Secretarul general al Organizaţiei Statelor Americane face apel la sancţionarea regimului din Venezuela
Secretarul general al Organizaţiei Statelor Americane (OSA), Luis Almagro, a făcut apel marţi, la Santo Domingo, ca ţările Americii Latine să adopte sancţiuni împotriva regimului venezuelean, pe care l-a calificat drept 'dictatură', relatează AFP.
"Prioritatea în privinţa Venezuelei este ca ţările latino-americane să aplice sancţiuni şi încă şi mai multe sancţiuni din partea Uniunii Europene şi a Statelor Unite", a declarat Almargo presei, cu ocazia unui forum privind partidele politice organizat de Parlamentul Central-American (PARLACEN) de la Santo Domingo, în Republica Dominicană.
Almagro a enumerat apoi acţiunile adoptate de secretariatul general al OSA împotriva guvernului preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, printre care aplicarea Cartei Democratice Interamericane, text semnat de ţările membre ale OSA, printre care Venezuela.
"OSA nu dispune decât de instrumente juridice, iar aceste instrumente au fost aplicate (..) Prioritatea OSA este ca venezuelenii să poată trăi în pace şi democraţie", a adăugat el.
Luis Almagro, fost ministru de externe al Uruguayului, este cunoscut pentru că îl critică permanent pe Nicolas Maduro. Preşedintele venezuelean îl acuză la rândul său că execută un plan al SUA care urmăreşte să răstoarne guvernul socialist şi să pună mâna pe petrolul din Venezuela.
Secretarul general al OSA a convocat de altfel un panel internaţional independent care, la mijlocul anului, a concluzionat că există "baze suficiente" pentru a vorbi despre crime împotriva umanităţii în Venezuela şi a recomandat trimiterea acestor probe Curţii Penale Internaţionale (CPI).
Experţii au documentat 131 de decese atribuite forţelor de securitate şi unor grupuri armate legate de guvern survenite în timpul unor manifestaţii împotriva lui Nicolas Maduro care, din 2014, au loc în această ţară afectată de o gravă criză economică şi politică.
De asemenea, Luis Almagro a declarat că OSA va continua să se implice în găsirea unei soluţii la criza din Nicaragua, unde peste 300 de persoane au fost ucise începând cu 18 aprilie într-un val de manifestaţii care cer plecarea preşedintelui Daniel Ortega. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Marco Rubio li se alătură miniștrilor de externe ai NATO, după ce a criticat din nou unele țări membre
Miniștrii de externe ai NATO își continuă vineri consultările în portul suedez Helsingborg, discuțiile urmând că fie axate pe extinderea capabilităților militare ale Europei, relatează dpa. Secretarul de stat american Marco Rubio, care urmează să se alăture întâlnirii, a repetat criticile asupra aliaților europeni
Karol Nawrocki salută decizia lui Trump de a trimite 5.000 de militari americani în Polonia
Președintele polonez Karol Nawrocki a salutat vineri decizia anunțată de omologul său american, Donald Trump, de a trimite 5.000 de militari americani în Polonia, în virtutea relației republicanului cu șeful statului polonez, relatează EFE. 'Îi mulțumesc președintelui Statelor Unite, Donald J. Trump, pentru prietenia sa f
Investigația asupra fratelui mai mic al regelui Charles, fostul prinț Andrew, va fi una de durată (poliția britanică)
Investigația poliției britanice asupra lui Andrew Mountbatten-Windsor va fi lungă și complexă, au declarat vineri ofițeri de rang înalt, după arestarea sa la începutul acestui an pentru suspiciune de conduită ilegală în exercitarea funcției publice, o infracțiune care poate include și un comportament sexual inacceptabil, relatează Reuters.
