Casa Albă speră că Donald Trump şi liderul nord-coreean se vor întâlni, în pofida ameninţărilor Phenianului
Casa Albă are încă speranţa că summit-ul dintre preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un va avea loc, în pofida ameninţărilor Phenianului de a anula această întrevedere la nivel înalt între cei doi lideri, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a administraţiei americane, Sarah Sanders, relatează AFP.
"Încă sperăm că întâlnirea va avea loc şi acţionăm în această direcţie, dar în acelaşi timp suntem conştienţi de faptul că negocierile ar putea fi dificile", a declarat Sarah Sanders pentru Fox News. Coreea de Nord a ameninţat miercuri că va anula summitul dacă Washingtonul va încerca să o constrângă să renunţe unilateral la arsenalul său nuclear.
"Aşa cum a spus preşedintele de mai multe ori, suntem pregătiţi pentru această întâlnire şi, dacă se întâmplă, este bine, altfel o să ne sfătuim", a subliniat Sarah Sanders, promiţând totodată că în absenţa unui compromis cu Phenianul "va continua campania de maximă presiune diplomatică în curs de desfăşurare".
Phenianul a anulat deja o întâlnire la nivel înalt cu Coreea de Sud, pentru a protesta astfel împotriva exerciţiilor militare anuale în curs de desfăşurare între Seul şi Washington, calificate de Coreea de Nord drept "provocatoare".
China, cel mai apropiat aliat al Coreei de Nord, a cerut ca summitul să aibă loc aşa cum a fost stabilit.
Coreea de Nord a ameninţat miercuri că anulează summitul prevăzut luna viitoare între Kim Jong Un şi Donald Trump, dacă Washingtonul continuă să pretindă ca ea să renunţe unilateral la arsenalul său nuclear
Dacă administraţia preşedintelui american "ne pune cu spatele la zid şi ne cere să renunţăm unilateral la arma nucleară, nu vom mai avea interesul pentru discuţii şi va trebui să reconsiderăm chestiunea de a şti dacă trebuie să acceptăm summitul viitor dintre Coreea de Nord şi Statele Unite", a declarat ministrul adjunct de externe nord-coreean Kim Kye Gwan, citat de agenţia oficială de presă nord-coreeană ACTC. AGERPRES/( AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Turcia: Erdogan, criticat, renunță la închiderea unei universități din Istanbul
Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a revenit duminică asupra deciziei sale criticate de a închide, în plin an academic, o mare universitate privată din Istanbul, conform unui decret publicat în Monitorul Oficial de la Ankara, notează AFP. Duminică, aproape o mie de studenți și profesori au manifestat în fața campu
VIDEO Semnalul GPS al avionului ministrului britanic al apărării, bruiat în apropierea Rusiei (presă)
Avionul Royal Air Force cu care a călătorit săptămâna trecută ministrul britanic al apărării, John Healey, a suferit un bruiaj al semnalului GPS în timpul unui zbor în apropierea frontierei ruse, potrivit ziarului The Times, notează AFP. În timp ce se întorcea joi din Estonia, unde s-a întâlnit cu trup
VIDEO Iran: Problema nucleară nu poate fi rezolvată 'în 72 de ore', afirmă Rubio
Șeful diplomației americane, Marco Rubio, a afirmat duminică că nu este posibil să se încheie un acord privind programul nuclear iranian în '72 de ore', în timp ce americanii și iranienii spun că finalizează un acord pentru a pune capăt războiului, scrie AFP. 'Negocierile cu privire la programul nuclear sunt chest
Turcia: Sediul principalului partid de opoziție, luat cu asalt de forțele de ordine pentru a-i expulza pe liderii săi (GALERIE FOTO/VIDEO)
Sute de membri ai forțelor de ordine au luat cu asalt duminică sediul din Ankara al principalului partid de opoziție din Turcia pentru a-i expulza pe liderii acestuia, care au fost destituiți joi printr-o hotărâre judecătorească, relatează AFP și Reuters.
