Republica Moldova: Aplicaţiile trupelor ruse din Transnistria cu forţarea râului Nistru, pe ordinea de zi a guvernului de la Chişinău
Premierul guvernului de la Chişinău, Pavel Filip, a pledat luni, într-o şedinţă a executivului, ca un mecanism de monitorizare a provocărilor din partea trupelor ruse în regiunea transnistreană să fie ''pus la punct'', pentru ca OSCE-ul să afle în timp real despre aceste acţiuni neautorizate, după recentele aplicaţii ale Grupului operativ de trupe ruse în Transnistria (GOTR), care au inclus şi exerciţii de forţare a râului Nistru, şi la care a participat şi aşa-numita armată a Tiraspolului, informează portalul Deschide.md.
''Am văzut aplicaţii militare neautorizate în regiunea transnistreană, cu implicarea de tehnică militară fără însemne. Chiar dacă nu aveau semne de identificare, nimeni nu are dubii că erau echipamente militare ruseşti şi aceasta nu este pentru prima dată. Desigur că ne pune în gardă acest lucru şi nu numai pe noi. De data aceasta, au fost reacţii şi din partea vecinilor din Ucraina'', a spus premierul.
Pavel Filip i-a cerut vicepremierului pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, să detalieze modul în care a reacţionat Chişinăul la recentele provocări ale trupelor ruse din Transnistria.
''Noi am oferit deja toate informaţiile pentru ca Ministerul Afacerilor Externe să informeze Centrul pentru Prevenirea Conflictelor de la Viena, deoarece nu este primul caz de acest fel. Noi avem şi un sistem de avertizare timpurie care, din păcate, în acest moment nu funcţionează, dar acesta este unul dintre paşi şi OSCE urmează să instaleze acest sistem'', a explicat Lesnik, adăugând că deplasarea reprezentanţilor OSCE pe teren durează o oră, o oră şi jumătate şi constatarea faptelor devine mai dificilă.
Premierul moldovean a solicitat ca pe viitor reacţia la asemenea evenimente să fie promptă.
''E important să menţinem calmul pe Nistru. Nu ştiu, poate aceasta a fost o modalitate (a lor) de a ne saluta în avans cu ocazia a 27 de ani de independenţă (la 27 august). Dar dincolo de glume, s-au intensificat aceste acţiuni şi aceste aplicaţii militare comune cu aşa-numita armată transnistreană'', a afirmat Pavel Filip, cerând ''să fie pus la punct mecanismul prin care OSCE să cunoască imediat că au loc asemenea abateri de la înţelegerile'' existente între părţi.
Autorităţile moldovene au precizat că în dimineaţa zilei de 14 august pe malul stâng al Nistrului, în zona satului Târnauca, raionul Slobozia şi în apropiere de podul de pietoni peste râul Nistru din Tiraspol, s-a înregistrat o concentrare de tehnică blindată şi autocamioane militare fără numere de înmatriculare şi însemne de apartenenţă. Conform rapoartelor, tehnica şi echipamentul militar special au fost observate intrând în apele râului Nistru.
Delegaţia Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control (CUC) şi-a exprimat îngrijorarea şi nedumerirea în legătură cu desfăşurarea neautorizată a unor exerciţii militare cu forţarea râului Nistru, apreciind că aceasta ar putea genera noi tensiuni în Zona de Securitate, potrivit unui comunicat al Biroului de Reintegrare. AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Franța: Fostul premier Gabriel Attal și-a oficializat candidatura la alegerile prezidențiale din 2027
Paris, 22 mai /Agerpres/ - Fostul premier francez Gabriel Attal, care și-a exercitat această funcție în perioada majorității președintelui Emmanuel Macron, și-a oficializat vineri candidatura la alegerile prezidențiale din 2027, transmite AFP. Aflat deja în campanie de câteva săptămâni, Attal, care ocupă funcția de secretar general al p
Premierul senegalez acuză Occidentul că vrea să impună homosexualitatea întregii lumi
Premierul Senegalului, Ousmane Sonko, a denunțat vineri o 'tiranie' a Occidentului, care vrea să 'impună homosexualitatea restului lumii', și a respins orice moratoriu asupra aplicării unei legi recent adoptate care înăsprește pedepsele pentru relațiile homosexuale în această țară vest-africană majoritar musulmană, relatează AFP.
