Malaezia: Fostul prim-ministru Najib promite ''să lupte pentru dreptate'', susţinându-şi nevinovăţia
Fostul prim-ministru malaezian Najib Razak a promis joi ''să lupte pentru dreptate'' în ''confruntarea cu acuzaţiile'' privind implicarea sa într-un scandal de corupţie de miliarde de dolari, susţinându-şi nevinovăţia, relatează dpa.
"Cu permisiunea lui Dumnezeu, aşa cum am luptat pentru drepturile poporului, voi lupta pentru dreptate pentru a dovedi că sunt nevinovat de aceste acuzaţii", a scris Najib pe contul său de Facebook.
Miercuri, Najib a pledat nevinovat la trei capete de acuzare de încălcare a legii şi altul de abuz de putere în legătură cu o anchetă pentru corupţie şi implicând fondul de stat pentru dezvoltare 1MDB.
El a fost eliberat miercuri pe o cauţiune reprezentând aproximativ un sfert de milion de dolari.
"De-a lungul carierei mele de 42 de ani, m-am luptat întotdeauna pentru poporul şi partidul meu. Dacă această persecuţie este preţul pe care trebuie să-l plătesc pentru lupta mea, de dragul prosperităţii naţiunii, pentru bunăstarea oamenilor, sunt pregătit să trec prin asta", a scris el.
El a adăugat că va încerca să-şi dovedească nevinovăţia "printr-un proces echitabil".
Pentru fiecare cap de acuzare, Najib, în vârstă de 64 de ani, poate fi condamnat la o pedeapsă maximă de 20 de ani de închisoare, pe lângă plata a milioane de dolari reprezentând amenzi potenţiale.
Tribunalul a stabilit cauţiunea la 1 milion de ringgit (247.000 de dolari) şi Najib a fost obligat să predea paşapoartele sale civil şi diplomatic.
Najib, care a fost premier al ţării între 2009 şi 2018, este acuzat de deturnarea a aproximativ 4,5 miliarde de dolari din fondul de stat malaezian pentru dezvoltare 1MDB, inclusiv aproape 700 de milioane de dolari care ar fi fost transferaţi în contul său bancar personal.
Între august 2011 şi martie 2015, Najib este acuzat că a transferat 42 milioane de ringgit (10 milioane de dolari) de la SRC International, o filială a 1MDB, în contul său bancar personal.
Cel puţin cinci guverne - Statele Unite, Elveţia, Indonezia, Singapore şi Hong Kong - au deschis investigaţii în legătură cu 1MDB.
Procurorul general al SUA, Jeff Sessions, a numit scandalul 1MDB drept exemplul "cel mai rău de cleptocraţie". AGERPRES/(AS - autor: Sorin Calciu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rubio estimează că 'există o șansă' de a se încheia în curând un acord cu Iranul, care confirmă progrese
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat sâmbătă, în timpul unei vizite în India, că s-au făcut unele progrese în discuțiile cu Iranul și a estimat că o înțelegere ar putea fi anunțată chiar până la sfârșitul zilei sau în zilele următoare, în timp ce Teheranul a confirmat o apropiere a pozițiilor, dar s-
Ungaria cere Ucrainei să restabilească drepturile minorității maghiare înainte de a discuta despre aderarea la UE
Noul guvern ungar, condus de conservatorul Peter Magyar, care l-a înlocuit recent pe naționalistul Viktor Orban, a cerut sâmbătă Ucrainei să restabilească drepturile minorității maghiare înainte de a negocia alte chestiuni, cum ar fi lansarea negocierilor în vederea unei eventuale aderări la UE, informează agenția EFE.
Ministrul israelian Ben Gvir, indezirabil în Franța după abuzurile asupra activiștilor Flotilei pentru Gaza
Ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben Gvir, a primit interdicție de intrare în Franța, în urma tratamentului batjocoritor pe care l-a aplicat activiștilor Flotilei pentru Gaza, a anunțat sâmbătă ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, potrivit AFP. 'Începând de astăzi, Itamar Ben
Iranul nu va face compromisuri privind drepturile sale, declară principalul negociator al Teheranului
Principalul negociator iranian și președinte al parlamentului, Mohammad Baqer Qalibaf, i-a transmis șefului armatei pakistaneze, în timpul unei întâlniri sâmbătă la Teheran, că Iranul nu va face compromisuri în privința drepturilor sale, a relatat televiziunea de stat, citată de Reuters. El a afirmat că forțele ar
Corpul Gardienilor Revoluției permite trecerea altor 25 de nave prin Strâmtoarea Ormuz în ultimele 24 de ore
Corpul Gardienilor Revoluției din Iran a anunțat sâmbătă că 25 de petroliere și nave comerciale au traversat Strâmtoarea Ormuz în ultimele 24 de ore sub protecția lor, ceea ce ridică la 117 navele care au traversat Strâmtoarea Ormuz în ultimele patru zile cu aprobarea Teheranului, relatează EFE. 'În ulti
Qatar transmite Iranului că libertatea de navigație prin Strâmtoarea Ormuz nu este 'negociabilă'
Premierul qatarez Mohammed bin Abdulrahman Al Thani i-a transmis sâmbătă ministrului de externe iranian, Abbas Araghchi, că navigația prin Strâmtoarea Ormuz nu este 'negociabilă' și a avertizat că blocarea în continuare a acestei căi maritime vitale 'ar putea agrava criza' în Golful Persic, relatează EFE.
