Marea Britanie: Guvernul dezminte că ar intenţiona să slăbească drepturile angajaţilor după Brexit
Guvernul de la Londra a dezminţit informaţiile publicate sâmbătă de cotidianul Financial Times potrivit cărora va încerca să slăbească drepturile lucrătorilor după ce Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană, transmite Reuters.
Cotidianul financiar a publicat extrase din documente scurse de la Ministerul pentru Brexit, care afirmă că un aşa-numit angajament faţă de UE privind 'un teren de joc echitabil' 'lasă loc de interpretare'.
Uniunea Europeană este preocupată că Marea Britanie ar putea încerca să relaxeze reglementări, cum sunt cele privind drepturile angajaţilor, după ce va ieşi din Uniune, şi afirmă că este probabil să impună bariere comerciale dacă reglementărilor nu vor rămâne similare, pentru a evita o competiţie incorectă.
Pe termen mai scurt, guvernul britanic are nevoie de sprijinul măcar al unora dintre membrii rebeli din Partidul Laburist, de opoziţie, pentru a trece legislaţia de Brexit, aceştia declarând că votul lor va depinde de păstrarea garanţiilor actuale pentru angajaţi.
În acordul negociat de premierul Boris Johnson cu Bruxellesul, se spune că 'relaţia viitoare trebuie să asigure competiţie deschisă şi corectă, incluzând angajamente robuste de a asigura un teren de joc echitabil'.
Potrivit FT, oficiali ministeriali britanici au scris că 'interpretarea ' Marii Britanii şi cea a UE 'a acestor angajamente vor fi foarte diferite', şi că textul reprezintă 'un punct de plecare mult mai deschis pentru negocierile privind relaţia viitoare'.
Membri ai guvernului au respins însă interpretarea FT conform căreia aceasta înseamnă că standardele de muncă britanice vor diferi semnificativ de cele din UE.
'Această poveste nu este corectă. Marea Britanie va menţine cele mai înalte standarde ale drepturilor lucrătorilor şi standarde de mediu atunci când vom ieşi din UE', a transmis pe Twitter ministrul britanic al economiei, Andrea Leadsom, în replică la cele relatate de Financial Times.
Cu toate acestea, liderul laburist Jeremy Corbyn a declarat că articolul din FT le arată membrilor parlamentului că nu ar fi înţelept să aibă încredere în promisiunile guvernului legate de drepturile lucrătorilor.
În schimb, ministrul adjunct al economiei, Kwasi Kwarteng, a susţinut că nu este în interesul guvernului să încerce să relaxeze reglementările de muncă. 'Cred că e complet nebunesc, de fapt', a spus el la BBC, întrebat cu privire la articolul publicat de FT.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Marine Le Pen susține că Franța este 'cea mai puțin rasistă țară din lume'
Candidata partidului Adunarea Națională (RN, extremă dreapta) la alegerile prezidențiale, Marine Le Pen, consideră că 'nu există discriminare în Franța' și că aceasta este 'cea mai puțin rasistă țară din lume', într-un interviu difuzat duminică de CBS, conform AFP. În acest interviu pentru emisiunea '60 Minutes' a
Erdogan afirmă că i-a transmis lui Trump îngrijorările Turciei cu privire la noi atacuri asupra Iranului
Turcia nu dorește să vadă un nou val de atacuri împotriva Iranului, a declarat președintele turc Recep Tayyip Erdogan, adăugând că i-a transmis recent îngrijorările Ankarei președintelui american Donald Trump în cadrul unei convorbiri telefonice, relatează luni Reuters. 'Subliniem cu fiecare ocazie că aceste problem
Rusia/ Ziarul independent de investigații Novaia Gazeta și-a încetat activitatea
Ziarul rus de investigații Novaia Gazeta și-a încheiat luni activitatea și se pregătea să părăsească sediul său central de la Moscova după ce a ținut ultima ședință editorială, cedând în cele din urmă în fața a ceea ce numit o campanie de presiune din partea statului care a făcut imposibilă continuarea activității jurnalistice, relatează Reuters.
