Cei 58 de migranţi de pe nava Aquarius vor fi debarcaţi în Malta
Franţa, Germania, Portugalia şi Spania s-au pus de acord în privinţa repartizării celor 58 de migranţi salvaţi de nava umanitară Aquarius, a anunţat marţi biroul premierului francez, citat de AFP.
În virtutea acestui acord, Franţa va primi 18 migranţi, Germania şi Spania - fiecare câte 15, iar Portugalia - 10, aşa cum deja a anunţat Lisabona, a precizat o sursă guvernamentală franceză pentru AFP.
"O soluţie europeană a fost din nou găsită. Umană şi eficientă, aceasta respectă două principii esenţiale de responsabilitate şi solidaritate: debarcarea într-un port sigur apropiat şi preluarea în mod solidar a persoanelor de la bord", a arătat prim-ministrul francez, Edouard Philippe, într-un comunicat.
El a salutat de asemenea "angajamentul umanitar" al guvernului maltez, unde urmează să fie debarcaţi cei 58 de migranţi, dintre care 17 femei şi mai mulţi copii mici.
Guvernul Maltei a anunţat marţi că va autoriza debarcarea pe teritoriul naţional a celor 58 de migranţi salvaţi în Marea Mediterană de nava umanitară Aquarius şi că aceştia vor fi reorientaţi imediat spre alte ţări.
''Cei 58 de migranţi aflaţi pe Aquarius vor fi transbordaţi pe o navă malteză în apele internaţionale şi apoi vor fi conduşi în Malta'', a scris pe Twitter premierul maltez Joseph Muscat.
Un purtător de cuvânt al executivului maltez a declarat că migranţii care vor debarca în Malta vor fi 'imediat transferaţi în alte patru ţări europene', fără a preciza însă numele acestora.
Conform guvernului de la La Valletta, de îndată ce migranţii vor fi transbordaţi pe un vas maltez, nava Aquarius îşi va continua călătoria spre Marsilia (sudul Franţei) 'pentru reglementarea situaţiei sale, dat fiind că pavilionul ei a fost retras'.
Potrivit organizaţiilor neguvernamentale SOS Méditerranée şi 'Medici Fără Frontiere', Panama a retras pavilionul său de pe nava Aquarius în urma presiunilor exercitate de Italia.
Guvernul francez a sugerat marţi ca Aquarius să-i debarce pe cei 58 de migranţi în Malta, şi nu la Marsilia (sudul Franţei), aşa cum a cerut aprobarea nava, potrivit unei surse a preşedinţiei franceze. Nava, închiriată de ONG-ul SOS Méditerranée, navighează pentru a salva migranţi care încearcă să ajungă clandestin în Europa. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, Vicenţiu Purcărea; editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MAE al Republicii Moldova condamnă încălcarea spațiului aerian al republicii de către două rachete de croazieră rusești
Ministerul de Externe al Republicii Moldova a condamnat miercuri încălcarea spațiului aerian al republicii de către două rachete de croazieră rusești de tip Banderol, în contextul atacurilor masive lansate de Federația Rusă asupra Ucrainei, relatează Radio Chișinău. ''Acest incident reprezintă o încălcare gravă a suve
Ungaria: Fratele lui Viktor Orban, plasat în arest preventiv într-un dosar de trafic de migranți
Justiția ungară a ordonat miercuri plasarea în arest preventiv pentru 30 de zile a lui Aron Orban, fratele fostului premier naționalist Viktor Orban, în cadrul unei anchete pentru trafic de migranți, transmit AFP și MTI. Un alt suspect a fost de asemenea plasat în arest preventiv, a indicat Tribunalul din Budapesta într
Iranul amenință să lovească bazele americane din Europa dacă acestea vor fi utilizate la lansarea de atacuri
Secretarul Consiliului suprem de securitate națională din Iran, Mohsen Rezaei, a afirmat că Teheranul ar lovi baze americane, inclusiv cele din Europa, dacă acestea ar fi utilizate pentru lansarea de atacuri împotriva Republicii islamice, relatează AFP. ''Dacă avioane americane decolează de la o bază militară americană, chiar dac
#Ucraina: SUA relansează procesul de pace la Abu Dhabi, dar ostilitatea continuă să persiste între ruși și ucraineni
SUA au relansat procesul de pace în Ucraina prin discuțiile între ruși și ucraineni marți și miercuri la Abu Dhabi, proces blocat din februarie, dar ostilitatea continuă să persiste între cele două părți beligerante, după aproape cinci ani de război, consemnează miercuri EFE. ''Astfel de acorduri necesită timp. Sunt d
Moscova anunță decesul ''brusc'' al ambasadorului Rusiei în Statele Unite