Turcia revocă licența de funcționare pentru o universitate pusă sub sechestru de stat într-o anchetă penală
Turcia a revocat licența de funcționare pentru Universitatea Bilgi din Istanbul, forțând-o practic să-și suspende activitatea, potrivit unei decizii publicate vineri în Gazeta Oficială, după ce universitatea a fost pusă sub sechestru de stat în cadrul unei investigații penale de anul trecut, relatează Reuters. Universitatea B
VIDEO Grecia: Mama unei tinere moarte în catastrofa feroviară din 2023 lansează un partid
Mama unei tinere care a murit alături de alte 56 de persoane în catastrofa feroviară din 2023 în Grecia, Maria Karystianou, devenită figura emblematică a unei vaste mișcări de revoltă, a lansat joi un nou partid, Speranță pentru Democrație, pentru a cere dreptate, notează AFP. 'Nu este normal ca cei puternici să se simtă de nea
Maroc: Fost ministru condamnat la 13 ani de închisoare pentru delapidare
Deputatul și fostul ministru marocan Mohamed Moubdii, urmărit penal pentru fapte de corupție și deturnare de fonduri publice, a fost condamnat joi la 13 ani de închisoare cu executare, a declarat avocatul său pentru AFP, precizând că va depune apel. Încarcerat din 2023 în urma unei plângeri depuse în 2020 de
Sora unei înalte oficialități cubaneze a fost arestată în Statele Unite
Statele Unite au anunțat joi că au reținut-o pe sora unei înalte oficialități cubaneze, în cadrul unei intensificări fără precedent a presiunilor americane asupra insulei comuniste, notează AFP. 'Astăzi, Adys Lastres Morera, cetățeană cubaneză având legături cu regimul comunist de la Havana, a fost arestată după ce Depart
VIDEO Serbia: Un corp găsit în cazul de crimă în care este implicat șeful poliției din Belgrad
Poliția sârbă a găsit joi într-un butoi corpul unui bărbat împușcat într-un restaurant în timpul unei răfuieli legate de crima organizată, incident care a dus la arestarea șefului poliției din Belgrad, a anunțat Parchetul, scrie AFP. Poliția și armata îl căutau pe Aleksandar Nesovic Baja, dispărut săptăm&aci
Trump spune că războiul din Iran l-ar putea împiedica să participe la nunta fiului său
Președintele american Donald Trump a afirmat joi că s-ar putea să rateze în acest weekend nunta fiului său Don Jr., considerând că este un 'moment nepotrivit', în special din cauza conflictului cu Iranul, relatează AFP. 'I-ar plăcea foarte mult să vin. Este în cadru restrâns, voi încerca să merg&
Venezuela autorizează un exercițiu aerian de evacuare a ambasadei Statelor Unite la Caracas
Venezuela a autorizat un exercițiu aerian de evacuare a ambasadei Statelor Unite la Caracas, la cinci luni după atacul american spectaculos care a dus la capturarea președintelui Nicolas Maduro, a anunțat ministrul afacerilor externe, Yvan Gil, relatează AFP. Atacul din 3 ianuarie a inclus, în special, survoluri ale avioanelor și elicopt
Trump anunță trimiterea a 5.000 de militari americani în Polonia
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat joi, pe rețeaua sa Truth Social, trimiterea a 5.000 de militari americani în Polonia, justificând această decizie prin relația sa cu președintele naționalist Karol Nawrocki, ales în urmă cu aproape un an, relatează AFP. Trump a evocat trupe 'suplimentare', fără să s
Șefa diplomației europene cere încetarea 'controlului' și 'izolării' poporului cubanez
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a cerut joi încetarea 'controlului' și a 'izolării' poporului cubanez, lovit de o profundă criză economică și aflat sub o presiune tot mai mare din partea Statelor Unite, notează AFP. 'După decenii de proastă gestionare și represiune politică, criza economică din Cuba este pe ca
Democrații americani publică un raport lacunar despre înfrângerea Kamalei Harris în alegerile din 2024
Partidul Democrat american a publicat joi un raport asupra cauzelor înfrângerii Kamalei Harris în fața republicanului Donald Trump la alegerile prezidențiale din 2024, dar documentul, așteptat de mult timp, este incomplet și nu prezintă concluzii clare, notează AFP. 'Pentru transparență deplină, public raportul așa cum l-am primit, integr
Franța respinge o eventuală intervenție a NATO în Strâmtoarea Ormuz
Franța a respins joi orice eventuală intervenție a NATO pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz, întrucât regiunea Orientului Mijlociu nu este acoperită de dispozițiile Tratatului Atlanticului de Nord, relatează agenția EFE. 'Poziția noastră este clară și coerentă: Tratatul Atlanticului de Nord se aplică Atlanticului de Nord; nu este nici misi
SUA: Trump amână semnarea unui decret privind supravegherea domeniului Inteligenței Artificiale
Președintele american Donald Trump a anunțat joi că a amânat semnarea unui ordin executiv referitor la Inteligența Artificială (IA), motivând că nu i-au plăcut 'anumite aspecte' ale documentului, transmite Reuters. Trump avea planificată pentru joi după-amiază o ceremonie la care urma să semneze acest ordin executiv (decret), în preze














