Preşedintele Venezuelei, vizat de un atac cu drone, a scăpat nevătămat
Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a scăpat sâmbătă nevătămat dintr-un atentat de la Caracas în care au fost folosite mai multe drone încărcate cu explozibili, a anunţat guvernul, care a acuzat opoziţia că responsabilă de atac, relatează AFP.
"Astăzi, s-a încercat asasinarea mea", a declarat apoi Maduro într-un discurs televizat. El l-a acuzat pe preşedintele columbian Juan Manuel Santos că este implicat în atentatul împotriva lui.

Foto: (c) Miraflores Palace/Handout via REUTERS

Foto: (c) VENEZUELAN GOVERNMENT TV/Handout/REUTERS TV
"Este vorba despre un atentat împotriva persoanei preşedintelui Nicolas Maduro", a declarat Rodriguez după incidentul în timpul căruia Maduro, în direct la televiziunea de stat, şi-a întrerupt discursul pe care îl susţinea la o ceremonie militară din centrul Caracas. Potrivit DPA, la ceremonia militară participau peste 17.000 de soldaţi, care după explozii au rupt rândurile şi au început să fugă. Transmisiunea în direct a fost apoi oprită.

Foto: (c) VENEZUELAN GOVERNMENT TV/Handout/REUTERS TV
În plină alocuţiune, după un zgomot de detonare, Maduro, soţia sa Cilia Flores şi militarii de rang înalt care îi înconjurau pe estradă s-au uitat spre cer, cu un aer surprins şi îngrijorat.
Potrivit ministrului, "o încărcătură explozivă (...) a detonat în apropierea estradei pe care se afla preşedintele" şi alte încărcături au explodat în mai multe locuri ale paradei militare.

Foto: (c) Xinhua
Preşedintele Maduro "a scăpat complet nevătămat şi în acest moment se pregăteşte să-şi reia programul obişnuit", a mai declarat ministrul informaţiei.
Preşedintele, a precizat el totuşi, "este în permanent contact cu cu înaltul comandament politic, cu miniştrii şi cu înaltul comandament militar".

Foto: (c) Xinhua
Exploziile au "provocat rănirea a şapte membri" ai Gărzii naţionale bolivariene care erau desfăşuraţi la locul ceremoniei militare şi ei "beneficiază în prezent de îngrijiri" spitaliceşti, a mai menţionat Rodriguez.
Guvernul a acuzat "extrema dreaptă", expresie prin care desemnează opoziţia, că s-ar afla în spatele acestui "atentat".

Foto: (C) MIGUEL GUTIERREZ / EPA
La câteva minute după aceea, forţele de ordine au pătruns într-un imobil aflat în apropiere şi a cărei faţadă era înnegrită de explozii, au constatat angajaţi ai AFP.
În Venezuela, toţi indicatorii economici sunt pe roşu de ani de zile. Inflaţia ar putea atinge 1.000.000% la sfârşitul lui 2018, potrivit Fondului Monetar Internaţional, în timp ce PIB-ul ar urma să scadă cu 18%.
Foto: (C) MIGUEL GUTIERREZ / EPA
Penuria de alimente, medicamente şi bunuri de consum este generalizată în această ţară în care serviciile publice, de întreţinere a infrastructurii de furnizare a electricităţii, de transport sau de alimentare cu apă s-au degradat puternic.
Incidentul de la ceremonia militară a avut loc în ziua primei aniversări a înfiinţării Adunării constituante venezuelene, care a permis guvernului să-şi consolideze puterea şi să neutralizeze opoziţia.