Ambasadorul Rusiei în Statele Unite, Aleksandr Darciev, a murit ''brusc'' miercuri, la vârsta de 66 de ani, a anunțat Ministerul rus de Externe, fără a oferi mai multe detalii despre cauza și locul decesului, transmite AFP. ''Conducerea și personalul Ministerului rus de Externe sunt profund întristați
China transmite Statelor Unite că este pregătită pentru consolidarea cooperării bilaterale
Ministrul chinez de externe Wang Yi a avut miercuri un apel telefonic ''constructiv'' cu secretarul de stat american Marco Rubio, în cadrul căruia a declarat că Beijingul este ''gata să își consolideze'' cooperarea cu Statele Unite, relatează AFP. Președintele american Donald Trump și omologul său ch
Forțele saudite au interceptat trei rachete de croazieră lansate de rebelii houthi către Riad
Apărarea antiaeriană saudită a interceptat miercuri rachete lansate de rebelii yemeniți houthi către regiunea Riad, pentru a doua zi consecutiv, a anunțat coaliția condusă de Arabia Saudită, transmite Reuters. Coaliția a afirmat că rebelii houthi au lansat trei rachete de croazieră, care au fost distruse. Milițiile houthi, ce co
Berlinul vrea ''pace'' în #Ucraina înaintea discuțiilor cu Moscova privind securitatea europeană
Germania vrea ''pace'' în Ucraina înainte de angajarea unor discuții cu Rusia privind securitatea europeană, a insistat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului german, după încheierea negocierilor ruso-ucrainene la Abu Dhabi, relatează AFP. ''Prima etapă este pacea în Ucraina. Abia apoi
Kushner îi îndeamnă pe europeni să numească un singur reprezentant pentru a negocia cu Rusia
Mediatorul președintelui american pentru războiul ruso-ucrainean, Jared Kushner, i-a încurajat miercuri, de la Abu Dhabi, pe partenerii europeni ai Ucrainei să aleagă cât mai curând o persoană care să îi reprezinte la masa negocierilor cu Rusia, dacă Kremlinul va accepta până la urmă să includă Europa în vreun fel, informează EFE.
Rusia anunță că ar accepta un dialog direct la nivel militar cu Regatul Unit
Ministerul apărării de la Moscova ar putea discuta direct cu instituția omoloagă de la Londra dacă Regatul Unit ar propune un astfel de dialog, a declarat miercuri Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, citată de Reuters. Zaharova a făcut afirmația respectivă în cadrul unor comentarii privind remarci a
Volodimir Zelenski insistă asupra opririi ostilităților, ca pas preliminar către un acord
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a subliniat miercuri că primul pas pentru a se ajunge la un acord de pace durabil trebuie să fie încetarea războiului și stabilirea unor garanții de securitate post-conflict pentru Ucraina, după ce a fost informat de către negociatorii săi cu privire la conținutul celor două zile de întâlniri cu reprezenta
Vicepremierul rus Aleksei Overciuk în vizită la Kabul pentru a discuta extinderea investițiilor rusești în Afganistan
Viceprim-ministrul rus Aleksei Overciuk va merge joi în Afganistan în fruntea unei delegații economice de rang înalt pentru a discuta oportunități mai mari de investiții și cooperare comercială, a anunțat miercuri guvernul de facto taliban de la Kabul, relatează EFE. ''Scopul vizitei este de a extinde cooperarea econo
Pacte de neagresiune cu țări ale NATO, una din opțiunile Moscovei pentru viitoarea arhitectură de securitate europeană
Un diplomat rus de rang înalt a declarat miercuri că Moscova ar putea încheia pacte de neagresiune la nivel bilateral cu state membre NATO ca parte a unei noi arhitecturi de securitate pentru Europa, discutată în cadrul negocierilor de pace privind Ucraina, aceasta fiind doar una dintre propunerile diplomației ruse, relatează Reuters.
Germania: Guvernul aprobă crearea unei rezerve naționale de gaz
Guvernul german a aprobat miercuri, în cadrul unei ședințe de guvern, crearea unei rezerve naționale de gaz pentru a spori reziliența energetică și pentru a avea depozite la care să se apeleze în caz de urgență, informează EFE. În proiectul de lege, care urmează să fie aprobat de Parlament, nu se specifică ce volum de gaz tre
Poliția consideră farsă un val de amenințări împotriva școlilor din Regatul Unit și Irlanda
Multe școli din Scoția, Irlanda de Nord și Irlanda au primit miercuri amenințări prin e-mail; autoritățile britanice și irlandeze apreciază că a fost vorba de o farsă cu originea în afara Regatului Unit, transmite Reuters. Mesajele au fost raportate după evacuarea a cel puțin 300 de școli din Italia. Poliția irlandeză a co














