Theresa May nu va accepta un Brexit ce ar menţine la nesfârşit Marea Britanie în uniunea vamală a UE , precizează Downing Street
Premierul britanic, Theresa May, nu va accepta un acord privind Brexitul care să menţină Marea Britanie pe termen nedefinit în uniunea vamală europeană după data efectivă a ieşirii din UE, a declarat vineri un purtător de cuvânt de la Downing Street, citat de agenţiile EFE şi Press Association.
Reacţia survine după ce presa britanică a relatat că mai mulţi membri ai guvernului condus de Theresa May au ameninţat cu demisia după ce au aflat despre concesiile pe care şefa executivului britanic ar fi pregătită să le facă pentru a ajunge la un acord cu Uniunea Europeană în dosarul Brexit.
Potrivit cotidianului The Telegraph, premierul britanic ar fi prezentat o propunere care prevede menţinerea Regatului Unit într-o uniune vamală cu UE până când se poate ajunge la un acord asupra viitoarelor relaţii comerciale, chiar şi după o perioadă de tranziţie post-Brexit ce urmează să se încheie la finalul lui decembrie 2020.
Dar purtătorul de cuvânt al premierului Theresa May a spus vineri în faţa presei că aceasta 'nu va accepta niciodată în acord care să ţină Marea Britanie captivă într-un acord nedefinit în timp' şi că, din punctul de vedere al Londrei, viitoarea relaţie economică între Marea Britanie şi UE trebuie să intre în vigoare 'cel târziu' în decembrie 2021, aşa cum se menţionează în 'Planul de la Chequers'.
Acest plan enunţă propunerile Londrei privind Brexitul, printre care este menţionată şi posibilitatea prelungirii perioadei de tranziţie post-Brexit cu un an după luna decembrie 2020.
Însă dacă părţile nu vor reuşi să depăşească divergenţele ce încă le separă - respectiv situaţia frontierei nord-irlandeze şi relaţiile economice viitoare - şi se va ajunge la un Brexit fără niciun acord, atunci şi această perioadă de tranziţie este incertă.
Guvernul condus de Theresa May a propus blocului comunitar să fie menţinute la capitolul comerţului cu bunuri relaţii strânse cu UE (nu şi în comerţul cu servicii), aceasta fiind în opinia Londrei şi cea mai bună opţiune de a menţine deschisă frontiera dintre Irlanda şi Irlanda de Nord, propunere respinsă însă de europeni, care consideră că astfel ar fi afectată integritatea pieţei unice europene.
În problema frontierei nord-irlandeze, UE a cerut Marii Britanii o aşa-numită soluţie de 'backstop' (sau 'plasă de siguranţă'), care ar menţine Irlanda de Nord în uniunea vamală şi în piaţa unică europeană şi care să se aplice dacă nu se va reuşi găsirea alteia mai bune în urma negocierilor privind Brexitul. Guvernul condus de Theresa May a acceptat această soluţie pe durata perioadei de tranziţie post-Brexit, dar refuză ca ea să devină permanentă, estimând că s-ar compromite astfel integritatea teritorială a Regatului Unit.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mariana Ionescu; editor online: Magdalena Tănăsescu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Nigeria: Cel puțin 29 de persoane ucise de bărbați înarmați în nord-estul țării
Bărbați înarmați au ucis cel puțin 29 de persoane în statul Adamawa, în nord-estul Nigeriei, a anunțat luni guvernatorul statului, în timp ce locuitorii afirmă că atacatorii au vizat tineri adunați pe un teren de fotbal, notează AFP. Statul Adamawa a devenit un focar de violențe, alimentate atât de grupări jihadis
Stabilitatea în Golf necesită 'garanții credibile' de securitate pentru Iran (ambasador la ONU)
Revenirea securității și stabilității în Golf depinde de 'garanții credibile' oferite Iranului împotriva oricărui nou atac americano-israelian, a declarat luni ambasadorul iranian la Națiunile Unite, notează AFP. 'O stabilitate și o securitate durabile în Golf și în întreaga regiune pot fi garantate do
VIDEO Mexic: Blocaje rutiere și focuri de armă la granița cu SUA după arestarea unui șef de cartel
Arestarea unui lider de cartel în orașul mexican Reynosa, situat la frontiera cu Statele Unite, a declanșat luni blocaje rutiere și acte de vandalism, au indicat autoritățile, notează AFP. Alexander 'N', un 'obiectiv prioritar' și lider al unui cartel care operează în statul Tamaulipas (nord-vest), a fost arestat, a
Irak: Președintele îl numește pe Ali al-Zaidi în funcția de prim-ministru desemnat
Președintele irakian, Nizar Amedi, l-a numit luni pe omul de afaceri Ali al-Zaidi în funcția de prim-ministru desemnat, după ce acesta a primit susținerea principalei alianțe șiite, ca urmare a retragerii candidaturii lui Nouri al-Maliki sub presiuni americane, transmite AFP. Președintele l-a 'însărcinat pe Ali al-Zaidi, candid
#Ucraina: Ambasadorul Israelului, convocat după sosirea la Haifa a unor cereale furate de Rusia
Ambasadorul Israelului în Ucraina a fost convocat pentru marți dimineață după sosirea în portul Haifa a unor nave încărcate, potrivit Kievului, cu cereale ucrainene furate de Rusia, a indicat luni șeful diplomației ucrainene, citat de AFP. Ministrul Andrii Sîbiga a estimat într-un mesaj pe X că Ucraina și Israelul
Peru: Numele rivalului lui Fujimori în turul al doilea rămâne incert, Sanchez are un ușor avans
La mai bine de două săptămâni de la primul tur al alegerilor prezidențiale din Peru, adversarul lui Keiko Fujimori pentru turul al doilea nu este încă cunoscut, candidatul stângii radicale, Roberto Sanchez, având un scurt avans în fața ultraconservatorului Rafael Lopez Aliaga, notează AFP. Cu 96% din buletinele de
VIDEO Regele Charles a sosit în Statele Unite pentru o vizită de stat
Regele Charles al III-lea și regina Camilla au aterizat luni în Statele Unite, la baza militară Andrews de lângă Washington, pentru o vizită de stat de patru zile, prima a cuplului regal în această țară, notează AFP.
