Pactul global cu privire la migraţii este adoptat oficial luni, în pofida controverselor
Reprezentanţi din peste 100 de ţări se reunesc luni şi marţi la Marrakesh (Maroc) pentru a aproba oficial Pactul global cu privire la migraţii, creat sub egida ONU, în pofida controverselor generate de acest text fără precedent, informează AFP.
Conferinţa interguvernamentală organizată în oraşul din centrul Marocului, care nu va fi urmată de o procedură de vot sau semnare, urmează a fi doar o simplă etapă formală în procesul lansat acum 18 luni şi menit să consolideze cooperarea internaţională în vederea unei "migraţii sigure, regulate şi ordonate".
Dar, după adoptarea sa, în iulie, la New York, documentul, care nu are caracter juridic obligatoriu, a generat disensiuni şi doar două treimi dintre cele circa 190 de state care l-au validat şi-au confirmat, deocamdată, prezenţa, la diferite niveluri de reprezentare.
Pactul consemnează atât principii - apărarea drepturilor omului, ale copiilor sau recunoaşterea suveranităţii naţionale - cât şi propuneri pentru ajutarea ţărilor să facă faţă migraţiei, cum ar fi schimbul de informaţii şi expertiză, integrarea migranţilor etc. El interzice totodată detenţiile arbitrare şi nu autorizează arestările decât ca ultimă soluţie.
Au decis să nu vină la reuniunea din Marrakesh Italia, Austria, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Estonia, Letonia, Elveţia, Australia, Israel şi Republica Dominicană. În ce le priveşte, SUA s-au retras din procesul de elaborare a Pactului afirmând că acesta conţine dispoziţii contrare politicii privind migraţia a preşedintelui Donald Trump.
În pofida rezistenţei declarate faţă de document, reprezentanta specială a ONU pentru migraţie, Louise Arbour, s-a declarat "foarte încrezătoare" în viitorul lui. Pactul va face obiectul unei rezoluţii finale a ONU la 19 decembrie, la New York.
"Numeroase state continuă să-şi respecte angajamentele la care au ajuns după negocieri foarte serioase şi intense. Ţările care renunţă astăzi au obţinut totuşi concesii de la partenerii lor de discuţii în cursul negocierilor şi trebuie să mărturisesc că găsesc acest lucru un pic surprinzător", a declarat Louise Arbour pentru AFP.
Susţinătorii drepturilor omului consideră pactul insuficient, mai ales în ce priveşte accesul migranţilor la ajutor umanitar şi la servicii de bază sau în ce priveşte drepturile lucrătorilor migranţi. La rândul lor, detractorii pactului afirmă că acesta încurajează un flux migratoriu necontrolat sau aduce atingere suveranităţii naţionale.
Este un text "controversat", dar migraţia "necesită o abordare internaţională", a subliniat Goetz Schmidt Bremme, copreşedinte al Forumului mondial cu privire la migraţie şi dezvoltare (FMMD), reunit săptămâna aceasta la Marrakesh, înaintea conferinţei.
"Probabil s-a vehiculat prea mult despre avantajele migraţiei legale şi au fost omise provocările: au fost subestimate nevoile comunităţilor care vor ca în primul rând migranţii să se integreze şi care sunt preocupate de migraţia ilegală", a explicat Schmidt Bremme.
Participanţii la reuniunea FMMD au pledat pentru o migraţie "legală şi ordonată", într-un context în care o amplă campanie de dezinformare cu privire la mizele textului agită spiritele pe reţelele sociale. Mai mulţi oratori au insistat asupra necesităţii de a "organiza mobilitatea în loc de a închide graniţele", pentru a răspunde nevoii de mână de lucru în ţările confruntate cu îmbătrânirea demografică.
"Asistăm din partea anumitor sectoare politice la manipularea, distorsionarea obiectivelor Pactului", a denunţat Antonio Vitorino, directorul Organizaţiei internaţionale pentru migraţie (OIM). Fireşte că există provocări, imigraţia ilegală reprezintă o ameninţare, dar trebuie să reacţionăm în faţa retoricii negative printr-o mobilizare politică", a conchis el.
