Publicaţia Toronto Star îl contrazice pe Trump privind originea scurgerii de informaţii despre Canada
Reporterul Toronto Star care a dezvăluit afirmaţiile virulente ale lui Donald Trump despre Canada, făcute într-un interviu pentru agenţia Bloomberg şi care ar fi trebuit să rămână secrete, a transmis sâmbătă că sursa sa nu au fost jurnaliştii de la Bloomberg, contrar a ceea ce a declarat preşedintele american, relatează AFP.
Daniel Dale, şeful biroului din Washingtonului al cotidianului canadian, a făcut această precizare după ce preşedintele Trump i-a criticat vineri public pe jurnaliştii de la Bloomberg, spunând că ei şi-au încălcat promisiunea de a nu dezvălui unele dintre afirmaţiile sale, ce ar fi trebuit să rămână secrete, sau 'off the record' în jargonul jurnaliştilor, a relatat Toronto Star.
"Am promis să nu spun nimic despre sursa mea (...) Dar nu vreau să contribui la murdărirea de către preşedinte a unor excelenţi jurnalişti care au respectat etica", a scris Daniel Dale într-o postare pe Twitter.
Prin urmare, "pot să spun asta: nici unul dintre intervievatorii de la Bloomberg nu a fost sursa mea", a adăugat el.
"Am decis că pot să îmi protejez sursa aşa cum am promis, spunând în acelaşi timp că afirmaţiile preşedintelui despre jurnaliştii de la Bloomberg sunt incorecte", a explicat Dale într-o declaraţie pentru Toronto Star.
Cotidianul a subliniat la rândul său că protejarea surselor este esenţială.
În acest interviu, preşedintele Trump le-a mărturisit 'off the record' interlocutorilor săi că Washingtonul nu va face niciun compromis cu Canada în negocierile sale privind modernizarea Acordului de schimb nord-american (NAFTA).
El a adăugat că va exista un acord doar în condiţiile Washingtonului, ceea ce a contribuit la suspendarea negocierilor de vineri.
Preşedintele a recunoscut într-o postare pe Twitter că a făcut aceste afirmaţii, după ce ele au fost publicate de Toronto Star.AGERPRES/(AS - editor: Ionuţ Mareş, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA: Incident armat în timpul cinei corespondenților de la Casa Albă
Președintele american Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump au fost scoși în grabă de la cina Asociației corespondenților de la Casa Albă de către agenții Serviciului Secret, sâmbătă seară, după ce un bărbat a deschis focul cu o pușcă asupra personalului de securitate. Suspectul, pe care Trump l-a descris ca fiind o 'persoană bolnavă', a fost arestat
Netanyahu ordonă un atac puternic asupra Hezbollah în Liban
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat sâmbătă armatei să lanseze un atac puternic împotriva grupării șiite Hezbollah din Liban, relatează EFE. 'Prim-ministrul Netanyahu a ordonat Forțelor de Apărare Israeliene (IDF) să lanseze un atac puternic împotriva țintelor Hezbollah din Liban', a declarat biroul
Alegerile municipale palestiniene s-au încheiat cu o prezență la vot de 53% și fără incidente majore
Prezența la vot la alegerile municipale de sâmbătă din Cisiordania ocupată și dintr-un oraș din Fâșia Gaza a fost de 53,4%, procesul de votare desfășurându-se fără incidente majore, deși într-o atmosferă tensionată din cauza violențelor coloniștilor pe care le îndură zilnic locuitorii din localitățile palestiniene, informează EFE.
