logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Trump l-a trimis pe secretarul de stat Mike Pompeo în Mexic pentru a se întâlni cu preşedintele ales al ţării

Imagine din galeria Agerpres

Şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, este aşteptat vineri în Mexic, pentru o primă întâlnire la nivel înalt cu preşedintele ales al acestei ţări Andres Manuel Lopez Obrador, în timp ce subiectele care au creat fricţiuni între cele două ţări vecine se înmulţesc, a indicat o sursă a Departamentului de Stat american, relatează AFP.

Secretarul de stat american va conduce o delegaţie formată din consilierul prezidenţial, Jared Kushner, ginerele preşedintelui Trump, ministrul pentru Securitate internă, Kirstjen Nielsen, şi secretarul Trezoreriei, Steve Mnuchin.

Aceştia vor fi primiţi de Lopez Obrador, care a câştigat cu majoritate de voturi alegerile care au avut loc la 1 iulie şi urmează să fie învestit la conducerea Mexicului la 1 decembrie.

"Aceasta este o vizită importantă programată într-un moment-cheie în relaţiile noastre bilaterale", a declarat joi un înalt funcţionar al Departamentului de Stat american.

De asemenea, este planificată o întâlnire cu preşedintele în exerciţiu, Enrique Pena Nieto, care a condus Mexicul timp de 77 de ani, precum şi cu ministrul mexican al afacerilor externe, Luis Videgaray.

Toate subiectele, la originea multor fricţiuni în ultimele luni între cele două ţări, vor fi abordate în cadrul întrevederilor care vor avea loc cu prilejul acestei vizite: comerţ, imigraţie, securitate precum şi diferendele frontaliere, a declarat oficialul Departamentului de Stat.

Relaţiile dintre SUA şi Mexic au fost tensionate de la preluarea conducerii SUA de către Donald Trump, în ianuarie 2017, după o campanie prezidenţială marcată de insulte anti-mexicane, atacuri împotriva Acordului Nord-American de Comerţ Liber (NAFTA) şi de promisiunea preşedintelui Trump de a construi un zid la graniţă, dar care să fie plătit de Mexic.

Preşedintele ales a promis în timpul campaniei ''să-l pună la locul lui pe Trump'', dar la primul apel telefonic după alegeri cei doi lideri şi-au exprimat intenţia de a menţine relaţii bune.

Viitorul preşedinte mexican a spus în special că i-a oferit lui Trump sprijin în eforturile de reducere a migraţiei spre Statele Unite, un subiect foarte important pentru acesta.

"Această vizită va fi o ocazie bună să ne continuăm conversaţia şi să ne cunoaştem", a spus de asemenea înaltul funcţionar american.

Lopez Obrador, în vârstă de 64 de ani, ar urma să fie primul şef de stat din Mexic cu orientare de stânga din ultimele decenii. El a promis în campania electorală că va reduce dependenţa economică a ţării de Statele Unite. AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 53

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 11-11-2026 21:44

Israel/securitate: Eisenkot îi cere lui Netanyahu să dea dovadă de responsabilitate

Gadi Eisenkot, mandatat cu formarea viitorului guvern în Israel, i-a cerut miercuri premierului în exercițiu Benjamin Netanyahu să ''dea dovadă de responsabilitate'' cu privire la deciziile de securitate, făcând aluzie la un eventual atac contra Iranului, transmite France Presse. Fără a menționa numele Iranulu

Politic Ex 11-11-2026 20:36

Suedia își revizuiește Constituția pentru a putea revoca cetățenia în anumite cazuri de dublă cetățenie

Parlamentul suedez a aprobat miercuri o revizuire a Constituției care va permite revocarea cetățeniei persoanelor cu dublă cetățenie pe care le-au obținut într-o manieră frauduloasă sau dacă persoanele în cauză au fost condamnate pentru infracțiuni amenințând interesele naționale, transmite AFP. Amendamentul a fost adoptat cu

Politic Ex 11-11-2026 19:59

MAE al Republicii Moldova condamnă încălcarea spațiului aerian al republicii de către două rachete de croazieră rusești

Ministerul de Externe al Republicii Moldova a condamnat miercuri încălcarea spațiului aerian al republicii de către două rachete de croazieră rusești de tip Banderol, în contextul atacurilor masive lansate de Federația Rusă asupra Ucrainei, relatează Radio Chișinău. ''Acest incident reprezintă o încălcare gravă a suve

Politic Ex 11-11-2026 19:51

Ungaria: Fratele lui Viktor Orban, plasat în arest preventiv într-un dosar de trafic de migranți

Justiția ungară a ordonat miercuri plasarea în arest preventiv pentru 30 de zile a lui Aron Orban, fratele fostului premier naționalist Viktor Orban, în cadrul unei anchete pentru trafic de migranți, transmit AFP și MTI. Un alt suspect a fost de asemenea plasat în arest preventiv, a indicat Tribunalul din Budapesta într

Politic Ex 11-11-2026 19:36

Iranul amenință să lovească bazele americane din Europa dacă acestea vor fi utilizate la lansarea de atacuri