Foto: (C) MIGUEL GUTIERREZ / EPA
Profitând de diviziunile din tabăra anti-Maduro, acest organism, format numai din susţinători ai şefului statului şi care dispune de prerogative lărgite, şi-a atribuit majoritatea competenţelor Parlamentului, singura instituţie a ţării controlată de opoziţie.
Adunarea constituantă a devansat alegerile prezidenţiale în care a fost reales, la 20 mai, Nicolas Maduro, până în 2025, în condiţiile în care opoziţia nu a participat la scrutin. Victoria sa nu a fost însă recunoscută de o mare parte a comunităţii internaţionale.
AGERPRES/(AS - editor: Florin Ştefan, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iranul spune că un acord cu SUA nu este aproape, în pofida înmulțirii demersurilor diplomatice
Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Ismail Bagaei, a afirmat vineri că 'nu putem afirma neapărat că am ajuns la un punct în care acordul este aproape' cu Statele Unite, în contextul speculațiilor despre un posibil sfârșit al războiului, informează EFE. Ismail Bagaei a făcut această afirmație
Trump spune că nu va participa la nunta fiului său Donald Trump Jr.
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a spus vineri că nu va participa la nunta fiului său cel mare, Donald Trump Jr., cu Bettina Anderson, o figură mondenă din Palm Beach, întrucât trebuie să rămână în Washington pentru treburi guvernamentale, informează Reuters. ''Deși îmi doresc foarte mult să fiu alături de fiul m
SUA: Tulsi Gabbard, directoarea Serviciului Național de Informații, și-a anunțat demisia
Tulsi Gabbard demisionează din funcția de director al Serviciului Național de Informații, a raportat vineri Fox News Digital, citând scrisoarea ei de demisie, informează Reuters. Gabbard l-a informat pe președintele Donald Trump despre intenția sa de a demisiona în timpul unei întâlniri în Biroul Oval al Casei Albe care a avut loc
Slovenia: Naționalistul Janez Jansa revine la putere
Liderul dreptei naționaliste din Slovenia, Janez Jansa, a fost ales în funcția prim-ministru vineri de către Parlamentul de la Ljubljana în urma convenirii unui acord de coaliție minoritară și a sprijinului fragil din partea unui partid contestatar, transmite AFP. 'Astăzi s-a făcut un pas important către o Slovenie mai prosperă și mai liberă. M
Volodimir Zelenski așteaptă de la SUA propuneri privind noi formate pentru negocierile de pace în #Ucraina
Eforturile diplomatice menite să pună capăt războiului purtat de Rusia în Ucraina ar trebui revigorate, a declarat vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, adăugând că așteaptă de la SUA noi propuneri privind modul în care urmează să se desfășoare aceste eforturi diplomatice, relatează Reuters. Vorbind în discursul său video de
#Ucraina califică drept 'manipulare' acuzațiile Rusiei că ar fi țintit un cămin studențesc
Armata ucraineană a respins vineri acuzațiile Rusiei potrivit cărora ar fi atacat un cămin studențesc în orașul ocupat Starobilsk din regiunea Lugansk, calificându-le drept 'manipulare', și a declarat că a vizat comandamentul unei unități de elită de dirijare a dronelor, relatează Reuters și AFP. Statul Major General de la Kiev a anunțat pe
Belgia, condamnată definitiv pentru plasarea forțată în instituții a unor copii metiși în Congo în timpul colonizării
Belgia a fost condamnată definitiv vineri pentru răpirea de la mamele lor a cinci fetițe metise și plasarea lor forțată în instituții în perioada colonizării Congo, transmite AFP. Curtea de Casație de la Bruxelles a respins un recurs al statului belgian, care contesta această decizie judecătorească din decembrie 2024. Este 'prima
Congresul american propune din nou renunțarea la schimbarea orei de vară
O comisie a Camerei Reprezentanților a SUA a propus ca ora de vară să devină permanentă, propunere care a mai fost avansată în trecut și este în general susținută de cetățenii americani, sătui de schimbarea orei de două ori pe an, dar până în prezent a eșuat de fiecare dată în Congres, relatează vineri Reuters. Comisia pentru
Pentagonul publică un al doilea set de documente guvernamentale despre OZN-uri
Departamentul de Război al Statelor Unite a anunțat vineri publicarea unui al doilea set de documente guvernamentale care documentează întâlniri cu fenomene anormale neidentificate (UAP în limba engleză) și care fuseseră clasificate ca documente secrete, informează EFE. Noua serie, care constă din șapte fișiere text, video și audio, a fost pr
Principalul rival al lui Starmer a început campania pentru un mandat de deputat cu care ar viza șefia laburiștilor
Andy Burnham, considerat principalul rival al prim-ministrului britanic Keir Starmer în interiorul Partidului Laburist, și-a lansat vineri campania într-o circumscripție electorală din nordul Angliei pentru un scrutin parțial crucial pentru formațiunea aflată la guvernare, dar care se anunță dificil, transmite AFP. Burnham, actual primar al Grand M
Iran: UE deschide calea pentru sancțiuni împotriva celor care blochează Strâmtoarea Ormuz
Uniunea Europeană a deschis calea vineri pentru instituirea de sancțiuni împotriva 'persoanelor' și 'entităților' din Iran care blochează Strâmtoarea Ormuz, relatează AFP. Această rută strategică prin care în mod obișnuit tranzitează circa 20% din hidrocarburile mondiale este blocată de la sfârșitul lunii februarie de că
Cel puțin 4 morți și 40 de răniți într-un atac ucrainean asupra unui liceu în teritoriul ocupat de Moscova
Cel puțin patru persoane au fost ucise și alte 40 rănite într-un atac ucrainean cu drone asupra unui liceu din regiunea Lugansk ocupată de Rusia în estul Ucrainei, au afirmat vineri autoritățile ruse, denunțând o 'crimă monstruoasă', transmite AFP. 'În momentul acestui atac barbar, 86 de tineri cu vârste în
O echipă de negociatori din Qatar, la Teheran, în eforturile de a se ajunge la un acord între SUA și Iran
O echipă de negociatori din Qatar a sosit vineri la Teheran, în coordonare cu SUA, pentru a încerca să contribuie la obținerea unui acord care să pună capăt conflictului cu Iranul și să rezolve problemele rămase în suspensie, a declarat vineri pentru Reuters o sursă apropiată dosarului. Doha, care a acționat ca mediator în războiul din
Cauza oficială a accidentului în care și-a pierdut viața președintele iranian Ebrahim Raisi, pusă la îndoială
Un înalt responsabil politic iranian a pus public la îndoială cauza accidentului de elicopter în care și-a pierdut viața fostul președinte iranian Ebrahim Raisi în 2024, relatează vineri dpa. 'Nu am acceptat niciodată că ar fi fost un simplu accident sau o întâmplare nefericită', a declarat Mohammed Mokhber, consilie
#Ucraina intensifică pregătirea militară practică a elevilor din licee
În timp ce continuă războiul cu Rusia, liceele ucrainene trec de la cursuri teoretice la instruirea militară practică, cu instructori cu experiență de luptă care învață adolescenții noțiuni militare de bază și cum să supraviețuiască în condiții de front, relatează agenția EFE într-un reportaj. Peste 13.000 de elevi cu vârste cupri