Trump s-a întâlnit cu consilierii săi pe probleme de securitate pentru a discuta o propunere iraniană (Casa Albă)
Președintele american Donald Trump a avut luni o întâlnire pe tema Iranului, în cadrul căreia a fost discutată o propunere iraniană, a confirmat Casa Albă, în timp ce negocierile privind un armistițiu și redeschiderea Strâmtorii Ormuz pentru navigație rămân blocate, relatează AFP. Conform site-ului Axios, Ir
Cina Corespondenților: Suspectul în cazul atacului armat, inculpat pentru tentativă de asasinare a lui Trump
Bărbatul suspectat că a deschis focul la o gală de presă la care a participat Donald Trump a fost pus sub acuzare luni de un tribunal din Washington pentru tentativă de omor asupra președintelui SUA și două infracțiuni legate de arme, relatează AFP și Reuters. Cole Allen, în vârstă de 31 de ani, riscă o condamnare pe viață dacă va
SUA: Trump cere concedierea prezentatorului de televiziune Jimmy Kimmel după o glumă 'dezgustătoare'
Președintele american Donald Trump a cerut luni ca postul de televiziune ABC să-l concedieze imediat pe prezentatorul Jimmy Kimmel, acuzându-l că a făcut o 'incitare josnică la violență' printr-o glumă care a vizat-o pe Prima Doamnă a SUA, Melania Trump, relatează AFP. 'Jimmy Kimmel trebuie concediat imediat de Disney și ABC&
NATO ia în considerare să pună capăt practicii de a organiza summituri anual
NATO ia în calcul să pună capăt practicii sale recente de a organiza summituri anuale, au declarat luni surse concordante pentru Reuters, o măsură ce ar putea evita o potențială interacțiune tensionată cu președintele american Donald Trump în ultimul său an de mandat. Administrația Trump a criticat aliații europeni din Alianță pent
Melania Trump îl critică pe prezentatorul de televiziune Jimmy Kimmel dupa atacul atarmat de la gala presei
Prima Doamnă a SUA, Melania Trump, l-a criticat dur luni pe prezentatorul de televiziune Jimmy Kimmel, acuzându-l pe acest critic frecvent al președintelui Donald Trump că promovează 'retorica urii și a violenței' după un monolog de săptămâna trecută care a stârnit indignare în rândul administrației, relatează AFP.
Myanmar: Măsurile restrictive impuse de UE au fost prelungite până la 30 aprilie 2027
Consiliul Uniunii Europene a decis luni să prelungească cu 12 luni, până la 30 aprilie 2027, măsurile restrictive decise în urma loviturii de stat militare din Myanmar de la 1 februarie 2021 și a acțiunilor ulterioare de reprimare comise de armată și de poliție împotriva demonstranților pașnici, indică un comunicat al Consiliului UE.
Iranul încă studiază dacă va relua negocierile cu SUA (ministrul iranian de externe)
Iranul studiază în continuare posibilitatea de a relua negocierile de pace cu Statele Unite, a declarat luni la televiziunea rusă ministrul iranian de externe Abbas Araghchi, care a acuzat Washingtonul că a făcut să eșueze prin cereri 'excesive' negocierile directe desfășurate pe 11 aprilie în Pakistan, relatează agențiile AFP și EFE.
SUA: Curtea Supremă a reinstituit oficial noua hartă electorală a statului Texas
Curtea Supremă a SUA a reinstituit oficial, luni, noua hartă electorală a statului Texas, ceea ce ar putea ajuta Partidul Republican să obțină încă cinci locuri în Camera Reprezentanților a Congresului Statelor Unite în urma alegerilor de la jumătatea mandatului, prevăzute pentru noiembrie acest an, transmite Reuters. Decizia














