Uniunea Europeană promite 20 de milioane de euro Iordaniei după manifestaţiile ample
Şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini a anunţat duminică un nou ajutor de 20 de milioane de euro pentru Iordania, la câteva zile după o amplă manifestaţie populară de protest care a zguduit regatul timp de o săptămână, relatează AFP.
Uniunea Europeană "vrea să susţină Iordania prin toate mijloacele posibile, în special economice şi financiare", a spus Mogherini într-o conferinţă de presă la Amman.
Ea a semnat un acord pentru un ajutor de 20 de milioane de euro, "destinat să sprijine proiecte în favoarea celor mai vulnerabile categorii ale societăţii".
Banca Mondială vorbeşte despre "o perspectivă slabă de creştere" în 2018 în Iordania, unde 18,5% din populaţie este în şomaj, iar 20% trăieşte la limita sărăciei. Iordania găzduieşte sute de mii de refugiaţi sirieni care au fugit de războiul din ţara lor.
Această ţară care se învecinează cu Siria, Israel, Teritoriile Palestiniene şi Iran s-a angajat faţă de Fondul Monetar Internaţional (FMI) să deruleze reforme structurale în schimbul unui împrumut de sute de milioane de euro pentru a sprijini economia.
Iordania a fost zguduită timp de o săptămână de ample manifestaţii împotriva creşterilor repetate de preţuri şi a unui proiect de lege care măreşte taxele pe venit.
UE sprijină Iordania în diferite sectoare de activitate - în special hidraulic, energetic şi umanitar -, pentru o sumă totală de un miliard de euro începând din 2016, a precizat Mogherini, insistând asupra rolului 'vital' al Iordaniei în regiune.
Legată de UE printr-un acord de asociere din 2002, Iordania beneficiază de la sfârşitul lui 2010 de un "statut avansat", ceea ce deschidere calea în special pentru avantaje comerciale suplimentare.AGERPRES/(AS - editor: Ionuţ Mareş, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Medvedev spune că bombardamentele nocturne din Ucraina sunt represalii pentru atacul ucrainean din Lugansk
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei și fostul președinte Dmitri Medvedev a afirmat duminica aceasta că atacurile din timpul nopții din Ucraina au fost efectuate ca represalii pentru atacul letal al Kievului asupra unui cămin studențesc din Lugansk, informează EFE. Potrivit unei postări pe Telegram a lui Medvedev, președintele
Zelenski denunță bombardamentele rusești și îl acuză pe Putin că vizează clădiri rezidențiale
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunțat duminică bombardamentele rusești care au avut loc în cursul nopții, în care Kievul a fost ținta principală și în care Rusia a folosit 90 de rachete de diferite tipuri, inclusiv sistemul hipersonic Oreșnik, informează EFE.
Polonia se confruntă cu o serie de alarme false de incendiu sau alte amenințări, anunță Tusk
Polonia se confruntă cu o serie de alarme false de incendiu sau alte amenințări, între care una a avut loc sâmbătă la un apartament din Gdansk aparținând unui membru de familie al președintelui Karol Nawrocki, a declarat prim-ministrul polonez Donald Tusk, informează duminică Reuters. Tusk a ținut o ședință a Centrului de Sec
Ucraina: Patru morți la Kiev și în împrejurimi după bombardamentele masive ale Rusiei (autorități)
Bombardamentele masive rusești care au lovit Kievul și regiunea înconjurătoare în noaptea de sâmbătă spre duminică s-au soldat cu patru morți și peste 60 de răniți, potrivit autorităților locale, informează AFP. Foto: (c) T
Ministrul de externe al Pakistanului declară că s-au realizat progrese semnificative în negocierile dintre SUA și Iran
Ministrul de externe al Pakistanului, Ishaq Dar, a declarat duminica aceasta că s-au realizat 'progrese semnificative' în negocierile dintre SUA și Iran, oferind motive de optimism că un rezultat pozitiv și durabil este la îndemână, informează Reuters. Anterior, prim-ministrul pakistanez, Shehbaz Sharif, l-a felicitat
Serbia: Zeci de mii de oameni au demonstrat la Belgrad pentru a cere alegeri anticipate
Zeci de mii de oameni au manifestat sâmbătă în centrul Belgradului pentru a cere alegeri anticipate, informează duminică dpa. Mitingul a făcut parte dintr-o mișcare de protest declanșată după prăbușirea acoperișului unei gări din orașul Novi Sad, nordul Serbiei, în noiembrie 2024, incident soldat cu 16 morți. U
Rusia a bombardat intens Kievul: Cel puțin un mort și peste 20 de răniți
Rusia a bombardat intens Kievul în noaptea de sâmbătă spre duminică, ucigând cel puțin o persoană, la doar câteva zile după un atac ucrainean letal asupra unui liceu dintr-o regiune ocupată de Rusia, pentru care președintele rus Vladimir Putin promisese un răspuns militar, informează AFP și Reuters. Aceste atacuri noctu
Trump laudă intervenția Serviciului Secret după atacul armat din apropierea Casei Albe
Președintele SUA, Donald Trump, a mulțumit Serviciului Secret și forțelor de ordine pentru intervenția 'rapidă și profesionistă' în urma incidentului armat produs în apropierea Casei Albe, afirmând că atacatorul, descris drept o persoană cu antecedente violente, a fost ucis într-un schimb de focuri cu agenții de securitate.
