Brexit: Un nou referendum ar afecta obiectivul obţinerii independenţei Scoţiei, afirmă parlamentarul Pete Wishart
Un nou referendum privind apartenenţa Regatului Unit la Uniunea Europeană ar submina obiectivul obţinerii independenţei Scoţiei, a afirmat miercuri Pete Wishart, membru al parlamentului britanic din partea Partidului Naţional Scoţian (SNP), transmite Reuters.
Într-un editorial publicat de cotidianul scoţian The National, Pete Wishart a spus că sprijinirea unui referendum 'de confirmare' ar putea afecta negativ obiectivul SNP privind secesiunea Scoţiei de restul Regatului Unit prin faptul că ar invita la comparaţii.
Până acum, SNP a fost unul dintre cele mai unite partide cu privire la dosarul Brexit, sprijinind apartenenţa Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la piaţa unică şi uniunea vamală europene.
În referendumul din iunie 2016 privind apartenenţa la UE, o majoritate a alegătorilor din Scoţia şi din Irlanda de Nord au votat pentru rămânerea Regatului Unit în interiorul blocului comunitar, în timp ce Anglia şi Ţara Galilor s-au pronunţat majoritar pentru ieşirea din Uniunea Europeană.
Premierul britanic Theresa May a exclus ideea unui al doilea referendum, în timp ce Partidul Laburist (opoziţie), în care există divizări pe acest subiect, a ezitat să se pronunţe.
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord urmează să părăsească UE la finalul lui martie 2019. Uniunea Europeană susţine să nu fie creată o 'frontieră dură' între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, astfel încât Irlanda de Nord să rămână în uniunea vamală şi în piaţa unică europeană. Această variantă ar crea însă o divizare între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit, lucru inacceptabil pentru Londra, care consideră că astfel s-ar compromite integritatea teritorială a ţării.
Lidera Partidului Naţional Scoţian, Nicola Sturgeon, care este şi şefa guvernului delegat al Scoţiei, a susţinut constant că Scoţia şi alte entităţi componente ale Marii Britanii trebuie să aibă permisiunea de a beneficia de orice reguli speciale aplicabile Irlandei de Nord după Brexit. Sturgeon a afirmat că insistenţa guvernului britanic de a evita o 'frontieră dură' între Republica Irlanda şi provincia Irlanda de Nord înseamnă că 'nu se poate spune niciodată Scoţiei că independenţa va însemna o graniţă dură între Scoţia şi restul Regatului Unit'.
Dacă Londra şi UE-27 nu vor ajunge la niciun acord privind viitoarele relaţii comerciale dintre ele, în anul 2030 PIB-ul Scoţiei va fi mai mic cu 8,5% decât în cazul rămânerii Marii Britanii în UE. În acest scenariu, Brexit-ul ar costa anual 2.300 de lire sterline (2.580 de euro) pe persoană în Scoţia, ceea ce înseamnă 12,7 miliarde lire sterline (14,3 miliarde euro), în anul 2030. Pierderea ar fi de 6,1% din PIB în cazul semnării unui acord de comerţ liber între Marea Britanie şi UE şi de 2,7% din PIB în cazul rămânerii în interiorul pieţei unice europene.
În cazul în care acordul de retragere a Regatului Unit din UE nu stabileşte o altă dată sau dacă, în conformitate cu articolul 50 din Tratatul de la Lisabona şi de comun acord cu Londra, Consiliul European nu hotărăşte în unanimitate că tratatele încetează să se aplice de la o dată ulterioară, ansamblul dreptului primar şi secundar al Uniunii Europene va înceta să se aplice Regatului Unit începând cu 30 martie 2019, ora 00:00 (ora Europei Centrale). Regatul Unit va deveni în acel moment o ţară terţă.
Potrivit Comisiei Europene, ţările membre ar trebui să se pregătească pentru două principale scenarii posibile. Dacă acordul de retragere este ratificat înainte de 30 martie 2019, dreptul UE va înceta să se aplice Regatului Unit şi în Regatul Unit la 1 ianuarie 2021, adică după o perioadă de tranziţie de 21 de luni.
Dacă acordul de retragere nu este ratificat înainte de 30 martie 2019, nu va exista o perioadă de tranziţie şi dreptul UE va înceta să se aplice Regatului Unit şi în Regatul Unit începând cu 30 martie 2019. În acest caz, s-a evocat deja un scenariu de tipul 'niciun acord' (no deal) sau 'situaţie-limită' (cliff-edge).AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iran: Trump îl atacă pe cancelarul german care 'nu știe despre ce vorbește'
Președintele american Donald Trump a lansat marți un atac usturător la adresa cancelarului german Friedrich Merz, acuzându-l pe rețeaua sa Truth Social că 'nu știe despre ce vorbește' în legătură cu Iranul, relatează AFP. Liderul german a afirmat luni că 'americanii nu au în mod clar nicio strategie' în
Trump, prezent în noile pașapoarte americane
Președintele Donald Trump urmează să apară pe noile pașapoarte care vor fi emise pentru a marca cea de-a 250-a aniversare a Declarației de Independență a Statelor Unite în iulie, a fost confirmat marți, relatează AFP. 'În timp ce Statele Unite sărbătoresc în iulie a 250-a aniversare a națiunii, Departamentul de Stat se pr
VIDEO SUA250/ Regele Charles cheamă Congresul american să dea dovadă de 'o hotărâre de neclintit' pentru apărarea Ucrainei
Regele Charles al III-lea i-a îndemnat marți pe membrii Congresul american să dea dovadă de o 'hotărâre de neclintit' pentru apărarea Ucrainei, într-un moment în care ajutorul militar al Statelor Unite pentru Kiev este pus sub semnul întrebării la Washington, scrie AFP.
