Pactul global cu privire la migraţii vizează întărirea cooperării pentru 'migraţii sigure, ordonate şi regulate'
Pactul global cu privire la migraţii, adoptat de Organizaţia Naţiunilor Unite în iulie şi care urmează să fie oficializat în cadrul unei conferinţe interguvernamentale ce va avea loc, luni şi marţi, în Maroc, are ca scop întărirea 'cooperării în privinţa migraţiilor internaţionale sub toate aspectele lor', notează AFP.
Caracterul sensibil al subiectului a determinat mai multe state să revină asupra angajamentelor asumate în favoarea documentului, care nu are însă caracter juridic constrângător.
Textul, ce cuprinde în jur de 40 de pagini, 'favorizează cooperarea internaţională în materie de migraţie între toţi actorii competenţi, conştienţi fiind că niciun stat nu poate gestiona singur problema migraţiilor', simultan cu 'respectarea suveranităţii statelor şi a obligaţiilor ce le revin din dreptul internaţional'.
Constatând că 'migraţiile au, în mod indubitabil, repercusiuni foarte diferite şi uneori imprevizibile asupra ţărilor noastre, precum şi asupra comunităţilor, migranţilor şi familiilor lor', documentul subliniază că 'este crucial să nu ne lăsăm divizaţi şi să rămânem uniţi în faţa dificultăţilor pe care le pun migraţiile internaţionale şi a ocaziilor pe care ele le oferă'.
'Migraţiile fac parte integrantă din globalizare, legând între ele societăţile unei aceleiaşi regiuni şi o regiune de alta şi făcând din noi toţi ţări de origine, de tranzit şi de destinaţie', mai afirmă documentul.
'Graţie acestui demers global, contăm să facilităm migraţiile sigure, ordonate şi regulate, reducând incidenţa şi repercusiunile negative ale migraţiei ilegale, datorită cooperării internaţionale şi ansamblului de măsuri propus în prezentul Pact global', adaugă textul menţionat.
'Migraţia nu ar trebui să fie niciodată un act disperat. Atunci când este cazul, trebuie să cooperăm spre a răspunde nevoilor migranţilor în situaţie de vulnerabilitate şi să rezolvăm problemele care se pun. Trebuie să acţionăm concertat pentru a crea condiţiile care să permită comunităţilor şi indivizilor să trăiască în securitate şi în demnitate în propria lor ţară', pledează documentul.
Pactul detaliază 23 de obiective, printre care 'lupta împotriva factorilor negativi şi a problemelor structurale care împing persoane să-şi părăsească ţara de origine', 'salvarea de vieţi', 'întărirea acţiunii transnaţionale în faţa traficului de migranţi', 'nerecurgerea la plasarea în retenţie administrativă a migranţilor decât în ultimă instanţă', sau 'asigurarea accesului migranţilor la servicii de bază'.
'Vom pune în operă Pactul global prin cooperarea la nivelurile bilateral, regional şi multilateral şi prin a da un suflu nou parteneriatului mondial, într-un spirit de solidaritate', asigură textul menţionat.
'Decidem, inspirându-ne din iniţiativele existente, să creăm un mecanism de întărire a capacităţilor în interiorul sistemului Naţiunilor Unite, al cărui rol va fi să sprijine eforturile desfăşurate de statele membre pentru a pune în aplicare Pactul global', se mai spune în document.
Semnatarii se angajează, de asemenea, să creeze 'o platformă globală de informaţii care va servi drept sursă publică de date online' cu privire la migraţii, precum şi 'o reţea a Naţiunilor Unite consacrată migraţiilor' şi de care va răspunde Organizaţia Internaţională pentru Migraţii (OIM). AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Citiţi şi:
Pactul global cu privire la migraţii este adoptat oficial luni, în pofida controverselor
Pactul global cu privire la migraţii: Principalele deplasări de migranţi din ultimii ani
Pactul global cu privire la migraţii: Ţările care iau măsuri draconice împotriva imigraţiei
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Un petrolier a luat foc în Strîmtoarea Ormuz după ce a lovit o mină, potrivit marinei iraniene
Armata iraniană a anunțat miercuri că un petrolier a lovit o mină și a luat foc în în Strâmtoarea Ormuz, unde Iranul ia la țintă în mod regulat navele care navighează fără autorizația sa, transmite AFP. Teheranul revendică de mai mult timp controlul asupra acestei căi navigabile strategice, prin care tranzitau 20% din hidrocarburi la ni
Washingtonul pune sub acuzare trei 'agenți susținuți de Iran' pentru comploturi teroriste în Europa și SUA
Trei 'agenți susținuți de Iran' au fost puși sub acuzare pentru un presupus rol în aproape 20 de atacuri teroriste și tentative de atac în Europa și Statele Unite, a anunțat marți Departamentul american de Justiție, conform dpa. Cei trei se confruntă cu acuzații legate, printre altele, de un incident terorist suspect petrecut în luna
Polonia: Marș de Ziua Independenței pe străzile din Varșovia la apelul dreptei și extremei drepte
Grupuri de dreapta din Polonia organizează miercuri un 'Marș al Independenței' pe străzile din Varșovia pentru a protesta împotriva guvernului premierului Donald Tusk, relatează dpa. Protestul de la începutul după-amiezii din Ziua Independenței are loc după recenta criză din jurul Tribunalului constituțional. Partidul de dreapta conservator
Franța/ Jurnaliștii denunță violențele comise împotriva lor de forțele de ordine la proteste