Cuba: Demonstrație de protest în fața ambasadei SUA la Havana față de inculparea lui Raul Castro
Mii de cubanezi s-au adunat vineri în fața sediului ambasadei americane la Havana pentru a protesta față de decizia Statelor Unite de a-l inculpa pe fostul lider cubanez Raul Castro în legătură cu doborârea a două avioane civile în urmă cu 30 de ani, transmite Reuters. Demonstrația proguvernamentală, care a început în cursul
'Derutant': țările europene membre NATO încearcă să înțeleagă anunțurile lui Donald Trump (analiză France Presse)
Țările europene din cadrul NATO, dezorientate de ultimele anunțuri făcute de Casa Albă cu privire la prezența americană în Europa, speră să obțină vineri în Suedia unele clarificări din partea SUA, relatează France Presse. Situația actuală este destul de 'derutantă', a apreciat șefa diplomației suedeze Maria Malmer Stenergard, gazda reuniun
Gaza: OMS trage un semnal de alarmă cu privire la 'penuriile critice' de material medical
Penurii grave de material medical împiedică spitalele și centrele medicale din Fâșia Gaza să funcționeze pe deplin, a tras un semnal de alarmă vineri Organizația Mondială a Sănătății (OMS), denunțând restricțiile impuse de Israel intrării acestor materiale esențiale, transmite AFP. În Gaza, 53% dintre spitale și 58% dintre centrele de s
Rubio vede un 'ușor progres' în discuțiile cu Iranul
Secretarul de stat american Marco Rubio a estimat vineri că există un 'ușor progres' în discuțiile cu Iranul, dar a avertizat că Statele Unite nu vor accepta sub nicio formă ca Teheranul să impună un sistem de taxare a navelor comerciale care traversează Strâmtoarea Ormuz, relatează agențiile EFE și DPA. 'Așteptăm vești despre discuțiil
Ambasadorul palestinian la ONU își retrage candidatura, după presupuse presiuni ale SUA
Ambasadorul palestinian la ONU, Riyad Mansour, și-a retras joi candidatura pentru unul dintre posturile de vicepreședinte al Adunării Generale a ONU, după ce SUA au amenințat că vor revoca vizele delegației palestiniene la Națiunile Unite dacă nu va face acest lucru, a informat NPR, citat de EFE. 'Au depus o candidatură, dar au retras-o astăzi', joi, a
O decizie formală privind aderarea Republicii Moldova la UE ar putea să fie luată în următoarele săptămâni, declară Maia Sandu
Republica Moldova este pregătită să înceapă negocierile de aderare la UE, a declarat joi seara președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în intervenția sa în cadrul Forumului GLOBSEC de la Praga, exprimându-și speranța că o decizie formală în acest sens ar putea fi luată în următoarele săptămâni, relatează vineri Moldpres.
SUA250/Tuk-tukuri din New Delhi, decorate cu portrete ale lui Trump în onoarea aniversării independenței SUA
Mii de tricicluri cu motor - mijloace de transport de persoane cunoscute ca 'tuk-tuk' - din New Delhi au fost decorate cu portrete ale președintelui american Donald Trump la inițiativa ambasadei SUA în India, relatează vineri AFP. Imaginile aplicate pe vehiculele populare vopsite galben-verde conțin și mesajul 'La mulți ani, America!', &i
Armata libaneză apără loialitatea soldaților săi, după ce SUA au instituit sancțiuni împotriva unui ofițer
Armata libaneză a afirmat marți că loialitatea soldaților săi se îndreaptă 'numai către instituție', după ce SUA au instituit sancțiuni care l-au vizat, fapt fără precedent, pe unul dintre ofițerii săi pentru divulgarea de informații grupării Hezbollah în război cu Israelul, relatează AFP. Toți ofițerii și soldații 'își înde
Rusia poate produce 15 milioane de drone anual, potrivit Ministerului Industriei
Ministrul adjunct al industriei și comerțului din Rusia, Vasili Șpak, a afirmat vineri că Rusia poate produce 15 milioane de drone anual, un domeniu în care Ucraina deține în prezent un avantaj, în special în domeniul vehiculelor aeriene fără pilot cu rază lungă de acțiune, informează EFE. 'Dacă luăm în considerare capacitatea
Roberta Metsola îndeamnă UE să nu amâne aderarea Ucrainei și să accelereze procesul și pentru Republica Moldova
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a îndemnat joi cele 27 de state membre să se adapteze la ritmul rapid în care Ucraina avansează pe calea reformelor necesare pentru aderarea la Uniunea Europeană (UE) și a pledat pentru accelerarea procesului de deschidere a ușilor atât pentru Ucraina, cât și pentru Republica Moldova, informe
Un responsabil din EAU evaluează la '50-50' șansele unui acord SUA-Iran privind Strâmtoarea Ormuz
Un responsabil din Emiratele Arabe Unite (EAU) a estimat vineri la '50-50' șansele ca SUA și Iranul să ajungă la un acord care să permită deblocarea Strâmtorii Ormuz, relatează AFP. Responsabilii iranieni 'au ratat multe ocazii în ultimii ani din cauza unei tendințe de a-și supraestima cărțile', a adăugat înal
Serbia: Consiliul Europei atenționează cu privire la amenințările împotriva drepturilor omului
Situația drepturilor omului în Serbia s-a degradat în ultimele 12 luni, a subliniat vineri comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Michael O'Flaherty, care a amintit de atacurile contra militanților și jurnaliștilor și de presupuse abuzuri ale poliției în timpul manifestațiilor, transmite France Presse.
Șeful diplomației chineze Wang Yi se va deplasa săptămâna viitoare la sediul ONU și în Canada
Șeful diplomației chineze Wang Yi se va deplasa săptămâna viitoare la sediul ONU de la New York, după care va merge în Canada, transmit Reuters și AFP. Acesta va fi prima vizită în Canada a unui șef al diplomației de la Beijing în ultimii zece ani. Wang Yi, a cărui țară asigură în luna mai președinț







