Turcia: 31 de persoane, inclusiv militari, condamnate la închisoare pe viaţă în legătură cu puciul din 2016
Foşti militari se află printre cele 31 de persoane condamnate marţi la închisoare pe viaţă de către un tribunal din Ankara într-un dosar legat de tentativa eşuată de puci din iulie 2016, numărul total al sentinţelor de condamnare la închisoare pe viaţă în cazuri conexe depăşind 100 în decurs de o săptămână, relatează agenţia DPA.
Printre inculpaţi, acuzaţi de ''încălcarea Constituţiei'', este şi un fost general, potrivit agenţiei Anadolu. Cazul de astăzi s-a axat pe incidentele survenite la o şcoală de jandarmi din Ankara în noaptea puciului din 15 iulie 2016.
Săptămâna trecută, un tribunal din Istanbul a condamnat 72 de foşti militari la închisoare pe viaţă în legătură cu moartea a 34 de persoane pe unul din cele trei poduri de peste Strâmtoarea Bosfor în timpul puciului.
Starea de urgenţă, introdusă în Turcia în urmă cu doi ani, după tentativa de puci eşuată, va înceta pe 18 iulie.
Peste 70.000 de persoane au fost arestate în legătură cu tentativa de puci şi alte peste 110.000 au fost înlăturate din funcţia publică şi din armată.
Ankara îl învinuieşte pentru puci pe predicatorul islamic Fethullah Gulen, fost cândva un aliat al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan şi care trăieşte acum în exil în SUA. AGERPRES/(AS - autor: Angela Sârbu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia susține că a dejucat un atentat asupra unor responsabili ai agenției de supraveghere a telecomunicațiilor
Rusia a anunțat vineri că a dejucat un atentat împotriva unor responsabili ai Agenției de supraveghere a telecomunicațiilor (Roskomnadzor), acuzând Kievul că l-ar fi comandat, pe fondul unei campanii majore a Moscovei de restricționare a serviciilor de mesagerie occidentale, relatează AFP. Rusia se confruntă cu restricții digitale
Tusk: Pentru prima dată în ani de zile, n-au fost ruși în sală, dacă înțelegeți ce vreau să spun
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a salutat vineri dimineață, în stilul său, absența premierului Viktor Orban de la summitul Uniunii Europene din Cipru, după ce Ungaria a fost acuzată că a divulgat informații confidențiale către Moscova. ''Pentru prima dată în ani de zile, n-au fost ruși în sală, dacă înțelegeți ce vreau să spun'&
Liban: Militarii italieni din UNIFIL au înlocuit statuia lui Iisus vandalizată recent de soldați israelieni
Militarii italieni din Forța interimară a Națiunilor Unite în Liban (UNIFIL) au înlocuit statuia lui Iisus Hristos profanată recent de soldați israelieni în sudul Libanului, a anunțat joi șefa guvernului italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters. O fotografie ce arăta
Suspendarea Spaniei din NATO, printre opțiunile SUA de a pedepsi anumiți parteneri din Alianță (sursă)
Un e-mail intern al Pentagonului prezintă diverse opțiuni ale Statelor Unite de a-i pedepsi pe aliații din NATO despre care consideră că nu au sprijinit operațiunile SUA în războiul cu Iranul, între care suspendarea Spaniei din alianță și revizuirea poziției SUA cu privire la revendicarea Regatului Unit asupra Insulelor Falkland, a declarat un oficial ame
Trump îl amenință pe Starmer cu o taxă vamală mare, dacă nu renunță la taxa pentru servicii digitale
Președintele american Donald Trump a declarat că va impune o taxă vamală mare Regatului Unit dacă prim-ministrul britanic Keir Starmer nu renunță la taxa pentru servicii digitale, relatează vineri The Telegraph, citând un interviu cu liderul de la Casa Albă, informează Reuters. Donald Trump a declarat pentru The Telegraph că va introduce
Norvegia intenționează să interzică folosirea social media de către tineri înainte de a împlini 16 ani
