Cazul Skripal: Washingtonul pregăteşte sancţiuni şi mai 'severe' împotriva Moscovei
SUA au confirmat joi pregătirea unui al doilea pachet de sancţiuni economice 'extrem de severe' împotriva Rusiei după atacul cu agent neurotoxic Noviciok din Marea Britanie atribuit Moscovei, afirmând că Rusia nu a îndeplinit încă condiţiile pe care Washingtonul le-a formulat la adresa sa, potrivit AFP.
Administraţia preşedintelui american Donald Trump a instituit deja o primă serie de sancţiuni în luna august, după ce a ajuns la concluzia că autorităţile ruse se află în spatele otrăvirii din primăvară a fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia. Aceste măsuri, intrate în vigoare în luna august, vizează exportul anumitor produse tehnologice, cum ar fi aparate sau echipament electronice şi vânzările de arme ruse.
Pe baza unei legi din 1991 cu privire la armele chimice, Washingtonul a dat un termen de 90 de zile Rusiei, până la sfârşitul lunii noiembrie, să declare că nu mai utilizează arme chimice sau biologice, să se angajeze să nu mai facă acest lucru în viitor şi să permită inspecţii pentru a asigura eliminarea acestora. În caz contrar, noi sancţiuni 'draconice' vor fi decretate, a avertizat în august administraţia SUA.
'Noi observăm acţiunile lor, le-am spus că pot evita aceste sancţiuni dacă vor permite inspecţii la faţa locului', 'dacă ne vor da o garanţie verificabilă că nu vor mai folosi acest agent neurotoxic împotriva propriilor concetăţeni', a declarat joi secretarul de stat american adjunct pentru afaceri economice, Manisha Singh, în faţa unei comisii parlamentare din Washington. 'Nu au făcut nimic în acest stadiu', a adăugat ea.
Întrebată dacă SUA vor impune sancţiuni şi mai dure dacă Rusia continuă să nu facă nimic, ea a răspuns: 'Ne pregătim pentru termenul limită din noiembrie, absolut, suntem gata să impunem o a doua serie de sancţiuni foarte dure'.
Dacă Moscova nu respectă condiţiile SUA, 'a doua serie de sancţiuni va fi impusă prin lege, o vom pune în aplicare', a insistat Manisha Singh. Măsurile 'vor include sancţiuni bancare, interdicţia de a procura articole destinate apărării şi orice formă de ajutor extern; există o listă lungă de lucruri', a adăugat ea.
În august, un responsabil american a evocat posibilitatea de a interzice companiilor aeriene ruse să opereze pe aeroporturile americane sau chiar suspendarea relaţiilor diplomatice între cele două ţări.
Anunţul primei serii de sancţiuni, deşi cu caracter limitar, a fost suficient pentru ca pieţele financiare ruse şi rubla să se prăbuşească, aminteşte AFP. AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Suedia își revizuiește Constituția pentru a putea revoca cetățenia în anumite cazuri de dublă cetățenie
Parlamentul suedez a aprobat miercuri o revizuire a Constituției care va permite revocarea cetățeniei persoanelor cu dublă cetățenie pe care le-au obținut într-o manieră frauduloasă sau dacă persoanele în cauză au fost condamnate pentru infracțiuni amenințând interesele naționale, transmite AFP. Amendamentul a fost adoptat cu
MAE al Republicii Moldova condamnă încălcarea spațiului aerian al republicii de către două rachete de croazieră rusești
Ministerul de Externe al Republicii Moldova a condamnat miercuri încălcarea spațiului aerian al republicii de către două rachete de croazieră rusești de tip Banderol, în contextul atacurilor masive lansate de Federația Rusă asupra Ucrainei, relatează Radio Chișinău. ''Acest incident reprezintă o încălcare gravă a suve
Ungaria: Fratele lui Viktor Orban, plasat în arest preventiv într-un dosar de trafic de migranți
Justiția ungară a ordonat miercuri plasarea în arest preventiv pentru 30 de zile a lui Aron Orban, fratele fostului premier naționalist Viktor Orban, în cadrul unei anchete pentru trafic de migranți, transmit AFP și MTI. Un alt suspect a fost de asemenea plasat în arest preventiv, a indicat Tribunalul din Budapesta într
Iranul amenință să lovească bazele americane din Europa dacă acestea vor fi utilizate la lansarea de atacuri
Secretarul Consiliului suprem de securitate națională din Iran, Mohsen Rezaei, a afirmat că Teheranul ar lovi baze americane, inclusiv cele din Europa, dacă acestea ar fi utilizate pentru lansarea de atacuri împotriva Republicii islamice, relatează AFP. ''Dacă avioane americane decolează de la o bază militară americană, chiar dac
#Ucraina: SUA relansează procesul de pace la Abu Dhabi, dar ostilitatea continuă să persiste între ruși și ucraineni
