Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
BULETIN DE PRESÃ
Bilanțul misiunilor zilnice
În cursul zilei de ieri, 11 noiembrie, salvatorii au gestionat aproximativ 1.600 de situații de urgență înregistrate la nivel național.
Din totalul misiunilor, peste 80% din totalul intervențiilor îl reprezintă cazurile pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Astfel, ca urmare a solicitărilor primite, echipajele SMURD au asistat medical mai bine de 1.300 de persoane, iar alte 29 au fost salvate din incendii sau din diverse situații critice.
Concomitent cu misiunile de prim ajutor, ieri, colegii noștri au intervenit pentru stingerea a 52 incendii și au acționat în peste 200 de situații pentru protecția comunităților.
În această perioadă a anului, numărul incendiilor izbucnite la locuințe este în creștere. Pentru a preveni astfel de situații de urgență, este esențial să respectăm regulile de siguranță atunci când utilizăm instalațiile de gaz. Dacă simțiți miros de gaz, nu folosiți focul și nu acționați întrerupătoarele electrice. Aerisiți imediat încăperea, închideți robinetul principal de gaz și părăsiți locuința înainte de a apela distribuitorul de gaz și numărul de urgență 112.
Efectuarea periodică a reviziilor tehnice, instalarea detectoarelor de gaz și evitarea oricăror improvizații sunt măsuri simple care pot preveni accidente grave.
O clipă de atenție poate face diferența între un incident minor și o tragedie. Fiți vigilenți, siguranța dumneavoastră și a celor dragi depinde de responsabilitate!
Pentru a fi mereu pregătiți în fața situațiilor de urgență, este esențial să aveți la îndemână informații corecte și utile despre modul în care trebuie să acționați înainte, în timpul și după producerea acestora.
Accesați platforma fiipregatit.ro, unde găsiți ghiduri detaliate și recomandări practice pentru diferite tipuri de riscuri.
Totodată, descărcați, gratuit, aplicația de mobil DSU, disponibilă pentru toți utilizatorii de smartphone, care oferă alerte în timp real, sfaturi de prim ajutor și recomandări utile pentru protecția dumneavoastră și a celor dragi.
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.