În Europa, cancelarul german Angela Merkel şi-a anunţat prezenţa la Marrakesh, după un vot furtunos în Bundestag. Vor mai face deplasarea şi şefii guvernelor spaniol, grec şi portughez, potrivit informaţiilor AFP. Preşedintele francez Emmanuel Macron îl va delega pe secretarul de stat pentru afaceri externe, decizie care a provocat o "mare dezamăgire" în Maroc, care consideră conferinţa drept un "moment istoric", a indicat o sursă diplomatică locală.
"E o chestiune de oportunitate politică: participarea la această conferinţă din Marrakesh înseamnă a le face cale liberă tuturor celor care critică Pactul, cu riscul de a trimite un semnal negativ populaţiei", a estimat un observator european.
Atât în Franţa, cât şi în Germania, Olanda sau Belgia, extrema dreaptă şi-a axat campania pentru alegerile europene din mai 2019 pe chestiunea migraţiei şi a chemat la mobilizare împotriva Pactului, în contextul general de ascensiune a naţionalismului şi populismului. În Belgia, voinţa premierului de a participa la conferinţa de la Marrakesh a generat o criză guvernamentală.
În întreaga lume, există circa 258 de milioane de oameni "în mobilitate" şi migranţi, adică 3,4% din populaţia mondială, iar transferurile financiare ale acestora reprezintă în jur de 450 de miliarde de dolari, adică 9% din PIB-ul mondial, potrivit cifrelor Organizaţiei Naţiunilor Unite. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Citiţi şi:
Pactul global cu privire la migraţii: Principalele deplasări de migranţi din ultimii ani
Pactul global cu privire la migraţii: Ţările care iau măsuri draconice împotriva imigraţiei
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Liban: Nouă morți, inclusiv doi copii, în atacuri israeliene (Ministerul Sănătății)
Noi atacuri aeriene israeliene asupra sudului Libanului au ucis nouă persoane joi, a anunțat Ministerul libanez al Sănătății, în ciuda armistițiului în vigoare din 17 aprilie, transmite AFP. 'Încălcările israeliene persistă în sud în ciuda armistițiului, inclusiv demolarea și distrugerea de case și lăcașuri de
Regatul Unit: Premierul Starmer, huiduit în cartierul londonez unde a avut loc un nou atac antisemit
Premierul britanic Keir Starmer a fost huiduit joi în timpul vizitei făcute în cartierul londonez Golders Green, unde miercuri a avut loc un nou atac antisemit, soldat cu doi răniți, transmit AFP și EFE. Câteva zeci de persoane s-au strâns în fața birourilor serviciului de ambulanță al comunității evreiești locale
Germania este pregătită pentru o eventuală reducere a prezenței militare americane, potrivit ministrului german de externe
Germania s-a 'pregătit' pentru o eventuală reducere a prezenței militare americane pe teritoriul său și așteaptă deciziile Washingtonului 'cu seninătate', a declarat joi ministrul de externe german Johann Wadephul, în timpul unei vizite în Maroc, transmite AFP. El a răspuns astfel unei afirmații de miercuri a președ
Președintele parlamentului iranian promite o strâmtoare Ormuz 'fără nicio prezență americană'
Președintele parlamentului iranian a afirmat joi că un control asupra strâmtorii Ormuz garantat de Teheran ar asigura un viitor fără prezență americană în regiune, transmite France Presse. ''Astăzi, controlând strâmtoarea Ormuz, Iranul va oferi lui însuși și vecinilor săi un viitor liber de prezența și ing
Spania: Soția premierului Sanchez a depus plângere împotriva unui influencer de extremă dreapta
Soția premierului spaniol Pedro Sanchez a depus plângere împotriva unui activist politic de extremă dreapta și influencer pe rețelele de socializare pentru o presupusă agresiune comisă miercuri într-o cafenea din Madrid, unde acesta a luat-o la întrebări în legătură cu un caz de corupție, relatează joi Reuters. Un
CEDO a respins o plângere a fostului premier croat Ivo Sanader referitoare la o condamnare pentru corupție
