Bulgari din diaspora au participat la Sofia la un protest împotriva corupţiei
Sute de cetăţeni bulgari care trăiesc în afara ţării au călătorit la Sofia şi s-au strâns duminică în faţa parlamentului bulgar pentru a cere demisia guvernului şi schimbări în sistemul politic, transmit BTA şi dpa.
Protestatarii au strigat "Mafia" şi "Demisia".
Radioul de stat bulgar a estimat numărul protestatarilor la câteva sute, în timp ce agenţia BTA a citat portaluri de ştiri care se refereau de la câteva zeci până la câteva sute de protestatari şi a menţionat că protestul a fost organizat de bulgarii din diaspora.
Potrivit dpa, organizatorii plănuiesc trei zile de demonstraţii împotriva corupţiei în Bulgaria, cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană. Protestatarii doresc un nou sistem politic având la bază modelul elveţian - cu un accent mai mare pe referendumurile legislative - şi introducerea sistemului electronic de votare. Ei vor totodată ca toate posturile de conducere să fie ocupate în urma unor alegeri directe şi doresc să existe posibilitatea de a retrage oameni politici aleşi, plus sancţiuni pentru cei care au comis abuzuri de la căderea comunismului, în 1989.
Un protest similar este planificat pentru miercuri în faţa sediului Comisiei Europene de la Bruxelles.
Alte proteste ale diasporei bulgare sunt aşteptate duminică în Marea Britanie, Olanda, Franţa, Belgia, Spania şi Italia.
Socialiştii bulgari, aflaţi în opoziţie, au cerut demisia guvernului conservator-naţionalist al premierului Boiko Borisov încă de la încheierea preşedinţiei bulgare a Consiliului UE, în acest an. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump anunță trimiterea a 5.000 de militari americani în Polonia
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat joi, pe rețeaua sa Truth Social, trimiterea a 5.000 de militari americani în Polonia, justificând această decizie prin relația sa cu președintele naționalist Karol Nawrocki, ales în urmă cu aproape un an, relatează AFP. Trump a evocat trupe 'suplimentare', fără să s
Șefa diplomației europene cere încetarea 'controlului' și 'izolării' poporului cubanez
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a cerut joi încetarea 'controlului' și a 'izolării' poporului cubanez, lovit de o profundă criză economică și aflat sub o presiune tot mai mare din partea Statelor Unite, notează AFP. 'După decenii de proastă gestionare și represiune politică, criza economică din Cuba este pe ca
Democrații americani publică un raport lacunar despre înfrângerea Kamalei Harris în alegerile din 2024
Partidul Democrat american a publicat joi un raport asupra cauzelor înfrângerii Kamalei Harris în fața republicanului Donald Trump la alegerile prezidențiale din 2024, dar documentul, așteptat de mult timp, este incomplet și nu prezintă concluzii clare, notează AFP. 'Pentru transparență deplină, public raportul așa cum l-am primit, integr
Franța respinge o eventuală intervenție a NATO în Strâmtoarea Ormuz
Franța a respins joi orice eventuală intervenție a NATO pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz, întrucât regiunea Orientului Mijlociu nu este acoperită de dispozițiile Tratatului Atlanticului de Nord, relatează agenția EFE. 'Poziția noastră este clară și coerentă: Tratatul Atlanticului de Nord se aplică Atlanticului de Nord; nu este nici misi
SUA: Trump amână semnarea unui decret privind supravegherea domeniului Inteligenței Artificiale
Președintele american Donald Trump a anunțat joi că a amânat semnarea unui ordin executiv referitor la Inteligența Artificială (IA), motivând că nu i-au plăcut 'anumite aspecte' ale documentului, transmite Reuters. Trump avea planificată pentru joi după-amiază o ceremonie la care urma să semneze acest ordin executiv (decret), în preze
Cuba a acceptat oferta SUA privind un ajutor în valoare de 100 milioane de dolari (Rubio)
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat joi că Cuba a acceptat o ofertă de ajutor în valoare de 100 milioane de dolari din partea SUA, dar a adăugat că nu este sigur că Washingtonul va accepta condițiile puse de Havana, relatează AFP. 'Ei spun că au acceptat-o. Vom vedea dacă asta înseamnă că va și funcționa', a declarat Rubio pr
