EDD 2018 Egalitatea de gen, în centrul celei de-a 12-a ediţii a Zilelor Europene ale Dezvoltării
Accesul femeilor şi fetelor la educaţie şi locuri de muncă, dezvoltarea unui cadru de acţiune prin care să fie eliminate toate formele de violenţă fizică şi sexuală împotriva acestora şi creşterea rolului lor în luarea deciziilor vor fi principalele teme de discuţie ale celei de-a 12-a ediţii ale Zilelor Europene ale Dezvoltării (EDD), un forum dedicat cooperării şi dezvoltării durabile care începe marţi la Bruxelles.
Organizat de Comisia Europeană şi desfăşurat sub titulatura 'Femeile şi fetele în fruntea dezvoltării durabile: protejează, capacitează, investeşte', evenimentul de anul acesta oferă participanţilor şansa de a întâlni şi de a asculta personalităţi implicate în mişcările pentru drepturile femeilor, şefi de state şi de guverne, reprezentanţi ai mediului de afaceri, ai organizaţiilor nonguvernamentale şi ai mediului academic, întreprinzători şi tineri, care vor împărtăşi cunoştinţe şi bune practici în cadrul a 120 de sesiuni, dezbateri, prezentări de proiecte şi evenimente speciale.
Printre personalităţile care vor lua cuvântul în cadrul celei de-a 12-a ediţii a EDD se numără, potrivit site-ului evenimentului, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, şefa diplomaţiei Uniunii Europene, Federica Mogherini, comisarul european pentru Comerţ, Cecilia Malmström, comisarul pentru cooperare internaţională şi dezvoltare, Neven Mimica, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, preşedintele Băncii Europene de Investiţii, Werner Hoyer, preşedinta agenţiei ONU pentru egalitatea de gen şi emanciparea femeilor, Phumzile Mlambo-Ngcuka, şi regina Letizia a Spaniei.
În contextul Zilelor Europene ale Dezvoltării, rolul pozitiv al femeilor este promovat şi prin campania online globală 'She is We', care are în centrul său poveşti individuale de succes ale unor persoane care au generat un impact important în comunităţile din care fac parte. Numeroase personalităţi s-au alăturat iniţiativei în rolul de ambasadori #SheisWe, precum preşedinta agenţiei ONU pentru egalitatea de gen şi emanciparea femeilor, Phumzile Mlambo-Ngcuka, directoarea FMI, Christine Lagarde, laureata premiului Nobel pentru Pace în 2011, Leymah Gbowee, laureatul premiului Nobel pentru Pace în 2006, Muhammad Yunus, antreprenoarea Maria Eitel, cântăreţul şi antreprenorul Youssou N'Dour, fotbalistul Didier Drogba.
În cadrul forumului, va avea loc un eveniment special dedicat liderului sud-african Nelson Mandela, de la naşterea căruia se vor împlini, la 18 iulie anul acesta, o sută de ani şi care, pe lângă lupta împotriva apartheidului, a fost şi un susţinător al drepturilor femeilor din Africa de Sud. La eveniment va participa şi cunoscutul cântăreţ senegalez Youssou N'Dour.
Decernat în cadrul Zilelor Europene ale Dezvoltării, premiului Lorenzo Natali răsplăteşte jurnaliştii care scriu articole pe teme din domeniul dezvoltării durabile. O distincţie specială va fi acordată anul acesta unui jurnalist pentru articolele sale care tratează tema eliminării violenţei împotriva femeilor şi fetelor.
Începând cu prima ediţie, care a avut loc în anul 2006, EDD s-a dorit un reper în calendarul evenimentelor dedicate dezvoltării şi a fost supranumit 'Davosul dezvoltării'. În cifre, cele 11 ediţii care s-au desfăşurat până acum au însemnat 154 de ţări participante, 2.670 de vorbitori, 100 de lideri mondiali, 7 laureaţi ai premiului Nobel, 4.500 de organizaţii, 42.000 de participanţi şi 500 de sesiuni.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Peru amână achiziția de avioane de vânătoare americane F-16
Președintele interimar al Peru, José Maria Balcazar, a anunțat marți amânarea achiziției de avioane de vânătoare F-16 din Statele Unite, afirmând că această decizie urmează să revină următorului guvern care își va prelua mandatul în iulie, notează AFP. Acest anunț vine în timp ce țara organizează aleg
Iran: Mediatorul pakistanez salută prelungirea armistițiului anunțată de Trump
Premierul pakistanez Shehbaz Sharif, a cărui țară joacă un rol de mediator în conflictul dintre Statele Unite și Iran, a salutat miercuri prelungirea armistițiului anunțată de președintele american Donald Trump, notează AFP. 'Îi mulțumesc sincer președintelui Trump pentru că a acceptat cu amabilitate cererea noastră de a prelun
VIDEO Mexic: Anchetă asupra morții unor agenți americani după o operațiune antidrog
Președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a indicat marți că Parchetul federal investighează potențiale încălcări ale securității naționale după moartea a doi angajați ai guvernului american în statul Chihuahua (nord) în cursul unei operațiuni antidrog, transmite AFP. Potrivit procurorului din statul Chihuahua, doi angajați ai
Iran: Vance nu va pleca marți în Pakistan (Casa Albă)
