Guvernul britanic a câştigat un vot important asupra proiectului său de lege privind Brexitul
Premierul britanic, Theresa May, a evitat marţi o periculoasă înfrângere în timpul examinării proiectului său de lege asupra Brexitului, după respingerea unui amendament ce i-ar fi dat parlamentului un drept de veto asupra rezultatului negocierilor cu Brexelles-ul, informează miercuri AFP.
Deputaţii au respins cu 324 de voturi contra 298 acest amendament ce i-ar fi conferit parlamentului dreptul de a retrimite guvernul la masa de negocieri în cazul în care acordul obţinut cu Bruxellesul nu ar fi convenit.
Acest vot a fost obţinut în urma unor ultime discuţii între guvernul conservator şi deputaţii conservatori pro-UE, care au dat naştere unor scene spectaculoase în parlament, miniştrii negociind până la epuizare cu parlamentarii în Camera Comunelor.
Dat fiind această mică majoritate şi recalcitranţii din faţa liniei pe care a trasat-o, Theresa May se temea de o înfrângere ce ar fi avut consecinţe grele asupra marjei sale de manevră şi chiar în ceea ce priveşte supravieţuirea ei în fruntea executivului.
Proiectul de lege, intitulat "Legea (retragerii) din Uniunea Europeană", este menit să pună capăt supremaţiei legislaţiei europene asupra celei britanice şi să organizeze transpunerea anumitor reglementări europene.
Deputaţii, care au adoptat o primă versiune în ianuarie, se pronunţă până miercuri asupra unei serii de amendamente introductive, în cadrul unei examinări a textului în Camera Lorzilor, camera superioară a parlamentului britanic, mergând împotriva proiectului guvernamental.
Preocupată să evite un afront, Theresa May s-a implicat personal în tratativele de ultim minut, primindu-i pe deputaţii conservatori pro-UE în biroul său din Parlament. Luni seara, ea i-a convocat de asemenea pe toţi deputaţii partidului său pentru a-i chema la ordine. "Trebuie să arătăm clar că suntem uniţi, ca partid, în determinarea noastră de a pune în aplicare decizia poporului britanic", care a votat cu 52%, în iunie 2016, pentru ieşirea din UE, a declarat May.
Această interpelare l-a făcut pe secretarul de stat pentru justiţie, Phillip Lee, pro-UE, să-şi anunţe marţi dimineaţa demisia, pentru a putea vota liber, a explicat el.
Rămâne de ştiut ce concesii a acordat guvernul deputaţilor pro-UE pentru a împiedica rebeliunea lor. Potrivit lui Robert Buckland, consilier juridic al executivului, preocupările formulate de aceştia din urmă, cu privire la rolul parlamentului în cazul absenţei unui acord cu Bruxellesul, vor fi integrate într-un amendament ce va fi supus la vot în cadrul Camerei Lorzilor, lunea viitoare.
Însă, în acest stadiu, concesiile sunt "atât de obscure, încât conservatorii pro-Brexit şi pro-UE cred şi unii şi alţii că au câştigat...", a subliniat pe contul său de Twitter o jurnalistă de la The Spectator, Katy Balls.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Polonia se confruntă cu o serie de alarme false de incendiu sau alte amenințări, anunță Tusk
Polonia se confruntă cu o serie de alarme false de incendiu sau alte amenințări, între care una a avut loc sâmbătă la un apartament din Gdansk aparținând unui membru de familie al președintelui Karol Nawrocki, a declarat prim-ministrul polonez Donald Tusk, informează duminică Reuters. Tusk a ținut o ședință a Centrului de Sec
Ucraina: Patru morți la Kiev și în împrejurimi după bombardamentele masive ale Rusiei (autorități)
Bombardamentele masive rusești care au lovit Kievul și regiunea înconjurătoare în noaptea de sâmbătă spre duminică s-au soldat cu patru morți și peste 60 de răniți, potrivit autorităților locale, informează AFP. Foto: (c) T
Danemarca: Mette Frederiksen primește încă o dată mandatul de a forma guvernul, în pofida eșecului anterior
Premierul danez interimar, social-democrata Mette Frederiksen, a primit sâmbătă din nou mandatul din partea regelui Frederik al X-lea pentru formarea unui guvern, după o primă încercare eșuată, urmată de a doua în care nici liberalii nu au reușit să creeze o majoritate după alegerile parlamentare din 24 martie, relatează AFP și Reuters.
Zelenski: Rusia pregătește un atac asupra Ucrainei în care va folosi din nou racheta Oreșnik
Rusia pregătește un atac împotriva Ucrainei în care va folosi din nou o rachetă balistică hipersonică Oreșnik, a declarat sâmbătă președintele ucrainean Volodimir Zelenski, făcând referire la informații pe care le-ar fi primit din partea serviciilor secrete ale țării sale, dar și din SUA și Europa, relatează Reuters.
