Premierul ceh va refuza să demisioneze chiar dacă va fi inculpat pentru fraudă
Premierul Cehiei, miliardarul Andrej Babis, a declarat sâmbătă că nu va demisiona, chiar dacă va fi pus sub acuzare pentru implicare într-o fraudă cu subvenţii europene, relatează AFP.
Săptămâna trecută, poliţia a recomandat inculparea şefului guvernului pentru implicarea sa într-o fraudă cu subvenţii europene în valoare de două milioane de euro şi pentru care riscă o pedeapsă de cinci până la zece ani de închisoare. "Nu voi demisiona deoarece spun de la început că aceasta este o chestiune politică", a declarat Babis pentru cotidianul DNES al cărui proprietar este.
Al doilea om în topul averilor din Cehia, Babis, în vârstă de 64 de ani, a fost inculpat în 2017 într-o afacere de deturnare de fonduri prezumată datând din 2007-2008 şi legată de complexul său hotelier "Cuibul de barză", lângă Praga. "Dacă nu aş fi fost în politică, nimeni nu ar fi auzit de 'Cuibul de barză' ", a spus Babis.
"Oamenii continuă să comploteze împotriva mea, să sape în trecut. Acest caz se întinde pe o perioadă de 12 ani", a insistat el, calificând ''grele'' acuzaţiile împotriva familiei sale.
Preşedintele Milos Zeman, care l-ar putea demite în mod legal pe premier, a declarat joi că nu va face acest lucru. "Un prim-ministru pus sub acuzare nu este un prim-ministru condamnat", a explicat el.
În pofida acestui caz şi a acuzaţiilor potrivit cărora Babis ar fi fost agent al poliţiei secrete comuniste în anii '80, partidul său populist ANO conduce detaşat în sondaje.
Potrivit unui sondaj efectuat în martie-aprilie de către Institutul Kantar CZ, ANO este susţinut de 33% dintre cehi, urmat de Partidul Piraţilor (19%).AGERPRES/(AS - editor: Violeta Gheorghe, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Bolivia: Criza 'se apropie de punctul critic', avertizează președintele Paz
Președintele bolivian, Rodrigo Paz, a lansat miercuri un apel la dialog manifestanților care îi cer demisia, avertizând că această criză 'se apropie de punctul critic', la o zi după o decizie a Parlamentului care îi deschide calea către instituirea stării de urgență în fața contestărilor, notează AFP. 'Țara
VIDEO Washingtonul nu va lăsa niciun caz de Ebola să intre în SUA, afirmă Rubio
Statele Unite nu vor lăsa niciun caz de Ebola să intre pe teritoriul lor și vor înființa un centru de carantină în Kenya, a declarat miercuri pentru AFP un oficial american, în contextul în care epidemia de febră hemoragică se răspândește în Republica Democratică Congo (RDC), notează AFP. 'Nu putem și nu
Trump amenință 'să pulverizeze' Omanul într-o aparentă confuzie
Președintele american Donald Trump a amenințat miercuri că va 'pulveriza' Omanul, un aliat al Statelor Unite, confundând, se pare, sultanatul din Peninsula Arabică cu Iranul, notează AFP. Președintele Statelor Unite american a mai confundat Iranul și Venezuela în timpul aceleiași intervenții publice, cu ocazia unei ședințe
Justiția din Germania o condamnă la 13 ani de închisoare pe o militantă a Grupului Baader-Meinhof din Facțiunea Armata Roșie
O instanță din Germania a condamnat-o miercuri pe Daniela Klette, în vârstă de 67 de ani, la 13 ani de închisoare pentru mai multe jafuri armate și o tentativă de răpire, informează Reuters, care menționează apartenența femeii la o cunoscută grupare teroristă de extremă stânga Facțiunea Armata Roșie (RAF, Rote Armee Fraktion).