VIDEO Statele Unite se angajează să respecte legile Mexicului după moartea a doi agenți americani, afirmă Sheinbaum
Statele Unite s-au angajat să respecte legile mexicane în urma polemicii provocate de moartea a doi agenți americani care operau pe teritoriul mexican fără autorizație, a declarat marți președinta Claudia Sheinbaum, relatează AFP. Conform presei americane, cei doi agenți lucrau pentru CIA și nu fuseseră autorizați de guvernul federal mex
VIDEO SUA250/ Regele Charles denunță în fața Congresului american violența politică
Regele Charles al III-lea și-a început marți discursul în plenul Congresului Statelor Unite condamnând tentativa de asasinat împotriva președintelui Donald Trump de sâmbătă, subliniind că actele de violență împotriva democrației 'nu vor avea niciodată succes', notează AFP și EFE.
VIDEO SUA: Fostul director al FBI, James Comey, inculpat a doua oară
Fostul director al Biroului Federal de Investigații al SUA (FBI), James Comey, demis în anul 2017 de președintele republican Donald Trump după ce anchetase ceea ce democrații susțineau că ar fi fost o imixtiune rusească în alegeri, a fost pus sub acuzare pentru a doua oară de către Departamentul de Justiție, au anunțat marți mai multe mass-media americane
Magyar îi propune lui Zelenski o întâlnire pentru a aborda chestiunea drepturilor minorității maghiare din #Ucraina
Câștigătorul alegerilor din Ungaria, Peter Magyar, i-a propus președintelui ucrainean Volodimir Zelenski o întâlnire în vestul Ucrainei pentru a discuta despre drepturile minorității maghiare din regiunea ucraineană Transcarpatia, a anunțat marți viitorul premier ungar, într-o postare pe Facebook, relatează Reuters.
Tribunalul ONU cere evaluarea medicală a generalului sârb Ratko Mladici în vederea eliberării pe motive de sănătate
Tribunalul ONU pentru crimele de război din fosta Iugoslavie (a ordonat o evaluare medicală independentă a generalului sârb Ratko Mladic, condamnat la închisoare pe viață, care a solicitat eliberarea pe motive de sănătate, arată documente ale instanței de la Haga publicate marți, conform agenției Reuters. Mladic, în vâr
Malta: Premierul Abela a convocat alegeri generale anticipate pe 30 mai
Cetățenii din Malta sunt chemați la vot pe 30 mai, după ce prim-ministrul Robert Abela a convocat alegeri generale anticipate, devansând un vot care era așteptat la începutul anului viitor, informează marți dpa. Partidul Laburist al lui Abela încearcă să câștige un al patrulea mandat consecutiv la guvernare, iar sondaje
SUA250/Regele Charles al III-lea a sosit la Casa Albă pentru întrevederea cu Trump
Regele Charles al III-lea a sosit marți la Casa Albă pentru o întâlnire cu președintele american Donald Trump, în cadrul unei vizite de stat menite să sublinieze importanța unității celor doi vechi aliați, în pofida divergențelor asupra războiului din Iran, transmite Reuters. Charles și regina Camilla au fost înt&
Grecia: Bărbatul în vârstă care a rănit patru persoane la Atena a fost arestat
Poliția greacă l-a arestat marți pe un bărbat în vârstă de 89 de ani care deschisese focul de armă, în cursul dimineții, în două locuri din Atena, rănind cel puțin patru persoane, transmit agențiile de presă ANA și AFP. Bărbatul, prezentat ca având probleme de sănătate mintală și care fusese internat într-o
Trump susține că Iranul i-ar fi transmis că este o țară în 'colaps' și că cere SUA să redeschidă Strâmtoarea Ormuz
Președintele american Donald Trump a susținut marți că Iranul i-ar fi transmis că este o țară în colaps și de asemenea că ar fi cerut Statelor Unite să acționeze pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz, relatează Reuters. 'Iranul tocmai ne-a informat că ei sunt într-o 'Stare de Colaps'. Ei vor ca noi să 'Deschid
Acord de asociere cu UE: Dacă Andorra spune 'nu', ușa nu se va redeschide, avertizează Emmanuel Macron
Președintele francez Emmanuel Macron i-a cerut marți Andorrei să ratifice acordul de asociere încheiat cu Uniunea Europeană, avertizând că în caz contrar ''ușa se va reînchide'', transmite France Presse. ''Dacă în final spuneți 'nu', sau 'nu acum', se va renegocia, se va fac
Rusia neagă anularea defilării de 9 mai din Piața Roșie, dar nu confirmă prezența armamentului la paradă
Kremlinul a negat marți o posibilă anulare a paradei militare din Piața Roșie în 9 mai, cu ocazia aniversării victoriei sovietice asupra Germaniei naziste, dar nu a confirmat prezența armamentului greu. relatează EFE. 'Evident, parada va avea loc. Cât privește formatul paradei, vă vom informa la momentul potrivit', a declar
Parlamentul European: Violul trebuie definit în toate țările UE pe baza absenței consimțământului
Parlamentul European a adoptat marți, la Strasbourg, un raport în care îi solicită Comisiei Europene să propună o legislație care să stabilească o definiție comună a violului, bazată pe absența consimțământului liber exprimat, informat și revocabil, indică un comunicat al PE difuzat pe website-ul său. Într-un rap