VIDEO Extrema dreaptă și un partid nou-venit înregistrează câștiguri în alegerile din Cipru, conform primelor rezultate
Extrema dreaptă din Cipru pare să înregistreze câștiguri la alegerile de duminică, în timp ce un nou-venit anticorupție pare pe cale să intre în parlament, conform rezultatelor preliminare ale alegerilor legislative, care au arătat un sprijin mai slab pentru partidele de centru care îl susțin pe președintele Nikos Christodoulides, a cons
Grecia va cumpăra două fregate italiene Fremm, anunță premierul Mitsotakis
Consiliul pentru apărare și afaceri externe (KYSEA) al guvernului grec a aprobat achiziționarea a două fregate italiene din clasa Bergamini (FREMM) pentru a-și consolida capacitățile navale, a anunțat duminică premierul grec Kyriakos Mitsotakis, informează AFP. Pe lângă această achiziție, KYSEA a aprobat modernizarea fregatelor MEKO (de
Spania: Mii de oameni au ieșit în stradă la Madrid împotriva crizei locuințelor (GALERIE FOTO/VIDEO)
Mii de oameni au mărșăluit duminică prin centrul Madridului pentru a îndemna guvernul să ia măsuri urgente împotriva creșterii chiriilor și a lipsei de locuințe, relatează AFP. Marșul organizat de Sindicatul chiriașilor din Madrid, sub sloganul 'Locuințele ne costă viața. Reduceți chiriile', a fost susținut de cele două sin
Blocada impusă Iranului va rămâne 'complet în vigoare' până la semnarea unui acord, susține Trump
Președintele american Donald Trump a afirmat duminică pe rețeaua sa Truth Social că blocada impusă porturilor iraniene din strâmtoarea Ormuz va rămâne 'pe deplin în vigoare' până la semnarea unui acord cu Teheranul pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters. 'Blocada va rămâne pe deplin &
Jose Luis Rodriguez Zapatero și fiicele sale, principalii beneficiari ai rețelei Plus Ultra (poliția spaniolă)
Fostul prim-ministru spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero și fiicele sale sunt principalii beneficiari ai fondurilor obținute de rețeaua Plus Ultra din partea guvernului spaniol în timpul pandemiei de coronavirus, potrivit unui raport al Unității de Criminalitate Economică și Fiscală (UDEF) a Poliției Naționale a Spaniei, informează duminică EFE.
Bombardamente rusești în Ucraina: Studioul postului de televiziune german ARD din centrul Kievului a fost parțial distrus
Bombardamentele rusești de la Kiev, din noaptea de sâmbătă spre duminică, au distrus parțial studioul postului de televiziune public german ARD, a anunțat duminică rețeaua, informează AFP. 'Studioul postului ARD, situat în centrul orașului, a fost grav avariat și parțial distrus, probabil de o undă de șoc care a spart ferestre,
Un posibil acord Iran-SUA ar include suspendarea sancțiunilor și deschiderea Strâmtorii Ormuz (presa iraniană)
Un posibil acord de pace între Iran și Statele Unite ar include suspendarea temporară a sancțiunilor petroliere împotriva Teheranului, eliberarea parțială a fondurilor iraniene înghețate și relaxarea treptată a restricțiilor în Strâmtoarea Ormuz, a relatat duminică presa iraniană, citată de EFE. Agenția de știri T
Kaja Kallas: Rusia demonstrează 'o politică nesăbuită de risc nuclear' cu ultimele atacuri asupra Ucrainei
Cele mai recente atacuri ale Rusiei împotriva Ucrainei, despre care președintele Volodimir Zelenski a spus că au implicat o rachetă balistică Oreșnik cu rază intermediară de acțiune, au demonstrat 'o tactică politică de intimidare și o politică nesăbuită de risc nuclear', a declarat duminică șefa politicii externe a Uniunii Europene, Kaja Kallas, inform
Președinta Comisiei Europene salută semnele de progres în discuțiile de pace dintre SUA și Iran
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat duminică semnele de progres în discuțiile privind un posibil acord de pace dintre Statele Unite și Iran, relatează Reuters. 'Salut progresele în vederea unui acord între SUA și Iran. Avem nevoie de un acord care să detensioneze cu adevărat conflictul, să redesc
Kievul solicită mai mult sprijin după atacul rusesc ce a provocat daune minore sediului MAE
Ministrul de externe al Ucrainei, Andrii Sîbiga, a cerut duminică mai mult sprijin în fața agresiunii rusești, în urma unui atac rusesc care a implicat peste 500 de drone și zeci de rachete, care a provocat, între altele, 'daune minore' clădirii Ministerului de Externe din Kiev, informează EFE. 'Aliaților no
Netanyahu condamnă violența politică și se declară ușurat că Trump este în afara oricărui pericol
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și-a exprimat duminică ușurarea că președintele american Donald Trump se află în afara oricărui pericol în urma incidentului de sâmbătă din apropierea Casei Albe, condamnând în același timp violența politică, informează EFE. 'Sunt ușurat că președintele Donald Trump,














