Sondaj: 72% dintre polonezi, împotriva acceptării refugiaţilor din Orientul Mijlociu şi Africa
Un procent de 60% dintre polonezi sunt împotriva acceptării unui flux de migranţi în Polonia, în timp ce aproape 29% cred că ţara lor ar trebui să accepte refugiaţii numai până în momentul când ei se pot întoarce acasă şi doar 5% sunt de părere că Polonia ar trebui să permită libertatea de sosire şi de instalare a refugiaţilor din Orientul Mijlociu şi Africa, constată un sondaj al Institutului CBOS publicat vineri de agenţia PAP.
Cea mai mare parte a celor care sunt pentru acceptarea refugiaţilor fără condiţii sunt locuitori ai oraşelor cu populaţie de peste o jumătate de milion de locuitori (12%), cei cu studii superioare (10%) şi persoane cu orientare politică de stânga (11%). În timp ce cei care se opun locuiesc cel mai frecvent în mediul rural (73%), sunt muncitori calificaţi şi necalificaţi (77% şi 78%), persoane angajate la ferme private (78%) şi respondenţi mai puţin educaţi şi care se identifică cu politica de dreapta. Participarea la practicile religioase nu influenţează atitudinea faţă de acceptarea refugiaţilor, notează CBOS.
În total, aproape trei sferturi dintre polonezi (72%) se opun acceptării refugiaţilor din afara Europei şi doar unul din cinci (22%) se consideră a fi susţinător al acceptării refugiaţilor. Cei mai tineri dintre cei chestionaţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, au fost cei mai pozitivi în privinţa primirii refugiaţilor din afara Europei (82%). În timp ce polonezii care se opun acordării de adăpost migranţilor din Orientul Mijlociu şi Africa sunt angajaţi în diferite servicii (81%), muncitori calificaţi (83%), muncitori necalificaţi (88%), lucrători agricoli privaţi (84%), precum şi respondenţi care au opinii de dreapta (84%).
Atitudinea faţă de acceptarea ucrainenilor din zonele de conflict este diferită, peste jumătate (56%) dintre respondenţi s-au pronunţat pentru a li se oferi azil, iar puţin peste o treime (35%) au fost împotrivă. "Se poate presupune de asemenea că polonezii, ca un stat oarecum cu o singură religie, sunt mai puţin primitori faţă de migranţii musulmani decât migranţi în general", mai notează Institutul CBOS.
Sondajul intitulat "Probleme curente şi evenimente" a fost realizat utilizând metoda interviurilor personale asistate de calculator în perioada 7-14 iunie 2018, pe un eşantion reprezentativ de 989 de adulţi rezidenţi în Polonia. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Calciu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Portavionul american George Bush se apropie de Orientul Mijlociu (armata)
Portavionul USS George H.W. Bush navighează în apropierea Orientului Mijlociu, aflându-se în prezent în Oceanul Indian, a indicat armata americană joi, ridicând astfel la trei numărul portavioanelor sale desfășurate în regiune, potrivit AFP. Portavionul George Bush 'navighează în Oceanul Indian, &i
Patru state europene acuză Rusia că încearcă să șteargă amintirea crimelor lui Stalin
Patru state europene au acuzat joi Rusia că încearcă să șteargă din memorie crimele comise de liderul sovietic Iosif Stalin împotriva propriului popor, după ce un monument dedicat rușilor și altor persoane executate de poliția sa secretă, a fost demontat în Siberia, potrivit Reuters. Locuitorii orașului Tomsk s-au trezit dumi
Israelul nu atacă în prezent Iranul (sursă de securitate israeliană)
Armata israeliană nu este pe cale să atace Iranul, a declarat joi seara o sursă israeliană din domeniul securității, după ce media iraniene au informat despre tiruri ale apărării antiaeriene în vestul Teheranului
Explozii la Teheran, apărarea antiaeriană, activată (agenții de presă iraniene)
Explozii au răsunat joi seara la Teheran, unde sistemul de apărare antiaeriană a fost activat, au relatat media de stat iraniene pentru prima oară după intrarea în vigoare a unei încetări a focului cu SUA, în 8 aprilie, potrivit France Presse. Conform agenției de presă oficiale iraniene Irna, 'tiruri de ale apărării antiaeriene au fost au
Trump consideră că vizita regelui Charles poate repara 'cu siguranță' relația Londra-Washington (BBC)
Președintele american Donald Trump l-a calificat drept un 'om fantastic' pe regele Charles al III-lea și a apreciat - într-un interviu acordat joi BBC - că vizita sa de stat săptămâna viitoare în SUA poate repara 'cu siguranță' relația între Londra și Washington, potrivit AFP. Această vizită de patru zile cu ocaz
