Şeful diplomaţiei luxemburgheze: Prelungirea perioadei de tranziţie post-Brexit nu ar afecta Europa
Prelungirea perioadei de tranziţie post-Brexit nu ar afecta Europa dacă Marii Britanii i s-ar permite să rămână în uniunea vamală şi piaţa internă ale Uniunii Europene şi după tranziţia deja convenită, a declarat ministrul de externe luxemburghez Jean Asselborn, într-un interviu acordat miercuri postului public de radio german Deutschlandfunk, transmite Reuters.
''Ceea ce poate fi extinsă fără probleme este data de 1 ianuarie 2020 când se încheie perioada de tranziţie. Dacă se adaugă un an la aceasta, Europa nu va avea de suferit, sper că nici Marea Britanie'', a spus Asselborn în interviul menţionat.
Publicaţia germană Frankfurter Allgemeine Zeitung a relatat marţi seară că executivul UE a propus ca perioada de tranziţie să fie prelungită dincolo de finalul anului 2020.
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord urmează să părăsească Uniunea Europeană la finalul lui martie 2019. Uniunea Europeană doreşte să se evite o 'frontieră dură' între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, astfel încât Irlanda de Nord să rămână în uniunea vamală şi în piaţa unică europeană.
Această variantă ar crea însă o divizare între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit, lucru inacceptabil pentru Londra, care consideră că astfel s-ar compromite integritatea teritorială a ţării.
Liderii statelor UE speră ca la Consiliul European de miercuri şi joi să convină asupra unui acord final privind Brexitul care în principiu să fie acceptabil şi pentru guvernul de la Londra, astfel încât pe 17-18 noiembrie să se poată desfăşura un summit special la care ar urma să fie definitivată declaraţia politică privind viitoarele relaţii dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Florin Ştefan, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Donald Trump, sceptic față de propunerea Iranului privind încheierea războiului
Președintele SUA, Donald Trump, s-a manifestat cu scepticism față de ultima propunere avansată de Teheran pentru a pune capăt războiului, potrivit presei americane, citate marți de dpa. Trump nu a respins propunerea în mod categoric, dar a exprimat îndoieli cu privire la sinceritatea leadershipului de la Teheran, a relatat luni publicația Wall Stre
Australia propune o taxă pentru giganții tehnologici pentru a finanța jurnalismul
Guvernul australian a anunțat marți un plan conform căruia giganți tehnologici precum Google, Meta sau TikTok vor trebui să plătească pentru conținutul informațional o taxă de 2,25% din veniturile lor locale dacă nu ajung la acorduri cu mediile de comunicare, informează EFE. Măsura anunțată de executivul premierului Anthony Albanese face parte din proiectul le
Rubio califică blocada impusă de Iran asupra Strâmtorii Ormuz drept 'armă nucleară economică'
Secretarul de stat american Marco Rubio a comparat cu o 'armă nucleară economică' blocada impusă de Iran asupra Strâmtorii Ormuz, declarând într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru canalul de televiziune Fox News că Iranul urmărește să domine regiunea, informează dpa. Perturbarea traficului prin această cale navigab
Ministrul de externe iranian Abbas Araghchi își exprimă aprecierea față de soliditatea asocierii strategice cu Rusia
Ministrul de externe iranian Abbas Araghchi a mulțumit marți pentru 'profunzime și soliditatea parteneriatului strategic' pe care Teheranul îl menține cu Moscova, la o zi după ce a fost primit de președintele rus Vladimir Putin, care a apărat lupta 'eroică' a poporului iranian, transmite EFE. 'Ne face plăcere să interacționăm cu Rusia
VIDEO Nigeria: Cel puțin 29 de persoane ucise de bărbați înarmați în nord-estul țării
Bărbați înarmați au ucis cel puțin 29 de persoane în statul Adamawa, în nord-estul Nigeriei, a anunțat luni guvernatorul statului, în timp ce locuitorii afirmă că atacatorii au vizat tineri adunați pe un teren de fotbal, notează AFP. Statul Adamawa a devenit un focar de violențe, alimentate atât de grupări jihadis