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins o plângere formulată de fostul prim-ministru croat Ivo Sanader împotriva uneia dintre condamnările sale pentru corupție, în care el a acuzat un presupus comportament părtinitor al judecătorului, relatează agenția EFE. În hotărârea publicată joi, CEDO a estimat
Șefa diplomației UE: Convorbirile între președinții american și rus lasă fără răspuns numeroase întrebări
Discuțiile telefonice între președintele american Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin lasă fără răspuns numeroase întrebări, a afirmat joi șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, transmite Reuters. Kallas participă joi, în orașul eston Kuressaare, la o reuniune a miniștrilor de externe din țările nordice ș
Putin îi mulțumește liderului cecen Kadîrov pentru ajutorul în războiul din #Ucraina și îl susține în alegeri
Președintele rus Vladimir Putin i-a mulțumit liderului republicii Cecenia, Ramzan Kadîrov, pentru sprijinul oferit în războiului din Ucraina și i-a urat succes la alegerile generale care vor avea loc în Rusia în septembrie, relatează joi agenția EFE. 'Vreau să vă mulțumesc dumneavoastră, tuturor cecenilor, tuturor c
Cancelarul german pledează pentru un 'parteneriat transatlantic fiabil', după o dispută cu Donald Trump
Cancelarul german Friedrich Merz a pledat joi pentru un 'parteneriat transatlantic fiabil', fără a răspunde direct amenințărilor președintelui american Donald Trump de a reduce trupele americane din Germania, în urma unei dispute între cei doi lideri cu privire la Iran, relatează AFP. 'În aceste vremuri tulburi, u
Presupusul lider al unui clan mafiot candidează din nou pentru un loc în parlamentul irlandez
Gerard Hutch, menționat într-un proces din 2023 ca fiind șeful unui cunoscut clan mafiot din Irlanda, va candida la alegerile parlamentare irlandeze în cadrul unor alegeri parțiale care vor avea loc luna viitoare, după ce, în urmă cu 18 luni, a ratat la mustață obținerea unui mandat în alegerile legislative, relatează joi Reuters.
Statele Unite au suferit o 'înfrângere rușinoasă', susține noul lider suprem iranian
State Unite au suferit o 'înfrângere rușinoasă', a afirmat liderul suprem iranian, ayatollahul Mojtaba Khamenei, într-un mesaj scris difuzat joi de televiziunea de stat iraniană, la două luni după începutul războiului declanșat de SUA și Israel împotriva Iranului, relatează agențiile AFP și EFE. 'Astăz
Parlamentul European cere măsuri mai dure împotriva hărțuirii cibernetice în UE
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Parlamentul European cere, într-o rezoluție adoptată joi, aplicarea strictă a legislației UE existente, o definiție armonizată a hărțuirii cibernetice și o responsabilitate sporită a platformelor pentru a îmbunătăți protecția victimelor. În rezoluția ad
Aproape 290 de nominalizări la Premiul Nobel pentru Pace 2026, printre care probabil și Donald Trump
Circa 287 de candidați vor fi luați în considerare pentru Premiul Nobel pentru Pace 2026, a declarat joi secretarul Comitetului Nobel norvegian, Kristian Berg Harpviken, precizând că președintele american Donald Trump se va număra probabil printre cei nominalizați, relatează Reuters. Printre cei nominalizați în acest an, 208
Președintele Lituaniei spune că țara sa ar trebui să se alăture misiunii SUA din Strâmtoarea Ormuz
Președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a declarat că susține aderarea țării sale la misiunea SUA pentru libertatea de navigație în Strâmtoarea Ormuz, adăugând că va prezenta propunerea Consiliului de Apărare al acestui stat baltic, relatează Reuters. Statele Unite fac presiuni asupra altor țări pentru a ajuta la restabilire
Rumen Radev consideră că există o mare probabilitate să devină noul prim-ministru al Bulgariei
Câștigătorul alegerilor legislative din Bulgaria din 19 aprilie, Rumen Radev, considerat prorus, a declarat joi în timpul constituirii noului parlament, în care partidul său deține majoritatea absolută, că există o mare probabilitate să devină noul prim-ministru al țării, informează EFE. Radev, care a demisionat din funcția d