Casa Albă a confirmat că vicepreședintele american JD Vance, însărcinat cu eventuale noi discuții cu Iranul în Pakistan, nu va părăsi Washingtonul marți, așa cum era programat inițial, notează AFP. 'Având în vedere mesajul președintelui Trump difuzat pe Truth Social, care confirmă că Statele Unite așteaptă o propune
Roma îl convoacă pe ambasadorul rus după insulte la adresa lui Meloni la televiziunea rusă
Ministrul italian de externe, Antonio Tajani, a anunțat marți convocarea ambasadorului rus la Roma pentru a protesta după declarațiile 'foarte grave și jignitoare' ale prezentatorului Vladimir Soloviov la televiziunea rusă la adresa premierului Giorgia Meloni, relatează AFP. Potrivit presei italiene, Soloviov a numit-o pe Meloni, &icir
Trump spune că prelungește armistițiul până la noi ordine
Președintele american Donald Trump a anunțat marți prelungirea armistițiului cu Iranul pentru a-i oferi Teheranului mai mult timp pentru a negocia, menținând în același timp blocada porturilor iraniene, relatează AFP și Reuters. Exprimându-se pe platforma sa Truth Social,
Pentru Iran, armistițiul expiră la miezul nopții GMT (televiziunea de stat)
Armistițiul de două săptămâni dintre Statele Unite și Iran expiră la miezul nopții GMT, a anunțat marți televiziunea de stat iraniană, pe fondul incertitudinii totale cu privire la faptul dacă vor avea loc discuțiile pentru a pune capăt definitiv războiului, notează AFP. 'Armistițiul se va încheia miercuri la ora 3:30 a.m., ora Teheranu
Meloni, despre disputa cu Trump: 'Curajul înseamnă să spui ce gândești'
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni și-a păstrat calmul în fața criticilor dure din partea președintelui american Donald Trump, comentează marți dpa. Vorbind în marja unui târg de mobilă de la Milano, marți, Meloni a declarat că nu a fost 'dezamăgită' de cuvintele lui Trump, ci se aștepta la ele. Disp
Serghei Șoigu: Rusia va face tot posibilul pentru apărarea cetățenilor săi din Transnistria
Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Serghei Șoigu, a declarat marți într-un interviu acordat cotidianului rusesc de mare tiraj Komsomolskaia Pravda că Rusia va lua toate măsurile necesare pentru apărarea cetățenilor săi din Transnistria (regiune separatistă din estul Republicii Moldova), relatează EFE. 'Dacă va fi nevoie, Rusia va lua toa
JD Vance își amână plecarea către Pakistan și crește incertitudinea asupra negocierilor americano-iraniene
Vicepreședintele american JD Vance urma să plece către Pakistan marți dimineață, dar și-a amânat deplasarea, în timp ce crește incertitudinea asupra desfășurării unei noi runde de negocieri directe pentru încheierea războiului între SUA și Iran, după prima rundă ce a avut loc la Islamabad pe 11 aprilie și s-a încheiat cu un eșec, relatează agenț
Rusia anunță că a eliberat în Mali un rus și un ucrainean, capturați de jihadiști în 2024
Rusia a anunțat marți că a eliberat doi captivi, prezentați ca fiind un rus și un ucrainean, într-o operațiune specială în Mali, după ce aceștia au fost răpiți de jihadiști în statul vecin Niger în 2024, relatează AFP și Reuters. În august 2024, Grupul pentru sprijinirea islamului și a musulmanilor (GSIM), afiliat jihadiștilor Al-
Președintele Zelenski îi propune omologului său chilian Jose Antonio Kast un acord privind securitatea pe 10 ani
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a propus marți noului președinte chilian Jose Antonio Kast un acord de securitate pe zece ani similar cu cele pe care Ucraina le-a încheiat cu Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Qatar privind tehnologia dronelor și alte echipamente, informează EFE. 'Am discutat în detaliu toate domeniile posibil
Permise de ședere, deturnate pentru a aduce sirieni în Germania
Poliția germană a lansat marți o operațiune majoră pentru a destructura o rețea suspectată de deturnare de permise de ședere pentru refugiați sirieni pentru a introduce ilegal compatrioți ai acestora în Germania, relatează AFP. Aproape 1.000 de ofițeri au fost dislocați pentru a percheziționa peste 50 de clădiri rezidențiale și comerciale din vecinătatea
Bugetul de apărare al SUA, de 1,5 trilioane de dolari, prevede 750 miliarde pentru nave, avioane și 'Golden Dome'
Pentagonul a dezvăluit marți mai multe detalii despre bugetul de apărare în valoare de 1,5 trilioane de dolari, solicitat de președintele Donald Trump, pe anul fiscal 2027, de departe cea mai mare creștere anuală a cheltuielilor pentru apărare din perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, potrivit Reuters. Într-o nouă inițiativă, Pentagonul
SUA: Pentagonul elimină vaccinarea obligatorie a militarilor împotriva gripei
Departamentul american al Apărării a eliminat marți vaccinarea antigripală obligatorie pentru membrii Forțelor Armate ale SUA, vaccinare care de acum înainte va fi voluntară pentru toți militarii, atât cei din serviciul activ, cât și cei în rezervă, precum și pentru personalul civil al departamentului, relatează agenția EFE. 'Cu efe