Persoană împușcată mortal după ce a deschis focul în apropierea Casei Albe
O persoană a deschis focul sâmbătă seara în apropierea Casei Albe și a fost împușcată de ofițerii Serviciului Secret al SUA, transmit agențiile internaționale de presă. 'La scurt timp după ora 18:00, sâmbătă (22:00 GMT), o persoană aflată în zona străzii 17 și a bulevardului Pennsylvania a scos o armă din gean
Danemarca: Mette Frederiksen primește încă o dată mandatul de a forma guvernul, în pofida eșecului anterior
Premierul danez interimar, social-democrata Mette Frederiksen, a primit sâmbătă din nou mandatul din partea regelui Frederik al X-lea pentru formarea unui guvern, după o primă încercare eșuată, urmată de a doua în care nici liberalii nu au reușit să creeze o majoritate după alegerile parlamentare din 24 martie, relatează AFP și Reuters.
Zelenski: Rusia pregătește un atac asupra Ucrainei în care va folosi din nou racheta Oreșnik
Rusia pregătește un atac împotriva Ucrainei în care va folosi din nou o rachetă balistică hipersonică Oreșnik, a declarat sâmbătă președintele ucrainean Volodimir Zelenski, făcând referire la informații pe care le-ar fi primit din partea serviciilor secrete ale țării sale, dar și din SUA și Europa, relatează Reuters.
VIDEO Trump afirmă că oscilează între un acord cu Iranul și reluarea războiului
Președintele american Donald Trump a afirmat sâmbătă, în declarații acordate telefonic publicației Axios și postului CBS News, că oscilează între încheierea unui acord cu Iranul și reluarea ostilităților, adăugând că deocamdată analizează situația și un proiect de acord împreună cu consilierii săi și ar putea lua duminică o decizie
VIDEO Pakistanul confirmă 'progrese încurajatoare' către un acord final între SUA și Iran
Pakistanul, care s-a impus ca mediator între SUA și Iran, a transmis sâmbătă că discuțiile din ultimele 24 de ore au condus la progrese notabile către o 'înțelegere finală' între Washington și Teheran, relatează agenția EFE. 'Negocierile intense desfășurate în ultimele 24 de ore au avut ca rezultat progrese încur
Rubio estimează că 'există o șansă' de a se încheia în curând un acord cu Iranul, care confirmă progrese
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat sâmbătă, în timpul unei vizite în India, că s-au făcut unele progrese în discuțiile cu Iranul și a estimat că o înțelegere ar putea fi anunțată chiar până la sfârșitul zilei sau în zilele următoare, în timp ce Teheranul a confirmat o apropiere a pozițiilor, dar s-
Ungaria cere Ucrainei să restabilească drepturile minorității maghiare înainte de a discuta despre aderarea la UE
Noul guvern ungar, condus de conservatorul Peter Magyar, care l-a înlocuit recent pe naționalistul Viktor Orban, a cerut sâmbătă Ucrainei să restabilească drepturile minorității maghiare înainte de a negocia alte chestiuni, cum ar fi lansarea negocierilor în vederea unei eventuale aderări la UE, informează agenția EFE.














