Ungaria are şanse mari în lupta sa împotriva sistemului de cote obligatorii de redistribuire a migranţilor (oficial guvernamental)
Ungaria are şanse mari în lupta sa împotriva sistemului de cote obligatorii de redistribuire a migranţilor, întrucât o decizie privind un astfel de sistem, care i-ar distribui pe migranţi între statele Uniunii Europene fără o limită superioară, ''ar putea fi amânată sau chiar modificată'', a declarat joi şeful de cabinet al premierului ungar, Gergely Gulyas, transmite MTI.
Oficialul ungar a explicat în cadrul unei conferinţe de presă că, la reuniunea de săptămâna trecută a miniştrilor de interne din Uniunea Europeană, doar cinci state au susţinut propunerea Bulgariei privind un sistem de cote de redistribuire necondiţionate şi obligatorii, iar alte 16 state au respins această propunere.
Potrivit lui Gulyas, s-a produs o schimbare în favoarea poziţiei Ungariei, care are "mai mulţi aliaţi acum decât avea în urmă cu câţiva ani sau chiar cu câteva luni".
Guvernul ungar speră ca propunerea bulgară să nu fie acceptată la reuniunea Consiliului European din 28-29 iunie, care se va concentra asupra migraţiei, a spus oficialul ungar.
Propunerea oficială a Comisiei Europene continuă să aibă în vedere un sistem de cote de redistribuire a solicitanţilor de azil între statele membre fără o limită superioară, dar "avem şanse mari în această luptă", a insistat Gergely Gulyas.
El a menţionat pe de altă parte că Ungaria consideră inacceptabil proiectul de buget al UE pentru perioada 2021-2027 întrucât "ia resurse de la statele sărace transferându-le către cele bogate".
Viitorul Ungariei constă în cooperarea europeană, dar guvernul ungar nu va putea accepta propunerea de buget decât dacă aceasta nu pedepseşte ţările care au înregistrat bune performanţe şi o creştere economică semnificativă, a declarat oficialul ungar.
Ungaria este favorabilă unui acord şi creării unui sistem corect de compensare a resurselor pierdute din cauza Brexitului, dar nu poate accepta principiul ca statelor membre să le fie luate resurse pentru a fi date migranţilor, a spus Gulyas, care a conchis că "metoda cea mai bună de scădere a cheltuielilor este de a reduce birocraţia de la Bruxelles". AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia: Guvernul american apără suspendarea sancțiunilor asupra petrolului
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a apărat miercuri în fața senatorilor decizia guvernului de a reînnoi suspendarea temporară a sancțiunilor asupra petrolului rusesc, impuse după invazia Ucrainei din 2022. Suspendate deja prima dată până pe 11 aprilie, sancțiunile asupra petrolului rusesc au fost puse pe pauză
Trump nu consideră confiscarea a două nave de către Iran ca fiind o încălcare a armistițiului (purtătoare de cuvânt)
Președintele american Donald Trump nu consideră confiscarea a două nave de către Iran ca fiind o încălcare a armistițiului, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, citată de AFP. 'Nu, pentru că nu erau nave americane și nici nave israeliene. Erau două nave internaționale', a declarat purtăt
Viitorul șef al ONU: Rebeca Grynspan deplânge lipsa de îndrăzneală a organizației
Costaricana Rebeca Grynspan, candidată la funcția de secretar general al ONU, a deplâns miercuri faptul că organizația a devenit 'conservatoare când vine vorba despre riscuri', având dificultăți în a exercita o influență reală în conflictele actuale, notează AFP. 'Pacea este amenințată, deoarece î
Trump 'nu a stabilit un termen limită pentru a primi o propunere din partea Iranului' (purtătoare de cuvânt)
Donald Trump nu a stabilit un termen limită pentru ca Iranul să facă o propunere, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, la o zi după ce președintele american a anunțat prelungirea pe termen nelimitat a armistițiului, notează AFP. 'Președintele nu a stabilit un termen limită pentru a primi o propune
Germania: Contul Signal al președintei Bundestagului a fost piratat
Președinta Bundestagului - camera inferioară a parlamentului german - a fost victima unui atac de phishing care a vizat utilizatorii aplicației de mesagerie Signal, atacuri pe care serviciile de informații le atribuie Rusiei, potrivit unui articol publicat miercuri, notează AFP. Julia Klöckner, figură importantă a partidul CDU al cancelar
