Republica Moldova: Manifestaţie antiguvernamentală la Chişinău la apelul Mişcării de Rezistenţă ACUM
Opoziţia pro-europeană şi societatea civilă de la Chişinău au organizat duminică un amplu protest împotriva actualei guvernări, mii de oameni răspunzând la apelul Mişcării de Rezistenţă Naţională ACUM, creată după anularea alegerilor din capitala Republicii Moldova, relatează presa de peste Prut.
Membrii ACUM şi simpatizanţii lor au scandat, în faţa monumentului lui Ştefan cel Mare, 'Diaspora e cu noi' 'Vrem ţara înapoi', 'Plahotniuc la puşcarie', 'Jos mafia', 'Noi nu cedăm'.
Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN), unde era anunţat protestul, a fost ocupată mai întâi de o contramanifestaţie organizată de primarul din Orhei, Ilan Şor, condamnat în prima instanţa pentru participarea la 'furtul miliardului'.
Încă de dimineaţă, în Piaţa Marii Adunări Naţionale au fost instalate corturi şi au fost improvizate câteva grătare. Contramanifestaţia a fost asumată de activista Maia Laguta, dar Partidul Şor a recunoscut într-o declaraţie pentru Radio Chişinău că este organizator ale acestei acţiuni.
Iniţial, cele două manifestaţii erau divizate de câteva rânduri de carabinieri, însă ulterior susţinătorii Mişcării de Rezistenţă Naţională, reprezentată de PAS, Platforma DA şi PLDM, s-au deplasat în preajma monumentului Ştefan cel Mare şi Sfânt din centrul capitalei.
În discursul său, liderul PAS, Maia Sandu, a îndemnat cetăţenii să protesteze paşnic. 'Aceşti oameni încearcă să oprească tentativele de a demasca fără delegile lui Ilan Şor. Noi susţinem democraţia şi nu am venit pentru violenţe. Nu vom deveni violenţi şi nu ne vom agresa reciproc', a afirmat Maia Sandu.
'Cineva vrea ca societatea să fie dezbinată. Am anunţat un protest civic, paşnic şi civilizat. Nu vrem vărsare de sânge. Aceşti oameni vor ca mitingul de astăzi să degenereze în acţiuni violente. Acesta nu este scopul nostru, scopul nostru este să ne luăm ţara înapoi. Vă îndemn să improvizăm o scenă în faţa monumentului Ştefan cel Mare şi Sfânt şi să continuăm protestul în mod paşnic', a menţionat liderul Platformei DA, Andrei Năstase.
După un marş pe străzile capitalei la mai multe instituţii ale statului, protestul 'ACUM' a revenit în Piaţa Marii Adunări Naţionale, liderii săi anunţând că intenţionează să rămână în această noapte, dar şi mâine în PMAN, informează portalul deschide.md.AGERPRES/(AS - editor: Irina Cristea, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Netanyahu ordonă un atac puternic asupra Hezbollah în Liban
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat sâmbătă armatei să lanseze un atac puternic împotriva grupării șiite Hezbollah din Liban, relatează EFE. 'Prim-ministrul Netanyahu a ordonat Forțelor de Apărare Israeliene (IDF) să lanseze un atac puternic împotriva țintelor Hezbollah din Liban', a declarat biroul
Alegerile municipale palestiniene s-au încheiat cu o prezență la vot de 53% și fără incidente majore
Prezența la vot la alegerile municipale de sâmbătă din Cisiordania ocupată și dintr-un oraș din Fâșia Gaza a fost de 53,4%, procesul de votare desfășurându-se fără incidente majore, deși într-o atmosferă tensionată din cauza violențelor coloniștilor pe care le îndură zilnic locuitorii din localitățile palestiniene, informează EFE.
