Donald Trump îl acuză pe procurorul Robert Mueller de 'conflicte de interes'
Preşedintele american, Donald Trump, l-a acuzat duminică pe procurorul special Robert Mueller că are "conflicte de interes" care ar trebui să-i interzică desfăşurarea anchetei asupra bănuielilor de ingerinţă rusă în alegerile prezidenţiale din 2016, relatează AFP.
Într-o serie de mesaje pe Twitter în care a atacat credibilitatea procurorului special, Donald Trump a declarat că a avut de-a lungul anilor "o relaţie de afaceri foarte urâtă şi conflictuală" cu Robert Mueller.
În trecut, Donald Trump s-a mai referit la existenţa unor conflicte de interes în ce-l priveşte pe Robert Mueller, dar este pentru prima dată când detaliază public acuzaţiile sale.
"Robert Mueller va dezvălui vreodată conflictele sale de interes cu Preşedintele Trump, printre care faptul că am avut o relaţie de afaceri foarte urâtă şi conflictuală, l-am refuzat ca şef al FBI (cu o zi înainte să fie numit procuror special), iar Comey este prietenul său apropiat", a declarat Donald Trump într-unul din mesajele sale.
James Comey a fost demis de Donald Trump din funcţia de director al FBI în mai 2017 şi ulterior s-a arătat foarte critic faţă de preşedinte.
Cotidianul New York Times (NYT) a afirmat în ianuarie că Donald Trump a dorit să-l demită şi pe Robert Mueller în iunie 2017, dar a renunţat după ce un consilier juridic de la Casa Albă, Don McGahn, a ameninţat că demisionează dacă face acest lucru.
La acea dată, NYT a scris că Donald Trump a vorbit despre trei conflicte de interes care l-ar afecta pe Robert Mueller şi, în opinia sa, l-ar descalifica pentru a efectua ancheta asupra acuzaţiilor de ingerinţă rusă.
Ar fi vorba despre un diferend legat de tarifele de la National Golf Club al cărui proprietar este Donald Trump, activitatea prestată de Robert Mueller pentru o firmă de avocatură care îl reprezentase pe ginerele preşedintelui, Jared Kushner, şi o întrevedere pe care cei doi ar fi avut-o pentru a examina candidatura lui Mueller la conducerea FBI, în ajunul numirii sale ca procuror special.
În calitate de procuror special, Robert Mueller trebuie să stabilească dacă responsabili ruşi s-au amestecat în campania prezidenţială din SUA în 2016, dacă a avut loc o înţelegere secretă între oficiali ruşi şi echipa de campanie a candidatului republican şi dacă, ulterior, Donald Trump s-a făcut vinovat de obstrucţionarea justiţiei.
Trump a respins orice înţelegere secretă şi orice obstrucţionare în acest dosar. Autorităţile ruse au negat întotdeauna că s-au amestecat în campania din 2016, la finalul căreia candidatul republican Donald Trump a învins-o pe adversara sa democrată, Hillary Clinton.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UE: Ursula von der Leyen propune o coordonare navală mai strânsă în Orientul Mijlociu
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus extinderea misiunii navale europene Aspides pentru protejarea navelor comerciale în Orientul Mijlociu, având în vedere blocada Strâmtorii Ormuz, relatează dpa. În urma unei întâlniri vineri între liderii UE, președinții Egiptului, Libanului și Siriei, ș
Liderii UE, sceptici față de propunerea Germaniei de a relaxa sancțiunile împotriva Iranului în schimbul redeschiderii Ormuz
Liderii Uniunii Europene și-au exprimat vineri scepticismul față de propunerea Germaniei de a relaxa treptat sancțiunile împotriva Iranului în schimbul redeschiderii Strâmtorii Ormuz, relatează dpa. 'Dacă se va ajunge la un acord cuprinzător, atunci suntem, de asemenea, pregătiți să relaxăm sancțiunile pas cu pas', a declarat vineri c
Un atac cibernetic 'extrem de îngrijorător' afectează clasa politică din Germania
Amploarea 'extrem de îngrijorătoare' a atacului cibernetic asupra aplicației de mesagerie Signal ridică mari semne de întrebare cu privire la securitatea comunicațiilor în cadrul Parlamentului german, a declarat vineri pentru AFP un responsabil parlamentar de la Berlin, după ce un atac cibernetic de anvergură a afectat de asemenea mediile diplomatic
Netanyahu afirmă că, în urma unei discuții cu Trump, are 'libertate de acțiune' în Liban
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat vineri că a avut o 'conversație excelentă' cu președintele american Donald Trump și că Israelul își menține 'libertatea de acțiune' în Liban, relatează agenția EFE. 'Am avut o conversație excelentă cu președintele Trump. El exercită o presiune puternică asupra Iranului, atâ
Oficiul European de Luptă Antifraudă anunță deschiderea unei anchete în legătură cu Peter Mandelson
Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a anunțat vineri că a deschis o investigație în legătură cu Peter Mandelson, fost ambasador al Regatului Unit în SUA și fost comisar european anchetat pentru legăturile sale cu cu finanțistul și pedofilul american Jeffrey Epstein, mort în detenție în 2019, relatează Reuters. 'OLAF poate co
NATO reamintește că un stat membru nu poate fi exclus sau suspendat, în timp ce Pentagonul ar examina suspendarea Spaniei
Un purtător de cuvânt al NATO a amintit vineri că tratatul fondator al Alianței 'nu cuprinde niciun articol referitor la suspendarea sau excluderea' vreunui stat membru, reacție venită după dezvăluirea unui presupus e-mail intern al Departamentului american al Apărării care sugera posibilitatea suspendării Spaniei din NATO în urma refuzului acestei țări d
Cancelarul german propune o aderare a Ucrainei la UE în etape
Cancelarul german Friedrich Merz a sugerat vineri, la finalul summitului european desfășurat în Cipru, ca Ucrainei să i se ofere un proces de aderare la UE în etape, întrucât aderarea imediată nu este posibilă, relatează agenția EFE. 'Este clar pentru toți că, în mod evident, o aderare imediată a Ucrainei la UE nu este posibil
Cernobîl40/ #Ucraina intenționează să-și extindă sectorul de energie nucleară
Ucraina a anunțat vineri o extindere masivă a producției de energie nucleară, cu doar câteva zile înainte de împlinirea a 40 de ani de la dezastrul de la Cernobîl, potrivit dpa. 'Obiectivul nostru este o capacitate nominală de 25 de gigawați de energie nucleară până în 2050', a declarat ministrul energiei ucrainean D
Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi începe un turneu în Pakistan, Oman și Rusia
Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi începe vineri un turneu care îl va purta în Pakistan, Oman și Rusia, conforma informațiilor furnizate de agenția de stat IRNA, transmite EFE. 'Araghchi va începe vineri un turneu în Pakistan, Oman și Rusia', a indicat IRNA. Scopul acestui turneu al șefului diplomaț
Armenia comemorează victimele genocidului din Imperiul Otoman la 111 ani de la comiterea lui
Armenii comemorează vineri un milion și jumătate de victime ale genocidului comis asupra poporului lor în Imperiul Otoman în 1915, împărțiți între necesitatea de a normaliza relațiile cu Turcia fără ca Ankara să își fi recunoscut responsabilitatea în această tragedie sau de a refuza contactele cu urmașii otomanilor, relatează EFE.
Discuțiile de pace cu Iranul s-ar putea relua în Pakistan, unde este așteptat ministrul de externe iranian
Discuțiile de pace între Iran și SUA ar putea fi reluate în curând în Pakistan, unde ministrul iranian de externe, Abbas Araqchi, urma să sosească vineri seara, au declarat trei surse pakistaneze, citate de Reuters. Două dintre surse, provenind din cadrul guvernului pakistanez, au declarat că o echipă americană de logistică și securitat
Rusia promite un răspuns 'dur' față de noul pachet de sancțiuni europene
Rusia a estimat vineri că al 20-lea de pachet de sancțiuni europene împotriva sa va afecta de asemenea Uniunea Europeană și țările în dezvoltare și a promis represalii 'în conformitate cu interesele' sale, informează agențiile Reuters și EFE. Acest nou pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei este axat pe impunerea de noi r
Netanyahu spune că a fost tratat pentru cancer la prostată în stadiu incipient și este 'sănătos'
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat vineri că a fost diagnosticat cu cancer de prostată în stadiu incipient, în urma unei intervenții chirurgicale de rutină efectuate în 2024, precizând că afecțiunea a fost tratată complet și nu a lăsat urme, transmite Xinhua. Conform unui raport anual de sănătate publicat de biroul s
Alianța Nord-Atlantică trebuie să rămână unită, afirmă Giorgia Meloni
Alianța Nord-Atlantică 'trebuie să rămână unită', a declarat vineri, la Nicosia, premierul italian Giorgia Meloni, întrebată despre relatările apărute în presă în legătură cu amenințările din partea Statelor Unite la adresa Spaniei cu privire la o posibilă suspendare a acesteia din NATO, relatează AFP. 'Cred că Alianța Nord-
Un soldat indonezian al Căștilor Albastre, rănit pe 29 martie în sudul Libanului, a decedat, anunță UNIFIL
Forța Interimară a Națiunilor Unite în Liban (UNIFIL) a anunțat vineri moartea unui militar indonezian din rândurile sale care fusese rănit pe 29 martie într-un atac asupra bazei Adchit Al Qusayr, transmite AFP. 'UNIFIL deplânge decesul, survenit astăzi (vineri), al caporalului Rico Pramudia, care fusese grav rănit în urma exp