Norvegia a anunțat vineri că până la finalul anului va prezenta în parlament un proiect de lege care va interzice folosirea social media de către tineri înaintea împlinirii vârstei de 16 ani, companiile tehnologice urmând să fie responsabile cu verificarea vârstei utilizatorilor, transmite Reuters. Mai
Israelul și Libanul prelungesc armistițiul, în timp ce Trump caută ''cea mai bună înțelegere'' cu Iranul
Israelul și Libanul au prelungit armistițiul cu trei săptămâni la o întâlnire la Casa Albă, intermediată de președintele american Donald Trump, care a declarat că este pregătit să aștepte ''cea mai bună înțelegere'' pentru a pune capăt conflictului său cu Iranul, relatează vineri Reuters. Agenția de pres
SUA au aprobat primul contract major privind livrarea de submarine încheiat în cadrul parteneriatului AUKUS
Statele Unite au aprobat primul contract major privind livrarea de submarine încheiat în cadrul acordului de securitate încheiat de Australia, Regatul Unit și SUA (AUKUS), transmite vineri dpa. Contractul, în valoare de 196 milioane de dolari SUA, încredințat companiei americane Electric Boat, a fost anunțat joi d
Parchetul sud-coreean cere condamnarea la 30 de ani a fostului președinte Yoon pentru trimiterea de drone în Coreea de Nord
Parchetul sud-coreean a cerut vineri condamnarea la 30 de ani de închisoare a fostului președinte Yoon Suk Yeol, acuzat că a trimis drone militare deasupra Coreei de Nord în 2024 pentru a provoca statul vecin, relatează AFP. Fostul șef al statului în vârstă de 65 de ani a fost deja condamnat la închisoare pe viață
Emmanuel Macron promite că nu va mai face politică după ce va părăsi Palatul Elysée
Președintele francez Emmanuel Macron a dat asigurări, joi, că nu ''va mai face politică'' după ce va părăsi Palatul Elysée în 2027, după zece ani la conducerea Franței, relatează agenția France Presse. ''Am făcut politică înainte și nu o voi face după aceea'', a spus Macron joi în timpul
Doi morți și 14 răniți în atacuri rusești în sudul Ucrainei
Cel puțin doi oameni au murit și 14 au fost răniți în atacuri rusești în sudul Ucrainei, au anunțat vineri serviciile de urgență, relatează AFP. Atacurile au lovit patru clădiri în Odesa, oraș situat pe malul Mării Negre. ''În total, atacul rusesc a ucis doi oameni și a rănit 14'', au anunțat serviciile
Kievul laudă controlul de la foarte mare distanță al dronelor sale interceptoare
Ucraina a anunțat joi că este capabilă să doboare drone rusești cu drone interceptoare controlate de la distanță de la mii de kilometri, după ce un deputat a spus că a pilotat din străinătate un astfel de dispozitiv care operează în Ucraina, transmite AFP. 'Ucraina este prima țară din lume care își mărește sistematic capacități
SUA: Lockheed Martin confirmă achiziția a 12 avioane de vânătoare F-16 de către Peru
Grupul american din domeniul apărării Lockheed Martin a confirmat joi că Peru a achiziționat 12 avioane de vânătoare F-16, după o zi de confuzie în rândul guvernului de la Lima cu privire la executarea contractului, notează AFP. Compania 'salută anunțul guvernului peruan de a cumpăra 12 avioane noi F-16 Block 70 pentru a
Planuri pentru securizarea strâmtorii Ormuz: Londra și Parisul sunt 'încrezători' în privința 'progreselor'
Ministrul britanic al apărării, John Healey, și omoloaga sa franceză, Catherine Vautrin, au îndemnat joi liderii militari din mai multe țări reuniți la Londra să ajungă la un plan comun pentru securizarea strâmtorii Ormuz, declarându-se 'încrezători' în privința 'progreselor', notează AFP. Această
SUA: Un singur 'gold card' eliberat, potrivit secretarului Comerțului
Doar un singur 'gold card', o viză permanentă pentru Statele Unite creată după modelul green card care costă un milion de dolari, a fost emis de la lansarea programului la sfârșitul anului 2025, a afirmat joi secretarul american al comerțului, Howard Lutnick, scrie AFP. Departamentul său este responsabil de emiterea acestei vize,













