UNICEF: Starea de sănătate a copiilor nord-coreeni s-a îmbunătăţit uşor
Copiii nord-coreeni suferă mai puţin de întârziere în creştere, o problemă legată de subnutriţia cronică, decât în urmă cu câţiva ani, însă unul din cinci copii este în continuare afectat, a anunţat miercuri UNICEF, conform AFP.
Acestea sunt rezultatele unei anchete realizate de Biroul Central de Statistică al guvernului nord-coreean, cu sprijinul tehnic al Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), pe un număr de 8.500 de gospodării în 2017.
Conform acestei anchete, nivelul naţional al întârzierii de creştere s-a diminuat constant în ultimii ani în Coreea de Nord, trecând de la 32,4% în 2009 la 28% în 2012 şi la 19% în 2017.
Aceste noi date "arată uşoare îmbunătăţiri, însă există în continuare provocări", a precizat UNICEF într-un comunicat.
Conform acestei agenţii a ONU, rezultatele au arătat "diferenţe semnificative" între regiuni. Astfel, în capitala Phenian, 10% dintre copii sunt afectaţi de întârziere în creştere, în timp ce în provincia nordică Ryanggang, nu departe de frontiera cu China, circa 32% dintre copii sunt afectaţi.
Ancheta a dezvăluit de asemenea că apa potabilă din peste o treime dintre gospodării este poluată. "Situaţia stă cel mai rău în zonele rurale, unde aproape jumătate dintre copii sunt încă expuşi la riscuri semnificative de îmbolnăvire şi malnutriţie", se mai arată în raport.
La mijlocul lunii mai, şeful Programului Alimentar Mondial (PAM), americanul David Beasley, a spus că foametea din Coreea de Nord s-a mai redus comparativ cu anii 1990, când ţara a traversat o foamete care a făcut sute de mii de morţi.
El a subliniat totuşi că "nu există niciun dubiu" că foametea şi subnutriţia rămân "probleme" grave în Coreea de Nord, care nu ar dispune decât de "15-20 de terenuri arabile".
În martie 2017, un raport coordonat de ONU stabilea că 10,5 milioane de nord-coreeni (41% din populaţie) sunt subalimentaţi şi că 18 milioane (70% din populaţie) depind de distribuţiile publice de raţii de cereale şi cartofi. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Kremlinul are în vedere o întâlnire între Putin și Zelenski doar pentru a încheia războiul din #Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin se va întâlni cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, doar în scopul de a finaliza acorduri privind conflictul, au informat miercuri agențiile de presă ruse, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, transmite Reuters. Comentariile lui Peskov la televiz
Moartea a doi americani: Mexicul, îndemnat de Casa Albă să exprime 'puțină compasiune'
Casa Albă a cerut miercuri Mexicului să dea dovadă de ' puțină compasiune' după moartea a doi angajați ai guvernului american la întoarcerea dintr-o operațiune împotriva traficului de droguri desfășurată în Mexic săptămâna trecută, notează AFP. 'Cred că președintele (Trump) ar fi de acord că puțină compasiun
SUA: Plecare 'imediată' a secretarului Marinei americane (Pentagon)
Secretarul Marinei americane, John Phelan, civilul cu cel mai înalt rang, își părăsește funcția 'cu efect imediat', a anunțat miercuri Pentagonul, fără a oferi explicații pentru plecarea sa subită, într-un moment în care Statele Unite sunt angajate într-un conflict cu Iranul, relatează AFP. Acest oficial c
Rusia: Guvernul american apără suspendarea sancțiunilor asupra petrolului
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a apărat miercuri în fața senatorilor decizia guvernului de a reînnoi suspendarea temporară a sancțiunilor asupra petrolului rusesc, impuse după invazia Ucrainei din 2022. Suspendate deja prima dată până pe 11 aprilie, sancțiunile asupra petrolului rusesc au fost puse pe pauză
Trump nu consideră confiscarea a două nave de către Iran ca fiind o încălcare a armistițiului (purtătoare de cuvânt)
Președintele american Donald Trump nu consideră confiscarea a două nave de către Iran ca fiind o încălcare a armistițiului, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, citată de AFP. 'Nu, pentru că nu erau nave americane și nici nave israeliene. Erau două nave internaționale', a declarat purtăt
Viitorul șef al ONU: Rebeca Grynspan deplânge lipsa de îndrăzneală a organizației
