Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte, ţinta criticilor după ce a făcut o nouă glumă despre violuri
Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a fost criticat vineri pentru că a trimis "un mesaj foarte periculos şi distorsionat", conform căruia femeile sunt violate pentru că sunt frumoase, informează dpa.
Duterte, care a atras numeroase critici după ce mai făcuse în trecut glume despre viol, a dorit să-şi întărească, în timpul unui discurs pe care l-a susţinut joi în provincia centrală Cebu, afirmaţiile conform cărora el a eradicat infracţiunea în oraşul său natal Davao din sudul ţării. "Ei spun că în Davao au avut loc multe violuri. Atâta timp cât aici sunt multe femei frumoase, vor exista şi o mulţime de cazuri de viol", a declarat preşedintele filipinez.
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Harry Roque, a declarat că această afirmaţie nu trebuie luată în serios, în condiţiile în care se ştie că Duterte face multe glume. "Nu cred că ar trebui să dăm prea mare importanţă la ceea ce a spus preşedintele glumind", a afirmat purtătorul de cuvânt, adăugând că oamenii din afara regiunii nordice Luyon au de obicei "un simţ al umorului diferit" şi "nu prea iau lucrurile în serios".
Gabriela, un grup pentru apărarea drepturilor femeilor din Filipine, şi-a exprimat îngrijorarea că "cea mai recentă etalare flamboaintă a misoginiei" de către Duterte pune mai multe femei din Filipine în pericol de a fi violate.
"Preşedintele Duterte a trimis încă o dată un mesaj periculos şi distorsionat în ultima lui remarcă despre viol, conform căreia frumuseţea femeii este cauza violului", a subliniat grupul într-un comunicat. "O persoană care găseşte plăcere în uciderea în masă a unor oameni nevinovaţi şi găseşte umor în a înjosi femeia şi a-i încuviinţa pe violatori nu este făcut să fie preşedinte", adaugă grupul.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Sorin Popescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Netanyahu ordonă un atac puternic asupra Hezbollah în Liban
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat sâmbătă armatei să lanseze un atac puternic împotriva grupării șiite Hezbollah din Liban, relatează EFE. 'Prim-ministrul Netanyahu a ordonat Forțelor de Apărare Israeliene (IDF) să lanseze un atac puternic împotriva țintelor Hezbollah din Liban', a declarat biroul
Alegerile municipale palestiniene s-au încheiat cu o prezență la vot de 53% și fără incidente majore
Prezența la vot la alegerile municipale de sâmbătă din Cisiordania ocupată și dintr-un oraș din Fâșia Gaza a fost de 53,4%, procesul de votare desfășurându-se fără incidente majore, deși într-o atmosferă tensionată din cauza violențelor coloniștilor pe care le îndură zilnic locuitorii din localitățile palestiniene, informează EFE.
Șeful diplomației iraniene spune că a prezentat Pakistanului un 'cadru viabil' pentru încheierea războiului cu SUA
Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi a declarat sâmbătă că a prezentat un 'cadru viabil' pentru a pune capăt definitiv războiului cu Statele Unite în timpul vizitei sale în Pakistan, pe care a descris-o ca fiind 'foarte fructuoasă', relatează EFE. 'Am împărtășit poziția Iranului cu privire la
Votul în Gaza se încheie cu o prezență la urne de 21%, pe jumătate față de cea din Cisiordania
Secțiile de votare din orașul Deir al-Balah din Fâșia Gaza s-au închis sâmbătă cu o prezență la urne de 21,2% cu o oră înainte de închidere, aproape jumătate din prezența la vot înregistrată în teritoriul palestinian Cisiordania, informează EFE. Aceste alegeri locale, organizate de Autoritatea Național
Donald Trump a anunțat anularea deplasării negociatorilor Steve Witkoff și Jared Kushner în Pakistan
Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă anularea deplasării negociatorilor săi, Steve Witkoff și Jared Kushner, în Pakistan, unde urmau să participe la o a doua rundă de discuții indirecte cu Iranul, informează EFE. Într-o
Ungaria: Viktor Orban renunță la mandatul de parlamentar