Norvegia va beneficia de umbrela nucleară franceză
Norvegia va beneficia de umbrela nucleară a Franței, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Store agenției norvegiene de presă NTB, preluată de Reuters. Store a făcut miercuri după-amiază o vizită la Paris, pentru a discuta direct cu președintele francez Emmanuel Macron și a semna un nou acord bilateral de apărare. Conform prim-ministrului,
ONU trage un semnal de alarmă în ce privește uciderea de către Israel de palestinieni în apropiere de linia de armistițiu
Aproximativ o treime dintre palestinienii uciși de Israel de la armistițiul din octombrie se aflau în zone apropiate de linia de armistițiu a armatei cu Hamas, ceea ce ridică preocupări că militarii ar putea trage în civili doar pentru că se apropie de zonă, a atenționat Oficiul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR)
Zelenski cere Statelor Unite mai multe rachete antiaeriene pentru #Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut Statelor Unite mai multe rachete pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot, informează miercuri AFP și Reuters. Într-o scrisoare adresată marți președintelui Donald Trump și Congresului SUA, liderul de la Kiev arată că rachetele Patriot PAC-3 și lansatoarele sunt 'un instrument
Keir Starmer și Donald Tusk au semnat un tratat de securitate și apărare în contextul 'provocării' reprezentate de Rusia
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a semnat miercuri cu omologul său polonez Donald Tusk un tratat care întărește cooperarea între cele două țări în materie de securitate și apărare, pentru a face față 'provocării' reprezentate de Rusia, relatează AFP. Acest tratat a fost semnat la un an după un tratat de prietenie
BTA: De la Paris, premierul bulgar îndeamnă Europa să regândească strategia față de războiul din Ucraina
Prim-ministrul bulgar Rumen Radev consideră că Europa este în întârziere în eforturile sale de a începe negocieri cu Rusia și trebuie să facă o reevaluare foarte rapidă a strategiei sale și a abordării conflictului cu Ucraina. Urmărirea unei strategii de 'pace prin putere' și încercările de a obține
Canada va cumpăra avioane de alertă timpurie de la Suedia, în locul modelului american
Canada, care susține că vrea să-și reducă dependența de firmele americane de apărare, a anunțat miercuri planuri de a achiziționa o flotă de avioane de alertă timpurie de la grupul suedez Saab și nu de la competitorul american Boeing, relatează Reuters. Prim-ministrul Mark Carney a spus că țara sa va opta pentru GlobalEye de la Saab, care este
Lidera opoziției din Taiwan va vizita SUA, pentru a explica abordarea pașnică a partidului său
Lidera opoziției taiwaneze, Cheng Li-wun, care se împotrivește creșterii 'excesive' a cheltuielilor militare ale Taiwanului, a confirmat miercuri o vizită în SUA în perioada 1-16 iunie, la două luni după întâlnirea sa cu președintele chinez Xi Jinping și după vizita efectuată la jumătatea acestei luni în China de președinte
Franța/Apel în dosarul finanțării din Libia a campaniei prezidențiale din 2007:Avocații lui Sarkozy cer achitarea
Avocații fostului președinte francez Nicolas Sarkozy au cerut marți achitarea clientului lor în procesul de apel privind finanțarea libiană a campaniei sale pentru alegerile prezidențiale din 2007, informează AFP și dpa. 'Nicolas Sarkozy trebuie achitat pentru că este nevinovat', a declarat Tristan Gautier la tribunalul din Paris
Finlanda are suspiciuni că un avion militar rus i-a violat spațiul aerian pentru a evita o furtună
Forțele aeriene finlandeze au anunțat miercuri că au suspiciuni că un avion militar rus a violat spațiul aerian finlandez în timp ce încerca să evite o furtună în Golful Finlandei, relatează Reuters. Forțele aeriene au răspuns incidentului cu un zbor operațional, potrivit armatei, care a precizat că incidentul s-a produs &ici
Franța: Comisia de specialitate din Senat cere 14 miliarde de euro în plus pentru armată până în 2030
Senatul francez a propus miercuri creșterea efortului bugetar pentru armată, votând în comisia de specialitate o anvelopă de 14 miliarde de euro suplimentare până în 2030, în plus față de cele 436 de miliarde solicitate de guvern prin actualizarea legii de programare militară, relatează AFP. Într-un context
Rusia avertizează în scris Armenia că nu îi va mai furniza petrol și gaze ieftine dacă va continua apropierea de UE
Autoritățile ruse au transmis miercuri Armeniei o scrisoare prin care înștiințează această țară că îi va suspenda livrările de petrol și gaze în condiții preferențiale dacă guvernul de la Erevan continuă apropierea de UE, relatează agențiile Reuters și EFE. 'Pe 27 mai, ambasada Rusiei a transmis oficial părții armene scri












