Preşedintele Republicii Italiene, o figură instituţională respectată, are prerogative limitate, dar care s-au dovedit importante în caz de criză politică, scrie AFP.

Preşedintele italian, Sergio Mattarella, a refuzat să numească un eurosceptic la conducerea Ministerul Finanţelor, prezentat, totuşi, de premierul desemnat şi susţinut de majoritatea parlamentară.

Această prerogativă, recunoscută de articolul 92 al Constituţiei italiene, a declanşat furia Ligii (extremă dreaptă) conduse de Matteo Salvini şi a Mişcării 5 Stele (M5S, antisistem) a lui Luigi Di Maio.

Nu a fost însă pentru prima dată când un preşedinte italian a refuzat să numească un ministru prezentat de majoritatea parlamentară. S-au înregistrat cel puţin trei cazuri de acest fel în istoria Republicii Italiene, dintre care cel mai celebru l-a implicat pe Silvio Berlusconi.

Învingător la parlamentarele din 1994, acest magnat media, aflat deja în atenţia justiţiei, i-a propus preşedintelui Oscar Luigi Scalfaro să îl numească pe avocatul său Cesare Previti în funcţia de ministru al justiţiei.

Preşedintele Scalfaro a refuzat să facă acest lucru, iar Berlusconi a dat înapoi.

De data aceasta, populiştii italieni nu au acceptat ca şeful statului să facă uz de prerogativa respectivă şi au denunţat un control din partea Bruxellesului ori al "lobby-iştilor" lumii finanţelor.

Pe această bază Di Maio a vorbit despre o procedură de demitere a şefului statului pentru înaltă trădare, în aplicarea articolului 90 al Constituţiei. Majoritatea absolută a celor două Camere reunite în şedinţă comună este însă necesară.

Prerogativele preşedintelui sunt strict limitate şi ţin în special de capacitatea sa de a numi premierul şi apoi miniştrii la propunerea celui din urmă.

El dispune, de asemenea, de puterea de a dizolva cele două Camere, o armă de descurajare care a servit în numeroase crize politice din Italia, ţară cu un regim parlamentar ce a cunoscut 64 de guverne cu începere din 1946.

În timpul crizei financiare din 2011, în momentul în care pieţele se dezlănţuiau împotriva Italiei, preşedintele Giorgio Napolitano nu a ezitat să se implice în operaţiunea de înlăturare de la putere a lui Silvio Berlusconi, numindu-l ulterior pe fostul comisar european Mario Monti în fruntea guvernului.

Silvio Berlusconi a denunţat o lovitură de stat şi a cerut alegeri anticipate, fără succes.

Liga şi M5SA au mai cerut şi ele alegeri anticipate după votul "nu" al italienilor la referendumul constituţional de la sfâşitul lui 2016, iniţiat de fostul premier Matteo Renzi. Acesta a demisionat după înfrângere, dar Sergio Mattarella a refuzat să dizolve parlamentul.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Ada Vîlceanu)