Costaricana Rebeca Grynspan, candidată la funcția de secretar general al ONU, a deplâns miercuri faptul că organizația a devenit 'conservatoare când vine vorba despre riscuri', având dificultăți în a exercita o influență reală în conflictele actuale, notează AFP. 'Pacea este amenințată, deoarece î
Trump 'nu a stabilit un termen limită pentru a primi o propunere din partea Iranului' (purtătoare de cuvânt)
Donald Trump nu a stabilit un termen limită pentru ca Iranul să facă o propunere, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, la o zi după ce președintele american a anunțat prelungirea pe termen nelimitat a armistițiului, notează AFP. 'Președintele nu a stabilit un termen limită pentru a primi o propune
Germania: Contul Signal al președintei Bundestagului a fost piratat
Președinta Bundestagului - camera inferioară a parlamentului german - a fost victima unui atac de phishing care a vizat utilizatorii aplicației de mesagerie Signal, atacuri pe care serviciile de informații le atribuie Rusiei, potrivit unui articol publicat miercuri, notează AFP. Julia Klöckner, figură importantă a partidul CDU al cancelar
Războiul din Orientul Mijlociu 'începe să slăbească Europa', spune Erdogan
Războiul din Orientul Mijlociu 'începe să slăbească Europa', a afirmat miercuri președintele turc Recep Tayyip Erdogan într-o convorbire telefonică cu omologul său german Frank-Walter Steinmeier, transmite AFP, citând un comunicat al președinției de la Ankara. 'Războiul din regiunea noastră începe să slăbească, de asemenea,
Spania: Parchetul cere clasarea anchetei în urma căreia a fost inculpată soția premierului Sanchez
Parchetul spaniol a anunțat miercuri că a cerut clasarea anchetei în cazul de corupție care o viza pe soția prim-ministrului Pedro Sanchez, Begona Gomez, transmite AFP. Pe 13 aprilie, judecătorul de instrucție Juan Carlos Peinado a inculpat-o oficial pe Begona Gomez pentru deturnare de fonduri, trafic de influență și corupție, deschizând calea unui
Iranul exclude să redeschidă Strâmtoarea Ormuz cât timp SUA mențin blocada navală
Președintele parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, a exclus miercuri o redeschidere a Strâmtorii Ormuz cât timp este menținută blocada americană împotriva porturilor iraniene, pe care a denunțat-o ca încălcând armistițiul dintre cele două țări, transmite AFP. 'O încetare a focului completă nu are sens dec&acir
Manfred Weber, liderul PPE, sprijină închiderea procedurii UE de sancționare a Ungariei
Ungaria poate spera, în urma schimbării guvernului, să se pună rapid capăt procedurii deschise de Uniunea Europeană împotriva sa pentru presupuse încălcări ale valorilor fundamentale ale Uniunii, a declarat miercuri Manfred Weber, liderul Partidului Popular European (PPE) și al grupului PPE din Parlamentul European, transmite MTI. Într-
Rusia: Liderul comuniștilor ruși avertizează parlamentul cu privire la riscul unei revoluții din cauza deteriorării economice
Ghennadi Ziuganov, liderul veteran al Partidului Comunist din Rusia, a avertizat parlamentul că deteriorarea economică a țării riscă să declanșeze o revoluție similară celei din 1917 și că guvernul trebuie să ia urgent măsuri pentru remedierea situației, relatează miercuri Reuters. Ziuganov (81 de ani) a lansat acest avertisment în cadrul unei sesiuni pl
Coloniști israelieni care au trecut ilegal în Siria au fost returnați de armată
Un grup format din câțiva zeci de activiști coloniști israelieni a traversat miercuri granița dintre Israel și Siria și a avansat aproximativ jumătate de kilometru înainte de a fi forțat să se întoarcă în Israel, potrivit armatei israeliene, transmite EFE. 'Recent, aproximativ 40 de civili israelieni s-au adunat lângă granița
Viitorul guvern ungar promite deschiderea arhivelor fostei poliții politice comuniste
Noul guvern ungar va deschide arhivele istorice ale poliției secrete din perioada comunistă, a declarat miercuri viitorul șef de cabinet al premierului Peter Magyar, care urmează să fie învestit prim-ministru pe 9 mai, relatează Reuters. Deschiderea arhivelor poliției secrete comuniste va fi 'sarcina numărul unu', a spus Balint Ruff, cel