SUA nu vor mai proteja Europa 'mult timp', avertizează Macron
Președintele francez Emmanuel Macron a estimat joi că SUA nu vor mai proteja Europa 'mult timp' și și-a exprimat regretul față de 'nebunia' unor lideri care poate duce la război, potrivit France Presse. 'Provocarea pentru Europa noastră este să fie mai puternică și mai independentă, pentru că SUA nu ne vor mai proteja mult timp', a afir
Noul ghid suprem iranian 'grav rănit', dar 'lucid', potrivit New York Times
Noul ghid suprem iranian Mojtaba Khamenei a fost grav rănit într-un bombardament israelian la începutul războiului, în care a fost ucis și tatăl său, dar 'lucid și activ', potrivit publicației New York Times (NYT), citată joi de AFP. Conform cotidianului, care citează mai mulți responsabili iranieni sub rezerva anonimatului, el a dele
Israelul așteaptă undă verde de la SUA pentru a 'aduce Iranul în 'epoca de piatră', spune ministrul apărării
Israelul este 'pregătit' să reia războiul împotriva Iranului și așteaptă undă verde din partea Statelor Unite pentru a 'aduce Iranul în 'epoca de piatră', a declarat ministrul apărării, Israel Katz, într-un mesaj video difuzat joi, potrivit AFP. Președintele american Donald Trump a anunțat marți o prelungire unilaterală și
Rusia avertizează statele europene să nu găzduiască bombardiere franceze dotate cu arme nucleare
Rusia a avertizat joi că orice țară europeană care acceptă desfășurarea de bombardiere strategice franceze cu capacitate nucleară se va transforma într-o țintă a atacurilor forțelor Moscovei în cazul unui conflict, relatează Reuters. Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat în martie planuri de extindere a arsenalului nuclear al țării ș
Ciprul cere un 'plan operațional' pentru clauza de apărare reciprocă a Uniunii Europene
Președintele cipriot Nikos Hristodulidis a solicitat joi dezvoltarea unui 'plan operațional' pentru articolul privind apărarea reciprocă a Uniunii Europene cu ocazia summitului informal al liderilor din statele membre ale Uniunii care are loc în localitatea Agia Napa în perioada 23-24 aprilie, informează EFE 'Fără a ajunge să activăm ar
Kremlinul lansează o campanie de arestări împotriva singurului partid de opoziție legal din Rusia
Kremlinul a lansat o campanie de arestări împotriva singurului partid de opoziție legal din Rusia, partidul liberal 'Iabloko', care nu deține locuri în Duma de Stat (camera inferioară) și nici în Consiliul Federației (camera superioară), dar are reprezentanți în adunările unor regiuni importante ale Federației Ruse, relatează joi EFE.
UE reamintește Bosniei angajamentele europene asumate, în contextul aprobării unui proiect american de gazoduct
Uniunea Europeană a reamintit Bosniei-Herțegovina obligațiile de stat candidat la aderare cu puțin înainte de adoptarea de către aceasta, la mijlocul lui aprilie, a unei legi ce permite construcția unui gazoduct de către o companie aparținând unui apropiat al președintelui american Donald Trump, potrivit unui document dezvăluit de un site de știri bosniac și cons
Rusia va furniza până la 150 de milioane de barili de petrol Indoneziei
Rusia a fost de acord să furnizeze Indoneziei până la 150 de milioane de barili de petrol în urma recentei vizite a președintelui Prabowo Subianto la Moscova, a anunțat joi emisarul special indonezian pentru energie și mediu, Hashim Djojohadikusumo, relatează AFP. Șeful statului indonezian s-a întâlnit săptămâna trecută la Kremlin
Putin invocă motive de securitate pentru a justifica restricțiile impuse internetului mobil în Rusia
Președintele Vladimir Putin a apărat joi restricțiile impuse internetului mobil în marile orașe din Rusia invocând motive de securitate, deși aceste măsuri sunt criticate de majoritatea locuitorilor lor, informează EFE. 'Desigur, dacă ele (întreruperile) au legătură cu activitatea operativă pentru prevenirea atacurilor teroriste, și știm
Italia afirmă că este pregătită să trimită două dragoare pentru deminarea Strâmtorii Ormuz
Italia este pregătită să desfășoare până la patru nave, inclusiv două dragoare, ca parte a unei misiuni internaționale de deminare a Strâmtorii Ormuz, a declarat șeful Statului Major al Forțelor Navale, Giuseppe Berutti Bergotto, relatează Reuters. Liderii europeni s-au întâlnit la Paris săptămâna trecută pentru a discuta













