Israelul a evacuat 800 de Căşti albe siriene şi familiile acestora către Iordania
Opt sute de sirieni, membri ai unei organizaţii civile şi familiile acestora, au fost recent evacuaţi către Israel şi apoi transferaţi în Iordania, a indicat duminică postul de radio militar israelian, transmit AFP şi dpa.
Este pentru prima dată în războiul civil de şapte ani din Siria când Israelul permite evacuarea de sirieni prin teritoriul său. Operaţiunea a avut loc la solicitarea SUA şi a unor state europene, a precizat postul de radio israelian.
Membrii organizaţiei de apărare civilă Căştile albe erau ameninţaţi de avansarea forţelor regimului lui Bashar Al-Assad în sudul Siriei, a mai menţionat Israelul.
La rândul său, Iordania a indicat că sirienii evacuaţi au fost transferaţi către Canada, Germania şi Marea Britanie.
Armata israeliană notează într-un comunicat că a fost vorba de un "gest umanitar excepţional" şi că operaţiunea nu semnalează o schimbare a politicii ţării, care refuză să primească refugiaţi sirieni pe teritoriul său. AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Toth, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UE respinge amenințările Moscovei și susține integritatea teritorială a Republicii Moldova
Uniunea Europeană respinge ferm amenințările Moscovei și își reiterează sprijinul pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova, a declarat purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Anitta Hipper, ca reacție la avertismentele secretarului Consiliului de Securitate al Rusiei, Serghei Șoigu, privind măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor ruși din r
Un raport al ONU menționează posibile crime de război în atacurile comise de Israel asupra Libanului
Este posibil ca Israelul să fi comis încălcări grave ale dreptului internațional și crime de război în atacurile sale recente asupra Libanului, a denunțat vineri un raport al Biroului Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR), transmite EFE. Raportul, care acoperă primele trei săptămâni ale atacurilor inițiate la î
Premierul Poloniei se întreabă asupra loialității SUA față de Europa în cazul unui atac al Rusiei (FT)
'Cea mai mare și mai importantă întrebare' a Europei este dacă SUA sunt pregătite să fie un partener loial al NATO în cazul unui atac din partea Rusiei, a declarat premierul polonez Donald Tusk pentru Financial Times, lansând un apel către Uniunea Europeană să se transforme într-o 'adevărată alianță' pentru protejarea bătrânului
Încetarea focului în Liban: Hezbollah își rezervă dreptul de a riposta la agresiunile comise de Israel
Hezbollah își rezervă dreptul de a riposta la ''agresiunile'' israeliene care continuă în pofida încetării focului în Liban, a declarat vineri Ali Fayad, deputat libanez din partea formațiunii pro-iraniene, informează AFP și Reuters. ''A prelungi încetarea focului nu are sens ținând cont de actele de
Războiul din Iran, 'laboratorul' din care China extrage lecții militare (comentariu EFE)
China monitorizează îndeaproape evoluția războiului din Iran, nu doar pentru implicațiile sale economice și diplomatice, ci și pentru lecțiile pe care, potrivit experților, le poate oferi Beijingului cu privire la performanța militară a Statelor Unite, utilitatea războiului asimetric și riscurile unui conflict prelungit, scrie vineri EFE într-un amplu comentariu.