Un rucsac inscripționat ca aparținând presei pătat de sânge, artera femurală a unui fotograf secționată - jurnaliștii francezi sunt îngrijorați și formulează tot mai multe plângeri în care denunță violența poliției din timpul recentelor manifestații din Franța, devenite 'zone de război', a relatat marți AFP. La săptăm&acir
SUA/ Un judecător federal decide continuarea procesului în care Trump acuză BBC de defăimare
Un judecător federal american a decis marți împotriva cererii BBC de a respinge procesul de defăimare intentat de președintele Donald Trump postului public britanic de radio-televiziune, o decizie care permite continuarea procedurilor, transmite AFP. Președintele american, care acuză BBC că a realizat un montaj video înșelător din declarațiile sale
Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns la un acord privind bugetul UE pentru 2027, ultimul din cadrul financiar 2021-2027
Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns marți seara la un acord asupra bugetului anual al UE pentru 2027, ultimul din bugetul multianual pentru perioada 2021-2027, iar Comisia Europeană salută un acord care pune capăt unei perioade de programare marcată de crize fără precedent, între care o pandemie, criza energetică, războiul din Ucraina și conflictul din Orient
Rusia anunță arestarea a doi spioni polonezi în exclava Kaliningrad
Autoritățile ruse au identificat și destructurat o rețea de spionaj a Poloniei în exclava Kaliningrad, rețea în care erau implicați cel puțin 12 cetățeni polonezi și ruși, a anunțat miercuri biroul de presă al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB), relatează agențiile Reuters și EFE. 'Ca rezultat al măsurilor operative de investigaț
Zeci de decese ale unor străini rămân neînregistrate în Grecia, potrivit unui studiu al unor cercetători de la Oxford
Peste 100 de cetățeni străini au murit din 2000 în secții de poliție din Grecia sau în centre pentru migranți cu facilități medicale inadecvate, existând inclusiv 34 de decese care nu au fost înregistrate oficial, potrivit unui studiu publicat marți de cercetătorii Universității Oxford, relatează Reuters. În total, studiul a desco
SUA: Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, se mută într-o bază militară în urma amenințărilor iraniene (presă)
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, s-a mutat de la locuința sa într-o bază militară, pe fondul unor presupuse amenințări din partea Iranului, au relatat marți instituții de presă americane, citate de dpa. Bessent a fost dus la o bază militară după ce serviciile de informații au stabilit că amenințările ajunseseră într-un stadiu avansat, a t
SUA: Familia Kennedy încearcă să blocheze construcția giganticului arc de triumf al lui Trump
Membri ai familiei fostului președinte american John F. Kennedy au inițiat o acțiune în justiție în încercarea de a bloca planul președintelui Donald Trump de a construi un arc de triumf masiv la Washington, relatează miercuri agenția dpa. Arcul de triumf dorit de președintele republican ar urma să aibă o înălțime de 76 de metri, mai mu
SUA: Jim Jordan, un aliat combativ al lui Trump, ales lider al viitoarei minorități republicane în Camera Reprezentanților
Republicanii din Camera Reprezentanților a Congresului american l-au ales marți pe Jim Jordan, un aliat combativ al președintelui Donald Trump, ca lider al viitoarei minorități, în urma înfrângerii zdrobitoare suferite de partidul lor în alegerile de săptămâna trecută, transmite miercuri dpa. Reprezentantul Mike Johnson, actualul
Coreea de Sud condiționează legăturile cu #Ucraina de respectarea înțelegerilor, după ce Zelenski a încălcat un acord de confidențialitate
Coreea de Sud a transmis Ucrainei că respectarea acordurilor este o condiție fundamentală pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale, o referire la disputa declanșată între cele două țări după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a încălcat în septembrie un acord de confidențialitate prin dezvăluirea transferului către Seul a doi prizonieri de război
Mexicul blochează trecerea unei noi caravane cu migranți spre SUA
Mexicul a blocat marți o caravană de aproximativ 100 de migranți din America Centrală care încercau să ajungă în SUA, la doar câteva zile după ce o altă caravană a reușit să intre în Mexic, transmite AFP. Garda națională, serviciile de imigrare și poliția din statul Chiapas au plasat patrule de-a lungul drumului pentru a-i împiedi
Cehia: Sute de studenți și cadre didactice au manifestat în apărarea mass-media publice
Studenți și cadre didactice de la mai multe universități au ieșit marți pe străzile din Praga pentru a protesta față de modificările planificate privind finanțarea instituțiilor publice de radio și televiziune, relatează dpa. Sute de persoane s-au reunit, în cursul serii, în Piața Republicii, din centrul capitalei cehe. Manifestanții
Alegeri prezidențiale în Franța: Acord preliminar al extremei drepte cu două bănci europene pentru a-și finanța campania
Partidul de extremă dreapta Rassemblement national, în căutare de finanțare pentru campania prezidențială a lui Marine Le Pen, a ajuns la un acord preliminar cu două bănci europene pentru un credit de 10,6 milioane de euro, a declarat marți pentru AFP trezorierul său. 'Suntem în discuții foarte avansate cu două bănci non-franceze, dar europene&








