Salvini: Italia îşi va închide aeroporturile pentru zborurile neautorizate cu migranţi
Italia îşi va închide aeroporturile pentru zborurile neautorizate cu migranţi din Germania, a declarat duminică ministrul de interne Matteo Salvini, pe fondul relatărilor că landul Bavaria ar pregăti deportări în masă de migranţi în Peninsulă, transmit dpa şi Reuters.
'Dacă cineva, la Berlin sau Bruxelles, se gândeşte să arunce zeci de migranţi în Italia prin zboruri charter neautorizate, ar trebui să ştie că niciun aeroport nu este şi nu va fi disponibil', a declarat Salvini.
'Vom închide aeroporturile aşa cum am închis deja porturile', a adăugat el.
Cele două state lucrează la un acord în baza căruia Germania va returna în Italia migranţi care au depus deja cerere de azil în această ţară, dar documentul nu a fost încă semnat.
Cotidianul italian La Repubblica a relatat sâmbătă că agenţia germană pentru refugiaţi a trimis 'zeci de scrisori' unor migranţi, informându-i despre un transfer în Italia, posibil prin curse aeriene charter.
Primul din aceste transferuri este planificat pe 9 octombrie, a scris publicaţia de la Roma.
La rândul lor, angajaţi ai aeroportului din Munchen au declarat pentru dpa că autorităţile bavareze plănuiesc, în zilele următoare, o deportare masivă de migranţi care au sosit la graniţa germană, dar au fost înregistraţi mai întâi în Italia.
Potrivit surselor, poliţia bavareză va însoţi un zbor charter cu migranţi spre Italia, stat care, potrivit Regulamentului Dublin, este responsabil cu procesarea cererilor lor de azil.
Ministerul de Interne al Bavariei a refuzat să confirme sau să infirme informaţia.
Ministrul federal de interne, bavarezul Horst Seehofer, a declarat luna trecută că s-a ajuns la un acord cu Italia şi că se aşteaptă ca acesta să fie semnat în scurt timp. Salvini a negat însă a doua zi, cerând mai multe concesii din partea Germaniei.
Seehofer le-a cerut cancelarului german Angela Merkel şi premierului italian Giuseppe Conte să intervină pentru a pune capăt acestui blocaj.
'Acordul a fost negociat şi urmează acelaşi principiu ca şi cel cu Grecia', a declarat Seehofer, pentru publicaţia Welt am Sonntag.
'Returnăm refugiaţi în Italia, dar trebuie să preluăm acelaşi număr dintre cei salvaţi de pe mare', a continuat el.
'Însă acum Salvini spune brusc: Voi semna doar dacă Germania sprijină poziţia Italiei privind azilul în Uniunea Europeană. Şefii de guverne trebuie să acţioneze' pentru a rezolva situaţia, a adăugat ministrul german.AGERPRES/(AS - editor: Irina Cristea, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Moscova anunță decesul ''brusc'' al ambasadorului Rusiei în Statele Unite
Ambasadorul Rusiei în Statele Unite, Aleksandr Darciev, a murit ''brusc'' miercuri, la vârsta de 66 de ani, a anunțat Ministerul rus de Externe, fără a oferi mai multe detalii despre cauza și locul decesului, transmite AFP. ''Conducerea și personalul Ministerului rus de Externe sunt profund întristați
China transmite Statelor Unite că este pregătită pentru consolidarea cooperării bilaterale
Ministrul chinez de externe Wang Yi a avut miercuri un apel telefonic ''constructiv'' cu secretarul de stat american Marco Rubio, în cadrul căruia a declarat că Beijingul este ''gata să își consolideze'' cooperarea cu Statele Unite, relatează AFP. Președintele american Donald Trump și omologul său ch
Forțele saudite au interceptat trei rachete de croazieră lansate de rebelii houthi către Riad
Apărarea antiaeriană saudită a interceptat miercuri rachete lansate de rebelii yemeniți houthi către regiunea Riad, pentru a doua zi consecutiv, a anunțat coaliția condusă de Arabia Saudită, transmite Reuters. Coaliția a afirmat că rebelii houthi au lansat trei rachete de croazieră, care au fost distruse. Milițiile houthi, ce co
Berlinul vrea ''pace'' în #Ucraina înaintea discuțiilor cu Moscova privind securitatea europeană
Germania vrea ''pace'' în Ucraina înainte de angajarea unor discuții cu Rusia privind securitatea europeană, a insistat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului german, după încheierea negocierilor ruso-ucrainene la Abu Dhabi, relatează AFP. ''Prima etapă este pacea în Ucraina. Abia apoi
Kushner îi îndeamnă pe europeni să numească un singur reprezentant pentru a negocia cu Rusia
Mediatorul președintelui american pentru războiul ruso-ucrainean, Jared Kushner, i-a încurajat miercuri, de la Abu Dhabi, pe partenerii europeni ai Ucrainei să aleagă cât mai curând o persoană care să îi reprezinte la masa negocierilor cu Rusia, dacă Kremlinul va accepta până la urmă să includă Europa în vreun fel, informează EFE.
