Trump ripostează la criticile fostei sale consiliere
Preşedintele american Donald Trump a ripostat luni după ce o fostă consilieră a spus despre el, între altele, că "suferă de declin mintal". "Era rea, dar nu deşteaptă", a replicat Trump, relatează dpa şi AFP.
"M-a implorat să-i dau de lucru, cu lacrimi în ochi, am zis 'bine !'. Cei de la Casa Albă o urau. Era rea, dar nu deşteaptă", a transmis Trump pe Twitter, dând asigurări că a fost ultima dată când a concediat-o.
Omarosa Manigault Newman, în vârstă de 44 de ani, a răspuns de 'Biroul de relaţii publice' de la Casa Albă până în luna ianuarie şi a participat în trecut la emisiunea 'The Apprentice' a lui Donald Trump. Într-o carte ce urmează să apară marţi despre experienţa sa sub preşedinţia lui Trump, ex-consiliera afirmă între altele că acesta a rostit o 'insultă rasială' de mai multe ori în cursul emisiunii sale de succes.
Luni, Omarosa Manigault Newman a dezvăluit o înregistrare a unei convorbiri private cu Trump, după ce duminică ea a făcut publică o discuţie cu şeful de personal John Kelly în "sala de criză" a Casei Albe - unde sunt interzise aparatele electronice. Într-un interviu difuzat tot duminică pe NBC, fosta consilieră a mai spus între altele că Donald Trump 'suferă de declin pe plan mintal' şi 'îi este dificil să proceseze informaţii complexe'.
"Omarosa? Ce se întâmplă? Nu mi-a spus nimeni nimic (...) Nu-mi place deloc că pleci", este auzit spunând liderul de la Casa Albă în înregistrarea de luni. În înregistrarea difuzată duminică, efectuată în 2017, o voce care ar fi cea a lui John Kelly invocă 'probleme de integritate importante' pentru a-i justifica demiterea.
"Generalul Kelly mi-a spus că nu e bună de nimic şi aduce doar probleme, dar i-am spus să încerce să rezolve problemele pentru că (ea) spunea doar lucruri extraordinare despre mine - până a fost concediată!" - a menţionat luni preşedintele în mesajele sale pe Twitter.
Omarosa a mai lucrat o vreme la Casa Albă, la biroul fostului vicepreşedinte Al Gore, care a exclus-o la rândul său din administraţie la finele anilor 90.
Preşedinţia americană a reacţionat cu furie la declaraţiile ex-consilierei, calificând-o drept o "fostă angajată nemulţumită". "Însăşi ideea că un membru al personalului poate recurge la un aparat de înregistrare în sala de criză demonstrează un dispreţ flagrant pentru securitatea noastră naţională", a declarat purtătoarea de cuvânt a preşedinţiei, Sarah Sanders, într-un comunicat.
După ce vineri au apărut în presă mai multe extrase din cartea Omarosei, Sanders a calificat drept "trist faptul că o fostă angajată nemulţumită de la Casa Albă e pe cale să încerce să profite de acuzaţii false şi încă şi mai rău că media îi furnizează acum o portavoce, după ce nu au luat-o niciodată în serios când nu avea decât lucruri pozitive de spus despre preşedinte, în perioada în care lucra pentru administraţie".
"Chiar dacă ştiu că nu este 'prezidenţial' să mă iau de canalii cum este Omarosa şi aş prefera să nu o fac, e o formă de comunicare modernă şi ştiu că Fake News Media vor face ore suplimentare să o scoată chiar şi pe nebuna de Omarosa cât mai legitimă posibilă. Îmi pare rău!" - a mai transmis luni Trump.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump spune va discuta cu Regele Charles despre taxa pe serviciile digitale și NATO (Reuters)
Președintele american Donald Trump a declarat vineri pentru Reuters că Iranul, NATO și taxa pe serviciile digitale din Regatul Unit se numără printre subiectele pe care intenționează să le discute cu Regele Charles în timpul vizitei acestuia la Washington de săptămâna viitoare. 'Voi vorbi despre tot', a spus Trump în timpul unui inter
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe anunță că urmează să intre în concediu de maternitate
Purtătoarea de cuvânt de la Casa Albă, Karoline Leavitt, a anunțat vineri că se pregătește să intre în concediu de maternitate pentru a da naștere celui de-a doilea copil al său, informează AFP. ''Aceasta va fi cu siguranță ultima mea conferință de presă pentru o vreme'', a spus Leavitt, o susținătoare ferventă a președintelui Donal
Macron vorbește despre un 'moment unic' în care Trump, Putin și Xi Jinping 'se opun cu îndârjire europenilor'
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri, la Atena, că Europa trăiește un 'moment unic' în care 'un președinte american, un președinte rus și un președinte chinez se opun cu îndârjire europenilor', relatează AFP. 'Acesta este momentul potrivit pentru noi să luăm măsuri decisive', a adăugat președintele fr
SUA: Steve Witkoff și Jared Kushner vor merge sâmbătă în Pakistan pentru noi negocieri cu Iranul
Emisarii președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, vor sosi sâmbătă dimineață la Islamabad pentru noi negocieri cu Iranul negociate de Pakistan, în vederea încheierii războiului din Orientul Mijlociu, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, pentru Fox News, relatează AFP și Reuters.