Șeful diplomației iraniene spune că a prezentat Pakistanului un 'cadru viabil' pentru încheierea războiului cu SUA
Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi a declarat sâmbătă că a prezentat un 'cadru viabil' pentru a pune capăt definitiv războiului cu Statele Unite în timpul vizitei sale în Pakistan, pe care a descris-o ca fiind 'foarte fructuoasă', relatează EFE. 'Am împărtășit poziția Iranului cu privire la
Votul în Gaza se încheie cu o prezență la urne de 21%, pe jumătate față de cea din Cisiordania
Secțiile de votare din orașul Deir al-Balah din Fâșia Gaza s-au închis sâmbătă cu o prezență la urne de 21,2% cu o oră înainte de închidere, aproape jumătate din prezența la vot înregistrată în teritoriul palestinian Cisiordania, informează EFE. Aceste alegeri locale, organizate de Autoritatea Național
Donald Trump a anunțat anularea deplasării negociatorilor Steve Witkoff și Jared Kushner în Pakistan
Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă anularea deplasării negociatorilor săi, Steve Witkoff și Jared Kushner, în Pakistan, unde urmau să participe la o a doua rundă de discuții indirecte cu Iranul, informează EFE. Într-o
Ungaria: Viktor Orban renunță la mandatul de parlamentar
Viktor Orban, liderul Fidesz-KDNP și prim-ministru în exercițiu, a declarat sâmbătă că va renunța la mandatul câștigat în urma recentelor alegeri parlamentare din Ungaria, transmite MTI. Orban a declarat că energia sa va fi utilizată mai bine pentru reorganizarea 'părții naționale' decât pentru a sta &icir
Guvernul american autorizează Venezuela să plătească onorariile avocaților fostului președinte Nicolas Maduro
Guvernul american și-a dat aprobarea ca Venezuela să plătească onorariile avocaților lui Nicolas Maduro, fostul președinte venezuelean care este deținut în Statele Unite, potrivit unui document judiciar, informează sâmbătă AFP. Administrația americană a împiedicat anterior statul venezuelean să plătească onorariile avocaților
Franța și Grecia își consolidează alianța strategică prin nouă acorduri și o clauză de asistență militară reciprocă
Franța și Grecia și-au consolidat alianța strategică prin semnarea a nouă acorduri bilaterale, inclusiv unul care prevede o cooperare mai strânsă între industriile militare și o clauză de asistență militară reciprocă în cazul unui atac din partea unei terțe părți, informează sâmbătă EFE. 'Alianța dintre cele două ță
Liban: Patru morți în atacuri israeliene în sudul țării
Ministerul Sănătății din Liban a anunțat că atacurile aeriene israeliene efectuate sâmbătă în sudul țării au ucis patru persoane, în pofida unui armistițiu fragil prelungit săptămâna aceasta în războiul dintre Israel și mișcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah, informează AFP și EFE. 'Două atacuri ale inamicului israelian care
Zelenski propune ca următoarea rundă de negocieri a Ucrainei cu Rusia să aibă loc în Azerbaidjan
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat în vizită în Azerbaidjan, a propus sâmbătă ca următoarea rundă de negocieri cu Rusia să se desfășoare în această țara din Caucaz, informează EFE. 'L-am informat pe președintele Azerbaidjanului că suntem pregătiți pentru negocieri trilaterale (în țara sa)', a declarat președi
Șeful diplomației iraniene a avut discuții la Islamabad cu autoritățile pakistaneze pe tema negocierilor de pace cu SUA
Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi s-a întâlnit sâmbătă, la Islamabad, cu Asim Munir, șeful forțelor de apărare ale Pakistanului și mediator șef în conflictul dintre Statele Unite și Republica Islamică, la întâlnire participând și înalți oficiali din aparatul de apărare și securitate pakistanez, informează EFE.
Președintele sârb Aleksandar Vucic compară Europa cu Imperiul Roman înainte de cădere
Președintele sârb Aleksandar Vucic a criticat aspru Europa sâmbătă de la Paris, acuzând-o că 'a rămas în urmă' la nivel global și că încă crede că deține 'un fel de superioritate morală', comparând-o în același timp cu Imperiul Roman de Apus înainte de cădere, relatează AFP. 'Credem în m
În vizită în Azerbaidjan, Zelenski anunță consolidarea cooperării în domeniile securității și energiei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat sâmbătă, în timpul primei sale vizite în Azerbaidjan de la începutul invaziei rusești din Ucraina în februarie 2022, o consolidare a cooperării dintre Kiev și Baku în domeniile securității și energiei, relatează AFP. 'Am semnat șase documente astăzi', a declarat pre
Ucraina: Cel puțin cinci morți și 34 de răniți în atacuri rusești la Dnipro
Cel puțin cinci persoane au fost ucise și alte 34 au fost rănite, inclusiv doi copii, în atacuri rusești la Dnipro, în zona de centru-est a Ucrainei, au anunțat autoritățile sâmbătă, determinându-l pe președintele Volodimir Zelenski să ceară noi sancțiuni împotriva Moscovei, relatează AFP. În total, ultimele atacuri rusești
Palestinienii sunt chemați să voteze în alegeri municipale, primul scrutin de la războiul din Gaza
Palestinienii din Cisiordania și din zona Deir el-Balah din Fâșia Gaza au început să voteze sâmbătă pentru a-și alege primarii și consilierii municipali, în primele alegeri de la începutul războiului din Gaza, pe fondul dezamăgirii și al opțiunilor politice limitate, relatează AFP. Aproape 1,5 milioane de persoane sunt înreg











