MB: Şeful diplomaţiei britanice, surprins de o farsă telefonică
Ministrul britanic al afacerilor externe, Boris Johnson, a vorbit la telefon cu un impostor rus care s-a prezentat ca fiind premierul armean, cei doi discutând în special relaţia dintre Londra şi Moscova, a admis joi ministerul britanic, relatează AFP.
"Ministrul de externe şi-a dat seama că a fost o farsă şi a încheiat convorbirea", conform unui reprezentant al ministerului. "Am verificat şi am ştiut imediat că a fost o farsă telefonică", a adăugat el.
Conversaţia cu impostorul, care este suspectat că are legături cu serviciile de securitate ruseşti, a durat 18 minute şi ar fi avut loc săptămâna trecută, a precizat cotidianul britanic The Guardian. Un alt rus ar fi pus la cale această farsă.
Identificaţi ca Alexei Lexus' Stoliarov şi Vladimir 'Vovan' Kuzneţov, cei doi au publicat înregistrarea conversaţiei în care Boris Johnson îl asigură pe cel despre care credea că este noul premier armean Nikol Pashinian de sprijinul Marii Britanii.
Şeful diplomaţiei britanice a discutat, de asemenea, relaţiile dificile dintre ţara sa şi Rusia.
'Nu vrem un război rece, dar vrem să vedem ameliorări în comportamentul Rusiei", a adăugat el.
Boris Johnson a zâmbit când interlocutorul său, care s-a adresat în limba engleză cu un accent rusesc, a spus că speră că preşedintele rus Vladimir Putin nu îl va otrăvi cu Noviciok, agentul neurotoxic folosit împotriva unui fost agent dublu rus şi a fiicei sale în martie în Anglia.
Boris Johnson nu este prima personalitate victimă a farselor "Lexus" şi "Vovan".
În ultimii ani, victimele unor astfel de farse au fost preşedintele Belarusului Aleksandr Lukaşenko, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi chiar Elton John.AGERPRES/( AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Codruţ Bălu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alegeri SUA: Succes al democraților în Mississippi, care obțin primul loc în Senat în acest stat din 1989
Democrații au reușit un succes spectaculos în statul Mississippi tradițional conservator câștigând de la republicani un loc în Senatul american, iar Scott Colom a devenit, potrivit proiecțiilor de miercuri, primul senator de culoare în acest stat din sud în aproape un secol și jumătate, relatează AFP. Procurorul districtual
SUA: Pete Hegseth, apostrofat de un militar de gardă la Mormântul Soldatului Necunoscut
Un militar de gardă i-a apostrofat pe secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, și un grup de consilieri ai acestuia, miercuri, la un monument comemorativ, după o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor, relatează dpa. Dinspre grup - din care făceau parte Hegseth, soția sa și mai mulți consilieri - s-au auzit râsete în timp ce aceștia se în
Zeci de lideri europeni se întâlnesc joi și vineri la Dublin pentru discuții despre #Ucraina, securitatea europeană și AI
Zeci de lideri europeni urmează să se reunească joi la Dublin pentru două zile de discuții axate pe Ucraina, securitatea europeană și provocările economice cu care se confruntă continentul, precum inteligența artificială (AI), relatează dpa. Aproximativ 50 de lideri europeni sunt așteptați să participe, joi, la summitul Comunității Politice Europene (CPE), pen
Emisarii lui Trump au ajuns în Rusia pentru o întâlnire cu Putin
Emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner au sosit joi la Moscova pentru o întâlnire cu președintele rus Vladimir Putin, în urma discuțiilor ucraineano-ruse care s-au încheiat miercuri la Abu Dhabi, au relatat agențiile de știri ruse, citate de AFP. 'Emisarii președintelui american (...) au fost întâmpinați de re
Israel/securitate: Eisenkot îi cere lui Netanyahu să dea dovadă de responsabilitate
Gadi Eisenkot, mandatat cu formarea viitorului guvern în Israel, i-a cerut miercuri premierului în exercițiu Benjamin Netanyahu să ''dea dovadă de responsabilitate'' cu privire la deciziile de securitate, făcând aluzie la un eventual atac contra Iranului, transmite France Presse. Fără a menționa numele Iranulu
Suedia își revizuiește Constituția pentru a putea revoca cetățenia în anumite cazuri de dublă cetățenie
