Preşedintele Muntenegrului: Referendumul din Macedonia, un "semnal de alarmă" pentru UE
Rezultatul referendumului din Macedonia, marcat de un puternic absenteism, trebuie să fie înţeles de Uniunea Europeană ca un "puternic semnal de alarmă" împotriva ameninţării pe care o reprezintă forţele anti-europene în Balcanii occidentali, a avertizat marţi, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, preşedintele Muntenegrului, Milo Dukanovic, relatează AFP.
Continuarea extinderii (UE) este crucială pentru Balcanii occidentali şi pentru Europa", a afirmat el în discursul susţinut în faţa eurodeputaţilor.
"Am impresia că entuziasmul pro-european care a urmat după căderea zidului Berlinului bate puţin pasul pe loc (...) În statele din Balcanii occidentali auzim mesaje disonante din partea restului Europei privind ritmul în care ar trebui să se facă extinderea", a explicat el.
"Confuzia alimentează iluziile de care profită un anumit număr de actori retrograzi încă prezenţi în regiunea noastră care continuă să viseze la reconturarea întregii regiuni şi să construiască şi să extindă state pe o bază naţională", a subliniat el.
"Referendumul din Macedonia ilustrează într-o manieră pregnantă problema despre care vorbesc", a mai spus el, apreciind că respectiva consultare "nu a fost suficient de bine pregătită".
Referendumul organizat pentru a valida acordul încheiat cu Grecia privind noul nume al fostei republici iugoslave a fost marcat de o foarte puternică rată de absenteism, care suscită îndoieli privind capacitatea guvernului de a obţine ratificarea sa de către Parlamentul de la Skopje.
"Sper că la Bruxelles şi în alte părţi rezultatul referendumului macedonean va putea fi înţeles ca un puternic semnal de alarmă şi ca un ultim avertisment care să ne indice că trebuie să efectuăm o analiză mult mai profundă asupra raporturilor noastre cu politica de extindere", a subliniat Milo Dukanovic.
"Înţelegem nevoia UE de a trata cauzele crizei pe care o traversează şi nevoia sa de consolidare, dar nu credem că se va putea răspunde la această provocare prin încetinirea sau oprirea acestei misiuni care este extinderea pentru UE", a conchis el.
UE a declanşat "discuţii de aderare" cu Serbia în 2014 şi cu Muntenegru în 2012. Blocul comunitar a acceptat să angajeze discuţii cu Macedonia şi Albania începând din iunie 2019 şi discută despre mijloacele de a integra Kosovo şi Bosnia.
Însă numeroase state membre frânează o mişcare în acest sens din cauza dificultăţilor cu Polonia, Ungaria, România şi Croaţia, în cazul cărora acestea consideră că au aderat prea rapid, comentează AFP.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Sorin Popescu; editor online: Magdalena Tănăsescu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Grecia: Mama unei tinere moarte în catastrofa feroviară din 2023 lansează un partid
Mama unei tinere care a murit alături de alte 56 de persoane în catastrofa feroviară din 2023 în Grecia, Maria Karystianou, devenită figura emblematică a unei vaste mișcări de revoltă, a lansat joi un nou partid, Speranță pentru Democrație, pentru a cere dreptate, notează AFP. 'Nu este normal ca cei puternici să se simtă de nea
Maroc: Fost ministru condamnat la 13 ani de închisoare pentru delapidare
Deputatul și fostul ministru marocan Mohamed Moubdii, urmărit penal pentru fapte de corupție și deturnare de fonduri publice, a fost condamnat joi la 13 ani de închisoare cu executare, a declarat avocatul său pentru AFP, precizând că va depune apel. Încarcerat din 2023 în urma unei plângeri depuse în 2020 de
Sora unei înalte oficialități cubaneze a fost arestată în Statele Unite
Statele Unite au anunțat joi că au reținut-o pe sora unei înalte oficialități cubaneze, în cadrul unei intensificări fără precedent a presiunilor americane asupra insulei comuniste, notează AFP. 'Astăzi, Adys Lastres Morera, cetățeană cubaneză având legături cu regimul comunist de la Havana, a fost arestată după ce Depart
VIDEO Serbia: Un corp găsit în cazul de crimă în care este implicat șeful poliției din Belgrad
Poliția sârbă a găsit joi într-un butoi corpul unui bărbat împușcat într-un restaurant în timpul unei răfuieli legate de crima organizată, incident care a dus la arestarea șefului poliției din Belgrad, a anunțat Parchetul, scrie AFP. Poliția și armata îl căutau pe Aleksandar Nesovic Baja, dispărut săptăm&aci
Trump spune că războiul din Iran l-ar putea împiedica să participe la nunta fiului său
