Republica Moldova: Dezbateri virulente în parlament referitor la decizia Curţii Constituţionale privind funcţionarea limbilor
Hotărârea Curţii Constituţionale de la Chişinău privind funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova a provocat joi dezbateri virulente în parlamentul Republicii Moldova, informează Radio Chişinău, deşi nu a fost adoptată vreo decizie care să schimbe statutul limbii ruse pe teritoriul republicii.
Cu toate acestea, legislativul a respins o iniţiativă a deputaţilor socialişti de a discuta proiectul unei declaraţii privind protejarea limbilor minorităţilor naţionale în republică.
'Prin această hotărâre, Curtea Constituţională şi-a asumat atribuţii improprii şi anume a constatat că Legea cu privire la funcţionarea limbilor este învechită. Aceasta a provocat interpretări care duc la destabilizarea vieţii social-politice în Republica Moldova', a declarat deputatul socialist, Vladimir Ţurcan, criticând decizia adoptată luni de Curtea Constituţională.
Dimpotrivă, deputatul liberal Roman Boţan, unul din autorii sesizării depuse la Curte, consideră justificată hotărârea acesteia, în contextul în care limba rusă se bucură de mai multe drepturi decât alte limbi ale minorităţilor naţionale.
'Toate etniile se bucură de aceleaşi drepturi şi nicio etnie nu poate să se bucure de anumite privilegii. Ori, în conformitate cu legea respectivă se făcea o anumită discriminare în raport cu alte minorităţi etnice. Limba română este cea care constituie temelia unităţii acestui stat şi, respectiv, este limba de comunicare pentru etniile care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova', a subliniat parlamentarul liberal.
Totuşi, deputatul Partidului Democrat (PD), Sergiu Sârbu, a explicat că hotărârea Curţii nu are niciun impact juridic în privinţa funcţionării limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova. 'Legea din 1989 rămâne în sistemul actelor juridice şi trebuie să menţionăm că 95% din prevederile acesteia au fost transpuse în alte acte normative', a specificat el.
La începutul anului, deputaţii liberali au depus o sesizare la Curtea Constituţională în care susţineau că statutul limbii ruse, prevăzut în legislaţia naţională ca limbă de comunicare interetnică, încalcă dreptul la egalitate al tuturor cetăţenilor. Curtea a respins sesizarea prin care se cerea să fie declarată neconstituţională obligativitatea folosirii limbii ruse, precum şi traducerea documentelor şi actelor oficiale în această limbă. Totodată, Curtea a declarat drept învechită Legea din 1989 privind funcţionarea limbilor pe teritoriul Republici Moldova, ceea ce a suscitat critici din partea Moscovei.
Astfel, reprezentantul permanent al Rusiei pe lângă OSCE, Aleksandr Lukaşevici, a declarat joi că Moscova este îngrijorată de decizia Curţii Constituţionale a Republicii Moldova de a revizui legea care prevede că limba rusă are statut de limbă de comunicare interetnică în Republica Moldova, potrivit TASS şi RIA Novosti, deşi Curtea doar a constatat că Legea din 1989 privind funcţionarea limbilor este învechită. AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israel/securitate: Eisenkot îi cere lui Netanyahu să dea dovadă de responsabilitate
Gadi Eisenkot, mandatat cu formarea viitorului guvern în Israel, i-a cerut miercuri premierului în exercițiu Benjamin Netanyahu să ''dea dovadă de responsabilitate'' cu privire la deciziile de securitate, făcând aluzie la un eventual atac contra Iranului, transmite France Presse. Fără a menționa numele Iranulu
Suedia își revizuiește Constituția pentru a putea revoca cetățenia în anumite cazuri de dublă cetățenie
Parlamentul suedez a aprobat miercuri o revizuire a Constituției care va permite revocarea cetățeniei persoanelor cu dublă cetățenie pe care le-au obținut într-o manieră frauduloasă sau dacă persoanele în cauză au fost condamnate pentru infracțiuni amenințând interesele naționale, transmite AFP. Amendamentul a fost adoptat cu
MAE al Republicii Moldova condamnă încălcarea spațiului aerian al republicii de către două rachete de croazieră rusești
Ministerul de Externe al Republicii Moldova a condamnat miercuri încălcarea spațiului aerian al republicii de către două rachete de croazieră rusești de tip Banderol, în contextul atacurilor masive lansate de Federația Rusă asupra Ucrainei, relatează Radio Chișinău. ''Acest incident reprezintă o încălcare gravă a suve
Ungaria: Fratele lui Viktor Orban, plasat în arest preventiv într-un dosar de trafic de migranți
Justiția ungară a ordonat miercuri plasarea în arest preventiv pentru 30 de zile a lui Aron Orban, fratele fostului premier naționalist Viktor Orban, în cadrul unei anchete pentru trafic de migranți, transmit AFP și MTI. Un alt suspect a fost de asemenea plasat în arest preventiv, a indicat Tribunalul din Budapesta într