Volodimir Zelenski consideră 'nedreaptă' propunerea de aderare 'asociată' a Ucrainei la UE
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară într-o scrisoare adresată liderilor Uniunii Europene că propunerea Germaniei de a acorda Ucrainei statutul de membru 'asociat' al UE este 'nedreaptă', întrucât ar lăsa Kievul fără drept de vot în cadrul blocului comunitar, relatează Reuters. Cancelarul ge
AIEA, preocupată de un incendiu la o substație situată în apropierea unei centrale nucleare din #Ucraina
Viena, 23 mai /Agerpres/ - Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și-a exprimat 'profunda preocupare' cu privire la un incendiu izbucnit la o substație electrică din Ucraina, care - cauzat de 'activități militare' - a obligat deconectarea parțială a unei centrale nucleare aflate în funcțiune, relatează sâmbătă EFE. &Ic
Marco Rubio, în India pentru a relansa relațiile puse la încercare de Donald Trump
Secretarul de stat american Marco Rubio a sosit sâmbătă în India cu misiunea de a consolida un parteneriat zdruncinat de tarifele vamale impuse de președintele SUA, Donald Trump, și de relația reînnoită a Washingtonului cu Pakistanul și China, rivalii New Delhi, relatează AFP și Reuters. După aterizarea la Calcutta, Rubio, de
Iran: Washingtonul s-ar pregăti pentru posibile lovituri, potrivit presei; Trump își modifică agenda
Guvernul american ia în considerare noi lovituri împotriva Iranului, au relatat vineri portalul Axios și postul de televiziune CBS, în timp ce președintele Donald Trump și-a modificat agenda pentru a rămâne la Washington în acest weekend, alimentând speculațiile despre o posibilă reluare a ostilităților împotriva Teheranului,
Iranul spune că un acord cu SUA nu este aproape, în pofida înmulțirii demersurilor diplomatice
Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Ismail Bagaei, a afirmat vineri că 'nu putem afirma neapărat că am ajuns la un punct în care acordul este aproape' cu Statele Unite, în contextul speculațiilor despre un posibil sfârșit al războiului, informează EFE. Ismail Bagaei a făcut această afirmație
Trump spune că nu va participa la nunta fiului său Donald Trump Jr.
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a spus vineri că nu va participa la nunta fiului său cel mare, Donald Trump Jr., cu Bettina Anderson, o figură mondenă din Palm Beach, întrucât trebuie să rămână în Washington pentru treburi guvernamentale, informează Reuters. ''Deși îmi doresc foarte mult să fiu alături de fiul m
SUA: Tulsi Gabbard, directoarea Serviciului Național de Informații, și-a anunțat demisia
Tulsi Gabbard demisionează din funcția de director al Serviciului Național de Informații, a raportat vineri Fox News Digital, citând scrisoarea ei de demisie, informează Reuters. Gabbard l-a informat pe președintele Donald Trump despre intenția sa de a demisiona în timpul unei întâlniri în Biroul Oval al Casei Albe care a avut loc
Slovenia: Naționalistul Janez Jansa revine la putere
Liderul dreptei naționaliste din Slovenia, Janez Jansa, a fost ales în funcția prim-ministru vineri de către Parlamentul de la Ljubljana în urma convenirii unui acord de coaliție minoritară și a sprijinului fragil din partea unui partid contestatar, transmite AFP. 'Astăzi s-a făcut un pas important către o Slovenie mai prosperă și mai liberă. M
Volodimir Zelenski așteaptă de la SUA propuneri privind noi formate pentru negocierile de pace în #Ucraina
Eforturile diplomatice menite să pună capăt războiului purtat de Rusia în Ucraina ar trebui revigorate, a declarat vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, adăugând că așteaptă de la SUA noi propuneri privind modul în care urmează să se desfășoare aceste eforturi diplomatice, relatează Reuters. Vorbind în discursul său video de