Președintele american Donald Trump a afirmat joi că s-ar putea să rateze în acest weekend nunta fiului său Don Jr., considerând că este un 'moment nepotrivit', în special din cauza conflictului cu Iranul, relatează AFP. 'I-ar plăcea foarte mult să vin. Este în cadru restrâns, voi încerca să merg&
Venezuela autorizează un exercițiu aerian de evacuare a ambasadei Statelor Unite la Caracas
Venezuela a autorizat un exercițiu aerian de evacuare a ambasadei Statelor Unite la Caracas, la cinci luni după atacul american spectaculos care a dus la capturarea președintelui Nicolas Maduro, a anunțat ministrul afacerilor externe, Yvan Gil, relatează AFP. Atacul din 3 ianuarie a inclus, în special, survoluri ale avioanelor și elicopt
Trump anunță trimiterea a 5.000 de militari americani în Polonia
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat joi, pe rețeaua sa Truth Social, trimiterea a 5.000 de militari americani în Polonia, justificând această decizie prin relația sa cu președintele naționalist Karol Nawrocki, ales în urmă cu aproape un an, relatează AFP. Trump a evocat trupe 'suplimentare', fără să s
Șefa diplomației europene cere încetarea 'controlului' și 'izolării' poporului cubanez
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a cerut joi încetarea 'controlului' și a 'izolării' poporului cubanez, lovit de o profundă criză economică și aflat sub o presiune tot mai mare din partea Statelor Unite, notează AFP. 'După decenii de proastă gestionare și represiune politică, criza economică din Cuba este pe ca
Democrații americani publică un raport lacunar despre înfrângerea Kamalei Harris în alegerile din 2024
Partidul Democrat american a publicat joi un raport asupra cauzelor înfrângerii Kamalei Harris în fața republicanului Donald Trump la alegerile prezidențiale din 2024, dar documentul, așteptat de mult timp, este incomplet și nu prezintă concluzii clare, notează AFP. 'Pentru transparență deplină, public raportul așa cum l-am primit, integr
Franța respinge o eventuală intervenție a NATO în Strâmtoarea Ormuz
Franța a respins joi orice eventuală intervenție a NATO pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz, întrucât regiunea Orientului Mijlociu nu este acoperită de dispozițiile Tratatului Atlanticului de Nord, relatează agenția EFE. 'Poziția noastră este clară și coerentă: Tratatul Atlanticului de Nord se aplică Atlanticului de Nord; nu este nici misi
SUA: Trump amână semnarea unui decret privind supravegherea domeniului Inteligenței Artificiale
Președintele american Donald Trump a anunțat joi că a amânat semnarea unui ordin executiv referitor la Inteligența Artificială (IA), motivând că nu i-au plăcut 'anumite aspecte' ale documentului, transmite Reuters. Trump avea planificată pentru joi după-amiază o ceremonie la care urma să semneze acest ordin executiv (decret), în preze
Cuba a acceptat oferta SUA privind un ajutor în valoare de 100 milioane de dolari (Rubio)
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat joi că Cuba a acceptat o ofertă de ajutor în valoare de 100 milioane de dolari din partea SUA, dar a adăugat că nu este sigur că Washingtonul va accepta condițiile puse de Havana, relatează AFP. 'Ei spun că au acceptat-o. Vom vedea dacă asta înseamnă că va și funcționa', a declarat Rubio pr
După războiul din Ucraina, toată UE va reveni la gazul rusesc mai ieftin, spune Magyar
Prim-ministrul ungar Peter Magyar a declarat, într-un interviu publicat joi în cotidianul polonez Rzeczpospolita, că, odată ce războiul din Ucraina se va încheia, întreaga Uniune Europeană va reveni probabil la gazul rusesc mai ieftin, transmite MTI. Întrebat despre aprovizionarea cu gaz și petrol rusești către Ungaria, Magyar a s
Înaltul Reprezentant pentru Gaza al 'Consiliului de Pace' avertizează împotriva unui 'statu-quo permanent'
Înaltul Reprezentant pentru Gaza al 'Consiliului de Pace' creat de președintele american Donald Trump a avertizat joi cu privire la riscul ca 'statu-quo-ul' actual - un armistițiu imperfect într-un teritoriu divizat și devastat - să devină permanent, relatează AFP. Nikolay Mladenov a prezentat Consiliului de Securitate al ONU p
Secretarul pentru securitate internă al SUA vizitează Mexicul într-un moment tensionat al relației bilaterale
Secretarul pentru securitate internă al SUA, Markwayne Mullin, ajunge joi în Mexic într-o vizită oficială care are loc într-un moment critic și tensionat al relației bilaterale provocat de creșterea presiunii Washingtonului asupra executivului mexican cu scopul de a combate traficul de droguri, informează EFE. Aceasta este prima vizită a unui