Donald Trump spune că 'nu dorește să escaladeze' războiul din Iran după alegerile din SUA (interviu)
Președintele american Donald Trump a declarat că nu caută să escaladeze conflictul cu Iranul după alegerile în care partidul său a pierdut majoritatea în Congres, deoarece, în parte, alegătorilor
Merz, la 37 de ani de la căderea Zidului Berlinului: 'Libertatea și democrația nu pot fi niciodată considerate de la sine înțelese'
Cancelarul german Friedrich Merz a făcut apel la protejarea libertății și democrației în Germania și Europa, cu ocazia împlinirii a 37 de ani de la căderea Zidului Berlinului, relatează dpa. Într-o postare publicată luni pe platforma X, Merz a amintit de trei evenimente cruciale din istoria Germaniei care au avut loc pe 9 noi
Peter Magyar: Presa relatează că fratele fostului prim-ministru Orban a fost reținut
Fratele fostului premier ungar Viktor Orban, Aron Orban, a fost arestat sub suspiciunea de trafic de persoane, potrivit unor informații din presă, a declarat luni prim-ministrul Peter Magyar, relatează MTI. Magyar a afirmat într-o postare pe Facebook că Oficiul Național pentru Recuperarea și Protejarea Activelor (NVVH) și Biroul Național de Investigații
#Ucraina/Kremlinul insistă că negocierile de la Abu Dhabi vor avea loc în format trilateral, fără a include oficiali europeni
Kremlinul a subliniat luni că negocierile prevăzute în această săptămână la Abu Dhabi vizând o reglementare a conflictului din Ucraina se vor desfășura într-un format strict 'trilateral', între delegațiile rusă, ucraineană și americană, fără a include oficiali europeni, după ce Parisul anunțase o 'reprezentare' a europenilor la m
Comisarul european pentru economie, de un 'optimism prudent' în privința unui nou pachet de ajutor pentru #Ucraina
Comisarul european pentru economie Valdis Dombrovskis a declarat luni că este de un 'optimism prudent' în privința posibilității ca Uniunea Europeană să sprijine Ucraina cu încă 45 de miliarde de euro, pe lângă finanțarea deja acordată, relatează dpa. În prezent, Uniunea Europeană furnizează Kievului un îm
Germania consideră că Europa nu are nevoie de o nouă arhitectură de securitate
Ministrul de externe german, Johann Wadephul, a declarat luni că Europa nu are nevoie de o nouă arhitectură de securitate, așa cum cere Rusia în cadrul unei negocieri pentru încheierea războiului din Ucraina și așa cum au propus Statele Unite săptămâna trecută, informează EFE. 'Este foarte clar: Europa nu are nevoie de o nouă arhitectură
Rusia/ Un atac ucrainean cu drone a incendiat rafinăria Kiriși din regiunea Leningrad și a ucis o femeie (guvernator)
O dronă ucraineană a lovit în cursul nopții rafinăria de petrol Kiriși, a doua ca mărime din Rusia, într-un atac care a provocat un incendiu, a declarat luni guvernatorul regiunii nord-vestice Leningrad, adăugând că o femeie a murit în urma atacului, transmite Reuters. Regiunea constituie un debușeu major pentru exportul de cereale și p
Franța/prezidențiale: Le Pen și Melenchon își consolidează avansul în intențiile de vot (sondaj)
Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, și rivalul său provenit din stânga radicală, Jean-Luc Mélenchon, și-au consolidat avansul în ce privește intențiile de vot în perspectiva alegerilor prezidențiale de anul viitor, potrivit unui sondaj publicat luni, într-un context de adâncire a polarizării politice în țară, transmite R
#Ucraina: Reuniune la Paris pentru finanțarea reparării structurii de protecție de la centrala nucleară de la Cernobîl
Guvernul francez găzduiește luni dimineață la Paris o 'conferință a donatorilor' pentru a strânge fondurile rămase necesare pentru repararea structurii de protecție de la centrala nucleară dezafectată de la Cernobîl, avariată în urma unui atac cu dronă rusesc la începutul anului 2025, relatează AFP. 'Am str&
Columbia: Fostul președinte Petro, acuzat că a atribuit contracte publice în schimbul relațiilor sexuale
Fostul președinte columbian de stânga Gustavo Petro face obiectul unei anchete în urma unei plângeri din partea unei femei care îl acuză că a atribuit contracte publice în schimbul relațiilor sexuale, a declarat sâmbătă președintele Curții supreme a țării, relatează luni AFP. Gustavo Petro a condus țara între 2
Anchetă internă privind o presupusă operațiune de spionaj asupra CEO-ului Nvidia, care recunoaște o relație extraconjugală
Consiliul de administrație al Nvidia, gigantul american din domeniul semiconductorilor, a lansat duminică o anchetă independentă în urma dezvăluirilor despre o posibilă operațiune de spionaj chineză care l-a vizat pe directorul general al Nvidia, Jensen Huang, care a recunoscut o aventură extraconjugală, relatează luni AFP. Această dezvă
Paraguay: Percheziții la domiciliul președintelui destituit în legătură cu criza bancară
Justiția paraguayană a percheziționat duminică domiciliul fostului președinte Santiago Pena, în cadrul anchetei privind prăbușirea Ueno Bank, pentru care a fost destituit, a informat parchetul, transmite AFP. Criza bancară, care a declanșat rapid o criză politică, a izbucnit marți odată cu plasarea sub tutelă pentru insolvabilitate a Uneo Bank de către B