Șeful diplomației iraniene spune că a prezentat Pakistanului un 'cadru viabil' pentru încheierea războiului cu SUA
Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi a declarat sâmbătă că a prezentat un 'cadru viabil' pentru a pune capăt definitiv războiului cu Statele Unite în timpul vizitei sale în Pakistan, pe care a descris-o ca fiind 'foarte fructuoasă', relatează EFE. 'Am împărtășit poziția Iranului cu privire la
Votul în Gaza se încheie cu o prezență la urne de 21%, pe jumătate față de cea din Cisiordania
Secțiile de votare din orașul Deir al-Balah din Fâșia Gaza s-au închis sâmbătă cu o prezență la urne de 21,2% cu o oră înainte de închidere, aproape jumătate din prezența la vot înregistrată în teritoriul palestinian Cisiordania, informează EFE. Aceste alegeri locale, organizate de Autoritatea Național
Donald Trump a anunțat anularea deplasării negociatorilor Steve Witkoff și Jared Kushner în Pakistan
Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă anularea deplasării negociatorilor săi, Steve Witkoff și Jared Kushner, în Pakistan, unde urmau să participe la o a doua rundă de discuții indirecte cu Iranul, informează EFE. Într-o
Ungaria: Viktor Orban renunță la mandatul de parlamentar
Viktor Orban, liderul Fidesz-KDNP și prim-ministru în exercițiu, a declarat sâmbătă că va renunța la mandatul câștigat în urma recentelor alegeri parlamentare din Ungaria, transmite MTI. Orban a declarat că energia sa va fi utilizată mai bine pentru reorganizarea 'părții naționale' decât pentru a sta &icir
Guvernul american autorizează Venezuela să plătească onorariile avocaților fostului președinte Nicolas Maduro
Guvernul american și-a dat aprobarea ca Venezuela să plătească onorariile avocaților lui Nicolas Maduro, fostul președinte venezuelean care este deținut în Statele Unite, potrivit unui document judiciar, informează sâmbătă AFP. Administrația americană a împiedicat anterior statul venezuelean să plătească onorariile avocaților
Franța și Grecia își consolidează alianța strategică prin nouă acorduri și o clauză de asistență militară reciprocă
Franța și Grecia și-au consolidat alianța strategică prin semnarea a nouă acorduri bilaterale, inclusiv unul care prevede o cooperare mai strânsă între industriile militare și o clauză de asistență militară reciprocă în cazul unui atac din partea unei terțe părți, informează sâmbătă EFE. 'Alianța dintre cele două ță
Liban: Patru morți în atacuri israeliene în sudul țării
Ministerul Sănătății din Liban a anunțat că atacurile aeriene israeliene efectuate sâmbătă în sudul țării au ucis patru persoane, în pofida unui armistițiu fragil prelungit săptămâna aceasta în războiul dintre Israel și mișcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah, informează AFP și EFE. 'Două atacuri ale inamicului israelian care
Zelenski propune ca următoarea rundă de negocieri a Ucrainei cu Rusia să aibă loc în Azerbaidjan
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat în vizită în Azerbaidjan, a propus sâmbătă ca următoarea rundă de negocieri cu Rusia să se desfășoare în această țara din Caucaz, informează EFE. 'L-am informat pe președintele Azerbaidjanului că suntem pregătiți pentru negocieri trilaterale (în țara sa)', a declarat președi
Șeful diplomației iraniene a avut discuții la Islamabad cu autoritățile pakistaneze pe tema negocierilor de pace cu SUA
Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi s-a întâlnit sâmbătă, la Islamabad, cu Asim Munir, șeful forțelor de apărare ale Pakistanului și mediator șef în conflictul dintre Statele Unite și Republica Islamică, la întâlnire participând și înalți oficiali din aparatul de apărare și securitate pakistanez, informează EFE.
Președintele sârb Aleksandar Vucic compară Europa cu Imperiul Roman înainte de cădere
Președintele sârb Aleksandar Vucic a criticat aspru Europa sâmbătă de la Paris, acuzând-o că 'a rămas în urmă' la nivel global și că încă crede că deține 'un fel de superioritate morală', comparând-o în același timp cu Imperiul Roman de Apus înainte de cădere, relatează AFP. 'Credem în m
În vizită în Azerbaidjan, Zelenski anunță consolidarea cooperării în domeniile securității și energiei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat sâmbătă, în timpul primei sale vizite în Azerbaidjan de la începutul invaziei rusești din Ucraina în februarie 2022, o consolidare a cooperării dintre Kiev și Baku în domeniile securității și energiei, relatează AFP. 'Am semnat șase documente astăzi', a declarat pre
Ucraina: Cel puțin cinci morți și 34 de răniți în atacuri rusești la Dnipro
Cel puțin cinci persoane au fost ucise și alte 34 au fost rănite, inclusiv doi copii, în atacuri rusești la Dnipro, în zona de centru-est a Ucrainei, au anunțat autoritățile sâmbătă, determinându-l pe președintele Volodimir Zelenski să ceară noi sancțiuni împotriva Moscovei, relatează AFP. În total, ultimele atacuri rusești










