Rory Stewart, fost contracandidat ai lui Boris Johnson, îşi anunţă candidatura pentru primăria Londrei
Parlamentarul britanic Rory Stewart, care a constituit o surpriză în cursa pentru funcţia de premier prin abordarea sa moderată a Brexitului, a anunţat vineri că se va retrage din Parlament pentru a fi candidat independent la primăria Londrei, în mai anul viitor, informează AFP.
În vârstă de 46 de ani, Rory Stewart, aventurier şi abil utilizator al reţelelor sociale, se număra printre cei 21 de deputaţi conservatori rebeli sancţionaţi după ce au votat împotriva premierului Boris Johnson în timpul unui vot crucial luna trecută în Camera Comunelor.
Subliniind "marele privilegiu" pe care-l reprezintă pentru el faptul de "a servi" circumscripţia sa din nordul Marii Britanii timp de zece ani, el a anunţat într-o primă etapă "cu mare tristeţe" pe Twitter că nu va candida la un nou mandat, în condiţiile în care criza privind Brexitul face inevitabile legislativele anticipate. De asemenea, el a anunţat că a părăsit Partidul Conservator.
Câteva clipe mai târziu, el şi-a anunţat candidatura la primăria capitalei britanice, condusă în prezent de laburistul Sadiq Khan, primar din 2016, după două mandate ale lui Boris Johnson.
Într-o înregistrare video postată pe Twitter, Rory Stewart a descris Londra drept un loc de unde trebuie combătute "pericolele Brexitului" şi "extremismul care pune stăpânire pe ţară".
I am running as an Independent candidate for Mayor of London, and here’s why.
— Rory Stewart (@RoryStewartUK) October 4, 2019
Please join me in my campaign: https://t.co/8y3xWpl9hY#Rory4London pic.twitter.com/jnaNy8IF0s
Eliminat din al treilea tur de vot în timpul alegerilor pentru a-i succeda Theresei May la conducerea partidului şi prin urmare în funcţia de premier, Rory Stewart a trântit uşa guvenului cu puţin timp înainte de instalarea la putere a lui Boris Johnson. El era ministru al dezvoltării internaţionale în guvernul condus de May.
În timpul campaniei, el s-a remarcat drept singurul candidat care s-a opus ferm unei ieşiri din UE fără un acord cu Bruxellesul. Clasat pe locul patru în urma unei abile campanii pe reţelele sociale, el l-a depăşit cu patru voturi pe Sajid Javid, ministru al finanţelor în guvernul Johnson.
Fost agent secret, potrivit mass-media, Rory Stewart a fost guvernator-adjunct a două provincii în sudul Irakului după invadarea coaliţiei sub conducerea americană în 2003. De asemenea, el a traversat singur Afganistanul în 2002, periplu povestit într-o carte devenită bestseller. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Franța: Guvernul a anunțat o creștere a salariului minim cu 1,6% ca răspuns la protestele sociale
Guvernul francez a anunțat luni o creștere a salariului minim cu 1,6% începând cu 1 decembrie, după mai multe săptămâni de manifestații generate de scăderea puterii de cumpărare și nemulțumirile tineretului, transmit AFP și EFE. Mărirea face ca salariul sub care este interzis să plătești un angajat în Franța să fie de a
Canada anunță noi sancțiuni împotriva Rusiei
Canada a decis să impună Rusiei noi sancțiuni pentru agresiunea împotriva Ucrainei, a declarat luni șefa diplomației canadiene, Anita Anand, cu ocazia unei reuniuni ministeriale a G7, conform AFP. Guvernul de la Ottawa a adăugat pe lista de sancțiuni 38 de entități și 24 de persoane, cu scopul de a 'reduce și mai mult capacitățile mi
Peru este îngrijorat de soarta cetățenilor săi înrolați de Rusia pentru războiul cu #Ucraina
Ministrul peruan de externe Carlos Espa și-a exprimat luni, în timpul unei vizite la Moscova, îngrijorarea față de situația concetățenilor săi înrolați în Rusia pentru războiul cu Ucraina, transmite AFP. În dialogul cu omologul său rus, Serghei Lavrov, șeful diplomației de la Lima a afirmat că dorește să reacțione
Donatorii au promis 278 de milioane de euro pentru repararea structurii de protecție de la Cernobîl
Donatorii reuniți luni la Paris au promis peste jumătate din suma de 500 de milioane de euro necesară pentru repararea structurii de izolare de la fosta centrală nucleară de la Cernobîl, avariată anul trecut de o dronă rusească, relatează AFP. 'Valoarea totală a angajamentelor confirmate se ridică acum la 278 de milioane de euro, pro
Alice Huang, cu o biografie plină de mistere, în centrul spionajului de la Nvidia
