Siria: Turcia trimite noi întăriri militare la Idlib, pe fondul întrevederii dintre Putin şi Erdogan la Soci
Turcia, care încearcă să prevină o ofensivă majoră a regimului sirian şi a aliaţilor săi la Idlib, a trimis întăriri militare spre unul din punctele sale de observare în această provincie rebelă siriană, a relatat luni presa turcă, citată de AFP.
Aceste întăriri, potrivit cotidianului Hürriyet, sunt compuse în principal din tancuri şi alte echipamente militare, fiind cele mai importante întăriri trimise la Idlib de la începutul lunii septembrie, şi care intervin în contextul în care preşedinţii rus Vladimir Putin şi turc Recep Tayyip Erdogan se întâlnesc luni la Soci (sud-vestul Rusiei) într-o încercare de a se pune de acord asupra soartei bastionului rebel.
Duminică a fost trimis un ''convoi de 50 de vehicule'' spre punctul de observare turc din Jisr ash-Shugur, în sud-vestul Idlib, conform presei turce.
Turcia dispune în total de 12 posturi de observare în provincia Idlib, una dintre 'zonele de dezescaladare' create în cadrul procesului de la Astana, mediat de Turcia - care îi sprijină pe rebeli -, de Rusia şi Iran, aliate ale regimului sirian.
Potrivit mass-media, Turcia a trimis în ultimele zile mai multe convoaie cu întăriri militare spre punctele sale de observare, unde sunt desfăşuraţi sute de militari turci.
Idlib este ultimul fief al opoziţiei armate faţă de preşedintele Bashar al-Assad, dar provincia este controlată în proporţie de 60% de către gruparea jihadistă Hay'at Tahrir al-Sham (HTS), fosta ramură a Al Qaida în Siria.
Turcia se opune unei ofensive de anvergură pe care regimul sirian şi aliaţii săi rus şi iranian par hotărâţi să o desfăşoară pentru a cuceri această regiune.
Divergenţele între cele trei ţări au ieşit brusc la iveală la summitul din 7 septembrie de la Teheran, la care au participat liderii celor trei state.
Negocieri intense au loc de atunci între Turcia şi Rusia în încercarea de a se ajunge la un compromis care să permită în special neutralizarea HTS, considerată şi de către Ankara drept grupare ''teroristă'', fără a fi declanşată totuşi o ofensivă majoră.
Turcia se teme că o ofensivă pe scară largă la Idlib, o regiune situată chiar la frontieră ei şi unde trăiesc circa trei milioane de locuitori, ar putea provoca un nou aflux de refugiaţi pe teritoriul său.
De asemenea, Ankara este preocupată de soarta soldaţilor săi desfăşuraţi în cele 12 puncte de observare, dar şi de cea a grupărilor de rebeli sirieni catalogate ca ''moderate'' pe care le sprijină şi care sunt prezente în principal în sudul acestei provincii. AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președintele Trump afirmă că SUA nu vor mai trimite delegații la negocieri cu Iranul
Statele Unite nu vor mai trimite delegații la negocieri cu Iranul, a afirmat duminică președintele american Donald Trump într-un interviu acordat televiziunii Fox News și preluat de agențiile de presă internaționale. 'Dacă (iranienii) vor să discute, ne pot aborda sau ne pot suna. Dacă vor, putem discuta. Dar nu vom trimite oameni să
Președintele Israelului încearcă să medieze în procesul de corupție al premierului Netanyahu
Președintele israelian Isaac Herzog încearcă să inițieze o mediere pentru un acord de recunoaștere a vinovăției în procesul pentru corupție în care este inculpat de șase ani premierul Benjamin Netanyahu, transmite dpa. Un purtător de cuvânt al președinției Israelului a confirmat duminică informații în acest sens publicate de ziarul american New
Lideri de pe plan global și-au exprimat șocul și ușurarea,după incidentul armat de la dineul corespondenților la Casa Albă
Lideri din întreaga lume și-au exprimat șocul și ușurarea duminică dimineață, după incidentul armat de la Washington de la dineul corespondenților la Casa Albă la care participa și președintele SUA, Donald Trump, relatează dpa și AFP. Prim-ministrul britanic Keir Starmer a declarat că este 'o ușurare imensă' că președintele, Prima Doamnă și toți
Război în Ucraina: Autoritățile ucrainene și ruse raportează noi atacuri reciproce cu drone
Noi bombardamente ruse asupra Ucrainei au ucis cel puțin trei persoane duminică, a doua zi după lovituri deosebit de intense, urmate, potrivit autorităților ruse, de un atac ucrainean care a implicat sute de drone, relatează AFP și dpa. În regiunea Sumî (nord-est), un atac cu drone a ucis doi bărbați la Bilopillia, la cinci kilometri de granița cu
SUA/Focuri de armă la cina corespondenților: 'Violența politică nu are ce căuta într-o democrație', reacționează șefa diplomației UE
'Violența politică nu are ce căuta într-o democrație', a reacționat duminică șefa politicii externe a Uniunii Europene, Kaja Kallas, după ce președintele american Donald Trump a fost evacuat de la o gală a presei la Washington, în urma unor focuri de armă, relatează AFP. Kallas s-a declarat totodată 'ușurată' că toți cei care partic
VIDEO Focuri de armă la cina corespondenților de la Casa Albă; evenimentul va fi reprogramat (sinteză)
Un presupus atacator a fost reținut după ce la cina corespondenților de la Casa Albă s-au produs tiruri de armă, determinând forțele de securitate să-i evacueze pe președintele american Donald Trump și pe soția sa Melania, prezenți alături de alți oficiali la evenimentul desfășurat la hotelul Hilton din Washington, a consemnat dpa.