Secretarul Consiliului suprem de securitate națională din Iran, Mohsen Rezaei, a afirmat că Teheranul ar lovi baze americane, inclusiv cele din Europa, dacă acestea ar fi utilizate pentru lansarea de atacuri împotriva Republicii islamice, relatează AFP. ''Dacă avioane americane decolează de la o bază militară americană, chiar dac

Politic Ex 11-11-2026 19:02

#Ucraina: SUA relansează procesul de pace la Abu Dhabi, dar ostilitatea continuă să persiste între ruși și ucraineni

SUA au relansat procesul de pace în Ucraina prin discuțiile între ruși și ucraineni marți și miercuri la Abu Dhabi, proces blocat din februarie, dar ostilitatea continuă să persiste între cele două părți beligerante, după aproape cinci ani de război, consemnează miercuri EFE. ''Astfel de acorduri necesită timp. Sunt d

Politic Ex 11-11-2026 18:42

Moscova anunță decesul ''brusc'' al ambasadorului Rusiei în Statele Unite

Ambasadorul Rusiei în Statele Unite, Aleksandr Darciev, a murit ''brusc'' miercuri, la vârsta de 66 de ani, a anunțat Ministerul rus de Externe, fără a oferi mai multe detalii despre cauza și locul decesului, transmite AFP. ''Conducerea și personalul Ministerului rus de Externe sunt profund întristați

Politic Ex 11-11-2026 18:36

China transmite Statelor Unite că este pregătită pentru consolidarea cooperării bilaterale

Ministrul chinez de externe Wang Yi a avut miercuri un apel telefonic ''constructiv'' cu secretarul de stat american Marco Rubio, în cadrul căruia a declarat că Beijingul este ''gata să își consolideze'' cooperarea cu Statele Unite, relatează AFP. Președintele american Donald Trump și omologul său ch

Politic Ex 11-11-2026 17:22

Forțele saudite au interceptat trei rachete de croazieră lansate de rebelii houthi către Riad

Apărarea antiaeriană saudită a interceptat miercuri rachete lansate de rebelii yemeniți houthi către regiunea Riad, pentru a doua zi consecutiv, a anunțat coaliția condusă de Arabia Saudită, transmite Reuters. Coaliția a afirmat că rebelii houthi au lansat trei rachete de croazieră, care au fost distruse. Milițiile houthi, ce co

Politic Ex 11-11-2026 17:17

Berlinul vrea ''pace'' în #Ucraina înaintea discuțiilor cu Moscova privind securitatea europeană

Germania vrea ''pace'' în Ucraina înainte de angajarea unor discuții cu Rusia privind securitatea europeană, a insistat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului german, după încheierea negocierilor ruso-ucrainene la Abu Dhabi, relatează AFP. ''Prima etapă este pacea în Ucraina. Abia apoi

Politic Ex 11-11-2026 17:10

Kushner îi îndeamnă pe europeni să numească un singur reprezentant pentru a negocia cu Rusia

Mediatorul președintelui american pentru războiul ruso-ucrainean, Jared Kushner, i-a încurajat miercuri, de la Abu Dhabi, pe partenerii europeni ai Ucrainei să aleagă cât mai curând o persoană care să îi reprezinte la masa negocierilor cu Rusia, dacă Kremlinul va accepta până la urmă să includă Europa în vreun fel, informează EFE.

Politic Ex 11-11-2026 16:57

Rusia anunță că ar accepta un dialog direct la nivel militar cu Regatul Unit

Ministerul apărării de la Moscova ar putea discuta direct cu instituția omoloagă de la Londra dacă Regatul Unit ar propune un astfel de dialog, a declarat miercuri Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, citată de Reuters. Zaharova a făcut afirmația respectivă în cadrul unor comentarii privind remarci a

Politic Ex 11-11-2026 16:55

Volodimir Zelenski insistă asupra opririi ostilităților, ca pas preliminar către un acord

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a subliniat miercuri că primul pas pentru a se ajunge la un acord de pace durabil trebuie să fie încetarea războiului și stabilirea unor garanții de securitate post-conflict pentru Ucraina, după ce a fost informat de către negociatorii săi cu privire la conținutul celor două zile de întâlniri cu reprezenta

Politic Ex 11-11-2026 16:37

Vicepremierul rus Aleksei Overciuk în vizită la Kabul pentru a discuta extinderea investițiilor rusești în Afganistan

Viceprim-ministrul rus Aleksei Overciuk va merge joi în Afganistan în fruntea unei delegații economice de rang înalt pentru a discuta oportunități mai mari de investiții și cooperare comercială, a anunțat miercuri guvernul de facto taliban de la Kabul, relatează EFE. ''Scopul vizitei este de a extinde cooperarea econo

Politic Ex 11-11-2026 16:25

Pacte de neagresiune cu țări ale NATO, una din opțiunile Moscovei pentru viitoarea arhitectură de securitate europeană

Un diplomat rus de rang înalt a declarat miercuri că Moscova ar putea încheia pacte de neagresiune la nivel bilateral cu state membre NATO ca parte a unei noi arhitecturi de securitate pentru Europa, discutată în cadrul negocierilor de pace privind Ucraina, aceasta fiind doar una dintre propunerile diplomației ruse, relatează Reuters.