Parlamentul suedez a aprobat miercuri o revizuire a Constituției care va permite revocarea cetățeniei persoanelor cu dublă cetățenie pe care le-au obținut într-o manieră frauduloasă sau dacă persoanele în cauză au fost condamnate pentru infracțiuni amenințând interesele naționale, transmite AFP. Amendamentul a fost adoptat cu
MAE al Republicii Moldova condamnă încălcarea spațiului aerian al republicii de către două rachete de croazieră rusești
Ministerul de Externe al Republicii Moldova a condamnat miercuri încălcarea spațiului aerian al republicii de către două rachete de croazieră rusești de tip Banderol, în contextul atacurilor masive lansate de Federația Rusă asupra Ucrainei, relatează Radio Chișinău. ''Acest incident reprezintă o încălcare gravă a suve
Ungaria: Fratele lui Viktor Orban, plasat în arest preventiv într-un dosar de trafic de migranți
Justiția ungară a ordonat miercuri plasarea în arest preventiv pentru 30 de zile a lui Aron Orban, fratele fostului premier naționalist Viktor Orban, în cadrul unei anchete pentru trafic de migranți, transmit AFP și MTI. Un alt suspect a fost de asemenea plasat în arest preventiv, a indicat Tribunalul din Budapesta într
Iranul amenință să lovească bazele americane din Europa dacă acestea vor fi utilizate la lansarea de atacuri
Secretarul Consiliului suprem de securitate națională din Iran, Mohsen Rezaei, a afirmat că Teheranul ar lovi baze americane, inclusiv cele din Europa, dacă acestea ar fi utilizate pentru lansarea de atacuri împotriva Republicii islamice, relatează AFP. ''Dacă avioane americane decolează de la o bază militară americană, chiar dac
#Ucraina: SUA relansează procesul de pace la Abu Dhabi, dar ostilitatea continuă să persiste între ruși și ucraineni
SUA au relansat procesul de pace în Ucraina prin discuțiile între ruși și ucraineni marți și miercuri la Abu Dhabi, proces blocat din februarie, dar ostilitatea continuă să persiste între cele două părți beligerante, după aproape cinci ani de război, consemnează miercuri EFE. ''Astfel de acorduri necesită timp. Sunt d
Moscova anunță decesul ''brusc'' al ambasadorului Rusiei în Statele Unite
Ambasadorul Rusiei în Statele Unite, Aleksandr Darciev, a murit ''brusc'' miercuri, la vârsta de 66 de ani, a anunțat Ministerul rus de Externe, fără a oferi mai multe detalii despre cauza și locul decesului, transmite AFP. ''Conducerea și personalul Ministerului rus de Externe sunt profund întristați
China transmite Statelor Unite că este pregătită pentru consolidarea cooperării bilaterale
Ministrul chinez de externe Wang Yi a avut miercuri un apel telefonic ''constructiv'' cu secretarul de stat american Marco Rubio, în cadrul căruia a declarat că Beijingul este ''gata să își consolideze'' cooperarea cu Statele Unite, relatează AFP. Președintele american Donald Trump și omologul său ch
Forțele saudite au interceptat trei rachete de croazieră lansate de rebelii houthi către Riad
Apărarea antiaeriană saudită a interceptat miercuri rachete lansate de rebelii yemeniți houthi către regiunea Riad, pentru a doua zi consecutiv, a anunțat coaliția condusă de Arabia Saudită, transmite Reuters. Coaliția a afirmat că rebelii houthi au lansat trei rachete de croazieră, care au fost distruse. Milițiile houthi, ce co
Berlinul vrea ''pace'' în #Ucraina înaintea discuțiilor cu Moscova privind securitatea europeană
Germania vrea ''pace'' în Ucraina înainte de angajarea unor discuții cu Rusia privind securitatea europeană, a insistat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului german, după încheierea negocierilor ruso-ucrainene la Abu Dhabi, relatează AFP. ''Prima etapă este pacea în Ucraina. Abia apoi
Kushner îi îndeamnă pe europeni să numească un singur reprezentant pentru a negocia cu Rusia
Mediatorul președintelui american pentru războiul ruso-ucrainean, Jared Kushner, i-a încurajat miercuri, de la Abu Dhabi, pe partenerii europeni ai Ucrainei să aleagă cât mai curând o persoană care să îi reprezinte la masa negocierilor cu Rusia, dacă Kremlinul va accepta până la urmă să includă Europa în vreun fel, informează EFE.














