Trump iniţiază procesul de a declara Brazilia drept aliat major non-NATO

Statele Unite vor desemna Brazilia drept aliat major non-NATO, a declarat miercuri preşedintele american Donald Trump, potrivit DPA şi EFE.
"Iau această decizie ca recunoaştere a angajamentelor recente ale guvernului Braziliei de a spori cooperarea în domeniul apărării cu Statele Unite şi ca recunoaştere a propriului nostru interes naţional în aprofundarea coordonării noastre în privinţa apărării cu Brazilia", a precizat Trump într-un mesaj către Congres, citat într-un comunicat al Casei Albe.
Când preşedintele brazilian Jair Bolsonaro s-a aflat în vizită la Washington în martie, Trump a spus că ar putea chiar susţine aderarea Braziliei la Alianţa Nord-Atlantică.
Bolsonaro, care a fost supranumit 'Donald Trump al Braziliei' în timpul campaniei sale electorale de anul trecut, şi preşedintele american sunt amândoi văzuţi ca populişti de dreapta.
După ce Bolsonaro şi-a preluat funcţia la 1 ianuarie, cele două puteri de pe continentul american au încercat să îşi dezvoltare legăturile comerciale şi în alte domenii.
Desemnarea Braziliei ca aliat major non-NATO ar urma să acorde acestei ţări un acces mai mare la achiziţiile de arme şi echipamente americane. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Suedia donează 1,8 milioane de euro pentru Radio Europa Liberă, după ce Trump a înghețat finanțarea
Suedia a anunțat joi o donație de 1,8 milioane de euro pentru postul Radio Europa Liberă, căruia noul președinte american Donald Trump i-a sistat subvențiile de la bugetul SUA, care se ridicau la suma de 77 de milioane de dolari pentru anul în curs, relatează agențiile AFP și Reuters. În urma deciziei lui Trump, 'cetățenii a numeroase țări risc
Parlamentul ucrainean a ratificat acordul cu SUA privind exploatarea resurselor minerale ale Ucrainei
Rada Supremă de la Kiev (parlamentul unicameral) a ratificat joi, cu votul favorabil a 338 din cei 347 de deputați prezenți, acordul cu SUA privind crearea unui fond comun de investiții care va atrage jumătate din profiturile generate de exploatarea viitoare a mineralelor, hidrocarburilor, pământurilor rare și a altor resurse minerale ucrainene, relatează EFE și Reuter
Germania, criticată de țările vecine pentru sporirea controalelor și măsurilor anti-migrație la granițe
Poliția germană a intensificat controalele la granițe, stârnind critici din partea țărilor vecine, toate membre în spațiul european de liberă circulație Schengen, după ce guvernul noului cancelar federal Friedrich Merz a decis imediat după învestire implementarea unor măsuri de combatere a migrației ilegale, relatează agenția DPA. Un purtător
Germania: Serviciul de informații interne anunță un moratoriu asupra clasării AfD ca extremist până la decizia justiției la contestație
Serviciul german de informații interne (Oficiul Federal pentru apărarea Constituției, BfV) s-a angajat să nu clasifice deocamdată Alternativa pentru Germania (AfD) ca organizație extremistă, până la soluționarea contestației depuse de acest partid la tribunalul administrativ din Koln, transmit Reuters și EFE. Curtea a anunțat joi, într-un comunicat
Rusia: Rachete intercontinentale și drone vor defila în Piața Roșie de Ziua Victoriei
Legendarele tancuri sovietice T-34 vor deschide vineri parada din Piața Roșie, pe al cărui pavaj pietruit vor trece de asemenea rachete balistice intercontinentale moderne Yars, dar nu vor lipsi nici dronele de asalt utilizate de forțele ruse în războiul din Ucraina, relatează joi EFE. În total, aproximativ 130 de echipamente de război ruse vor lua
Comisia Europeană a virat Ucrainei 1 miliard de euro ca ajutor economic din activele rusești înghețate în UE
Comisia Europeană a virat joi suma de 1 miliard de euro ca ajutor bugetar pentru Ucraina în cadrul unui program mai amplu de ajutor economic, transmite dpa. 'În mod simbolic, această tranșă coincide în Ucraina cu Ziua de comemorare și de victorie asupra nazismului în Al Doilea Război Mondial', a notat comisia într-un comun