VIDEO Trump afirmă că oscilează între un acord cu Iranul și reluarea războiului
Președintele american Donald Trump a afirmat sâmbătă, în declarații acordate telefonic publicației Axios și postului CBS News, că oscilează între încheierea unui acord cu Iranul și reluarea ostilităților, adăugând că deocamdată analizează situația și un proiect de acord împreună cu consilierii săi și ar putea lua duminică o decizie
VIDEO Pakistanul confirmă 'progrese încurajatoare' către un acord final între SUA și Iran
Pakistanul, care s-a impus ca mediator între SUA și Iran, a transmis sâmbătă că discuțiile din ultimele 24 de ore au condus la progrese notabile către o 'înțelegere finală' între Washington și Teheran, relatează agenția EFE. 'Negocierile intense desfășurate în ultimele 24 de ore au avut ca rezultat progrese încur
Rubio estimează că 'există o șansă' de a se încheia în curând un acord cu Iranul, care confirmă progrese
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat sâmbătă, în timpul unei vizite în India, că s-au făcut unele progrese în discuțiile cu Iranul și a estimat că o înțelegere ar putea fi anunțată chiar până la sfârșitul zilei sau în zilele următoare, în timp ce Teheranul a confirmat o apropiere a pozițiilor, dar s-
Ungaria cere Ucrainei să restabilească drepturile minorității maghiare înainte de a discuta despre aderarea la UE
Noul guvern ungar, condus de conservatorul Peter Magyar, care l-a înlocuit recent pe naționalistul Viktor Orban, a cerut sâmbătă Ucrainei să restabilească drepturile minorității maghiare înainte de a negocia alte chestiuni, cum ar fi lansarea negocierilor în vederea unei eventuale aderări la UE, informează agenția EFE.
Ministrul israelian Ben Gvir, indezirabil în Franța după abuzurile asupra activiștilor Flotilei pentru Gaza
Ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben Gvir, a primit interdicție de intrare în Franța, în urma tratamentului batjocoritor pe care l-a aplicat activiștilor Flotilei pentru Gaza, a anunțat sâmbătă ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, potrivit AFP. 'Începând de astăzi, Itamar Ben
Iranul nu va face compromisuri privind drepturile sale, declară principalul negociator al Teheranului
Principalul negociator iranian și președinte al parlamentului, Mohammad Baqer Qalibaf, i-a transmis șefului armatei pakistaneze, în timpul unei întâlniri sâmbătă la Teheran, că Iranul nu va face compromisuri în privința drepturilor sale, a relatat televiziunea de stat, citată de Reuters. El a afirmat că forțele ar
Corpul Gardienilor Revoluției permite trecerea altor 25 de nave prin Strâmtoarea Ormuz în ultimele 24 de ore
Corpul Gardienilor Revoluției din Iran a anunțat sâmbătă că 25 de petroliere și nave comerciale au traversat Strâmtoarea Ormuz în ultimele 24 de ore sub protecția lor, ceea ce ridică la 117 navele care au traversat Strâmtoarea Ormuz în ultimele patru zile cu aprobarea Teheranului, relatează EFE. 'În ulti
Qatar transmite Iranului că libertatea de navigație prin Strâmtoarea Ormuz nu este 'negociabilă'
Premierul qatarez Mohammed bin Abdulrahman Al Thani i-a transmis sâmbătă ministrului de externe iranian, Abbas Araghchi, că navigația prin Strâmtoarea Ormuz nu este 'negociabilă' și a avertizat că blocarea în continuare a acestei căi maritime vitale 'ar putea agrava criza' în Golful Persic, relatează EFE.
Volodimir Zelenski consideră 'nedreaptă' propunerea de aderare 'asociată' a Ucrainei la UE
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară într-o scrisoare adresată liderilor Uniunii Europene că propunerea Germaniei de a acorda Ucrainei statutul de membru 'asociat' al UE este 'nedreaptă', întrucât ar lăsa Kievul fără drept de vot în cadrul blocului comunitar, relatează Reuters. Cancelarul ge
AIEA, preocupată de un incendiu la o substație situată în apropierea unei centrale nucleare din #Ucraina
Viena, 23 mai /Agerpres/ - Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și-a exprimat 'profunda preocupare' cu privire la un incendiu izbucnit la o substație electrică din Ucraina, care - cauzat de 'activități militare' - a obligat deconectarea parțială a unei centrale nucleare aflate în funcțiune, relatează sâmbătă EFE. &Ic
Marco Rubio, în India pentru a relansa relațiile puse la încercare de Donald Trump
Secretarul de stat american Marco Rubio a sosit sâmbătă în India cu misiunea de a consolida un parteneriat zdruncinat de tarifele vamale impuse de președintele SUA, Donald Trump, și de relația reînnoită a Washingtonului cu Pakistanul și China, rivalii New Delhi, relatează AFP și Reuters. După aterizarea la Calcutta, Rubio, de