Stabilitatea în Golf necesită 'garanții credibile' de securitate pentru Iran (ambasador la ONU)
Revenirea securității și stabilității în Golf depinde de 'garanții credibile' oferite Iranului împotriva oricărui nou atac americano-israelian, a declarat luni ambasadorul iranian la Națiunile Unite, notează AFP. 'O stabilitate și o securitate durabile în Golf și în întreaga regiune pot fi garantate do
VIDEO Mexic: Blocaje rutiere și focuri de armă la granița cu SUA după arestarea unui șef de cartel
Arestarea unui lider de cartel în orașul mexican Reynosa, situat la frontiera cu Statele Unite, a declanșat luni blocaje rutiere și acte de vandalism, au indicat autoritățile, notează AFP. Alexander 'N', un 'obiectiv prioritar' și lider al unui cartel care operează în statul Tamaulipas (nord-vest), a fost arestat, a
Irak: Președintele îl numește pe Ali al-Zaidi în funcția de prim-ministru desemnat
Președintele irakian, Nizar Amedi, l-a numit luni pe omul de afaceri Ali al-Zaidi în funcția de prim-ministru desemnat, după ce acesta a primit susținerea principalei alianțe șiite, ca urmare a retragerii candidaturii lui Nouri al-Maliki sub presiuni americane, transmite AFP. Președintele l-a 'însărcinat pe Ali al-Zaidi, candid
#Ucraina: Ambasadorul Israelului, convocat după sosirea la Haifa a unor cereale furate de Rusia
Ambasadorul Israelului în Ucraina a fost convocat pentru marți dimineață după sosirea în portul Haifa a unor nave încărcate, potrivit Kievului, cu cereale ucrainene furate de Rusia, a indicat luni șeful diplomației ucrainene, citat de AFP. Ministrul Andrii Sîbiga a estimat într-un mesaj pe X că Ucraina și Israelul
Peru: Numele rivalului lui Fujimori în turul al doilea rămâne incert, Sanchez are un ușor avans
La mai bine de două săptămâni de la primul tur al alegerilor prezidențiale din Peru, adversarul lui Keiko Fujimori pentru turul al doilea nu este încă cunoscut, candidatul stângii radicale, Roberto Sanchez, având un scurt avans în fața ultraconservatorului Rafael Lopez Aliaga, notează AFP. Cu 96% din buletinele de
VIDEO Regele Charles a sosit în Statele Unite pentru o vizită de stat
Regele Charles al III-lea și regina Camilla au aterizat luni în Statele Unite, la baza militară Andrews de lângă Washington, pentru o vizită de stat de patru zile, prima a cuplului regal în această țară, notează AFP.
Trump s-a întâlnit cu consilierii săi pe probleme de securitate pentru a discuta o propunere iraniană (Casa Albă)
Președintele american Donald Trump a avut luni o întâlnire pe tema Iranului, în cadrul căreia a fost discutată o propunere iraniană, a confirmat Casa Albă, în timp ce negocierile privind un armistițiu și redeschiderea Strâmtorii Ormuz pentru navigație rămân blocate, relatează AFP. Conform site-ului Axios, Ir
Cina Corespondenților: Suspectul în cazul atacului armat, inculpat pentru tentativă de asasinare a lui Trump
Bărbatul suspectat că a deschis focul la o gală de presă la care a participat Donald Trump a fost pus sub acuzare luni de un tribunal din Washington pentru tentativă de omor asupra președintelui SUA și două infracțiuni legate de arme, relatează AFP și Reuters. Cole Allen, în vârstă de 31 de ani, riscă o condamnare pe viață dacă va
SUA: Trump cere concedierea prezentatorului de televiziune Jimmy Kimmel după o glumă 'dezgustătoare'
Președintele american Donald Trump a cerut luni ca postul de televiziune ABC să-l concedieze imediat pe prezentatorul Jimmy Kimmel, acuzându-l că a făcut o 'incitare josnică la violență' printr-o glumă care a vizat-o pe Prima Doamnă a SUA, Melania Trump, relatează AFP. 'Jimmy Kimmel trebuie concediat imediat de Disney și ABC&
NATO ia în considerare să pună capăt practicii de a organiza summituri anual
NATO ia în calcul să pună capăt practicii sale recente de a organiza summituri anuale, au declarat luni surse concordante pentru Reuters, o măsură ce ar putea evita o potențială interacțiune tensionată cu președintele american Donald Trump în ultimul său an de mandat. Administrația Trump a criticat aliații europeni din Alianță pent













