Actualele politici de migraţie din UE - cărămizile ''Fortăreţei Europa'' (comentariu Reuters)
Acordurile cu privire la migranţi recent convenite în Uniunea Europeană şi Germania, chiar dacă au şanse să rămână mai mult la nivel de retorică, indică un viraj către o mentalitate de tip ''Fortăreaţa Europa'' care ar putea reprezenta cea mai mare ameninţare de până acum la adresa existenţei blocului, scrie luni agenţia Reuters.
Acordul din Germania privind menţinerea migranţilor în facilităţi ale poliţiei timp de 48 de ore, la graniţa de sud cu Austria, a survenit după cele de la finele lui iunie de la summitul UE de a înfiinţa o serie de "centre controlate" pe teritoriul lor pentru a gestiona situaţia migranţilor salvaţi pe mare şi de a "explora conceptul unor platforme regionale de debarcare" pentru migranţi în afara Europei.
Criticii au reacţionat imediat, denunţând cele două acorduri ca neviabile şi o posibilă încălcare a legislaţiei UE privind dreptul la azil. Majoritatea statelor din nordul Africii şi-au manifestat deja refuzul de a găzdui astfel de centre, între altele din cauza riscurilor de securitate.
În ce-l priveşte, pentru a-şi pune planurile în aplicare, Berlinul va trebui să încheie înţelegeri bilaterale cu statele UE unde au cerut azil iniţial migranţii ajunşi la graniţele Germaniei astfel ca respectivele state să-i accepte înapoi pe teritoriul lor, dacă este cazul. Berlinul susţine că 14 ţări au acceptat să lanseze negocieri în acest sens, dar va fi greu să ajungă la un acord tocmai cu ţările cu care ar fi cea mai mare nevoie, respectiv Italia şi Austria, unde noile guverne s-au plasat pe o linie dură antiimigraţie. Austria a afirmat că în consecinţă s-ar putea vedea obligată să-şi apere la rândul ei graniţa de sud - cu Italia şi Slovenia - pentru a-i opri pe migranţii care vin această direcţie.
În paralel, Italia şi Malta au refuzat în ultimele zile accesul unor nave umanitare, care i-au debarcat în cele din urmă pe migranţii salvaţi în Spania şi Franţa - evoluţii ce i-au determinat pe militanţii pentru drepturile omului să avertizeze că Europa este pe cale să cedeze rolul de lider în probleme umanitare care îşi are originea în experienţa continentului din al doilea război mondial.
"Mă tem că dreptul umanitar internaţional este tratat în tot mai mare măsură ca un deranj", a remarcat pentru Reuters Eugenio Ambrosi, emisarul UE pe lângă Organizaţia Internaţională pentru migraţie, OIM. "Era de sperat ca experienţa primei jumătăţi a secolului al XX-lea să ne fi învăţat pe toţi o lecţie", a adăugat el.
Diplomaţi şi oficiali ai UE sunt îngrijoraţi la rândul lor că statele membre ale Uniunii sunt divizate şi chiar se consolidează pe poziţii contrare tocmai într-un moment în care ar trebui să fie unite în faţa apropiatei retrageri din UE a Marii Britanii, în martie anul viitor, şi a tensiunilor cu preşedintele american Donald Trump şi cu Rusia.
Migraţia joacă un rol supradimensionat şi în politicile interne ale statelor europene. Dezacordurile cu privire la migranţi dintre cancelarul Angela Merkel şi partenerul său bavarez au ameninţat să-i răstoarne guvernul de coaliţie, deşi acum situaţia pare să se fi reglementat.
"Am profunda convingere că problema migraţiei va decide dacă Europa va rezista", a declarat săptămâna trecută în parlament cancelarul german.
Dar atmosfera politică europeană pare tot mai ostilă migranţilor. Hashtagul #stoptheinvasion folosit de noul ministru de interne italian Matteo Salvini ar fi fost de neconceput, acum câţiva ani, din partea unui membru în funcţie al unui guvern din UE.
În 2015, premierul ungar Viktor Orban a fost criticat pe scară largă pentru încălcarea legislaţiei UE când a construit un gard la graniţa cu Serbia. Acum, o altă idee a sa - prezentată iniţial în 2016, sub forma unor facilităţi din Africa unde Uniunea i-ar tria pe refugiaţi şi migranţi pentru a-i trimite în Europa doar pe cei care obţin azilul - se regăseşte, cu unele amendamente, în recentul acord de la Bruxelles.
O mare parte a problemei o reprezintă faptul că UE nu a reuşit să-i distribuie în mod egal în rândul populaţiei sale de 500 de milioane de oameni pe cei sub 2 milioane de migranţi nou veniţi, potrivit cifrelor ONU, din 2014, eşec explicat parţial prin faptul că ţări ca Polonia şi Ungaria au refuzat să se alăture acestor demersuri. Acest lucru a exacerbat presiunile asupra statelor sudice, cum sunt Grecia şi Italia, iar trei ani mai târziu problema încă nu a fost rezolvată.