Viktor Orban, liderul Fidesz-KDNP și prim-ministru în exercițiu, a declarat sâmbătă că va renunța la mandatul câștigat în urma recentelor alegeri parlamentare din Ungaria, transmite MTI. Orban a declarat că energia sa va fi utilizată mai bine pentru reorganizarea 'părții naționale' decât pentru a sta &icir
Guvernul american autorizează Venezuela să plătească onorariile avocaților fostului președinte Nicolas Maduro
Guvernul american și-a dat aprobarea ca Venezuela să plătească onorariile avocaților lui Nicolas Maduro, fostul președinte venezuelean care este deținut în Statele Unite, potrivit unui document judiciar, informează sâmbătă AFP. Administrația americană a împiedicat anterior statul venezuelean să plătească onorariile avocaților
Franța și Grecia își consolidează alianța strategică prin nouă acorduri și o clauză de asistență militară reciprocă
Franța și Grecia și-au consolidat alianța strategică prin semnarea a nouă acorduri bilaterale, inclusiv unul care prevede o cooperare mai strânsă între industriile militare și o clauză de asistență militară reciprocă în cazul unui atac din partea unei terțe părți, informează sâmbătă EFE. 'Alianța dintre cele două ță
Liban: Patru morți în atacuri israeliene în sudul țării
Ministerul Sănătății din Liban a anunțat că atacurile aeriene israeliene efectuate sâmbătă în sudul țării au ucis patru persoane, în pofida unui armistițiu fragil prelungit săptămâna aceasta în războiul dintre Israel și mișcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah, informează AFP și EFE. 'Două atacuri ale inamicului israelian care
Zelenski propune ca următoarea rundă de negocieri a Ucrainei cu Rusia să aibă loc în Azerbaidjan
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat în vizită în Azerbaidjan, a propus sâmbătă ca următoarea rundă de negocieri cu Rusia să se desfășoare în această țara din Caucaz, informează EFE. 'L-am informat pe președintele Azerbaidjanului că suntem pregătiți pentru negocieri trilaterale (în țara sa)', a declarat președi
Șeful diplomației iraniene a avut discuții la Islamabad cu autoritățile pakistaneze pe tema negocierilor de pace cu SUA
Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi s-a întâlnit sâmbătă, la Islamabad, cu Asim Munir, șeful forțelor de apărare ale Pakistanului și mediator șef în conflictul dintre Statele Unite și Republica Islamică, la întâlnire participând și înalți oficiali din aparatul de apărare și securitate pakistanez, informează EFE.
Președintele sârb Aleksandar Vucic compară Europa cu Imperiul Roman înainte de cădere
Președintele sârb Aleksandar Vucic a criticat aspru Europa sâmbătă de la Paris, acuzând-o că 'a rămas în urmă' la nivel global și că încă crede că deține 'un fel de superioritate morală', comparând-o în același timp cu Imperiul Roman de Apus înainte de cădere, relatează AFP. 'Credem în m
În vizită în Azerbaidjan, Zelenski anunță consolidarea cooperării în domeniile securității și energiei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat sâmbătă, în timpul primei sale vizite în Azerbaidjan de la începutul invaziei rusești din Ucraina în februarie 2022, o consolidare a cooperării dintre Kiev și Baku în domeniile securității și energiei, relatează AFP. 'Am semnat șase documente astăzi', a declarat pre
Ucraina: Cel puțin cinci morți și 34 de răniți în atacuri rusești la Dnipro
Cel puțin cinci persoane au fost ucise și alte 34 au fost rănite, inclusiv doi copii, în atacuri rusești la Dnipro, în zona de centru-est a Ucrainei, au anunțat autoritățile sâmbătă, determinându-l pe președintele Volodimir Zelenski să ceară noi sancțiuni împotriva Moscovei, relatează AFP. În total, ultimele atacuri rusești
Palestinienii sunt chemați să voteze în alegeri municipale, primul scrutin de la războiul din Gaza
Palestinienii din Cisiordania și din zona Deir el-Balah din Fâșia Gaza au început să voteze sâmbătă pentru a-și alege primarii și consilierii municipali, în primele alegeri de la începutul războiului din Gaza, pe fondul dezamăgirii și al opțiunilor politice limitate, relatează AFP. Aproape 1,5 milioane de persoane sunt înreg