UE: Ursula von der Leyen propune o coordonare navală mai strânsă în Orientul Mijlociu
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus extinderea misiunii navale europene Aspides pentru protejarea navelor comerciale în Orientul Mijlociu, având în vedere blocada Strâmtorii Ormuz, relatează dpa. În urma unei întâlniri vineri între liderii UE, președinții Egiptului, Libanului și Siriei, ș
Liderii UE, sceptici față de propunerea Germaniei de a relaxa sancțiunile împotriva Iranului în schimbul redeschiderii Ormuz
Liderii Uniunii Europene și-au exprimat vineri scepticismul față de propunerea Germaniei de a relaxa treptat sancțiunile împotriva Iranului în schimbul redeschiderii Strâmtorii Ormuz, relatează dpa. 'Dacă se va ajunge la un acord cuprinzător, atunci suntem, de asemenea, pregătiți să relaxăm sancțiunile pas cu pas', a declarat vineri c
Un atac cibernetic 'extrem de îngrijorător' afectează clasa politică din Germania
Amploarea 'extrem de îngrijorătoare' a atacului cibernetic asupra aplicației de mesagerie Signal ridică mari semne de întrebare cu privire la securitatea comunicațiilor în cadrul Parlamentului german, a declarat vineri pentru AFP un responsabil parlamentar de la Berlin, după ce un atac cibernetic de anvergură a afectat de asemenea mediile diplomatic
Netanyahu afirmă că, în urma unei discuții cu Trump, are 'libertate de acțiune' în Liban
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat vineri că a avut o 'conversație excelentă' cu președintele american Donald Trump și că Israelul își menține 'libertatea de acțiune' în Liban, relatează agenția EFE. 'Am avut o conversație excelentă cu președintele Trump. El exercită o presiune puternică asupra Iranului, atâ
Oficiul European de Luptă Antifraudă anunță deschiderea unei anchete în legătură cu Peter Mandelson
Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a anunțat vineri că a deschis o investigație în legătură cu Peter Mandelson, fost ambasador al Regatului Unit în SUA și fost comisar european anchetat pentru legăturile sale cu cu finanțistul și pedofilul american Jeffrey Epstein, mort în detenție în 2019, relatează Reuters. 'OLAF poate co
NATO reamintește că un stat membru nu poate fi exclus sau suspendat, în timp ce Pentagonul ar examina suspendarea Spaniei
Un purtător de cuvânt al NATO a amintit vineri că tratatul fondator al Alianței 'nu cuprinde niciun articol referitor la suspendarea sau excluderea' vreunui stat membru, reacție venită după dezvăluirea unui presupus e-mail intern al Departamentului american al Apărării care sugera posibilitatea suspendării Spaniei din NATO în urma refuzului acestei țări d
Cancelarul german propune o aderare a Ucrainei la UE în etape
Cancelarul german Friedrich Merz a sugerat vineri, la finalul summitului european desfășurat în Cipru, ca Ucrainei să i se ofere un proces de aderare la UE în etape, întrucât aderarea imediată nu este posibilă, relatează agenția EFE. 'Este clar pentru toți că, în mod evident, o aderare imediată a Ucrainei la UE nu este posibil
Cernobîl40/ #Ucraina intenționează să-și extindă sectorul de energie nucleară
Ucraina a anunțat vineri o extindere masivă a producției de energie nucleară, cu doar câteva zile înainte de împlinirea a 40 de ani de la dezastrul de la Cernobîl, potrivit dpa. 'Obiectivul nostru este o capacitate nominală de 25 de gigawați de energie nucleară până în 2050', a declarat ministrul energiei ucrainean D
Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi începe un turneu în Pakistan, Oman și Rusia
Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi începe vineri un turneu care îl va purta în Pakistan, Oman și Rusia, conforma informațiilor furnizate de agenția de stat IRNA, transmite EFE. 'Araghchi va începe vineri un turneu în Pakistan, Oman și Rusia', a indicat IRNA. Scopul acestui turneu al șefului diplomaț
Armenia comemorează victimele genocidului din Imperiul Otoman la 111 ani de la comiterea lui
Armenii comemorează vineri un milion și jumătate de victime ale genocidului comis asupra poporului lor în Imperiul Otoman în 1915, împărțiți între necesitatea de a normaliza relațiile cu Turcia fără ca Ankara să își fi recunoscut responsabilitatea în această tragedie sau de a refuza contactele cu urmașii otomanilor, relatează EFE.
Discuțiile de pace cu Iranul s-ar putea relua în Pakistan, unde este așteptat ministrul de externe iranian
Discuțiile de pace între Iran și SUA ar putea fi reluate în curând în Pakistan, unde ministrul iranian de externe, Abbas Araqchi, urma să sosească vineri seara, au declarat trei surse pakistaneze, citate de Reuters. Două dintre surse, provenind din cadrul guvernului pakistanez, au declarat că o echipă americană de logistică și securitat









