PE: Deputaţii europeni doresc o apărare cibernetică solidă a UE şi legături mai strânse cu NATO
Consolidarea apărării cibernetice în UE prin crearea unei echipe de reacţie rapidă şi o cooperare mai strânsă cu NATO este vitală în contextul unor noi ameninţări hibride, au afirmat miercuri la Strasbourg deputaţii europeni, care au adoptat două rezoluţii separate în legătură cu aceste aspecte, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul instituţiei.
Pe de o parte, plenul Parlamentului European a aprobat, cu 441 de voturi pentru, 182 împotriva şi 57 de abţineri, Raportul referitor la relaţiile UE-NATO al europarlamentarului Ioan Mircea Paşcu (PSD, Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor), vicepreşedinte al Parlamentului European. Documentul subliniază că o Uniune Europeană mai puternică în domeniul securităţii şi apărării înseamnă totodată un NATO mai puternic.
Deputaţii europeni au subliniat de asemenea că niciuna dintre organizaţii nu dispune de întreaga gamă de instrumente pentru a aborda noile provocări în domeniul securităţii, care sunt din ce în ce mai puţin convenţionale şi mai hibride.
"De la anexarea Crimeii în 2014, ritmul şi substanţa colaborării între UE şi NATO s-au accelerat, reprezentând astăzi nu mai puţin de 74 acţiuni comune. Controlul asupra ameninţărilor hibride, combaterea atacurilor cibernetice, consolidarea rezistenţei, combaterea terorismului, îmbunătăţirea cooperării în misiuni şi operaţiuni precum şi mobilitatea militară reprezintă domenii concrete de cooperare viitoare", a declarat Ioan Mircea Paşcu.
În rezoluţia privind apărarea cibernetică, adoptată cu 476 de voturi pentru 151 împotrivă şi 36 de abţineri, se menţionează că Rusia, China şi Coreea de Nord, dar şi actori nestatali, au efectuat atacuri cibernetice asupra unor infrastructuri din UE, au fost implicate în spionaj cibernetic şi în acţiuni de supraveghere în masă a cetăţenilor UE, au desfăşurat campanii de dezinformare şi de luarea de ostatici pe internet (de exemplu, Wannacry, NonPetya).
În ceea ce priveşte o cooperare mai strânsă în domeniul apărării cibernetice, deputaţii europeni au subliniat faptul că strategiile şi capacităţile de apărare fragmentate ale Europei au făcut-o vulnerabilă în faţa atacurilor cibernetice. Prin urmare, ei au cerut statelor membre ale UE să dezvolte capacitatea forţelor armate de a colabora şi să consolideze cooperarea cibernetică la nivelul UE, cu NATO şi cu alţi parteneri. Aceasta ar implica mai multe exerciţii comune de apărare în caz de atac cibernetic, instruire şi schimb de ofiţeri militari, recrutarea de experţi în domeniul criminalisticii cibernetice şi, de asemenea, îmbunătăţirea expertizei în domeniul apărării cibernetice a misiunilor şi operaţiunilor UE.
Deputaţii europeni au salutat două proiecte cibernetice care urmează să fie lansate în cadrul Cooperării Structurate Permanente (PESCO): o platformă de schimb de informaţii pentru incidente cibernetice şi crearea de echipe de reacţie rapidă. Ei speră că acest lucru va conduce la crearea unei echipe europene de răspuns rapid la incidente cibernetice, care să coordoneze, să detecteze şi să contracareze ameninţările cibernetice colective.
În plus faţă de îmbunătăţirea cooperării în materie de apărare cibernetică, deputaţii europeni doresc ca relaţiile strategice UE-NATO să se axeze pe comunicarea strategică, combaterea terorismului, conştientizarea situaţiei, schimbul de informaţii clasificate, combaterea migraţiei ilegale şi eliminarea obstacolelor din calea unei acţiuni rapide a personalului militar şi a activelor în cadrul UE.
"Un atac cibernetic reuşit poate transforma o centrală nucleară într-o bombă nucleară sau poate provoca haos într-un spital, periclitând viaţa pacienţilor. Pentru a ne apăra de astfel de ameninţări, trebuie să consolidăm capacităţile de apărare cibernetică prin intensificarea cooperării între statele membre, UE şi NATO", a declarat raportorul Parlamentului European pentru apărare cibernetică, Urmas Paet (ALDE, EE). AGERPRES/( AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israel/securitate: Eisenkot îi cere lui Netanyahu să dea dovadă de responsabilitate
Gadi Eisenkot, mandatat cu formarea viitorului guvern în Israel, i-a cerut miercuri premierului în exercițiu Benjamin Netanyahu să ''dea dovadă de responsabilitate'' cu privire la deciziile de securitate, făcând aluzie la un eventual atac contra Iranului, transmite France Presse. Fără a menționa numele Iranulu
Suedia își revizuiește Constituția pentru a putea revoca cetățenia în anumite cazuri de dublă cetățenie
Parlamentul suedez a aprobat miercuri o revizuire a Constituției care va permite revocarea cetățeniei persoanelor cu dublă cetățenie pe care le-au obținut într-o manieră frauduloasă sau dacă persoanele în cauză au fost condamnate pentru infracțiuni amenințând interesele naționale, transmite AFP. Amendamentul a fost adoptat cu
MAE al Republicii Moldova condamnă încălcarea spațiului aerian al republicii de către două rachete de croazieră rusești
Ministerul de Externe al Republicii Moldova a condamnat miercuri încălcarea spațiului aerian al republicii de către două rachete de croazieră rusești de tip Banderol, în contextul atacurilor masive lansate de Federația Rusă asupra Ucrainei, relatează Radio Chișinău. ''Acest incident reprezintă o încălcare gravă a suve