SUA au relansat procesul de pace în Ucraina prin discuțiile între ruși și ucraineni marți și miercuri la Abu Dhabi, proces blocat din februarie, dar ostilitatea continuă să persiste între cele două părți beligerante, după aproape cinci ani de război, consemnează miercuri EFE. ''Astfel de acorduri necesită timp. Sunt d
Moscova anunță decesul ''brusc'' al ambasadorului Rusiei în Statele Unite
Ambasadorul Rusiei în Statele Unite, Aleksandr Darciev, a murit ''brusc'' miercuri, la vârsta de 66 de ani, a anunțat Ministerul rus de Externe, fără a oferi mai multe detalii despre cauza și locul decesului, transmite AFP. ''Conducerea și personalul Ministerului rus de Externe sunt profund întristați
China transmite Statelor Unite că este pregătită pentru consolidarea cooperării bilaterale
Ministrul chinez de externe Wang Yi a avut miercuri un apel telefonic ''constructiv'' cu secretarul de stat american Marco Rubio, în cadrul căruia a declarat că Beijingul este ''gata să își consolideze'' cooperarea cu Statele Unite, relatează AFP. Președintele american Donald Trump și omologul său ch
Forțele saudite au interceptat trei rachete de croazieră lansate de rebelii houthi către Riad
Apărarea antiaeriană saudită a interceptat miercuri rachete lansate de rebelii yemeniți houthi către regiunea Riad, pentru a doua zi consecutiv, a anunțat coaliția condusă de Arabia Saudită, transmite Reuters. Coaliția a afirmat că rebelii houthi au lansat trei rachete de croazieră, care au fost distruse. Milițiile houthi, ce co
Berlinul vrea ''pace'' în #Ucraina înaintea discuțiilor cu Moscova privind securitatea europeană
Germania vrea ''pace'' în Ucraina înainte de angajarea unor discuții cu Rusia privind securitatea europeană, a insistat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului german, după încheierea negocierilor ruso-ucrainene la Abu Dhabi, relatează AFP. ''Prima etapă este pacea în Ucraina. Abia apoi
Kushner îi îndeamnă pe europeni să numească un singur reprezentant pentru a negocia cu Rusia
Mediatorul președintelui american pentru războiul ruso-ucrainean, Jared Kushner, i-a încurajat miercuri, de la Abu Dhabi, pe partenerii europeni ai Ucrainei să aleagă cât mai curând o persoană care să îi reprezinte la masa negocierilor cu Rusia, dacă Kremlinul va accepta până la urmă să includă Europa în vreun fel, informează EFE.
Rusia anunță că ar accepta un dialog direct la nivel militar cu Regatul Unit
Ministerul apărării de la Moscova ar putea discuta direct cu instituția omoloagă de la Londra dacă Regatul Unit ar propune un astfel de dialog, a declarat miercuri Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, citată de Reuters. Zaharova a făcut afirmația respectivă în cadrul unor comentarii privind remarci a
Volodimir Zelenski insistă asupra opririi ostilităților, ca pas preliminar către un acord
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a subliniat miercuri că primul pas pentru a se ajunge la un acord de pace durabil trebuie să fie încetarea războiului și stabilirea unor garanții de securitate post-conflict pentru Ucraina, după ce a fost informat de către negociatorii săi cu privire la conținutul celor două zile de întâlniri cu reprezenta
Vicepremierul rus Aleksei Overciuk în vizită la Kabul pentru a discuta extinderea investițiilor rusești în Afganistan
Viceprim-ministrul rus Aleksei Overciuk va merge joi în Afganistan în fruntea unei delegații economice de rang înalt pentru a discuta oportunități mai mari de investiții și cooperare comercială, a anunțat miercuri guvernul de facto taliban de la Kabul, relatează EFE. ''Scopul vizitei este de a extinde cooperarea econo
Pacte de neagresiune cu țări ale NATO, una din opțiunile Moscovei pentru viitoarea arhitectură de securitate europeană
Un diplomat rus de rang înalt a declarat miercuri că Moscova ar putea încheia pacte de neagresiune la nivel bilateral cu state membre NATO ca parte a unei noi arhitecturi de securitate pentru Europa, discutată în cadrul negocierilor de pace privind Ucraina, aceasta fiind doar una dintre propunerile diplomației ruse, relatează Reuters.
Germania: Guvernul aprobă crearea unei rezerve naționale de gaz
Guvernul german a aprobat miercuri, în cadrul unei ședințe de guvern, crearea unei rezerve naționale de gaz pentru a spori reziliența energetică și pentru a avea depozite la care să se apeleze în caz de urgență, informează EFE. În proiectul de lege, care urmează să fie aprobat de Parlament, nu se specifică ce volum de gaz tre