După războiul din Ucraina, toată UE va reveni la gazul rusesc mai ieftin, spune Magyar
Prim-ministrul ungar Peter Magyar a declarat, într-un interviu publicat joi în cotidianul polonez Rzeczpospolita, că, odată ce războiul din Ucraina se va încheia, întreaga Uniune Europeană va reveni probabil la gazul rusesc mai ieftin, transmite MTI. Întrebat despre aprovizionarea cu gaz și petrol rusești către Ungaria, Magyar a s
Înaltul Reprezentant pentru Gaza al 'Consiliului de Pace' avertizează împotriva unui 'statu-quo permanent'
Înaltul Reprezentant pentru Gaza al 'Consiliului de Pace' creat de președintele american Donald Trump a avertizat joi cu privire la riscul ca 'statu-quo-ul' actual - un armistițiu imperfect într-un teritoriu divizat și devastat - să devină permanent, relatează AFP. Nikolay Mladenov a prezentat Consiliului de Securitate al ONU p
Secretarul pentru securitate internă al SUA vizitează Mexicul într-un moment tensionat al relației bilaterale
Secretarul pentru securitate internă al SUA, Markwayne Mullin, ajunge joi în Mexic într-o vizită oficială care are loc într-un moment critic și tensionat al relației bilaterale provocat de creșterea presiunii Washingtonului asupra executivului mexican cu scopul de a combate traficul de droguri, informează EFE. Aceasta este prima vizită a unui
Lukașenko neagă că Belarus ar avea planuri de a intra în război împotriva Ucrainei
Belarus nu are planuri de a intra în război împotriva Ucrainei, a declarat joi președintele belarus Aleksandr Lukașenko, după ce autoritățile ucrainene au tras un semnal de alarmă că Minskul ar putea să se lase antrenat în războiul dus de Rusia pe teritoriul Ucrainei, relatează EFE. 'Referitor la declarațiile lor (ale ucrainenilor) privin
Șeful diplomației R. Moldova a discutat la Beijing despre facilitarea accesului produselor moldovene pe piața chineză
Ministrul de externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, vicepremier, a avut joi o întrevedere cu omologul său chinez Wang Yi la Beijing, abordând cu această ocazie evoluția relațiilor moldo-chineze și perspectivele de dezvoltare a cooperării bilaterale în domeniul economic și comercial, prin extinderea exporturilor și facilitarea accesului produselor auto
Putin și Lukașenko au supervizat online un exercițiu nuclear comun ruso-belarus
Președinții Rusiei și Belarus, Vladimir Putin, respectiv Aleksandr Lukașenko au participat joi prin videoconferință la un exercițiu comun al forțelor nucleare ruso-belaruse, aceasta fiind pentru prima oară când cei doi lideri participă în direct la o astfel de aplicație, relatează agenția de presă Anadolu. În deschiderea reuniunii desfășurate
State din UE cer sancțiuni împotriva ministrului israelian care a batjocorit activiștii 'Flotilei pentru Gaza'
Italia, Irlanda și Spania au cerut Uniunii Europene sancțiuni împotriva ministrul israelian al securității naționale Itamar Ben Gvir, care a publicat un videoclip ce arată cum îi umilește pe activiștii 'Flotilei pentru Gaza' reținuți de Israel, relatează joi AFP. Un val de indignare internațională a fost declanșat după ce acest ministru de
Vicepremierul pentru reintegrare al R. Moldova a cerut demilitarizarea Transnistriei în cadrul reuniunii Consiliului permanent al OSCE
Vicepremierul pentru reintegrare al Republicii Moldova, Valeriu Chiveri, s-a pronunțat joi pentru demilitarizarea Transnistriei la reuniunea Consiliului permanent al OSCE, unde a prezentat acțiunile întreprinse de guvernul de la Chișinău în cadrul eforturilor de reglementare a conflictului transnistrean, relatează Desc
Premierul ungar Peter Magyar s-a deplasat la Viena în încercarea de a consolida legăturile post-Orban
Noul prim-ministru ungar Peter Magyar a efectuat joi o vizită în Austria, într-un efort de a revigora legăturile, ca parte a unui turneu inaugural în statele vecine, după preluarea mandatului pe 9 mai, relatează dpa. Magyar s-a aflat la Viena la invitația cancelarului austriac Christian Stocker de la Partidul Popular Austriac (OVP). El a sosi