Rusia anunță că ar accepta un dialog direct la nivel militar cu Regatul Unit
Ministerul apărării de la Moscova ar putea discuta direct cu instituția omoloagă de la Londra dacă Regatul Unit ar propune un astfel de dialog, a declarat miercuri Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, citată de Reuters. Zaharova a făcut afirmația respectivă în cadrul unor comentarii privind remarci a
Volodimir Zelenski insistă asupra opririi ostilităților, ca pas preliminar către un acord
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a subliniat miercuri că primul pas pentru a se ajunge la un acord de pace durabil trebuie să fie încetarea războiului și stabilirea unor garanții de securitate post-conflict pentru Ucraina, după ce a fost informat de către negociatorii săi cu privire la conținutul celor două zile de întâlniri cu reprezenta
Vicepremierul rus Aleksei Overciuk în vizită la Kabul pentru a discuta extinderea investițiilor rusești în Afganistan
Viceprim-ministrul rus Aleksei Overciuk va merge joi în Afganistan în fruntea unei delegații economice de rang înalt pentru a discuta oportunități mai mari de investiții și cooperare comercială, a anunțat miercuri guvernul de facto taliban de la Kabul, relatează EFE. ''Scopul vizitei este de a extinde cooperarea econo
Pacte de neagresiune cu țări ale NATO, una din opțiunile Moscovei pentru viitoarea arhitectură de securitate europeană
Un diplomat rus de rang înalt a declarat miercuri că Moscova ar putea încheia pacte de neagresiune la nivel bilateral cu state membre NATO ca parte a unei noi arhitecturi de securitate pentru Europa, discutată în cadrul negocierilor de pace privind Ucraina, aceasta fiind doar una dintre propunerile diplomației ruse, relatează Reuters.
Germania: Guvernul aprobă crearea unei rezerve naționale de gaz
Guvernul german a aprobat miercuri, în cadrul unei ședințe de guvern, crearea unei rezerve naționale de gaz pentru a spori reziliența energetică și pentru a avea depozite la care să se apeleze în caz de urgență, informează EFE. În proiectul de lege, care urmează să fie aprobat de Parlament, nu se specifică ce volum de gaz tre
Poliția consideră farsă un val de amenințări împotriva școlilor din Regatul Unit și Irlanda
Multe școli din Scoția, Irlanda de Nord și Irlanda au primit miercuri amenințări prin e-mail; autoritățile britanice și irlandeze apreciază că a fost vorba de o farsă cu originea în afara Regatului Unit, transmite Reuters. Mesajele au fost raportate după evacuarea a cel puțin 300 de școli din Italia. Poliția irlandeză a co
Austria dorește să-și consolideze legislația împotriva spionajului
Austria prevede extinderea câmpului de aplicare a legislației sale împotriva spionajului și înăsprirea pedepselor aplicate ca răspuns la înmulțirea ''amenințărilor hibride'', a anunțat miercuri ministrul de externe Beate Meinl-Reisinger și cel de interne Gerhard Karner, relatează AFP. Un proiect de lege,
Finlanda investighează încălcarea spațiului său aerian de către o dronă posibil ucraineană
Ministerul Apărării de la Helsinki a anunțat miercuri că suspectează că o dronă a încălcat spațiul aerian finlandez de-a lungul coastei de sud-est a țării dimineața devreme și a precizat că incidentul este investigat de garda de coastă, informează EFE. Conform ministerului, drona a intrat în spațiul aerian finlandez în zona d
Slovacia: Coaliția premierului Fico nu a reușit să adopte o modificare importantă a Codului penal
Parlamentul slovac a respins miercuri o modificare majoră a Codului penal propusă de guvern, un eșec ce ilustrează slăbirea majorității premierului naționalist Robert Fico, relatează AFP. Mai mulți deputați slovaci și-au retras recent sprijinul pentru de coaliția guvernamentală, în timp ce opoziția a cerut săptămâna trecută organiz
Israelul prezintă o nouă rachetă de croazieră cu rază lungă de acțiune și focos de 450 kg
Compania israeliană de stat specializată în tehnologie de apărare, Rafael Advanced Defense Systems, a prezentat miercuri o nouă rachetă de croazieră cu rază lungă de acțiune, echipată cu un focos de 1.000 de livre (circa 450 de kg) și concepută pentru a lovi ținte de mare valoare de la distanțe mari, relatează Xinhua. Racheta, denumită &