Costul ridicat al pensiilor militare complică construcția apărării europene (comentariu Reuters)
Națiunile europene doresc să cheltuiască mult pentru artilerie, rachete și drone, dar angajamentele costisitoare privind pensiile militare riscă să restrângă aceste planuri ambițioase, comentează miercuri agenția Reuters pe baza unor date noi despre bugetele pentru apărare ale membrilor NATO. Statele europene din alianță se grăbesc să își crească c
SUA fac presiuni asupra țărilor vizate de creșterea tarifelor vamale să acorde licențe pentru Starlink(presă)
Administrația președintelui american Donald Trump a îndemnat țările cărora Washingtonul le-a impus tarife vamale semnificative să permită companiei de sateliți Startlink, deținută de magnatul tehnologiei și consilier prezidențial Elon Musk, să opereze pe teritoriile lor, potrivit unor documente obținute de The Washington Post, preluat de EFE. Mesajele in
Parlamentul European a redus statutul de protecție a lupilor de la 'strict protejat' la 'protejat'
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Ionuț Mareș, transmite: Parlamentul European a redus statutul UE de protecție a lupilor de la 'strict protejat' la 'protejat', ceea ce înseamnă că statele membre vor avea acum o mai mare flexibilitate în gestionarea populațiilor de lupi de pe teritoriul lor. Cu 371 de voturi pentru, 162 &ic
Armistițiu de 9 mai: Kievul acuză Rusia că atacă pe 'întreaga linie a frontului'
Ucraina a acuzat joi Rusia că atacă pe 'întreaga linie a frontului', încălcând astfel armistițiul de trei zile anunțat de președintele rus Vladimir Putin, în timp ce Moscova susține că îl 'respectă cu strictețe' și că doar 'răspunde' atacurilor ucrainene, relatează France Presse. Acest armistițiu a intrat &
Regatul Unit acordă sprijin financiar pentru întărirea securității cibernetice a Republicii Moldova și Ucrainei
Regatul Unit a anunțat că va investi 1,1 milioane de lire sterline pentru a întări securitatea cibernetică a Republicii Moldova și a contracara atacurile cibernetice rusești, în informează joi Radio Chișinău și IPN. Potrivit ministrului britanic pentru relații interguvernamentale, Pat McFadden, Republica Moldova urmează să beneficieze de instrument
Președintele chinez susține că este alături de Rusia în fața unui comportament de 'hărțuire hegemonică'
Președintele chinez Xi Jinping, în vizită la Moscova pentru manifestările care marchează împlinirea a 80 de ani de la victoria împotriva Germaniei naziste, a dat asigurări joi că țara sa este alături de Rusia în contextul 'hărțuirii hegemonice', relatează AFP și Reuters. Rusia și China și-au întărit putern
Acuzată de UE că înlesnește războiul Rusiei în #Ucraina, China afirmă că nu a furnizat niciodată arme letale 'niciunei părți'
China a declarat joi că nu a furnizat niciodată arme letale 'niciunei dintre părțile' implicate în războiul din Ucraina și că 'are un control strict' asupra exporturilor de articole cu dublă utilizare, pe fondul suspiciunilor că Rusia folosește dispozitive tehnologice civile în scopuri militare, informează EFE. Un p
Eforturile țărilor europene de sporire a bugetelor pentru apărare, afectate de cheltuielile mari pentru plata pensiilor
Țările europene doresc să aloce mai mulți bani pentru a se dota cu artilerie, rachete și drone, dar planurile lor ambițioase riscă să fie afectate de pensiile costisitoare ale foștilor militari, transmite Reuters într-o analiză. Statele europene din NATO fac eforturi pentru a-și spori cheltuielile militare pe fondul creșterii amenințării
Parlamentul Lituaniei aprobă ieșirea țării din tratatul privind interzicerea minelor antipersonal
Parlamentul lituanian a votat joi în favoarea retragerii țării din Convenția de la Ottawa privind interzicerea utilizării minelor antipersonal, în contexul preocupărilor privind amenințarea militară reprezentată de Rusia vecină, relatează Reuters. Toate cele cinci țări membre UE și NATO care se învecinează cu Rusia - Lituania, Letonia, Estoni