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei Dmitri Medvedev a declarat sâmbătă că, dacă Ucraina ar ataca Moscova în timpul festivităților consacrate victoriei în cel de-al doilea război mondial, pe 9 mai, 'nimeni nu poate garanta' supraviețuirea Kievului până pe 10 mai, relatează Reuters. Președintele rus Vladimir Putin
Coreea de Sud: Fostul ministru al muncii Kim Moon-soo, desemnat candidat al conservatorilor în alegerile prezidențiale din 3 iunie
Fostul ministru sud-coreean al muncii Kim Moon-soo a fost desemnat sâmbătă de partidul conservator candidat în alegerile prezidențiale din 3 iunie, organizate în urma demiterii lui Yoon Suk Yeol, care a aruncat țara într-o criză politică, informează agențiile internaționale de presă. Kim Moon-soo, din Partidul Puterii Poporului (PPP) al
Ingerințe străine: cum combate Parlamentul European amenințările la adresa democrației din UE
O dată cu dezvoltarea accelerată a rețelelor sociale și creșterea tensiunilor geopolitice, UE se confruntă cu pericole crescute venite dinspre actori externi. Aceștia urmăresc să perturbe alegerile și procesele democratice din întreaga UE. Actori rău intenționați încearcă să profite de alegeri pentru a submina încrederea în procesele electorale sau &i
Zelenski consideră că Trump vede conflictul din Ucraina 'puțin diferit' după întâlnirea lor de la Vatican
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski consideră că întâlnirea cu omologul său american Donald Trump la Vatican pe 26 aprilie i-a permis acestuia din urmă să vadă conflictul din Ucraina 'puțin diferit', relatează sâmbătă AFP. 'Sunt încrezător că, după întâlnirea noastră de la Vatican, președin
Apărarea civilă din Gaza a anunțat moartea a 11 persoane, inclusiv trei copii, într-un raid israelian
Apărarea civilă din Fâșia Gaza a anunțat sâmbătă moartea a 11 persoane, inclusiv trei copii mici, într-un raid israelian în cursul nopții asupra taberei de refugiați palestinieni de la Khan Younis, în sudul teritoriului, relatează AFP. Un purtător de cuvânt al apărării civile a precizat că a fost bombardată 'casa familie
Rusia a atacat în cursul nopții #Ucraina cu 183 de drone și două rachete balistice
Rusia a atacat în cursul nopții Ucraina cu 183 de drone și două rachete balistice, au afirmat sâmbătă forțele aeriene ucrainene, transmit Reuters și EFE. Din cele 183 de drone, 77 au fost doborâte și alte 73 au căzut fără a provoca pagube, a menționat armata ucraineană. Cele două rachete balistice Iskander-M au fost lansate din
CIA va suprima 1.200 de posturi (Washington Post)
Principala agenție de informații externe a SUA, CIA, va suprima 1.200 de posturi, a relatat vineri Washington Post, în contextul în care Casa Albă a prezentat un proiect de buget de austeritate, transmit AFP și Reuters. Administrația Donald Trump i-a informat pe congresmeni că aceste reduceri se vor desfășura pe parcursul mai multo
Australienii au început să voteze în cadrul alegerilor legislative
Australienii ies la vot sâmbătă în cadrul alegerilor legislative, după o campanie marcată de problemele legate de puterea de cumpărare, mediu și noile tarife vamale ale SUA, informează AFP, Reuters și dpa. Votul va decide viitorul premierului Anthony Albanese, aflat de trei ani în fruntea guvernului și al cărui Partid Laburis
Donald Trump și Mark Carney se vor întâlni marți la Casa Alba pentru a negocia tarifele
Președintele american, Donald Trump, îl va primi pe prim-ministrul canadian, Mark Carney, la Casa Albă marți, 6 mai, pentru a începe negocierile privind tarifele impuse Canadei și noua relație bilaterală dintre cele două țări, transmite EFE. În prima sa conferință de presă de la câștigarea alegerilor generale luni, Carn
Rubio îndeamnă Germania să 'inverseze cursul' după ce AfD a fost etichetată drept extremistă
Secretarul de stat american, Marco Rubio, a condamnat clasificarea partidului Alternativa pentru Germania (AfD) drept 'extremist de dreapta confirmat' de către serviciile de informații interne, făcând apel la țară să 'inverseze cursul', relatează dpa. 'Germania tocmai a acordat agenției sale de spionaj noi puteri pent
Ministrul adjunct al culturii din Berlin demisionează după o controversă pe tema reducerilor bugetare
Ministrul adjunct al culturii din Berlin a demisionat vineri, după ce controversa privind reducerile bugetare din decembrie în acest sector a stârnit furie în rândul teatrelor, orchestrelor și cluburilor techno din capitala germană, transmite France Presse. Joe Cialo, membru al Uniunii Creștin-Democrate, la fel ca viito
Propunerea de buget pentru 2026 a lui Donald Trump reduce cheltuielile și prioritizează apărarea
Președintele Donald Trump dorește să concentreze bugetul SUA pentru 2026 pe securitatea națională și apărare, reducând în același timp alte cheltuieli publice, a anunțat vineri Casa Albă. Acest prim proiect include o creștere de 13% a bugetului pentru apărare și o creștere de 65% a bugetului pentru securitate internă. Totodat preve
Regele Charles va participa la inaugurarea noului Parlament canadian
Regele Charles al Marii Britanii și soția sa, regina Camilla, vor vizita Canada în perioada 26-27 mai, a anunțat vineri Palatul Buckingham - relatează Reuters. Cuplul regal va participa la deschiderea de stat a Parlamentului Canadei din Ottawa, se arată în comunicat. Și prim-ministrul canadian, Mark Carney, a anunțat