"Obişnuiam să ne venim în ajutor unul celuilalt" - a remarcat un înalt diplomat al UE care a dorit să i se păstreze anonimatul, comentariile sale nefiind în linie cu poziţia oficială a guvernului pe care îl reprezintă. "Dar acum nu mai există spiritul de consens. Toată lumea merge pe cont propriu", a adăugat acesta.
În timp ce controversele legate de migraţie continuă, numărul migranţilor în direcţia Europei scade. Doar 46.100 de refugiaţi şi migranţi au traversat Mediterana până acum în acest an, conform cifrelor ONU, comparativ cu peste 1 milion de sosiri în 2015. În paralel, numărul celor care şi-au pierdut viaţa pe această periculoasă rută este de 1480 - deocamdată - în anul în curs, comparativ cu cele 3700 din întregul an 2015.
Până la urmă - susţin diplomaţi şi oficiali ai UE - acordul de la Bruxelles ar putea valora chiar mai puţin decât hârtia pe care a fost consemnat. "În pofida tuturor discuţiilor despre noi măsuri, majoritatea sunt fie lucruri pe care le tot facem de trei ani, fie foarte dificile şi consumatoare de timp, cum ar fi creşterea numărului de respingeri, sau invers", a menţionat un diplomat.
Ce au reuşit până acum să facă liderii UE a fost să împiedice colapsul mult-iubitului spaţiu Schengen de liberă călătorie, care susţine locurile de muncă şi afacerile din bloc, garantând deplasarea fără controale la graniţe a persoanelor şi bunurilor. Totuşi, ameninţarea la adresa Schengen este reală, având în vedere că mai multe ţări, între care Austria, Germania şi Franţa, au reintrodus deja controale la frontieră, începând din 2015.
Actualele discuţii despre graniţa dintre Germania şi Austria şi ameninţarea Vienei de a restrânge accesul arată cât de uşor e ca un gest al unei ţări să declanşeze o reacţie în lanţ. Or, reapariţia fizică a liniilor de divizare din interiorul Europei ar putea însemna o lovitură fatală pentru ceea ce este considerat drept cel mai reuşit proiect de pace al Europei după cel de-al Doilea Război Mondial, mai ales pe fondul "rănilor" provocate de decizia Marii Britanii de a se retrage din Uniune.
"Dacă Schengen cade, s-a dus. UE, aşa cum o ştiam, nu va mai exista", a afirmat un oficial al UE. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israel/securitate: Eisenkot îi cere lui Netanyahu să dea dovadă de responsabilitate
Gadi Eisenkot, mandatat cu formarea viitorului guvern în Israel, i-a cerut miercuri premierului în exercițiu Benjamin Netanyahu să ''dea dovadă de responsabilitate'' cu privire la deciziile de securitate, făcând aluzie la un eventual atac contra Iranului, transmite France Presse. Fără a menționa numele Iranulu
Suedia își revizuiește Constituția pentru a putea revoca cetățenia în anumite cazuri de dublă cetățenie
Parlamentul suedez a aprobat miercuri o revizuire a Constituției care va permite revocarea cetățeniei persoanelor cu dublă cetățenie pe care le-au obținut într-o manieră frauduloasă sau dacă persoanele în cauză au fost condamnate pentru infracțiuni amenințând interesele naționale, transmite AFP. Amendamentul a fost adoptat cu
MAE al Republicii Moldova condamnă încălcarea spațiului aerian al republicii de către două rachete de croazieră rusești
Ministerul de Externe al Republicii Moldova a condamnat miercuri încălcarea spațiului aerian al republicii de către două rachete de croazieră rusești de tip Banderol, în contextul atacurilor masive lansate de Federația Rusă asupra Ucrainei, relatează Radio Chișinău. ''Acest incident reprezintă o încălcare gravă a suve
Ungaria: Fratele lui Viktor Orban, plasat în arest preventiv într-un dosar de trafic de migranți
Justiția ungară a ordonat miercuri plasarea în arest preventiv pentru 30 de zile a lui Aron Orban, fratele fostului premier naționalist Viktor Orban, în cadrul unei anchete pentru trafic de migranți, transmit AFP și MTI. Un alt suspect a fost de asemenea plasat în arest preventiv, a indicat Tribunalul din Budapesta într
Iranul amenință să lovească bazele americane din Europa dacă acestea vor fi utilizate la lansarea de atacuri
Secretarul Consiliului suprem de securitate națională din Iran, Mohsen Rezaei, a afirmat că Teheranul ar lovi baze americane, inclusiv cele din Europa, dacă acestea ar fi utilizate pentru lansarea de atacuri împotriva Republicii islamice, relatează AFP. ''Dacă avioane americane decolează de la o bază militară americană, chiar dac
