Rusia şi Ucraina, ale căror relaţii se confruntă cu o creştere bruscă a tensiunilor după capturarea de către Moscova a trei nave ucrainene în strâmtoarea Kerci, port de acces la Marea Azov, au avut o relaţie tumultoasă de la prăbuşirea fostei Uniuni Sovietice, în 1991, relatează AFP.

La 1 decembrie 1991, Ucraina se pronunţă prin referendum pentru independenţa de Uniunea Sovietică, independenţă recunoscută a doua zi de către preşedintele rus Boris Elţîn. La 8 decembrie, Rusia, Ucraina şi Belarus semnează un acord de înfiinţare a unei Comunităţi a Statelor Independente (CSI).

Dar după prăbuşirea fostei URSS, la 25 decembrie 1991, Ucraina se va strădui timp de cinci ani să se sustragă tutelei politice veche de 300 de ani a marelui său vecin.

Ţara nu se implică pe deplin în CSI, percepută ca o structură dominată de Rusia în încercarea de a readuce în sfera sa de influenţă fostele republici sovietice.

La 31 mai 1997, Rusia şi Ucraina au semnat un tratat de prietenie şi cooperare, fără a elimina totuşi ambiguitatea din relaţiile lor: legăturile Kievului cu NATO.

Tratatul şi textele auxiliare reglementează în special litigiul spinos asupra divizării fostei flote sovietice a Mării Negre ancorate în Sevastopol, în Crimeea. Rusia va rămâne proprietarul majorităţii navelor, dar va plăti Ucrainei chirie pentru utilizarea portului Sevastopol.

Rusia, care rămâne cel mai important partener comercial al Kievului, îşi va păstra totuşi "arma economică" faţă de Ucraina, total dependentă de petrol şi gaze ruseşti.

La 9 iulie, NATO şi Ucraina semnează o "Cartă de parteneriat specific", care prevede reuniuni politice constante şi o cooperare specială între cele două părţi. Preşedintele Elţîn susţine acest acord, reafirmându-şi totodată opoziţia faţă de aderarea Ucrainei sau a oricărei alte foste republici sovietice la Alianţa Nord-Atlantică.

În 2004, alegerile prezidenţiale din Ucraina, marcate de fraudă şi câştigate de candidatul favorabil Rusiei, Viktor Ianukovici, provoacă proteste fără precedent. Scrutinul este anulat.

Victoria din 26 decembrie a opozantului pro-occidental Viktor Iuşcenko, liderul ''revoluţiei portocalii'', marchează începutul unei noi ere politice în Ucraina, după zece ani de conducere a preşedintelui Leonid Kucima, pro-Moscova.

În ianuarie 2005, Viktor Iuşcenko efectuează prima sa vizită în Rusia într-un gest de reconciliere.

În ianuarie 2006, gigantul rus Gazprom încetează livrările către Ucraina după câteva luni de litigii asupra preţului. Sistarea livrărilor întrerupe aprovizionarea mai multor ţări europene, în plin sezon rece. Gazprom acuză Ucraina - care neagă - că ar "lua ilegal" din gazul destinat Europei.

În ianuarie 2009, Rusia a oprit din nou livrările de gaze către Ucraina pentru neplata datoriilor şi a oprit complet tranzitul către Europa prin teritoriul ucrainean. O nouă întrerupere a furnizării de gaz are loc în 2014.

În noiembrie 2013, suspendarea bruscă de către guvernul pro-rus al lui Viktor Ianukovici a negocierilor privind un acord de asociere cu Uniunea Europeană, urmată de refuzul său de a-l semna, declanşează o mişcare de protest pro-europeană. Piaţa centrală din Kiev, Maidan, devine centrul revoltei.

Revolta se încheie în februarie 2014, cu refugierea în Rusia a preşedintelui Ianukovici urmată de destituirea sa, după moartea a aproximativ 100 de demonstranţi şi 20 de poliţişti în ciocniri violente.

Pe 26 februarie 2014, au loc confruntări între pro-ruşi şi pro-ucraineni la Simferopol, capitala Peninsulei Crimeea, republică autonomă şi rusofonă din sudul Ucrainei.

Forţe speciale ruseşti controlează punctele strategice şi îi forţează pe militarii ucraineni să depună armele sau să se alăture noilor forţe sub controlul Moscovei.

La 16 martie, în urma unui referendum, nerecunoscut de Kiev şi de Vest, s-a decis anexarea Crimeei de către Rusia, care a fost pusă în practică două zile mai târziu de Moscova.

La 6 aprilie 2014, a izbucnit o rebeliune pro-rusă în două regiuni industriale din estul Ucrainei, cu populaţie majoritar rusofonă.

Kievul şi occidentalii acuză Rusia de sprijinirea rebelilor prin trimiterea de forţe şi echipamente peste graniţă, într-o zonă în care Ucraina nu deţine controlul. Moscova neagă, recunoscând doar prezenţa unor ''voluntari'' ruşi care au plecat să lupte din proprie iniţiativă. În conflict, care durează de patru ani şi jumătate, au fost ucişi peste 10.000 de oameni. AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)