Alice Huang, o femeie de afaceri chineză și fostă directoare a firmei singaporeze Megaspeed, se află în centrul unei presupuse operațiuni de spionaj împotriva CEO-ului Nvidia, Jensen Huang, în contextul în care o mare parte din cariera sa profesională rămâne învăluită în mister, relatează luni EFE. Ide
#Ucraina/ Zelenski declară că s-a 'coordonat' cu UE înainte de negocierile de la Abu Dhabi
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că s-a coordonat cu președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen înainte de discuțiile Ucraina-Rusia sub mediere americană prevăzute în această săptămână la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ursula și cu mine ne-am coordonat pozițiile privind reuniunea de la Abu Dhab
Marine Le Pen susține că Franța este 'cea mai puțin rasistă țară din lume'
Candidata partidului Adunarea Națională (RN, extremă dreapta) la alegerile prezidențiale, Marine Le Pen, consideră că 'nu există discriminare în Franța' și că aceasta este 'cea mai puțin rasistă țară din lume', într-un interviu difuzat duminică de CBS, conform AFP. În acest interviu pentru emisiunea '60 Minutes' a
Erdogan afirmă că i-a transmis lui Trump îngrijorările Turciei cu privire la noi atacuri asupra Iranului
Turcia nu dorește să vadă un nou val de atacuri împotriva Iranului, a declarat președintele turc Recep Tayyip Erdogan, adăugând că i-a transmis recent îngrijorările Ankarei președintelui american Donald Trump în cadrul unei convorbiri telefonice, relatează luni Reuters. 'Subliniem cu fiecare ocazie că aceste problem
Rusia/ Ziarul independent de investigații Novaia Gazeta și-a încetat activitatea
Ziarul rus de investigații Novaia Gazeta și-a încheiat luni activitatea și se pregătea să părăsească sediul său central de la Moscova după ce a ținut ultima ședință editorială, cedând în cele din urmă în fața a ceea ce numit o campanie de presiune din partea statului care a făcut imposibilă continuarea activității jurnalistice, relatează Reuters.
Donald Trump spune că 'nu dorește să escaladeze' războiul din Iran după alegerile din SUA (interviu)
Președintele american Donald Trump a declarat că nu caută să escaladeze conflictul cu Iranul după alegerile în care partidul său a pierdut majoritatea în Congres, deoarece, în parte, alegătorilor
Merz, la 37 de ani de la căderea Zidului Berlinului: 'Libertatea și democrația nu pot fi niciodată considerate de la sine înțelese'
Cancelarul german Friedrich Merz a făcut apel la protejarea libertății și democrației în Germania și Europa, cu ocazia împlinirii a 37 de ani de la căderea Zidului Berlinului, relatează dpa. Într-o postare publicată luni pe platforma X, Merz a amintit de trei evenimente cruciale din istoria Germaniei care au avut loc pe 9 noi
Peter Magyar: Presa relatează că fratele fostului prim-ministru Orban a fost reținut
Fratele fostului premier ungar Viktor Orban, Aron Orban, a fost arestat sub suspiciunea de trafic de persoane, potrivit unor informații din presă, a declarat luni prim-ministrul Peter Magyar, relatează MTI. Magyar a afirmat într-o postare pe Facebook că Oficiul Național pentru Recuperarea și Protejarea Activelor (NVVH) și Biroul Național de Investigații
#Ucraina/Kremlinul insistă că negocierile de la Abu Dhabi vor avea loc în format trilateral, fără a include oficiali europeni
Kremlinul a subliniat luni că negocierile prevăzute în această săptămână la Abu Dhabi vizând o reglementare a conflictului din Ucraina se vor desfășura într-un format strict 'trilateral', între delegațiile rusă, ucraineană și americană, fără a include oficiali europeni, după ce Parisul anunțase o 'reprezentare' a europenilor la m
Comisarul european pentru economie, de un 'optimism prudent' în privința unui nou pachet de ajutor pentru #Ucraina
Comisarul european pentru economie Valdis Dombrovskis a declarat luni că este de un 'optimism prudent' în privința posibilității ca Uniunea Europeană să sprijine Ucraina cu încă 45 de miliarde de euro, pe lângă finanțarea deja acordată, relatează dpa. În prezent, Uniunea Europeană furnizează Kievului un îm
Germania consideră că Europa nu are nevoie de o nouă arhitectură de securitate
Ministrul de externe german, Johann Wadephul, a declarat luni că Europa nu are nevoie de o nouă arhitectură de securitate, așa cum cere Rusia în cadrul unei negocieri pentru încheierea războiului din Ucraina și așa cum au propus Statele Unite săptămâna trecută, informează EFE. 'Este foarte clar: Europa nu are nevoie de o nouă arhitectură