Războiul din Orientul Mijlociu 'începe să slăbească Europa', spune Erdogan
Războiul din Orientul Mijlociu 'începe să slăbească Europa', a afirmat miercuri președintele turc Recep Tayyip Erdogan într-o convorbire telefonică cu omologul său german Frank-Walter Steinmeier, transmite AFP, citând un comunicat al președinției de la Ankara. 'Războiul din regiunea noastră începe să slăbească, de asemenea,
Spania: Parchetul cere clasarea anchetei în urma căreia a fost inculpată soția premierului Sanchez
Parchetul spaniol a anunțat miercuri că a cerut clasarea anchetei în cazul de corupție care o viza pe soția prim-ministrului Pedro Sanchez, Begona Gomez, transmite AFP. Pe 13 aprilie, judecătorul de instrucție Juan Carlos Peinado a inculpat-o oficial pe Begona Gomez pentru deturnare de fonduri, trafic de influență și corupție, deschizând calea unui
Iranul exclude să redeschidă Strâmtoarea Ormuz cât timp SUA mențin blocada navală
Președintele parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, a exclus miercuri o redeschidere a Strâmtorii Ormuz cât timp este menținută blocada americană împotriva porturilor iraniene, pe care a denunțat-o ca încălcând armistițiul dintre cele două țări, transmite AFP. 'O încetare a focului completă nu are sens dec&acir
Manfred Weber, liderul PPE, sprijină închiderea procedurii UE de sancționare a Ungariei
Ungaria poate spera, în urma schimbării guvernului, să se pună rapid capăt procedurii deschise de Uniunea Europeană împotriva sa pentru presupuse încălcări ale valorilor fundamentale ale Uniunii, a declarat miercuri Manfred Weber, liderul Partidului Popular European (PPE) și al grupului PPE din Parlamentul European, transmite MTI. Într-
Rusia: Liderul comuniștilor ruși avertizează parlamentul cu privire la riscul unei revoluții din cauza deteriorării economice
Ghennadi Ziuganov, liderul veteran al Partidului Comunist din Rusia, a avertizat parlamentul că deteriorarea economică a țării riscă să declanșeze o revoluție similară celei din 1917 și că guvernul trebuie să ia urgent măsuri pentru remedierea situației, relatează miercuri Reuters. Ziuganov (81 de ani) a lansat acest avertisment în cadrul unei sesiuni pl
Coloniști israelieni care au trecut ilegal în Siria au fost returnați de armată
Un grup format din câțiva zeci de activiști coloniști israelieni a traversat miercuri granița dintre Israel și Siria și a avansat aproximativ jumătate de kilometru înainte de a fi forțat să se întoarcă în Israel, potrivit armatei israeliene, transmite EFE. 'Recent, aproximativ 40 de civili israelieni s-au adunat lângă granița
Viitorul guvern ungar promite deschiderea arhivelor fostei poliții politice comuniste
Noul guvern ungar va deschide arhivele istorice ale poliției secrete din perioada comunistă, a declarat miercuri viitorul șef de cabinet al premierului Peter Magyar, care urmează să fie învestit prim-ministru pe 9 mai, relatează Reuters. Deschiderea arhivelor poliției secrete comuniste va fi 'sarcina numărul unu', a spus Balint Ruff, cel
Comisar al Consiliului Europei: Trăim o 'schimbare de epocă', care amenință legislația internațională și drepturile omului
Comisarul Consiliului Europei pentru drepturile omului, Michael O'Flaherty, și-a exprimat îngrijorarea miercuri în legătură cu o 'schimbare de epocă', marcată în special de înmulțirea războaielor și creșterea nivelului de violență, ceea ce amenință 'realizările noastre inestimabile în materie de drept și de respectare a drepturil
BTA/Borislav Sarafov demisionează din funcția de procuror general interimar al Bulgariei
Borislav Sarafov și-a dat demisia din funcția de procuror general interimar al Bulgariei, potrivit unui discurs adresat membrilor sistemului judiciar, publicat miercuri pe site-ul Parchetului, în limbile bulgară și engleză. Sarafov a anunțat că, mai devreme în aceeași zi, în fața Camerei Procurorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistr
SUA au desfășurat tehnologie ucraineană de combatere a dronelor în Arabia Saudită
Armata americană a desfășurat în ultimele săptămâni tehnologie ucraineană de combatere a dronelor la o bază aeriană americană strategică din Arabia Saudită, conform unui număr de cinci persoane la curent cu problema, în încercarea de a stopa atacurile care au distrus avioane și clădiri și au ucis cel puțin un militar, potrivit Reuters.