Iran: Sâmbătă se reiau zborurile internaționale de pe aeroportul Imam Khomeini din Teheran
Zborurile internaționale urmează să fie reluate sâmbătă pe aeroportul Imam Khomeini din Teheran, unul din principalele două ale capitalei iraniene, a transmis vineri agenția iraniană ISNA, potrivit AFP. Autoritatea aviatică civilă anunțase luni redeschiderea acestuia, ca și a celui de-al doilea mare aeroport din capitală, Mehrabad, după săptămâni &
Ministrul de externe iranian a discutat telefonic cu șefii diplomației și armatei pakistaneze despre ''evoluțiile regionale''
Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a anunțat vineri că a purtat discuții telefonice separate cu șeful armatei pakistaneze, Asim Munir, și cu omologul său pakistanez Ishaq Dar, transmit AFP și dpa. Pakistanul s-a impus în săptămânile din urmă drept principal mediator în demersurile de a se pune capăt războiului amer
Peste un milion de palestinieni își aleg primarii, pe fondul fricii de coloniști și al incertitudinii legate de război
Autoritatea Națională Palestiniană (ANP) cheamă peste un milion de palestinieni să voteze sâmbătă la alegerile municipale din Cisiordania, dar și în scrutinul municipal din orașul Deir al-Balah din Gaza, care se desfășoară în contextul extinderii fără precedent a așezărilor israeliene și al războiului în desfășurare din Orientul Mijlociu, info
Kaja Kallas: UE a început demersurile pentru al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei
Uniunea Europeană a început demersurile pentru al 21-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei, a anunțat vineri șefa diplomației europene Kaja Kallas, aflată la Nicosia pentru o reuniune informală a Consiliului European, a doua zi după adoptarea celui de-al 20-lea set de sancțiuni UE împotriva Moscovei, transmit Reuters și dpa. '&
Parlamentul European își adoptă poziția privind bugetul multianual al UE și dezbate implicațiile crizei din Orientul Mijlociu
Parlamentul European își adoptă săptămâna viitoare poziția privind bugetul UE pentru perioada 2028-2034, dezbate răspunsul UE la criza actuală din Orientul Mijlociu și implicațiile acesteia asupra prețurilor la energie și abordează necesitatea unor dispoziții penale specifice și a unei responsabilități sporite a platformelor digitale pentru a combate comp
Două treimi dintre persoanele afectate de crize alimentare în 2025 trăiesc în zece țări (raport)
Două treimi dintre persoanele care s-au confruntat cu crize alimentare anul trecut trăiau în numai 10 țări, o treime dintre ele în Sudan, Nigeria și Republica Democratică Congo (RDC), potrivit Raportului mondial privind crizele alimentare, care se bazează pe date ale ONU, UE și unor organizații umanitare, transmite vineri AFP. Conf
Apărare: Uniunea Europeană va pregăti un proiect detaliat privind clauza de asistență reciprocă
Liderii statelor din Uniunea Europeană au cerut Comisiei Europene să pregătească un proiect detaliat referitor la modul în care ar funcționa clauza de asistență reciprocă prevăzută de Tratatul privind Uniunea Europeană, a anunțat vineri Ciprul, care găzduiește începând de joi o reuniune informală a Consiliului European, transmite Reuters.
Statul Major ucrainean destituie doi comandanți după relatări privind lipsa alimentelor pe un segment al frontului
Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei a destituit doi comandanți pentru ascunderea situației reale pe un anumit segment al frontului de est și pentru nefurnizarea de suficiente alimente soldaților care luptă acolo, potrivit unui comunicat citat vineri de EFE. Statul Major General a reacționat la publicarea pe rețelele de sociali
SUA: Inspecția generală a Departamentului de Justiție anunță deschiderea unui audit cu privire la gestionarea dosarului Epstein
Inspecția generală a Departamentului de Justiție al Statelor Unite a anunțat joi deschiderea unui audit cu privire la modul în care acesta s-a achitat de obligația de a publica dosarul Jeffrey Epstein, informează AFP. O lege adoptată de Congres în noiembrie a obligat administrația președintelui Donald Trump să garanteze transparenț
Peste 300 de instituții financiare investesc în companii care fabrică arme nucleare (raport ICAN)
Cel puțin 301 de instituții financiare - bănci, fonduri de pensii, companii de asigurări și alte instituții financiare - investesc semnificativ în companii implicate în fabricarea armelor atomice, o cifră care a crescut în 2025 după ani de declin, avertizează Campania Internațională pentru Abolirea Armelor Nucleare (ICAN) în raportul său anual










