SUA vor crea o 'Forţă spaţială', anunţă vicepreşedintele Mike Pence
Vicepreşedintele american Mike Pence a anunţat joi crearea unei 'Forţe spaţiale' , dorită de preşedintele Donald Trump, care vrea să se asigure că Statele Unite 'domină spaţiul', informează AFP.
'A sosit timpul să scriem următorul capitol din istoria forţelor noastre armate, să ne pregătim pentru câmpul de luptă următor, unde cei mai buni şi mai curajoşi americani vor fi chemaţi să prevină şi să învingă un nou val de ameninţări împotriva poporului nostru şi a naţiunii noastre', a declarat Pence într-un discurs rostit în faţa unor militari la Pentagon.
'A venit timpul pentru a înfiinţa Forţa spaţială a Statelor Unite', a adăugat el.
Vicepreşedintele american a afirmat că pregătiri sunt acum în curs de desfăşurare pentru a face această forţă spaţială cea de-a şasea ramură a forţelor armate, alături de trupele terestre (US Army), armata aerului (US Air Force), marină (US Navy), Corpul puşcaşilor marini şi Gărzii de coastă, aşa cum a ordonat în luna mai preşedintele Donald Trump.
Dar crearea unei noi ramuri militare mai trebuie aprobată de către Congres, în acest sens vicepreşedintele Mike Pence a spus că procesul de creare a acestei noi forţe se va derula pe etape, cu obiectivul ca aceasta să fie înfiinţată la orizontul anului 2020.
În acest scop, el a cerut Congresului să aprobe un buget suplimentar de 8 miliarde de dolari pe următorii cinci ani.
Preşedintele american a ordonat în luna mai crearea unei forţe spaţiale ca a şasea ramură a forţelor armatei SUA.
'Pentru a apăra America, o simplă prezenţă în spaţiu nu este suficientă, trebuie să dominăm spaţiul', a subliniat Donald Trump.
Spaţiul se află în prezent în responsabilitatea Forţelor aeriene ale SUA, notează AFP. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe anunță că urmează să intre în concediu de maternitate
Purtătoarea de cuvânt de la Casa Albă, Karoline Leavitt, a anunțat vineri că se pregătește să intre în concediu de maternitate pentru a da naștere celui de-a doilea copil al său, informează AFP. ''Aceasta va fi cu siguranță ultima mea conferință de presă pentru o vreme'', a spus Leavitt, o susținătoare ferventă a președintelui Donal
Macron vorbește despre un 'moment unic' în care Trump, Putin și Xi Jinping 'se opun cu îndârjire europenilor'
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri, la Atena, că Europa trăiește un 'moment unic' în care 'un președinte american, un președinte rus și un președinte chinez se opun cu îndârjire europenilor', relatează AFP. 'Acesta este momentul potrivit pentru noi să luăm măsuri decisive', a adăugat președintele fr
SUA: Steve Witkoff și Jared Kushner vor merge sâmbătă în Pakistan pentru noi negocieri cu Iranul
Emisarii președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, vor sosi sâmbătă dimineață la Islamabad pentru noi negocieri cu Iranul negociate de Pakistan, în vederea încheierii războiului din Orientul Mijlociu, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, pentru Fox News, relatează AFP și Reuters.
