Patrimoniul cultural şi istoric, principala temă pe agenda Forumului anual al Strategiei UE pentru regiunea Dunării, la Sofia
Patrimoniul cultural şi istoric este una dintre principalele teme de pe agenda celei de-a şaptea ediţii a Forumului anual al Strategiei UE pentru regiunea Dunării (SUERD), organizate joi şi vineri la Sofia, şi a fost un subiect important al întâlnirii informale a miniştrilor de turism ai ţărilor din regiunea Dunării, care a avut loc joi în capitala bulgară, a declarat comisarul european pentru politică regională Corina Creţu, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate la Sofia, potrivit agenţiei BTA.
Corina Creţu a spus că 112 milioane de oameni trăiesc în regiunea Dunării, reprezentând o cincime din populaţia Uniunii Europene. Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, iniţiativă lansată de 14 ţări în 2010, este o manifestare a cooperării europene, a amintit înaltul oficial european.
Comisarul a punctat că 2018 este Anul european al patrimoniului cultural, iar acest lucru se reflectă în cooperarea din interiorul Uniunii Europene şi în lucrările prezentului forum de la Sofia, în cadrul căruia se discută noi tehnologii, probleme de securitate, mobilitate şi transport.
Corina Creţu consideră că regiunea Dunării are un potenţial imens, iar turismul poate aduce beneficii economice majore pentru regiune, a mai spus comisarul, adăugând că ar trebui abordate unele deficienţe din acest sector precum problema locurilor de muncă sezoniere nesigure. Aceasta a îndemnat la adoptarea unei politici care să ducă la creşterea calităţii locurilor de muncă prin finanţarea diferitelor proiecte şi sprijinirea strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării.
Bulgaria va primi un ajutor de 2,2 milioane de euro din partea Uniunii Europene pentru a atenua efectele inundaţiilor de anul trecut care au afectat oraşul de coastă Burgas, a mai spus comisarul, potrivit agenţiei BTA.
Potrivit ministrului Afacerilor Externe bulgar Ekaterina Zaharieva, ţările din regiunea Dunării au stabilit 11 priorităţi şi au convenit că trebuie să-şi stabilească obiective clare de coeziune pentru următoarea perioadă. Un buget de 262 de milioane de euro va fi alocat în acest scop.
Întâlnirea informală de joi a adoptat o declaraţie a miniştrilor turismului şi culturii din ţările regiunii Dunării, care recomandă promovarea regiunii prin iniţiative comune în domeniul patrimoniului cultural şi istoric precum şi proiecte dedicate tradiţiilor, festivalurilor şi sectorului de vinificaţie, potrivit ministrului bulgar al Turismului, Nikolina Angelkova.
Strategia UE pentru regiunea Dunării este una dintre cele patru strategii macro-regionale ale UE. Adoptată în aprilie 2011, ea reuneşte nouă state membre UE (Austria, Cehia, Croaţia, Germania, Ungaria, Slovacia, Slovenia, România şi Bulgaria) şi cinci ţări din afara spaţiului comunitar (Bosnia-Herţegovina, Moldova, Muntenegru, Serbia şi Ucraina). Tema centrală a Forumului anual 2018 se axează pe turism şi modul în care acesta poate sprijini creşterea economică şi coeziunea teritorială.
Începând de la 1 noiembrie România va prelua preşedinţia SUERD pentru o perioadă de un an.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Berlinul vrea ''pace'' în #Ucraina înaintea discuțiilor cu Moscova privind securitatea europeană
Germania vrea ''pace'' în Ucraina înainte de angajarea unor discuții cu Rusia privind securitatea europeană, a insistat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului german, după încheierea negocierilor ruso-ucrainene la Abu Dhabi, relatează AFP. ''Prima etapă este pacea în Ucraina. Abia apoi
Kushner îi îndeamnă pe europeni să numească un singur reprezentant pentru a negocia cu Rusia
Mediatorul președintelui american pentru războiul ruso-ucrainean, Jared Kushner, i-a încurajat miercuri, de la Abu Dhabi, pe partenerii europeni ai Ucrainei să aleagă cât mai curând o persoană care să îi reprezinte la masa negocierilor cu Rusia, dacă Kremlinul va accepta până la urmă să includă Europa în vreun fel, informează EFE.