#Ucraina: SUA relansează procesul de pace la Abu Dhabi, dar ostilitatea continuă să persiste între ruși și ucraineni
SUA au relansat procesul de pace în Ucraina prin discuțiile între ruși și ucraineni marți și miercuri la Abu Dhabi, proces blocat din februarie, dar ostilitatea continuă să persiste între cele două părți beligerante, după aproape cinci ani de război, consemnează miercuri EFE. ''Astfel de acorduri necesită timp. Sunt d
Moscova anunță decesul ''brusc'' al ambasadorului Rusiei în Statele Unite
Ambasadorul Rusiei în Statele Unite, Aleksandr Darciev, a murit ''brusc'' miercuri, la vârsta de 66 de ani, a anunțat Ministerul rus de Externe, fără a oferi mai multe detalii despre cauza și locul decesului, transmite AFP. ''Conducerea și personalul Ministerului rus de Externe sunt profund întristați
China transmite Statelor Unite că este pregătită pentru consolidarea cooperării bilaterale
Ministrul chinez de externe Wang Yi a avut miercuri un apel telefonic ''constructiv'' cu secretarul de stat american Marco Rubio, în cadrul căruia a declarat că Beijingul este ''gata să își consolideze'' cooperarea cu Statele Unite, relatează AFP. Președintele american Donald Trump și omologul său ch
Forțele saudite au interceptat trei rachete de croazieră lansate de rebelii houthi către Riad
Apărarea antiaeriană saudită a interceptat miercuri rachete lansate de rebelii yemeniți houthi către regiunea Riad, pentru a doua zi consecutiv, a anunțat coaliția condusă de Arabia Saudită, transmite Reuters. Coaliția a afirmat că rebelii houthi au lansat trei rachete de croazieră, care au fost distruse. Milițiile houthi, ce co
Berlinul vrea ''pace'' în #Ucraina înaintea discuțiilor cu Moscova privind securitatea europeană
Germania vrea ''pace'' în Ucraina înainte de angajarea unor discuții cu Rusia privind securitatea europeană, a insistat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului german, după încheierea negocierilor ruso-ucrainene la Abu Dhabi, relatează AFP. ''Prima etapă este pacea în Ucraina. Abia apoi
Kushner îi îndeamnă pe europeni să numească un singur reprezentant pentru a negocia cu Rusia
Mediatorul președintelui american pentru războiul ruso-ucrainean, Jared Kushner, i-a încurajat miercuri, de la Abu Dhabi, pe partenerii europeni ai Ucrainei să aleagă cât mai curând o persoană care să îi reprezinte la masa negocierilor cu Rusia, dacă Kremlinul va accepta până la urmă să includă Europa în vreun fel, informează EFE.
Rusia anunță că ar accepta un dialog direct la nivel militar cu Regatul Unit
Ministerul apărării de la Moscova ar putea discuta direct cu instituția omoloagă de la Londra dacă Regatul Unit ar propune un astfel de dialog, a declarat miercuri Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, citată de Reuters. Zaharova a făcut afirmația respectivă în cadrul unor comentarii privind remarci a
Volodimir Zelenski insistă asupra opririi ostilităților, ca pas preliminar către un acord
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a subliniat miercuri că primul pas pentru a se ajunge la un acord de pace durabil trebuie să fie încetarea războiului și stabilirea unor garanții de securitate post-conflict pentru Ucraina, după ce a fost informat de către negociatorii săi cu privire la conținutul celor două zile de întâlniri cu reprezenta
Vicepremierul rus Aleksei Overciuk în vizită la Kabul pentru a discuta extinderea investițiilor rusești în Afganistan
Viceprim-ministrul rus Aleksei Overciuk va merge joi în Afganistan în fruntea unei delegații economice de rang înalt pentru a discuta oportunități mai mari de investiții și cooperare comercială, a anunțat miercuri guvernul de facto taliban de la Kabul, relatează EFE. ''Scopul vizitei este de a extinde cooperarea econo
Pacte de neagresiune cu țări ale NATO, una din opțiunile Moscovei pentru viitoarea arhitectură de securitate europeană
Un diplomat rus de rang înalt a declarat miercuri că Moscova ar putea încheia pacte de neagresiune la nivel bilateral cu state membre NATO ca parte a unei noi arhitecturi de securitate pentru Europa, discutată în cadrul negocierilor de pace privind Ucraina, aceasta fiind doar una dintre propunerile diplomației ruse, relatează Reuters.