UE: Ursula von der Leyen propune o coordonare navală mai strânsă în Orientul Mijlociu
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus extinderea misiunii navale europene Aspides pentru protejarea navelor comerciale în Orientul Mijlociu, având în vedere blocada Strâmtorii Ormuz, relatează dpa. În urma unei întâlniri vineri între liderii UE, președinții Egiptului, Libanului și Siriei, ș
Liderii UE, sceptici față de propunerea Germaniei de a relaxa sancțiunile împotriva Iranului în schimbul redeschiderii Ormuz
Liderii Uniunii Europene și-au exprimat vineri scepticismul față de propunerea Germaniei de a relaxa treptat sancțiunile împotriva Iranului în schimbul redeschiderii Strâmtorii Ormuz, relatează dpa. 'Dacă se va ajunge la un acord cuprinzător, atunci suntem, de asemenea, pregătiți să relaxăm sancțiunile pas cu pas', a declarat vineri c
Un atac cibernetic 'extrem de îngrijorător' afectează clasa politică din Germania
Amploarea 'extrem de îngrijorătoare' a atacului cibernetic asupra aplicației de mesagerie Signal ridică mari semne de întrebare cu privire la securitatea comunicațiilor în cadrul Parlamentului german, a declarat vineri pentru AFP un responsabil parlamentar de la Berlin, după ce un atac cibernetic de anvergură a afectat de asemenea mediile diplomatic
Netanyahu afirmă că, în urma unei discuții cu Trump, are 'libertate de acțiune' în Liban
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat vineri că a avut o 'conversație excelentă' cu președintele american Donald Trump și că Israelul își menține 'libertatea de acțiune' în Liban, relatează agenția EFE. 'Am avut o conversație excelentă cu președintele Trump. El exercită o presiune puternică asupra Iranului, atâ
Oficiul European de Luptă Antifraudă anunță deschiderea unei anchete în legătură cu Peter Mandelson
Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a anunțat vineri că a deschis o investigație în legătură cu Peter Mandelson, fost ambasador al Regatului Unit în SUA și fost comisar european anchetat pentru legăturile sale cu cu finanțistul și pedofilul american Jeffrey Epstein, mort în detenție în 2019, relatează Reuters. 'OLAF poate co
NATO reamintește că un stat membru nu poate fi exclus sau suspendat, în timp ce Pentagonul ar examina suspendarea Spaniei
Un purtător de cuvânt al NATO a amintit vineri că tratatul fondator al Alianței 'nu cuprinde niciun articol referitor la suspendarea sau excluderea' vreunui stat membru, reacție venită după dezvăluirea unui presupus e-mail intern al Departamentului american al Apărării care sugera posibilitatea suspendării Spaniei din NATO în urma refuzului acestei țări d
Cancelarul german propune o aderare a Ucrainei la UE în etape
Cancelarul german Friedrich Merz a sugerat vineri, la finalul summitului european desfășurat în Cipru, ca Ucrainei să i se ofere un proces de aderare la UE în etape, întrucât aderarea imediată nu este posibilă, relatează agenția EFE. 'Este clar pentru toți că, în mod evident, o aderare imediată a Ucrainei la UE nu este posibil
Cernobîl40/ #Ucraina intenționează să-și extindă sectorul de energie nucleară
Ucraina a anunțat vineri o extindere masivă a producției de energie nucleară, cu doar câteva zile înainte de împlinirea a 40 de ani de la dezastrul de la Cernobîl, potrivit dpa. 'Obiectivul nostru este o capacitate nominală de 25 de gigawați de energie nucleară până în 2050', a declarat ministrul energiei ucrainean D
Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi începe un turneu în Pakistan, Oman și Rusia
Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi începe vineri un turneu care îl va purta în Pakistan, Oman și Rusia, conforma informațiilor furnizate de agenția de stat IRNA, transmite EFE. 'Araghchi va începe vineri un turneu în Pakistan, Oman și Rusia', a indicat IRNA. Scopul acestui turneu al șefului diplomaț
Armenia comemorează victimele genocidului din Imperiul Otoman la 111 ani de la comiterea lui
Armenii comemorează vineri un milion și jumătate de victime ale genocidului comis asupra poporului lor în Imperiul Otoman în 1915, împărțiți între necesitatea de a normaliza relațiile cu Turcia fără ca Ankara să își fi recunoscut responsabilitatea în această tragedie sau de a refuza contactele cu urmașii otomanilor, relatează EFE.
Discuțiile de pace cu Iranul s-ar putea relua în Pakistan, unde este așteptat ministrul de externe iranian
Discuțiile de pace între Iran și SUA ar putea fi reluate în curând în Pakistan, unde ministrul iranian de externe, Abbas Araqchi, urma să sosească vineri seara, au declarat trei surse pakistaneze, citate de Reuters. Două dintre surse, provenind din cadrul guvernului pakistanez, au declarat că o echipă americană de logistică și securitat
Rusia promite un răspuns 'dur' față de noul pachet de sancțiuni europene
Rusia a estimat vineri că al 20-lea de pachet de sancțiuni europene împotriva sa va afecta de asemenea Uniunea Europeană și țările în dezvoltare și a promis represalii 'în conformitate cu interesele' sale, informează agențiile Reuters și EFE. Acest nou pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei este axat pe impunerea de noi r