Rusia anunță că ar accepta un dialog direct la nivel militar cu Regatul Unit
Ministerul apărării de la Moscova ar putea discuta direct cu instituția omoloagă de la Londra dacă Regatul Unit ar propune un astfel de dialog, a declarat miercuri Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, citată de Reuters. Zaharova a făcut afirmația respectivă în cadrul unor comentarii privind remarci a
Volodimir Zelenski insistă asupra opririi ostilităților, ca pas preliminar către un acord
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a subliniat miercuri că primul pas pentru a se ajunge la un acord de pace durabil trebuie să fie încetarea războiului și stabilirea unor garanții de securitate post-conflict pentru Ucraina, după ce a fost informat de către negociatorii săi cu privire la conținutul celor două zile de întâlniri cu reprezenta
Vicepremierul rus Aleksei Overciuk în vizită la Kabul pentru a discuta extinderea investițiilor rusești în Afganistan
Viceprim-ministrul rus Aleksei Overciuk va merge joi în Afganistan în fruntea unei delegații economice de rang înalt pentru a discuta oportunități mai mari de investiții și cooperare comercială, a anunțat miercuri guvernul de facto taliban de la Kabul, relatează EFE. ''Scopul vizitei este de a extinde cooperarea econo
Pacte de neagresiune cu țări ale NATO, una din opțiunile Moscovei pentru viitoarea arhitectură de securitate europeană
Un diplomat rus de rang înalt a declarat miercuri că Moscova ar putea încheia pacte de neagresiune la nivel bilateral cu state membre NATO ca parte a unei noi arhitecturi de securitate pentru Europa, discutată în cadrul negocierilor de pace privind Ucraina, aceasta fiind doar una dintre propunerile diplomației ruse, relatează Reuters.
Germania: Guvernul aprobă crearea unei rezerve naționale de gaz
Guvernul german a aprobat miercuri, în cadrul unei ședințe de guvern, crearea unei rezerve naționale de gaz pentru a spori reziliența energetică și pentru a avea depozite la care să se apeleze în caz de urgență, informează EFE. În proiectul de lege, care urmează să fie aprobat de Parlament, nu se specifică ce volum de gaz tre
Poliția consideră farsă un val de amenințări împotriva școlilor din Regatul Unit și Irlanda
Multe școli din Scoția, Irlanda de Nord și Irlanda au primit miercuri amenințări prin e-mail; autoritățile britanice și irlandeze apreciază că a fost vorba de o farsă cu originea în afara Regatului Unit, transmite Reuters. Mesajele au fost raportate după evacuarea a cel puțin 300 de școli din Italia. Poliția irlandeză a co
Austria dorește să-și consolideze legislația împotriva spionajului
Austria prevede extinderea câmpului de aplicare a legislației sale împotriva spionajului și înăsprirea pedepselor aplicate ca răspuns la înmulțirea ''amenințărilor hibride'', a anunțat miercuri ministrul de externe Beate Meinl-Reisinger și cel de interne Gerhard Karner, relatează AFP. Un proiect de lege,
Finlanda investighează încălcarea spațiului său aerian de către o dronă posibil ucraineană
Ministerul Apărării de la Helsinki a anunțat miercuri că suspectează că o dronă a încălcat spațiul aerian finlandez de-a lungul coastei de sud-est a țării dimineața devreme și a precizat că incidentul este investigat de garda de coastă, informează EFE. Conform ministerului, drona a intrat în spațiul aerian finlandez în zona d
Slovacia: Coaliția premierului Fico nu a reușit să adopte o modificare importantă a Codului penal
Parlamentul slovac a respins miercuri o modificare majoră a Codului penal propusă de guvern, un eșec ce ilustrează slăbirea majorității premierului naționalist Robert Fico, relatează AFP. Mai mulți deputați slovaci și-au retras recent sprijinul pentru de coaliția guvernamentală, în timp ce opoziția a cerut săptămâna trecută organiz
Israelul prezintă o nouă rachetă de croazieră cu rază lungă de acțiune și focos de 450 kg
Compania israeliană de stat specializată în tehnologie de apărare, Rafael Advanced Defense Systems, a prezentat miercuri o nouă rachetă de croazieră cu rază lungă de acțiune, echipată cu un focos de 1.000 de livre (circa 450 de kg) și concepută pentru a lovi ținte de mare valoare de la distanțe mari, relatează Xinhua. Racheta, denumită &
China promite Cubei sprijin împotriva sancțiunilor americane
Ministrul de externe chinez Wang Yi i-a promis miercuri omologului său cubanez Bruno Rodriguez-Parrilla sprijin împotriva sancțiunilor americane, transmite AFP. ''Oricum ar evolua situația, China va susține ferm Cuba în apărarea suveranității naționale și a drepturilor și intereselor sale legitime, opunându-se sancțiu
Danemarca: Zelenski speră ca iarna aceasta să aibă loc primele teste ale sistemului antibalistic Freya
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat miercuri, în timpul unei vizite în Danemarca, că speră ca în această iarnă să poată fi efectuate primele teste ale sistemelor antibalistice Freya, un proiect ucrainean susținut de zece state europene, relatează EFE. Într-o conferință de presă comună cu prim-ministrul
Republica Centrafricană: Wagner și societăți chineze acuzate că au acaparat resursele forestiere din țară
Resursele forestiere din Republica Centrafricană fac obiectul unei acaparări frauduloase în beneficiul unor companii legate de grupul paramilitar Wagner și societăți chineze, trage un semnal de alarmă organizația neguvernamentală americană The Sentry într-un raport publicat marți, citat de AFP. Republica Centrafricană, printre cele