Cernobîl40/ Zelenski acuză Rusia de 'terorism nuclear'
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat duminică Rusia de 'terorism nuclear', cu ocazia celei de-a 40-a aniversări a dezastrului de la Cernobîl, cea mai gravă catastrofă nucleară civilă din istorie, informează AFP. 'Lumea nu trebuie să permită continuarea acestui terorism nuclear, iar cea mai bună modalitate de a-i pune capăt este
VIDEO Locul unde a avut loc cina corespondenților 'nu este tocmai sigur', a criticat Trump
Hotelul Hilton din Washington, unde s-au auzit focuri de armă sâmbătă seara în prezența lui Donald Trump, nu este 'o clădire deosebit de sigură', a criticat președintele american într-o declarație de presă, la câteva ore după incidentul de la cina corespondenților de la Casa Albă.
VIDEO Cina anuală a Asociației Corespondenților de la Casa Albă va fi reprogramată în termen de 30 de zile
Cina anuală a Asociației Corespondenților de la Casa Albă va fi reprogramată în termen de 30 de zile, a anunțat președintele SUA, Donald Trump, după incidentul armat de sâmbătă seara care a dus la evacuarea sa și a altor oficiali de rang înalt prezenți la eveniment, relatează dpa.
VIDEO Directorul FBI: Trăgătorul care a provocat evacuarea lui Trump era înarmat cu o armă lungă
Directorul Biroului Federal de Investigații (FBI), Kash Patel, a declarat sâmbătă că atacatorul care a pătruns sâmbătă seara într-un hotel din Washington, unde președintele Donald Trump participa la un eveniment și a determinat evacuarea acestuia, avea asupra sa o armă lungă în momentul în care a fost reținut de Serviciul Secret prezidențial, tr
VIDEO Trump spune că incidentul de la cina corespondenților de la Casa Albă nu îl va face să renunțe la războiul împotriva Iranului
Președintele american Donald Trump a afirmat sâmbătă seară că incidentul armat survenit la cina corespondenților de la Casa Albă nu îl va face să renunțe la războiul împotriva Iranului și că nu consideră că incidentul a avut legătură cu criza internațională, relatează duminică AFP. 'Acest lucru nu mă va face să renunț la ideea de a c&acir
VIDEO Incident armat la cina corespondenților de la Casa Albă/ Poliția confirmă că atacatorul a acționat singur
Autoritățile americane au confirmat că suspectul care a pătruns înarmat sâmbătă seara la cina Asociației Corespondenților de la Casa Albă, la care era prezent președintele Statelor Unite, Donald Trump, este un 'actor solitar' și că nu există o amenințare persistentă pentru public după incidentul în urma căruia un agent a fost rănit, transmite EFE.
VIDEO SUA: Incident armat în timpul cinei corespondenților de la Casa Albă
Președintele american Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump au fost scoși în grabă de la cina Asociației corespondenților de la Casa Albă de către agenții Serviciului Secret, sâmbătă seară, după ce un bărbat a deschis focul cu o pușcă asupra personalului de securitate. Suspectul, pe care Trump l-a descris ca fiind o 'persoană bolnavă', a fost arestat
Netanyahu ordonă un atac puternic asupra Hezbollah în Liban
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat sâmbătă armatei să lanseze un atac puternic împotriva grupării șiite Hezbollah din Liban, relatează EFE. 'Prim-ministrul Netanyahu a ordonat Forțelor de Apărare Israeliene (IDF) să lanseze un atac puternic împotriva țintelor Hezbollah din Liban', a declarat biroul
Alegerile municipale palestiniene s-au încheiat cu o prezență la vot de 53% și fără incidente majore
Prezența la vot la alegerile municipale de sâmbătă din Cisiordania ocupată și dintr-un oraș din Fâșia Gaza a fost de 53,4%, procesul de votare desfășurându-se fără incidente majore, deși într-o atmosferă tensionată din cauza violențelor coloniștilor pe care le îndură zilnic locuitorii din localitățile palestiniene, informează EFE.