Ungaria: Fratele lui Viktor Orban, plasat în arest preventiv într-un dosar de trafic de migranți
Justiția ungară a ordonat miercuri plasarea în arest preventiv pentru 30 de zile a lui Aron Orban, fratele fostului premier naționalist Viktor Orban, în cadrul unei anchete pentru trafic de migranți, transmit AFP și MTI. Un alt suspect a fost de asemenea plasat în arest preventiv, a indicat Tribunalul din Budapesta într
Iranul amenință să lovească bazele americane din Europa dacă acestea vor fi utilizate la lansarea de atacuri
Secretarul Consiliului suprem de securitate națională din Iran, Mohsen Rezaei, a afirmat că Teheranul ar lovi baze americane, inclusiv cele din Europa, dacă acestea ar fi utilizate pentru lansarea de atacuri împotriva Republicii islamice, relatează AFP. ''Dacă avioane americane decolează de la o bază militară americană, chiar dac
#Ucraina: SUA relansează procesul de pace la Abu Dhabi, dar ostilitatea continuă să persiste între ruși și ucraineni
SUA au relansat procesul de pace în Ucraina prin discuțiile între ruși și ucraineni marți și miercuri la Abu Dhabi, proces blocat din februarie, dar ostilitatea continuă să persiste între cele două părți beligerante, după aproape cinci ani de război, consemnează miercuri EFE. ''Astfel de acorduri necesită timp. Sunt d
Moscova anunță decesul ''brusc'' al ambasadorului Rusiei în Statele Unite
Ambasadorul Rusiei în Statele Unite, Aleksandr Darciev, a murit ''brusc'' miercuri, la vârsta de 66 de ani, a anunțat Ministerul rus de Externe, fără a oferi mai multe detalii despre cauza și locul decesului, transmite AFP. ''Conducerea și personalul Ministerului rus de Externe sunt profund întristați
China transmite Statelor Unite că este pregătită pentru consolidarea cooperării bilaterale
Ministrul chinez de externe Wang Yi a avut miercuri un apel telefonic ''constructiv'' cu secretarul de stat american Marco Rubio, în cadrul căruia a declarat că Beijingul este ''gata să își consolideze'' cooperarea cu Statele Unite, relatează AFP. Președintele american Donald Trump și omologul său ch
Forțele saudite au interceptat trei rachete de croazieră lansate de rebelii houthi către Riad
Apărarea antiaeriană saudită a interceptat miercuri rachete lansate de rebelii yemeniți houthi către regiunea Riad, pentru a doua zi consecutiv, a anunțat coaliția condusă de Arabia Saudită, transmite Reuters. Coaliția a afirmat că rebelii houthi au lansat trei rachete de croazieră, care au fost distruse. Milițiile houthi, ce co
Berlinul vrea ''pace'' în #Ucraina înaintea discuțiilor cu Moscova privind securitatea europeană
Germania vrea ''pace'' în Ucraina înainte de angajarea unor discuții cu Rusia privind securitatea europeană, a insistat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului german, după încheierea negocierilor ruso-ucrainene la Abu Dhabi, relatează AFP. ''Prima etapă este pacea în Ucraina. Abia apoi
Kushner îi îndeamnă pe europeni să numească un singur reprezentant pentru a negocia cu Rusia
Mediatorul președintelui american pentru războiul ruso-ucrainean, Jared Kushner, i-a încurajat miercuri, de la Abu Dhabi, pe partenerii europeni ai Ucrainei să aleagă cât mai curând o persoană care să îi reprezinte la masa negocierilor cu Rusia, dacă Kremlinul va accepta până la urmă să includă Europa în vreun fel, informează EFE.
Rusia anunță că ar accepta un dialog direct la nivel militar cu Regatul Unit
Ministerul apărării de la Moscova ar putea discuta direct cu instituția omoloagă de la Londra dacă Regatul Unit ar propune un astfel de dialog, a declarat miercuri Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, citată de Reuters. Zaharova a făcut afirmația respectivă în cadrul unor comentarii privind remarci a
Volodimir Zelenski insistă asupra opririi ostilităților, ca pas preliminar către un acord
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a subliniat miercuri că primul pas pentru a se ajunge la un acord de pace durabil trebuie să fie încetarea războiului și stabilirea unor garanții de securitate post-conflict pentru Ucraina, după ce a fost informat de către negociatorii săi cu privire la conținutul celor două zile de întâlniri cu reprezenta
Vicepremierul rus Aleksei Overciuk în vizită la Kabul pentru a discuta extinderea investițiilor rusești în Afganistan
Viceprim-ministrul rus Aleksei Overciuk va merge joi în Afganistan în fruntea unei delegații economice de rang înalt pentru a discuta oportunități mai mari de investiții și cooperare comercială, a anunțat miercuri guvernul de facto taliban de la Kabul, relatează EFE. ''Scopul vizitei este de a extinde cooperarea econo
Pacte de neagresiune cu țări ale NATO, una din opțiunile Moscovei pentru viitoarea arhitectură de securitate europeană
Un diplomat rus de rang înalt a declarat miercuri că Moscova ar putea încheia pacte de neagresiune la nivel bilateral cu state membre NATO ca parte a unei noi arhitecturi de securitate pentru Europa, discutată în cadrul negocierilor de pace privind Ucraina, aceasta fiind doar una dintre propunerile diplomației ruse, relatează Reuters.