Iranul amenință să lovească bazele americane din Europa dacă acestea vor fi utilizate la lansarea de atacuri
Secretarul Consiliului suprem de securitate națională din Iran, Mohsen Rezaei, a afirmat că Teheranul ar lovi baze americane, inclusiv cele din Europa, dacă acestea ar fi utilizate pentru lansarea de atacuri împotriva Republicii islamice, relatează AFP. ''Dacă avioane americane decolează de la o bază militară americană, chiar dac
#Ucraina: SUA relansează procesul de pace la Abu Dhabi, dar ostilitatea continuă să persiste între ruși și ucraineni
SUA au relansat procesul de pace în Ucraina prin discuțiile între ruși și ucraineni marți și miercuri la Abu Dhabi, proces blocat din februarie, dar ostilitatea continuă să persiste între cele două părți beligerante, după aproape cinci ani de război, consemnează miercuri EFE. ''Astfel de acorduri necesită timp. Sunt d
Moscova anunță decesul ''brusc'' al ambasadorului Rusiei în Statele Unite
Ambasadorul Rusiei în Statele Unite, Aleksandr Darciev, a murit ''brusc'' miercuri, la vârsta de 66 de ani, a anunțat Ministerul rus de Externe, fără a oferi mai multe detalii despre cauza și locul decesului, transmite AFP. ''Conducerea și personalul Ministerului rus de Externe sunt profund întristați
China transmite Statelor Unite că este pregătită pentru consolidarea cooperării bilaterale
Ministrul chinez de externe Wang Yi a avut miercuri un apel telefonic ''constructiv'' cu secretarul de stat american Marco Rubio, în cadrul căruia a declarat că Beijingul este ''gata să își consolideze'' cooperarea cu Statele Unite, relatează AFP. Președintele american Donald Trump și omologul său ch
Forțele saudite au interceptat trei rachete de croazieră lansate de rebelii houthi către Riad
Apărarea antiaeriană saudită a interceptat miercuri rachete lansate de rebelii yemeniți houthi către regiunea Riad, pentru a doua zi consecutiv, a anunțat coaliția condusă de Arabia Saudită, transmite Reuters. Coaliția a afirmat că rebelii houthi au lansat trei rachete de croazieră, care au fost distruse. Milițiile houthi, ce co
Berlinul vrea ''pace'' în #Ucraina înaintea discuțiilor cu Moscova privind securitatea europeană
Germania vrea ''pace'' în Ucraina înainte de angajarea unor discuții cu Rusia privind securitatea europeană, a insistat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului german, după încheierea negocierilor ruso-ucrainene la Abu Dhabi, relatează AFP. ''Prima etapă este pacea în Ucraina. Abia apoi
Kushner îi îndeamnă pe europeni să numească un singur reprezentant pentru a negocia cu Rusia
Mediatorul președintelui american pentru războiul ruso-ucrainean, Jared Kushner, i-a încurajat miercuri, de la Abu Dhabi, pe partenerii europeni ai Ucrainei să aleagă cât mai curând o persoană care să îi reprezinte la masa negocierilor cu Rusia, dacă Kremlinul va accepta până la urmă să includă Europa în vreun fel, informează EFE.
Rusia anunță că ar accepta un dialog direct la nivel militar cu Regatul Unit
Ministerul apărării de la Moscova ar putea discuta direct cu instituția omoloagă de la Londra dacă Regatul Unit ar propune un astfel de dialog, a declarat miercuri Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, citată de Reuters. Zaharova a făcut afirmația respectivă în cadrul unor comentarii privind remarci a
Volodimir Zelenski insistă asupra opririi ostilităților, ca pas preliminar către un acord
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a subliniat miercuri că primul pas pentru a se ajunge la un acord de pace durabil trebuie să fie încetarea războiului și stabilirea unor garanții de securitate post-conflict pentru Ucraina, după ce a fost informat de către negociatorii săi cu privire la conținutul celor două zile de întâlniri cu reprezenta
Vicepremierul rus Aleksei Overciuk în vizită la Kabul pentru a discuta extinderea investițiilor rusești în Afganistan
Viceprim-ministrul rus Aleksei Overciuk va merge joi în Afganistan în fruntea unei delegații economice de rang înalt pentru a discuta oportunități mai mari de investiții și cooperare comercială, a anunțat miercuri guvernul de facto taliban de la Kabul, relatează EFE. ''Scopul vizitei este de a extinde cooperarea econo
Pacte de neagresiune cu țări ale NATO, una din opțiunile Moscovei pentru viitoarea arhitectură de securitate europeană
Un diplomat rus de rang înalt a declarat miercuri că Moscova ar putea încheia pacte de neagresiune la nivel bilateral cu state membre NATO ca parte a unei noi arhitecturi de securitate pentru Europa, discutată în cadrul negocierilor de pace privind Ucraina, aceasta fiind doar una dintre propunerile diplomației ruse, relatează Reuters.














